February 2009 ↓

Corpodean a lovit din startul returului. Cît va mai fi tolerat?

Vorbim de valize şi uităm de arbitraje. La Iaşi l-am revăzut pe Sorin Corpodean. Centralul a fost invidios că microbiştii aşteptau un duel între Bergodi şi Napoli şi a ţinut să devină MVP-ul partidei. L-a eliminat uşor pe Mitchell, în minutul 22, şi meciul s-a schimbat radical. E de discutat dacă şi Bornescu trebuia avertizat. Mitchell a luat prosteşte primul “galben”, pentru un fault la mijlocul terenului, şi e un campion al avertismentelor. Dacă Sorin Corpodean a venit cu lecţia învăţată la Iaşi, cum îl incriminează Mititelu, misiunea i-a fost înlesnită de nerozia stoperului şi de ratările răsfăţatului Costea.

 ”Nu poţi să dai afară un jucător după o astfel de fază!”, l-a taxat Ion Crăciunescu. Corpodean poate! Tot el a decapitat Farul şi Timişoara, cînd îi ardea buza lui Dinamo, tot el l-a scos din minţi pe Olăroiu. Deşi în scriptele FRF centralul reprezintă Alba Iulia, el stă de ani de zile în Cluj-Napoca. E un veteran al subteranelor, un dalmaţian al fluierului. În cazul lui funcţionează prezumţia de vinovăţie.

În lumea arbitrajului circula o vorbă, cînd se alcătuiau clasamentele breslei: “Locul întîi e Corpodean, locurile doi şi trei sînt goale, apoi vin restul”. Niciodată nu i s-a reproşat valoarea, ci onestitatea cu care îşi practică meseria. E deja folclor taxa de protecţie pe care Gigi Becali mărturisea că a plătit-o cînd a intrat în fotbal pentru a-şi asigura bunăvoinţa lui Corpodean la sfatul lui Jean Pădureanu.

Crăciunescu poate fi acuzat că e subiectiv. A fost preşedintele Craiovei, a determinat UEFA să-l retrogradeze pe Corpodean din “First Class”. Centralul din Alba-neagra e mandatarul unui sistem ce refuză să se lepede de metodele ce au virusat fotbalul. Tocmai lui Corpodean intenţiona FRF să-i predea sceptrul lui Gheorghe Constantin. Nu, mulţumim! Lupescu invoca imaginea bună a centralului în Europa. Nu ştim ce referinţe a primit Lupescu, dar ar fi bine să facă un sondaj şi pe stadioanele noastre, populate de cetăţeni comunitari.

 Nu-i aşteptăm scuzele lui Corpodean, ne-am săturat de arbitrii ce-şi pun cenuşă în cap la talk-show-uri. Ar fi timpul să i se ofere o vacanţă mai lungă, permanentă dacă se poate. Marian Salomir a fost mazilit, cît timp va mai fi ţinut în braţe Corpodean? Mai are misiuni de îndeplinit? Oricum, viitorul arbitrajului românesc sună rău. Pleacă Sorin Corpodean, rămînem cu Haţegan.

Într-un fotbal pragmatic, driblingul e pe cale de dispariţie
 
E de bonton să numărăm centrările şi recuperările. Vorbim de echipe scurte, dezbatem savant importanţa fazelor fixe, aşteptăm cartonaşul portocaliu. Fotbalul s-a schimbat, pragmatismul e ambalat în cuvinte meşteşugite şi prezentat drept spectacolul secolului XXI. Opoziţia, nostalgică după driblinguri şi fente, e privită cu condescendenţă.

Azi începe returul şi ne pregătim pentru o nouă simfonie a crampoanelor. Pandurii Tg. Jiu a sfidat canoanele şi a legitimat un mingicar. Sorin Cîrţu a pariat din nou pe Ionuţ Luţu. Vă vine să credeţi că Luţu va împlini în august 34 de ani? A îmbătrînit hîrjonindu-se cu fundaşii şi cu lăutarii. Şi-a risipit talentul prin Coreea de Sud, Turcia, Cipru şi Kazahstan. Ne-a dăruit momente de magie pe gazon şi ne-a amuzat cu replici savuroase. “Sidefat” de frumuseţea fetelor, uimit că fostul secund al lui Alexanco, Esteban Vigo, alerga mai repede cu spatele decît el cu faţa, şocat că în Coreea de Sud nu erau blaturi, Hagiluţu a fost întîmpinat peste tot cu simpatie. Era omul fără duşmani şi care nu ţinea de bani. Acum încearcă să recupereze timpul pierdut. Luţu este reprezentantul unei companii turceşti de produse de iluminat, ce a deschis un magazin la Craiova. Pentru a-şi supraveghea afacerea, a refuzat China şi a ales Pandurii. Să fie primul semn de maturizare?

Pentru că iubeşte mingea, nici un dribling nu i s-a părut în plus. Ultimul gol în Liga lui Mitică, înscris în 2007, merită un premiu de frumuseţe. Autograful l-a primit Dacia Mioveni, într-un meci în care “Ştiinţa” venea după 7 înfrîngeri consecutive. Luţu a şerpuit printre fundaşi, plecînd de la linia de aut şi a finalizat cu un lob în stilul lui Del Piero sau, dacă vreţi, Adrian Ilie. Mingicarii ligii îi numărăm pe degetele de la o mînă: Adrian Cristea, Dayro, Lucian Sînmărtean, Florin Costea, Mara. Nici unul nu are glezna “Piticului”.

Nu ştim de ce Mititelu nu i-a mai întins o mînă de ajutor copilului de suflet al Băniei. Dintotdeauna a existat un magnetism între tribuna Craiovei şi Luţu. Doar lui Ionuţ i s-au iertat pe loc “trădările”, anii petrecuţi la Steaua şi Rapid. Alţii recitau jurăminte de iubire, lui Hagiluţu îi era de ajuns să îmbrace tricoul alb-albastru. Craiova s-a regăsit în Luţu. “Ştiinţa” şi Luţu au promis mereu meciuri mari şi au sfîrşit trăgîndu-şi sufletul pe buza prăpastiei. Au plecat în cursă din fruntea grilei de start, dar “prietenii” i-au scos de pe culoar.
 
 Cîrţu a fost generos cu microbiştii. Luţu va juca în echipa din oraşul lui Brâncuşi, artistul ce mărturisea că în operele sale nu a vrut să reprezinte pasărea, ci să exprime spiritul ei: zborul, elanul. Fentele lui Hagiluţu ne amintesc de fotbalul de care ne-am îndrăgostit, al cărui spirit s-a pervertit. În numele tuturor nostalgicilor, avem o rugăminte: Driblează-i, Luţule!

Timişoara porneşte cu handicap returul. Nu-i lipsesc cele 6 puncte luate de TAS, nu e vorba de divortul de Uhrin. Sîmbătă, la partida cu FC Argeş, Nicolae Secoşan va fi doar spectator. S-a retras pe 29 noiembrie, după meciul FC Timişoara - FC Braşov 4-0. A pus punct după 40 de ani, timp în care s-au schimbat antrenori, conducători, jucători. Doar glasul ce anunţa golurile alb-violeţilor era acelaşi. Uneori, o echipă poate fi doar o Voce. Dacă Domozină a fost vocea Craiovei, suporterii Politehnicii au vibrat alături de Nicolae Secoşan. Va fi ciudat să nu mai auzim clasica formulă, “Secoşan, ai legătura”,

- Aţi jucat fotbal la “pitici”. De ce aţi renunţat la fotbal?
- Am jucat la «pitici» cu nişte colegi de clasă. Ne plăcea «Ştiinţa» Timişoara, aşa se numea pe atunci. Ne-a pregătit celebrul inter al Ripensiei, Zoltan Beke, Dumnezeu să-l odihnească. Am jucat extremă dreaptă la «desculţi», aşa se numeau, deşi nu jucam în picioarele goale, aveam tenişi. Am prins şi stadiul încălţărilor cu crampoane, dar foarte puţin. Într-una din zile, am plecat la Lupeni să văd Ştiinţa - Minerul şi pe atunci în deschidere jucau echipele de tineret-speranţe. M-au văzut cei din conducerea echipei de tineret şi m-au abordat. «Mă, tu nu cumva joci fotbal la Ştiinţa? Ce cauţi aici?», m-au întrebat. Am venit să văd meciul, le-am explicat. «Ai buletinul la tine?» Aveam vreo 15 ani, aveam buletinul. «Dă-l încoace că sîntem în criză de efectiv, n-avem decît 10 oameni». Eu m-am îngălbenit, cum să joc eu, că nu mă ajuta nici fizicul, nu eram de nici un folos. Ei se gîndeau la altceva. «Ne dai doar buletinul şi pe numele tău o să joace maseorul». Ăsta, era unul Roli, un tip masiv, sănătos, uns cu toate alifiile. A intrat el în teren, dar pe foaia de arbitraj apare, dacă există în arhivele federaţiei, numele lui Nicolae Secoşan, care n-a jucat deloc.

- Şi cine a cîştigat meciul?
- Au cîştigat gazdele şi la seniori, şi la tineret. Era greu de dărîmat Valea Jiului, forţa minerilor, încă de pe atunci. Eu m-am dus de dragul celor mari. Era o cinste pentru mine, era o mîndrie, să stau alături de ei, să-i ating, să-mi adreseze vreun cuvînt sau vreo privire.

“Poli ar fi murit fără Iancu”
- Echipa lui Balint reprezintă Timişoara?
- Nu, nu, nu. Din păcate, dar e valabil şi în alte părţi, dar asta nu ne consolează. Eu rămîn cu nostalgia anilor în care mulţi jucători proveneau din Timişoara sau din zona Banatului. Acum, globalizarea a atins şi fotbalul. Şi la CFR Cluj, şi la Timişoara sînt foarte mulţi străini. Dacă fac un calcul rapid, parcă doar Alexa, Luchin, Latovlevici sînt din zonă şi nu cred că mi-a scăpat vreunul. Sînt tare puţini. La fel şi conducerea, la fel şi banca tehnică. Acum a fost numit Rotariu, mai e Stoicov în staff-ul tehnic. Adunînd şi tot adunînd, tot nu ajungem la o cifră care să ne liniştească şi să spună că predomină timişorenii. Din păcate, lucrul acesta se vede şi în relaţia cu suporterii şi cu gazetarii. Eu însumi sînt pus în situaţia de a nu dialoga foarte mult cu cei aflaţi acum sub culorile alb-violete. Fac mereu trimitere la ce s-a întîmplat în anii 50′-60′, cînd «Ştiinţa» era chiar Timişoara, cu care am avut relaţii şi de altă natură. Acum, nici nu ne cunoaştem, nu sîntem foarte apropiaţi.

- Ce părere aveţi despre investitorul Marian Iancu?
- După ce Doboş a readus fotbalul la Timişoara, cu acei fotbalişti de la Bragadiru, BkP a trecut la o altă etapă, cea a performanţei. Meritele societăţii pe care o reprezintă Marian Iancu sînt incontestabile din punct de vedere material. Dacă nu era el, privim la 50 de kilometri şi vedem ce se întîmplă la UTA şi ceva mai departe, ce se întîmplă la Reşiţa, la Hunedoara, unde fotbalul fie că a murit, fie nu e departe de deces. Poate că la fel se întîmpla şi la Timişoara. Din alt punct de vedere, relaţia lui cu presa a fost de multe ori discutabilă. Personal, n-am agreat multe dintre ieşirile pe care le-a avut, nu reprezenta întotdeauna spiritul Timişoarei, care înseamnă civilizaţie. Personal, n-am avut nici un conflict cu Marian Iancu. Am discutat o singură dată, cînd i-am luat un interviu fără să ştiu unde se află. L-am sunat, a fost amabil, a răspuns. Am făcut o emisiune de cîteva zeci de minute, pentru ca să-mi spună, pe final, că era la Londra.

Blaturi demascate
- Se vorbeşte din nou de partide strategice, de stenograme. Dumneavoastră aţi prins cîteva şi în direct.
- Am demascat două blaturi, FC Bihor - Jiul 1-2, după 1990, şi, cîţiva ani mai tîrziu, Gloria Bistriţa - Astra Ploieşti 4-3. La primul dintre ele, culmea, conducătorii celor două grupări discutaseră detaşat despre aranjament şi la meciurile anterioare. Eu am mai transmis şi de la Petroşani, şi de la Oradea. Se pregătea o asemenea acţiune, cu gîndul că Jiul poate fi salvată de la retrogradare. Preşedintele bihorenilor, Romică Paşcu, şi omologul său de la Jiul, Petre Drăgoescu, nu s-au ferit de cei din preajma lor. Şi atunci m-am dus să verific, chiar aşa să fie? Vor face măscări, se vor da deoparte? După cîteva minute mi-am dat seama de teatrul ce se prezenta pe stadionul din Oradea şi i-am spus colegului din studio, Dumitru Pelican, «Mitică, mai sînt alte meciuri, n-are rost să-i încurcăm pe ceilalţi colegi care vor să relateze fotbal, pentru că aici e teatru. Te-aş ruga să-mi dai legătura doar la sfîrşit să spun scorul cu care a cîştigat Jiul». Mitică a înţeles mesajul şi convingerea mea a fost întărită de atitudinea tuşierului Ion Crăciunescu, care a mirosit ce se întîmplă şi, în semn de protest, n-a mai semnalizat nimic. Făcea doar sprinturi de la careul de 16 metri la centrul terenului şi înapoi.

- Cum au reacţionat spectatorii şi conducătorii?
- La sfîrşit a fost mai ciudat, pentru că lumea avea tranzistoare şi ascultaseră relatarea. Aveam un coleg care a asigurat asistenţa tehnică, tot de la Radio Timişoara, un tip masiv, un tip atletic, care s-a aşezat în faţa răzvrătiţilor şi i-a oprit. Meciurile se transmiteau de pe pista stadionului. Nu aveam cabină, nu puteam să stau două ore pînă pleacă oamenii supăraţi. Noroc cu Sanyi Nagy, care mai tîrziu s-a mîndrit că e bodyguardul lui Nixe. Eu am scăpat atunci, Jiul tot n-a scăpat şi a retrogradat.

- Aţi mai comentat la Petroşani după acel meci?
- În prima etapă din Divizia B mi-am propus să mă duc la Petroşani şi să relatez Jiul-Gloria Reşiţa. Cînd am ajuns acolo, conducerea Jiului, supărată încă după întîmplarea din urmă cu cîteva luni, a spus că radioul nu va transmite această partidă. «Nu putem asigura integritatea comentatorului, care nu a fost iertat de mineri», au explicat decizia. N-am avut ce face, nu puteam să-i oblig să mă lase să intru în cabină, să montăm sculele. Am luat sculele şi am plecat spre Timişoara. Meciul nu s-a transmis, a fost singurul din etapă care nu s-a transmis. Mai tîrziu lucrurile s-au mai liniştit şi am mai fost de multe ori la Petroşani, la fel şi la Oradea. N-am mai deschis nici eu discuţia, nici ei.

- La Bistriţa cum a fost?
- Partida Gloria Bistriţa - Astra Ploieşti s-a terminat cu scorul de 4-3 pentru ardeleni. Din studio, Teoharie Coca Cosma şi Mircea M. Ionescu m-au întrebat spre final, după ce le-am spus ce se întîmplă acolo, «4-4, ca la teatru?». «Nu, 4-3, vai de ei», le-am răspuns. De atunci n-am mai transmis la Bistriţa. Probabil conducerea Gloriei a vorbit cu băieţii de la Bucureşti, pe care nici nu i-am mai întrebat. Nici nu era foarte comodă deplasarea la Bistriţa. Am simţit şi eu supărarea. M-am văzut peste ani cu Ioan Horoba, n-a spus nimic, dar nu mai era acelaşi om deschis şi comunicativ.

“Dumnezeu a fost deasupra stadionului”
- Aţi transmis şi celebrul meci Poli - Dinamo din 1987.
- Mi-l amintesc pe arbitrul Grigore Macavei încercînd să facă tot ce e posibil ca să bată Dinamo. Poli a prins o zi extraordinară, Poli era undeva pe jos. Pierduse cu o săptămînă înainte la Braşov, de unde tot eu am relatat. A venit Dinamo cu una dintre cele mai frumoase şi redutabile garnituri pe care le-a avut. Foarte puţine goluri a marcat Ilcu pentru Timişoara, dar a dat gol în prima repriză. A fost un şut de la distanţă, respins în faţă de Moraru şi Ilcu a pus latul, 1-0. Al doilea gol l-a înscris Varga, «Piticul» a şutat senzaţional dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri, care l-a nimicit pe Ţeţe Moraru. Macavei le-a dat şi un «1 metri». Mateuţ a şutat şi Almăşan a scos. Dumnezeu a fost atunci deasupra stadionului «Dan Păltinişanu». Dinamo a dat un gol pe final, printr-un alt Varga, tatăl lui Dacian, jucătorul Sportului care a debutat la naţională în partida cu Croaţia. Comentatorul nu putea face mare lucru atunci, doar nişte aluzii. Macavei a scos de pe pistă şi copiii de mingi.

- Cel mai important duel pe care l-aţi relatat a fost cel cu Celtic din Cupa Cupelor. Ce vă mai amintiţi?
- La Glasgow, ne-am temut la un moment dat să nu fie o catastrofă, pentru că au condus cu 2-0. A venit golul lui Manea şi speranţele noastre au dăinuit. Am fost în pericol să nu transmitem meciul, pentru că Radiodifuziunea nu plătise nu ştiu ce taxă. Eu mersesem cu Poli şi noroc că preşedintele Francisc Kovacs avea valută, era mare lucru pe vremea aia să ai, ca să plătească o taxă celor ce asigurau asistenţa tehnică. Am avut mari emoţii. După ce s-a rezolvat treaba asta am rămas surprins că nu era cabină de transmisie şi urma să relatez dintre spectatori. M-am mai liniştit văzînd că şi comentatorul scoţian era tot acolo. Cînd am dat noi golul, m-am ridicat şi am răcnit şi eu «Goool», în stilul nostru, mai temperamental. S-au uitat la mine fără să mă ironizeze, fără să încerce să mă întrerupă. Peste două săptămîni, pe 1 octombrie, a fost returul de la Timişoara. Eu lucram la Direcţia comercială a judeţului Timiş, care avea sediu în centru, în clădirea primăriei. Dimineaţa m-am dus la birou, să-mi fac treaba obişnuită. Era într-o zi de miercuri. În jurul orei 9 deja, după două ceasuri după ce ajunsesem la birou, se auzeau deja grupuri de suporteri care mergeau spre stadion. Dacă nu mă înşel, meciul a început la ora 14. Colegii glumeau cu mine, « strîngeţi bagajele şi du-te!». Mai aveam ceva de lucru şi am plecat în jurul orei 12. Am văzut stadionul arhiplin, una din zilele în care nu puteai arunca un ac în tribune. Am chiuit de mama focului la golul lui Dan Păltinişanu, marcat tîrziu de tot, în minutul 81. A fost o lovitură liberă, a sărit şi Nedelcu, portarul a respins, şi Pălti a dat-o în poartă. A picat foarte bine, să nu mai aibă vreme scoţienii să remonteze.

“Am fost subiectiv cu Poli”
- Au fost jucători care v-au reproşat comentariile?
- Cu cei din afara Timişoarei, nu aveam relaţii. Îmi strîngeam sculele şi plecam. Radioul şi emisiunea «Fotbal, minut cu minut» aveau un impact foarte mare. Mulţi fotbalişti şi arbitri îşi puneau membri ai familiei să asculte meciurile. Nici la Timişoara n-au prea fost reproşuri. A fost o supărare amicală, pe care o înţeleg. Stelică Anghel, îi spuneau «Ayala>>, avea nişte plete frumoase, era un tînăr chipeş şi un fotbalist bun. Doar că uneori lua mingea şi se ducea pînă în fanionul de la colţul terenului şi nu centra, dribla pînă pierdea balonul. Spectatorii îl apostrofau şi poate am intrat şi eu în jocul lor şi l-am certat. El a auzit şi mi-a spus, dar fără să depăşească limitele civilizate ale unui dialog.

- Aţi fost obiectiv în relaţia cu Poli Timişoara?
- De vreme ce mai adineauri spuneam că am fost «pitic» la Ştiinţa Timişoara, nu puteam fi sută la sută obiectiv şi lucrul ăsta probabil a fost sesizat şi de ascultători. N-am fost sută la sută obiectiv. Îmi amintesc de un 0-0 cu Dinamo, de acum cîţiva ani, pe care puteam să-l incriminez mai dur, aşa cum o făcusem la FC Bihor- Jiul sau Gloria - Astra, dar m-am limitat doar la aluzii. Lumea a înţeles, dar să ştii că mi-au reproşat destui: «Băi, de ce n-ai fost la fel de vehement şi cu Poli?». Ăsta e adevărul, n-am putut fi sută la sută obiectiv cu Poli.

CV Nicolae Secoşan

- S-a născut pe 15 mai 1945 la Timişoara
- A absolvit în 1968 Academia de Ştiinţe Economice
- Primul meci comentat a fost Steaua - Craiova 2-1, pe 31 martie 1969
- A comentat 1113 meciuri de fotbal, handbal sau baschet
- A fost poreclit Nixe de Titi Simionescu, un coleg de facultate
- Cea mai importantă amintire: echipa pe care i-a scris-o secundul Dan Păltinişanu în carnetul de reporter înaintea partidei Poli-Dinamo din 1987
- Premiul “Ioan Chirilă” pentru cel mai bun comentator radio în 2005
- Premiul “Sebastian Domozină” decernat de APS în 1998 şi 2002
- A fost inspirat de celebrul crainic maghiar Gyorgy Szepesi

Nu de FIFA să te temi, ci de oamenii pe care i-ai dezamăgit

Steaua nu va fi sancţionată. E singura veste bună din ultimele luni pentru încercaţii suporteri din Ghencea. Comitetul Etic al FIFA, prezidat de fostul campion olimpic la atletism, englezul Sebastian Coe, nu va pedepsi clubul în cazul “Yesilova”. Doar Gigi Becali ar putea fi penalizat pentru că şi-a concediat un angajat pe motive religioase. “Nu l-am dat afară pe Yesilova din cauză că e musulman. Ce, cînd l-am angajat, avea altă religie?”, s-a apărat Gigi. Dar cînd spuneai că musulmanii de la Galata nu pot învinge un creştin? Era război psihologic sau vorbea Mihai Viteazul? Stenogramele au redat pe ce criterii se fac transferurile la Steaua. Becali îi transmitea lui Adrian Ilie să nu cumpere “negri şi ţigani de c…” Acelaşi personaj a decretat că Boloni e ungur, nu e român. Şi astea sînt scorneli?

Postura de om tolerant nu-l prinde pe Becali. Toleranţi au fost cei ce i-au acceptat greşelile sperînd că va învăţa din ele şi se va îndrepta. Un om cu frica lui Dumnezeu nu şi-ar fi jignit în public naşul şi n-ar fi solicitat Patriarhiei să-i returneze donaţia de două milioane de euro. Hagi a fost terfelit, Lăcătuş a plîns, cu Iordănescu a ajuns în instanţă pentru insultă şi calomnie. Cei ce făcuseră istorie în Ghencea trebuiau distruşi! Nu era loc decît pentru un singur erou: Gigi Becali. Valentin Ceauşescu a fost un lord pe lîngă arogantul din Pipera!

Dacă e încolţit, Becali îţi turuie că a dus Steaua de trei ori la rînd în Liga Campionilor, că a prins o semifinală de Cupa UEFA. Cînd tragi linia, tot Becali a ieşit în cîştig. A mers la ciupeală, a luat banii, în timp ce echipa era ciuca bătăilor. Vă amintiţi meciul cu Fiorentina? Steaua şi-a pierdut demnitatea, nu mai are prestanţă, nu mai impune respect.

Pînă să-l pedepsească FIFA, Becali a fost taxat de suporterii Stelei. Prin Bucureşti au apărut mesaje prin care fanii îi solicită patronului să plece din Ghencea. S-au săturat să fie umiliţi, vor să-şi elibereze echipa. Să nu le mai fie jenă să spună că ţin cu Steaua, din cauza unui om ce nu a priceput că un club de fotbal îşi trage seva din pasiunea a milioane de susţinători. Ţi-e ruşine de ruşinea lor. Un brand ca Steaua nu va rămîne fără un investitor. Va exista viaţă şi după Becali. Nu luaţi în calcul zbuciumul Rapidului, acolo Copos încearcă să umfle nota de plată.

 Mesajele din Bucureşti sînt clare, Argăseală nu le poate nega. Becali, îţi iei valiza şi te duci?

Cînd tace Mureşan, vorbeşte Tony. Avantaj CFR

Iuliu Mureşan a intrat în silenzio stampa. Doctorul e dezgustat de scandalurile din fotbal şi e supărat pe ziarişti că i-au redat inexact declaraţiile. A decis să ia o pauză. Aşa, spre disperarea lui Gigi Becali, căruia nu mai are cine să-i dea replica. Pentru şeful Stelei, tăcerea e un afront mai greu de tolerat decît o păruială verbală în direct. A fost o mutare inspirată. De multe ori, deşi e un tip educat, Mureşan a coborît la nivelul adversarilor şi a sfîrşit prin a fi confundat cu ei.

Dacă ar fi continuat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, preşedintele campioanei ar fi jonglat din nou la limita derizoriului, încercînd să explice de ce un membru al Comitetului Executiv al FRF a girat şmecheria cu Dusan Uhrin consilier, profitînd de lacunele regulamentului în loc să-l îndrepte. A evitat astfel să stîrnească zîmbete ironice ca Ales Jindra, cehul ce a susţinut cu voce tare şi la oră de maximă audienţă că el e antrenorul CFR-ului şi nu Uhrin. Dusan e doar un prieten din Cehia, familiarizat cu fotbalul autohton, ce-l ajută pe Jindra să nu se rătăcească prin jungla lui Mitică. Un ghid ce trebuie trecut în agenda ministrului Elena Udrea, pentru turismul de weekend, în zilele cu etapă.

Dacă a ales să tacă, Mureşan nu mai poate fi invitat să divulge ce scrie în fişa postului directorului executiv Răzvan Zamfir. Fostul impresar e acuzat de Becali şi de Porumboiu că îşi foloseşte relaţiile din fotbal pentru a netezi drumul clujenilor spre titlu. Chiar aşa, cu ce proiect i-a convins Zamfir pe Paszkany şi pe Mureşan să-i ofere funcţia? Ce jucători a transferat campioana graţie conexiunilor fostului procurator? Majoritatea străinilor cumpăraţi de CFR au fost dibuiţi de Marcel Popescu şi nu de Răzvan Zamfir. Şi atunci, nu e mai sigur să nu vorbeşti? Tot ce spui poate fi folosit împotriva ta la proces.

Profitînd de spaţiul liber lăsat de Mureşan, ziariştii s-au reorientat spre jucători. Nu ştim dacă a scăzut audienţa, dar sigur au cîştigat cititorii şi clubul. Tony e cel mai bun PR al campioanei. E sincer, nu te ia pe ocolite, şi are suflet mare. Împreună cu căpitanul Cadu va înfiinţa o fundaţie pentru copiii cu dizabilităţi din Cluj-Napoca: “Le sînt dator clujenilor, fanilor lui CFR şi acelor copii minunaţi pe care i-am întîlnit la acţiunile organizate de galerie. Nu vreau să vorbesc foarte mult despre acest proiect, fiindcă în acest caz contează mai mult faptele”. Un veteran al legiunii străine din prima ligă, fundaşul dreapta nu s-a acomodat cu atmosfera tensionată din campionat. “E dureros pentru un profesionist să afle că munca sa de un an e pusă sub semnul întrebării. Fotbalul românesc va avea doar de suferit, dacă nu se schimbă mentalitatea”.

Cuvinte pline de bun simţ, rostite fără emfază. Într-o luptă de durată, contează mai mult caracterele decît armele. Cu oameni ca Tony, CFR n-are de ce să se teamă. Domnule Mureşan, nu ieşiţi din silenzio stampa. Vrem să-l mai ascultăm pe Tony!

O victorie cu Serbia va prelungi agonia Naţionalei

Ne păcălim singuri. Cu Croaţia nu ne-au lipsit doar Mutu şi Chivu, ne-a lipsit o echipă. Am văzut cîteva crîmpeie de fotbal asezonate cu tarele noastre tradiţionale: jocul cenuşiu al mijlocaşilor, indolenţa la fazele fixe, acceptarea senină a înfrîngerii. Un ghiveci tricolor ce nu mai e demult pe gustul tribunei. Avem cea mai necharismatică naţională din toate timpurile. Federaţia vrea să schimbe culoarea echipamentului, nu nărăvurile unei generaţii falimentare.

Ne-a entuziasmat Bourceanu, iar ăsta e un semn al disperării. În penuria de caractere din lotul naţional, am văzut un tip dîrz, fără fiţe. Ne-a plăcut că bagă piciorul la minge, că e bătăios, că nu-l doare în cot cînd i se cîntă imnul. Să nu ne entuziasmăm prea tare. Cu “dă-i şi luptă” nu ne calificăm la Mondiale. După meciul cu Franţa eram tot aşa de entuziaşti cînd vorbeam de Gabi Mureşan. Între timp, harnicul mijlocaş al campioanei nu-l mai interesează pe Piţurcă. Selecţia ţine de “6 din 49″, nu de o strategie coerentă. Lipsa criteriilor, bucuria lui Varga. A debutat la Naţională, pentru că era prin zonă, în Bucureşti. Poate cu Serbia va fi rîndul unui constănţean. Alibec e comparat cu Van Basten, de ce să nu primească o şansă? Ceva s-a întîmplat cu Piţurcă. Şi-a pierdut busola, nu mai are noroc.

Cîndva aveam o echipă care dribla, care îşi enerva adversarii cu dexteritatea cu care manevra balonul. Eram alintaţi “brazilienii Europei”. I-am văzut marţi pe brazilieni, surpînd zidul defensiv italian, ridiculizînd cea mai sigură apărare. Există lucruri care nu se schimbă. Brazilia a rămas aceeaşi. Echipa spectacol, manifestul spiritului liber într-o lume în care banii şi rigorile au sufocat jocul. Puţini vor merge la fotbal inspiraţi de Bourceanu. Copiii vor bate mingea în jurul blocurilor cu gîndul la Maradona, Pele, Ronaldinho sau Hagi. Aţi văzut pasa lui Eduardo de la ultimul gol? Ştiţi vreun tricolor care ar fi ales aceeaşi soluţie în locul unui şut în blocaj? Şi Eduardo e o garanţie că brazilienii nu şi-au trădat moştenirea genetică. Noi am fost “brazilienii Europei”, acum sîntem o echipă fără identitate. Aşteptăm “Academia lui Hagi” să redescopere mingicarii, specia dispărută. Nici aşa nu am scăpa de boală. E o criză de sistem, nu de efectiv.

Pierdut Naţională. Găsitorului îi oferim înjurăturile lui Marica. Vassaras e arma secretă pentru partida cu Serbia. Poate dă un penalty de dragul “Naşului”. Şi cine îl bate, Mutu? Să recunoaştem, chiar dacă nu e patriotic. Nu avem ce căuta la Mondiale cu trupa asta. Am făcut destul antifotbal la Europene.

În urma lui Marian Cozma rămîn regretele şi o obligaţie

Cristian Geambaşu are dreptate. Puţini îl cunoşteau pe Marian Cozma. Am zîmbit la meciul cu Australia, văzînd cum Păsărilă agăţa cinic mingile la semicerc, spre disperarea “cangurilor”. A înscris în joacă 10 goluri. N-a fost suficient, în partida următoarea era din nou rezervă. Pivotul lui Veszprem nu era compatibil cu sistemul lui Aihan Omer. A fost o chestiune de tactică sau de empatie. Nu mai are importanţă acum. Mai aflasem că Marian şi-a anunţat retragerea de la lotul naţional, deranjat că a stat la Mondiale mai mult pe bancă decît pe teren.

Zeci de mărturii conturează portretul unui handbalist. Tresari cînd citeşti declaraţia vicepreşedintelui FRH, Petru Paleu: “Marian Cozma era singurul jucător care ştia imnul naţional, vers cu vers. Ne-a cîntat de la cap la coadă “Deşteaptă-te, române!”". Ce fel de ţară sîntem, dacă ne mirăm că un sportiv ştia versurile imnului naţional?

Ai un nod în gît cînd vezi sutele de lumînări aprinse în faţa restaurantului unde Marian a fost înjunghiat. Ai noştri nu sînt doar infractorii pe care-i prezintă televiziunile italiene. Românii pot fi modele pentru alţii. Aşa cum era uriaşul de 2,11 m la Veszprem. Un tip talentat, pus pe şotii, prietenos, sufletist, profesionist. “Nu va mai fi un om ca el”, mărturisea, emoţionat, unul dintre maghiarii ce veniseră să pună o lumînare. Drama deschide inimi, astîmpără animozităţi istorice. Ungurii şi românii plîng împreună un handbalist. “Viaţa este mai importantă decît orice rivalitate”, a postat clubul Steaua pe site-ul de internet. A fost nevoie de o dramă pentru a redescoperi solidaritatea. Am vrea să prelungim acest moment. Prea ne rătăcisem printre stenograme şi prognoze de criză.

În România nu s-a ieşit în stradă, în schimb forumurile au fost invadate de mesaje isterice. Ţiganii sînt luaţi în colimator şi ameninţaţi cu represalii. Asta nu ţine de patriotism, ţine de penal. Patriotismul nu e un argument pentru vendete. E o noţiune pe care o regăsim în pledoaria lui Bogdan Aurescu de la Haga sau în pelerinajul lui Tudor Gheorghe la Alba Iulia, de unde artistul nu a lipsit din 1974, de Ziua Naţională. Ascultaţi-l pe Tudor Gheorghe: “Au fost zile în care n-am fost invitat să cînt la Alba Iulia. Mă duceam, mă plimbam, beam o ţuică fiartă, mă întîlneam cu oamenii. Ne salutam, “Trăiască România Mare!”, eram fericit, era o sărbătoare şi simţeam asta ca român”.

 Sîntem mîndri cînd vedem cît de iubit era Marian în Ungaria. Din respect pentru Cozma, lăsaţi răzbunările, mai bine învăţaţi versurile imnului!
 

Vrem o anchetă adevărată, nu doar hăituirea lui BecaliUn spectacol comico-grotesc. Stenogramele developează o lume pe care o bănuiam. Uneori avem şi surprize. Valiza de la Cluj era doar o gentuţă, o victorie în ultima secundă ridică semne de întrebare. În rolul principal e acelaşi personaj, cu diverse feţe: fanfaron, evlavios, grobian. Ştim cine e buba fotbalului românesc. O spune imaculatul Corleone: “Din cauza lui Gigi Becali, fotbalul românesc a ajuns aşa”.

Mitică ia în calcul retrogradarea pentru un caz de corupţie dovedit. Convorbirea dintre Becali şi Teia Sponte oferă probe noi. Are curaj FRF să taie în carne vie? Vor merge procurorii pînă la capăt? Senzaţia e că asistăm doar la un circ menit să-l discrediteze pe Gigi Becali. Să scoată Steaua din joc, să-l izoleze pe patronul roş-albaştrilor, pentru a întări alte tabere. Dacă DNA vrea să ne convingă că nu execută doar o comandă politică, că tot acest tam-tam nu camuflează interese oculte, aşteptăm să dea publicităţii şi alte convorbiri. “Vă rog să nu mă întrebaţi de mizerii”, replica, dezgustat, Iuliu Mureşan, reporterului ce-l chestionase despre partida CFR-Rapid, din 2006, meciul cu doi învingători. Giuleştenii au luat trei puncte, clujenii ar fi primit concesiunea arenei din Gruia. Domnul Mureşan avea dreptate. Nu ziariştii trebuie să-l întrebe, asta e treaba procurorilor. Nu-l uitaţi şi pe Borcea, poate are şi el ceva de spus.

Legea tăcerii a fost încălcată de fostul mijlocaş al Universităţii Cluj, Fabien Boudarene, ce a dezvăluit în L’Equipe cum se desfăşura lupta pentru supremaţie în România: “CFR Cluj şi Steaua s-au luptat pentru titlu, iar preşedinţii celor două cluburi au propus sume uriaşe de bani jucătorilor adverşi, printre care şi unora din echipa mea. Cînd am înţeles că se discută despre aşa ceva, am refuzat să mai joc în ultimele trei meciuri. Din ce ştiu, această afacere de corupere nu este prima”. Va fi şi Boudarene audiat?

Avem şansa acum să curăţim fotbalul. Nu sîntem naivi, nu există niciunde în lume un campionat 100% corect, dar în ţările unde procurorii nu sînt marionete, în care justiţia nu e driblată de băieţii deştepţi, ce cotizează în campaniile electorale, s-a trecut la dezinsecţie. Polonezii n-au ezitat să retrogradeze echipele vinovate, să aresteze foşti internaţionali. Italia n-a avut milă de Juventus Torino. N-ar fi o tragedie un an fără Steaua, Dinamo, Rapid, CFR etc în prima ligă. Pot fi derby-uri pasionante şi în eşalonul secund.

E nevoie de măsuri ferme pentru a salva spiritul jocului. Vrem să putem privi un meci fără a ne întreba cine a dat mai mult pentru victorie. Vrem poveşti frumoase, precum a lui Adebayor, puştiul ce a făcut primii paşi, la patru ani, alergînd după o minge.

Orice e posibil în fotbal: Dorinel, rechemat la “U”

 În octombrie, Munti se lepăda de “Neamţul” şi se ploconea în faţa lui Gigi Becali. Pînă în ultima clipă, fanii Universităţii n-au crezut că Dorinel va uita mîna de ajutor primită după şase luni de carantină. “Mercenar?”, l-au chestionat “şepcile roşii” printr-un banner afişat pe stadionul din Lupeni. “Da”, le-a răspuns recordmenul de selecţii, demarînd spre Bucureşti fără să mai privească în urmă. Lăsase la Cluj un contract în derulare şi o treabă neterminată. După 8 meciuri, Becali i-a făcut vînt. În doar două luni pierduse aproape tot ce cîştigase în carieră. Ceva mai important decît trofeele, banii sau numărul de selecţii. Pierduse respectul tribunei şi al colegilor. Demiterea lui n-a stîrnit emoţie. Primise ce a meritat.

Premierul Emil Boc a dat semnalul pentru reinstalarea lui Munteanu. E limpede că politicienii n-au înţeles nimic din marşul suporterilor Universităţii. 4.000 de clujeni au ieşit în stradă, umăr lîngă umăr, pentru a vesti că “U nu moare”. Mitingul vorbea de loialitate şi solidaritate. Noţiuni ce devin volatile în mediul politic, termeni ce n-au nimic în comun cu Dorinel Munteanu. Ce proiect poate duce la bun sfîrşit mercenarul ce a semnat cu Steaua deşi fusese avertizat că va împărtăşi soarta lui Hagi şi Lăcătuş? Ce încredere mai poţi avea în cuvîntul său? Ce poţi construi alături de un antrenor pentru care Clujul e doar o haltă în drumul spre un angajament mai bănos? “U” joacă în alb şi negru, nu se îmbracă în gri şi nici în portocaliu.

Dorinel e gata să accepte un contract mai mic pentru a reveni în circuit. N-ar fi de mirare ca şefii clubului să-i mulţumească pentru generozitate. Munti uită că nu e vorba doar de bani. La mijloc e şi cariera amicului său, Mihali, căruia i-ar reteza aripile. 

Nici grupul de bătăuşi ce i-a aşteptat marţi pe suporterii campioanei nu a priceput mesajul mitingului. În vremuri de restrişte, în exilul de cinci ani de la Sibiu, “U” a supravieţuit graţie bătăilor inimilor, nu a bătăilor de stradă. “U” nu a însemnat violenţă, a însemnat bucuria jocului, elan studenţesc.

De ce Dorinel Munteanu nu merită a doua şansă la Cluj? Ioan Chirilă ne mai oferă un argument. În cartea “Şepcile Roşii”, nea Vanea descifrase taina Universităţii, echipa boemă, apelînd la un citat din Lucian Blaga: “Orice idee aplicată e un înger căzut”.

Cum suma de transfer nu ţine cont de randamentul jucătorului

Fotbalul nu e un simplu joc. E nevoie de specialişti, de bani, de relaţii. Dacă nu ai conexiuni în sistem, degeaba ai echipă. Fotbalul nu e doar o înşiruire de goluri şi cornere. Şi aici reclama e sufletul comerţului. Atenţie, poţi să ai surprize cînd desfaci ambalajul!

Cum să faci primul milion în vremuri de criză? Cu spoială şi chei potrivite. Dinamo i-a livrat la pachet în Cecenia pe Lucian Goian şi pe Silviu Izvoranu. Terek Groznîi ar urma să plătească în jur de un milion de dolari pentru două dintre “vedetele” lui Mircea Rednic.

Dinamo a reuşit un tîrg bun, are conducători destoinici. Nu vor fi complicaţii cu DNA-ul. Preşedintele clubului şi al Ceceniei, fiorosul Ramzan Kadyrov, nu poate fi speriat de procurori. Cine-l supără, e trecut pe lista duşmanilor, o listă tot mai scurtă. E limpede că din Cecenia nu vom afla niciodată sumele de transfer. Trebuie să-l credem pe cuvînt pe Borcea.

E greu de înţeles de ce o grupare cu buget de zeci de milioane de euro cumpără jucători de mîna a doua. Nu săriţi, Mărgăritescu, Florentin Petre şi Pancu nu intră în această categorie. În schimb, Silviu Izvoranu şi Lucian Goian nu vor stîrni regrete fanilor. Vă amintiţi vreun meci mare al celor doi? Goian a lăsat în urmă scandalul “Maneaua” şi ratarea uluitoare din ultimul minut al partidei cu NEC Nijmegen. Peluza alb-roşie n-a uitat nici gafa din derby-ul cu Rapid în urma căreia Dinamo a ratat un titlu. Nici la lotul de tineret n-a fost mai breaz. S-a remarcat doar cînd a fost suspendat de Comitetul Executiv pentru că l-a sfidat pe Nae Manea. Lui Lucian i-ar fi greu să-şi găsească echipă în ţară şi pleacă într-un paradis financiar. Felicitări, Giovanni! Adus la insistenţele lui Rednic, Silviu Izvoranu n-a convins nici ca stoper, nici pe banda stîngă. E polivalent şi constant, adică nu-ţi sare în ochi orice ar juca. Despărţirea provoacă zîmbete ambelor părţi.

Românii se vor întîlni la Terek cu brazilianul Arthuro, mătrăşit din Ghencea. Nici înainte să-l supere pe Gigi, brazilianul n-a rupt gura tîrgului. Şi în vestiarul Stelei sînt fotbalişti ce nu-şi merită banii. Unul dintre ei se plînge acum că e blestemat, că prea se accidentează des. Cînd era valid, a dat un gol cu Germania, prin 2004. DVD-ul cu Oliver Kahn l-a plimbat de la Craiova la Dinamo, din “Groapă” la Timişoara şi din Banat în Ghencea. Accidentarea la inghinali nu-l va ţine mult pe tuşă. În cîteva zile e apt. Terek, nu-l vrei şi pe Pleşan?