Florin Gardoş nu a rezistat presiunii şi a comis un fault necugetat căruia i-a căzut victimă Cosmin Băcilă

I s-a spus că e un fundaş fricos. Că nu dă cu capul în minge. A fost prins la mijloc în conflictul tacit dintre Piţurcă şi Meme Stoica. În plus, la un club de “războinici” trebuie să te comporţi ca un luptător neînfricat. Mila e un sentiment întîlnit doar pe Muntele Athos. Mai jos, în limuzină, domneşte tupeul. Poartă ochelari, dar nu a găsit lentilele potrivite. “Istvan Kovacs a pus capac momentul în care l-a eliminat pe Gardoş, fără să-i facă nimic. Nici nu l-a atins pe Băcilă! Să vedem la reluare dacă îl atinge Gardoş”, a comentat, la GSP TV, patronul mai mediatizat decît Nicolae Ceauşescu în “Epoca de Aur”. Continue reading →

Portarul Naţionalei s-a calificat la turneul momentelor penibile

De ce au fluierat spectatorii la finalul meciului cu Franţa? De ce n-au fost satisfăcuţi de o remiză? “Am făcut 0-0 cu o forţă europeană şi mondială şi ar trebui să fim cît de cît mulţumiţi”, declara Costin Lazăr adîncind falia dintre public şi naţională.
De ani buni această echipă nu ne mai reprezintă. E o sumă de jucători fără orgoliu, fără patrie, fără onoare. Ce le lipseşte acestor băieţi nu se găseşte la mall. La shopping sîntem în prima urnă valorică. Continue reading →

Craiova doarme în loc să-şi salveze echipa

Cînd foştii deportaţi în Bărăgan s-au întors să revadă vatra vremelnică, n-au mai găsit decît puţine din locuinţele ridicate din chirpici şi acoperite cu stuf şi lacrimi. Peisajul se schimbase, martorii îi numărai pe degetele de la o mînă. Doar drumurile arse de soare le-au recunoscut, erau aproape nemodificate. Ele au supravieţuit vitregiilor vremii şi monstruozităţilor comise de oameni. Al Craiovei a început pe 5 septembrie 1948 cu un meci cu echipa din Filiaşi. Pe banca formaţiei UNSR Craiova, care şi-a schimbat numele în CSU, apoi s-a numit “Ştiinţa”, iar 1966 a fost rebotezată Universitatea, a stat prima oară Nicolae Polojinschi.

O aniversare fără sărbătorit la masă. Fotbalul îşi derulează impasibil etapele, clasamentul frige deja, fraţii Costea au semnat cu Steaua, Dorel e la Dinamo, Gîngioveanu a ajuns la Rapid.

Viaţa merge înainte şi cerul e dureros de albastru pentru suporterii “Ştiinţei”. Cînd priveşti ce bătaie este pe juveţi, înţelegi cît de mult lipseşte Universitatea. Degeaba ne uităm în zare, Craiova nu e nicăieri. Drumul ei a rămas suspendat, întrerupt de trădări şi interese oculte. În urmă sînt Florenţa, Leeds, Bordeaux, Monaco, Munchen, Milano sau Pireu. Au rămas zece trofee şi multe alte momente memorabile. Dacă titlurile au fost mai puţine, din cauza boemiei sau piedicilor, au răsplătit-o poeţii, au alintat-o “Campioana unei mari iubiri”.

Timpul trece şi din Bănie nu vine nici un semn. Un vulcan activ s-a stins subit. Nu mai e decît cenuşa. Unde a dispărut galeria care umplea Peluza Sud? De ce nu strîng rîndurile suporterii să arate lumii şi autorităţilor că le pasă, că nu s-au consolat, că nu vor renunţa aşa de uşor? Cîţi dintre liderii fanilor sînt compromişi sau şantajabili? Şi fostele glorii sînt în culpă. Să nu mai stea cu mîinile-n sîn! Cu mentalitatea mioritică, “eu ce rezolv cu asta?”, “nu depinde de mine”, “ce importanţă are un miting?”, veţi rămîne orfani. Doar voi, oltenii, vă puteţi salva echipa. Nu aşteptaţi ajutor din altă parte!
E anotimpul caznelor. Al unui supliciu nemeritat. Sute de mii de oameni au fost condamnaţi, în grup, fără drept de recurs. Ar fi suportat cu stoicism tortura anilor săraci în recolte, erau vaccinaţi. Trăiau din amintiri şi au rămas numai cu ele. Torţionarii se ştiu, nu are rost să le mai pomenim numele. Îi avertizăm că nu vor fi iertaţi niciodată pentru suferinţa pricinuită cu bună ştiinţă.

Călătoria Craiovei s-a încheiat, măcar pentru o vreme. Şi e păcat de imnul lui Tudor Gheorghe.

CFR vrea să joace pe noua arenă a Clujului. E o ţară liberă, cel puţin în teorie.
Principalul argument al domnilor Paszkany şi Mureşan? Stadionul este construit din bani publici, deci e al tuturor. În plus, şi cheltuielile generate de organizarea unui meci ar fi mai mici pe “Cluj Arena”, în jur de 7.000 de euro faţă de 15.000 cît a plătit Steaua cînd a jucat cu ŢSKA.

Ar fi “politically correct” ca feroviarii să-şi dispute partidele pe fostul “Ion Moina”, dar nu şi moral. Fosta potcoavă a fost leagănul şi reazemul unor generaţii întregi de suporteri ai Universităţii Cluj. Aici, Mircea Luca nu s-a speriat de crampoanele atacanţilor, aici Ivansuc scria serenade pentru inima tribunei, aici alfabetul începea cu litera “U”. Emoţiile, amintirile, poveştile, necazurile nu pot fi expropriate. Aici au fost aprinse zeci de mii de lumînări în memoria legendelor clubului, un gest unic în România. Lumînările s-au stins, dar spiritul nu e perisabil.

Au existat şi momente de pauză forţată. Bejania de la Sibiu, cînd Universitatea a continuat să joace în campionatul românesc în timp ce Ardealul era sub ocupaţie maghiară. Pe stadionul părăsit de “şepcile roşii” evolua KAC, iar mai tîrziu Vasas (Ferarul). La întoarcerea la Cluj, “U” şi-a recîştigat pe gazon dreptul de a fi acasă pe arena de lîngă Parcul Central. A învins cu 4-0 pe Ferar, îmbrăcînd echipamentul ascuns de magazinerul Komaromi Sandor. “L-am păstrat aici, îngropat în pămînt, sub paie, lîngă depozitul stadionului, pentru că ştiam că vă veţi întoarce”.

“U” e iar în bejanie şi trebuie să-şi justifice dreptul de a se considera acasă la ea acasă. În timp ce a migrat pe la Alba, Bistriţa şi Mediaş n-a primit nici o invitaţie, nici măcar formală, de la concitadina CFR, să-şi dispute partidele în Gruia, cum remarca
jurnalistul Gelu Claudiu Radu într-un editorial postat pe site-ul suporterilor Universităţii www.ucluj.ro.

Nici “Ion Moina” nu aparţinea în acte Universităţii Cluj. Şi vechea arenă a fost ridicată din banii contribuabililor. Era însă limpede şi pentru neofiţi că stadionul e al “şepcilor roşii”. Dacă şefii CFR-ului solicitau “Cluj Arena” pentru confruntările din cupele europene, pentru o viitoare participare în Liga Campionilor, nu ar fi ieşit iureş. Aşa, pare mai mult o răutate gratuită, o şicană. Demersul nu e logic, dacă ne gîndim că feroviarii susţin că au investit în jur de 20 de milioane de euro în modernizarea arenei din Gruia. Şi acum, ce fac, o lasă în paragină? O folosesc pentru echipa secundă? Şi stadionul pe care joacă fosta campioană a fost ridicat din bani publici. Poate că şefii din Gruia întind coarda, pentru ca autorităţile să le înlesnească o altă afacere.

E un moment delicat şi pentru tînărul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. Hotărîrea pe care o va lua va dovedi dacă e politician sau bărbat politic. Anul următor sînt alegeri, iar Tişe şi-a construit în ultima vreme imaginea de suporter al Universităţii, fiind prezent şi la unele dintre deplasările din liga secundă. “Şepcile roşii” pot buscula sondajele dacă se vor simţi trădaţi. E o decizie de urmărit, vor fi probabil şi presiuni politice, fiindcă Arpad Paszkany e unul dintre sponsorii importanţi ai PDL-ului, partid de care se leagă ascensiunea lui Tişe.

Ca jurnalist am dreptul la opinie. Pentru mine, este limpede, din considerente morale şi istorice, că doar Universitatea poate fi gazdă pe “Cluj Arena”. Restul nu primesc interdicţie, dar nici nu pot ignora realitatea.

Într-un campionat ce oferă rar spectacol, două echipe frumoase promit să nu trădeze fotbalul

Rapidului nu-i stă bine cînd porneşte drept favorită. N-a învăţat pasul cadenţat, n-are rutina victoriilor scrîşnite. Pariorul care i-ar intui bioritmul nu şi-ar face griji din cauza crizei economice. Rapidul e gustul dulce-amar. Giuleştenii pot scrie biblioteci despre întîmplări cu final neaşteptat.  Acesta e Rapidul. Dacă s-ar schimba într-un mutant devorator de puncte, n-ar mai avea farmec.

Răzvan Lucescu şi-a asumat eşecul. Un gest care poate atenua impactul înfrîngerii. O ipostază suprinzătoare pentru selecţionerul ce îmbrăca nonşalant armura scuzelor. George Copos a plecat de la stadion fără să dea vreo declaraţie. Nimic nou. Mai grav ar fi dacă ar da bir cu fugiţii în ziua cînd trebuie să plătească salariile. Rapid a început tare meciul şi s-a fîstîcit după ce a primit golurile. Mihai Roman aşteaptă o invitaţie să tragă la poartă, Surdu ajunge tot la capitolul “reconfigurare traseu”, Alexa e prea nervos, iar Grigorie intră să fie la număr.

Joi seară, ultimul antrenament al Universităţii la Cluj, pe baza Clujana. La unul dintre exerciţiile de evitare a presingului adversarului, mingea ajunge la Claudiu Niculescu. Nu are nici un om în preajmă, practica bate des teoria. Clau-gol îşi aşează balonul pe dreptul şi prinde un şut ce provoacă aplauzele şi ovaţiile fanilor, veniţi la şedinţa de pregătire să strige “Batem Rapidul!”. Balonul a părut că va ţinti tabela, dar a coborît brusc şi a smotocit plasa.

Mediaş, două zile după. Niculescu s-a întors cu Deac în spate, a scăpat din strînsoare şi a avut timp să-şi aleagă execuţia. Coman n-a înţeles-o, mai lipsea doar să-l aplaude. Înainte, Duarte, încă neconectat la competiţie după o nouă vacanţă prelungită, a muşcat cu poftă din covrigul trimis de Claudiu. Cu Niculescu nu-i bine să te joci. Aşa moş cum îl văd unii, are nevoie de o clipă de neatenţie şi te-a executat. Cînd apare numărul 9 de la “U” miroase a praf de puşcă. Nigerianul Tony trebuie să aibă răbdare. Claudiu se va retrage la finalul sezonului. Pînă atunci în dreptul vîrfului scrie “Rezervat Claudiu Niculescu”.

Baza Clujana, sîmbătă dimineaţa, în urmă cu doi ani. “U” Cluj era cu un picior în liga a treia. Cîmpia Turzii era un adversar facil, dar fanii aşteptau un semn de la Arad, unde ACU întîlnea pe FC Bihor. Rîndurile alb-negre pulsau împreună, aşteptau sentinţa în picioare, cu fularele ridicate. Nu era nevoie de o cronică, ci de o electrocardiogramă. Suporterii cîntau imnurile ca să-şi alunge teama. Dorinel Munteanu îşi săruta cruciuliţa, jucătorii se rugau. Într-un tîrziu radioul a risipit grijile. Orădenii nu s-au predat, au scos remiza ce salva Universitatea de la o nouă ruşine. Incredibil cum se deapănă firele vieţii! “Şepcile roşii” sînt în faţa unei noi încercări. Învaţă să se bucure. Fiecare meci e un cadou.

La Mediaş am văzut două echipe care joacă fotbal, care nu bubuie mingile. Universitatea nu este o surpriză, nu uitaţi cum s-a descurcat în returul precedent. Cu un lot omogen, cu un antrenor hotărît să-şi justifice cota de piaţă, cu un finanţator implicat, “U” este o trupă de luat în seamă chiar şi în bătălia pentru titlu. Mai e ceva. Încă nu s-a descoperit leacul împotriva presiunii clasamentului. Rapidul poate depune mărturie. “U” abia acum a ajuns la rînd.

Universitatea n-are cum să dispară definitiv. O aştept să joace din nou

Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu nu cred că nu mai există Universitatea Craiova. Nu pot scrie un text neutru, trăgînd cu ochiul la paragrafele din regulamentul FRF. Nu-i pot consola din vîrful buzelor pe suporterii cărora li s-a amputat deodată, în miezul zilei, o parte din viaţă. “Ştiinţa” n-a fost doar o echipă de fotbal. A fost un reazem în zilele anoste din epoca în care sportul era singura bucurie îngăduită de regim. A fost prietenul alături de care traversai încă o săptămînă aşteptînd să-l auzi pe Domozină anunţînd golul cînd mingea era încă în terenul advers. “Fotbalul nu e o problemă de viaţă şi de moarte, e mult mai mult decît atît”, e una dintre expresiile celebre din lumea microbiştilor. Pentru Universitatea a rămas doar moartea şi regretul că merita o viaţă mai dulce.

Craiova a fost pumnul ridicat împotriva sistemului care împărţise campionatul în două mari feude. Ne-a alungat complexele cînd a învins la Leeds, ne-a făcut să fim mîndri că nu sîntem mai prejos decît Brehme şi Passarella. Cînd mingea era la Balaci, simţeai că eşti egalul zeilor. Nimic nu părea imposibil. A fost pînă la urmă un zbor neterminat, frînt de trădările perverse ale celor care-i juraseră credinţă. Pe nostalgii “Craiovei Maxima” îi veţi recunoaşte uşor. Se vor fotografia în vacanţă, în pieţele moleşite de soare, alături de leii sculptaţi în piatră, vor zîmbi amar cînd vor privi cerul albastru, acoperit, pînă mai ieri, de căciulile aruncate în aer la golurile cu Fiorentina sau Kaiserslautern.

Ce straniu sună acum alintul “Campioana unei mari iubiri”. Nici măcar în al 12-lea ceas nu i-a sărit nimeni în ajutor. Sper ca personajele care conduc judeţul Dolj şi oraşul Craiova să nu candideze pentru o funcţie în Parlament şi să nu ajungă, Doamne Fereşte!, în echipa guvernamentală. Nu m-aş simţi reprezentat de astfel de momîi, fără glas şi fără coloană vertebrală. Nici suporterii nu sînt cauţionaţi. Au cedat prea uşor. Cînd Genoa n-a primit dreptul de a evolua în Serie A, a fost revoluţie în oraş. Nu este un îndemn la violenţă, dar mă aşteptam să se strîngă undeva, lîngă stadion, măcar pentru a-şi jeli echipa pierdută. Mîine va fi tîrziu, deja e prea tîrziu. Sutele de mii de fani ai “Ştiinţei” pot sensibiliza un investitor să aducă apă vie în Bănie.

Lui Adrian Mititelu i-am făcut un favor cînd l-am comparat cu Dinel Staicu şi cu Gigi Neţoiu. Omul se agaţă cu dinţii de emblema “Ştiinţei”, refuzînd cu obstinaţie să accepte evidenţa. Un virus mortal a condus Craiova pe ultimul drum. Nu i-au lipsit doar banii şi priceperea, ci şi un control psihologic.

Fotbalul oltenesc are resurse bogate. Dar aici e vorba despre Universitatea Craiova, nu de un club oarecare din zona unde scria poveşti Iancu Jianu. Şi, dacă e nevoie de o minune ca “Ştiinţa să renască, daţi-mi voie să cred în miracole.

Poli o ia de la capăt. Ar fi bine dacă nu ar fi însoţită de Marian Iancu

Seismul cu epicentrul la Casa Fotbalului n-a irosit încă toate replicile. Timişoara e numărată în picioare. Refuză să plece Fruncea. 6.000 de bănăţeni s-au strîns recent în Piaţa Operei pentru culori, pentru a rosti răspicat un mare “NU”. N-au rupt rîndurile, sînt umăr lîngă umăr, de la rector pînă la vînzătorul de la tonetă. De acolo porneşte reconstrucţia. Înaintea calculelor pentru buget, a transferurilor, a discuţiilor despre componenţa seriei vestice a ligii secunde, e reconfortant că inima echipei e sănătoasă, că bate la fel de puternic. La Craiova, de exemplu, au ieşit la miting doar 1.000 de fani, iar autorităţile au tăcut mîlc.

Timişoara a mai suferit pierderi grele. Au dispărut Chinezul şi Ripensia. Poli va dăinui a fost mesajul fanilor bănăţeni, oameni trecuţi prin terapia de şoc a finalelor pierdute, a şanselor irosite chiar la potou. După ce furia va dispărea, urmează analiza. Ar fi timpul ca Poli să redevină echipa Banatului. Să nu mai depindă de toanele şi finanţele lui Marian Iancu, un investitor care sare mult prea des peste limitele dialogului civilizat. Oraşul trebuie să facă un efort pentru a-şi recupera brandul. Sprijinul ferm al autorităţilor e un atu. Iancu a readus palmaresul istoric. A fost singura sa victorie. Cam puţin pentru un zbucium atît de mare. Deşi a făcut afaceri cu petrol, Marian Iancu s-a jucat cu focul pînă s-a ars.
E firesc ca Timişoara să se considere nedreptăţită. Sînt atîtea cluburi cu datorii! Într-o ţară, unde unul dintre sporturile naţionale e fentarea Fiscului, Politehnicii i s-a cerut perfecţiunea, i s-a cerut un dosar fără pete. Dincolo de vreun plan malefic scornit de cancelaria lui Mircea Sandu, conducerea vicecampioanei e în culpă, fiindcă a lăsat Politehnica la cheremul judecăţii federale.

Nu e necesar ca graniţa să fie mutată la Orşova. Măcar din consideraţie pentru Traian Lalescu, profesorul bucureştean care a înfiinţat echipa de fotbal în 1921. Acelaşi Lalescu a pledat cauza Banatului la Conferinţa de Pace de la Paris, publicînd şi monografia “Le problème ethnographique du Banat”. Din păcate, n-a putut conduce ofensiva şi la TAS.

Vor fi meciuri tari şi în “B”. Pînă la următoarea întîlnire cu Dinamo va fi derby-ul cu UTA, cel puţin la fel de încins. Partida din 2002, cînd “Bătrîna Doamnă” a revenit pe “Dan Păltinişanu” de la 0-2 şi 2-3 şi a cîştigat cu 4-3 prin golul lui Chitescu, din ultimul minut, creionat de insistenţa lui Njock, a intrat în folclorul galeriilor.

Vor pleca fotbaliştii importanţi, dar Timişoara are resurse în propria pepinieră, a cîştigat titlul la juniori “A”. Vor intra la joc Dăruială şi Velici. Istoria merge mai departe, nu se opreşte la borna 90. O sărbătoare amară pentru Poli. Va veni şi ziua revanşei, ziua cînd orizontul, văzut din Piaţa Operei, va fi violet.

“Ştiinţa” trece printr-o terapie de şoc. Se poate şi mai rău? Se poate!

Secvenţa e surprinsă în “Supleantul”, cartea în care Petru Popescu trage perdeaua şi dezvăluie povestea de iubire cu Zoia Ceauşescu. Aflat în Berlinul de Est, pentru o vizită de trei zile, scriitorul a fost “invitat” la un concert al formaţiei Led Zeppelin ce avea loc în Berlinul de Vest. “Sala” de concerte era o străduţă de lîngă zid, cu clădiri ce purtau încă urmele bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial, cu ferestrele astupate de cărămizi. Vocea lui Robert Plant era inconfundabilă, iar rockerii est-germani ingenioşi reuşiseră să prindă imagini în direct cu ajutorul unor oglinzi montate pe stinghii. Continue reading →

Mijlocaşul Vasluiului a încîntat în Giuleşti, graţie unui procedeu pe cale de dispariţie în prima ligă

Giuleştiul a fost fierbinte, pasional, bun de pus pe rana Naţionalei. Nu e o surpriză, nu e un lucru ieşit din comun. Giuleştiul e acelaşi, chiar dacă în tribună sînt şi stelişti, şi dinamovişti. Cine intră în arenă respectă obiceiul casei. Cîntă fără plasă de frînare.

În aşa arenă, nu poţi evolua meschin, nu are succes aria pragmatismului. România s-a îmbrăcat din nou în galben şi a brodat faze savuroase. După mult timp am văzut ocazii, goluri şi o victorie limpede. A reapărut driblingul, graţie unui fotbalist rătăcit prin lanul speranţelor neîmplinite. Dacă are mingea, ai timp să bei o gură de cafea. Balonul e tot la noi cînd ridici privirea spre ecran, sîntem în siguranţă, pontăm la posesie. Doar la Ioan Ovidiu Sabău am mai întîlnit aceeaşi uşurinţă şi eleganţă în a manevra mingea.

Lucian Sînmărtean a fost supranumit cîndva “Platini”. O exagerare, desigur, dar în fotbal poreclele ţin loc de titlu nobiliar. Între timp, Platini a ajuns preşedintele UEFA, iar mijlocaşul plecat din Bistriţa s-a refugiat undeva în spatele frontului, la Vaslui. Sînmărtean invită adversarul la o coridă. Driblingul său e greu de anticipat. Mişcarea e naturală, corpul şi mingea sînt într-o simbioza perfectă. Probabil că n-ar putea să explice cum fentează. E mai mult instinct decît ştiinţă.

A fost foarte aproape să înscrie un gol filigranat din metalul rar al talentului. “Sînt tehnic şi nu mă tratez”, e mesajul lui Lucian, un mijlocaş deficitar la rezistenţă. “L-am convins cu greu la Bistriţa să lucreze mai mult la sală. Credea că dacă face forţă, nu va mai fi la fel de tehnic. Are mereu soluţii, are viteză de gîndire”, şi-a amintit Remus Vlad.

Alungat de Malesani de la Panathinaikos, şicanat de accidentări, ignorat de Răzvan Lucescu, Sînmărtean a revenit tîrziu la lot. A fost o soluţie de avarie sau un compromis făcut de selecţioner, criticat că-i preferă pe Florescu şi Deac. La 31 de ani, Lucian nu e un fotbalist terminat, ci un sportiv care trebuie să recupereze timpul pierdut în spatele scenei. În cazul în care va juca în amicalele din America de Sud, mulţi se vor întreba dacă nu avem în echipă un brazilian naturalizat. Printre ai noştri chiar pare un marţian. Un Sînmarţian.

Suporterii Craiovei ies în stradă de dorul echipei, participă la o cruciadă în numele amintirilor

Cimitirul e chiar la şosea, pe o colină. Dacă treci prin comuna Petreşti din judeţul Alba, pe drumul spre Sebeş, e de ajuns să ridici capul peste volan. N-ai timp să-ţi faci cruce, că o altă imagine te tulbură. Deasupra cimitirului o mînă neinspirată a scris “Groapa de gunoi”. Un mod straniu de a semnala locul unde se depozitează deşeurile comunei.

O senzaţie la fel de neplăcută ne-a produs şi tirada lui Gigi Becali, care anunţa că a pregătit o valiză pentru olteni, să-i motiveze în meciul cu Gaz Metan. Fanii tocmai au aşezat o bandă neagră pe blazonul “Ştiinţei”, în semn de doliu, cînd fanfaronul din Pipera a învîrtit cuţitul în rana Universităţii. Dacă valiza era un cadou pentru Mititelu, să-şi împacheteze palavrele şi să plece departe, am fi apreciat gestul. Aşa, e încă o umilinţă pe care o îndură oltenii. De la paşalîc dinamovist, Universitatea a devenit în ultimii ani feudă roş-albastră. Jocuri suspecte, declaraţii mieroase, un bilanţ ruşinos pentru juveţi în partidele directe.

Pînă să-l declare FRF persona non grata, pe Adrian Mititelu l-au repudiat suporterii Craiovei. Minciunile nu mai ţin, circul nu mai vinde bilete. Duminică, fanii Universităţii organizează un miting în Bănie, un protest împotriva lui Adrian Mititelu, patronul vinovat de retrogradarea echipei şi de amputarea speranţelor. E un strigăt de revoltă, un apel către autorităţi şi oamenii de afaceri să se implice. Au ieşit în stradă şi suporterii Universităţii Cluj, ai Politehnicii Timişoara, ai Petrolului, ai Rapidului. Fără violenţă, fără scandal, în numele amintirilor.

Au început diversiunile, nu le cădeţi în plasă. Fiţi măcar în acest moment împreună! Nu e un efort prea mare să ieşiţi duminică în oraş, să vă întîlniţi cu camarazii din peluză. Nu răspundeţi la provocări. Neţoiu se plîngea că e contestat de fanii cu cazier, Mititelu e mult mai vocal şi mai pregătit pentru un război de gherilă. S-a antrenat timp de şase ani jonglînd cu fumigene.

Fiţi inteligenţi şi inspiraţi. Lupta pentru eliberarea Universităţii nu va fi uşoară.