Pentru Craiova a început numărătoarea inversă

Gluma se îngroaşă. Paradox oltenesc: timpul nu mai are răbdare cu “Ştiinţa”, deşi Universitatea oferă scheletul naţionalei de tineret. V-aţi plictisit de cîte ori aţi auzit că returul se deşiră în 17 finale. Craiova mai are 14 meciuri decisive pentru salvare. Sînt destule? Vă spun că sînt îngrozitor de puţine. Ceva s-a rupt iremediabil în jocul “Campioanei unei mari iubiri” după demiterea lui Nicolo Napoli. Banca tehnică s-a transformat în poligon de încercare pentru toanele şi finanţele preşedintelui. Gane, Mogoşanu şi Neagoe au fost tot atîtea gloanţe oarbe. Cînd alţii nu stau în ghete, Wobay şi Bornescu stîrnesc regrete.

Wotte a venit tîrziu şi, atenţie!, nu e un vrăjitor. În cartea sa de muncă scrie că e muritor, adică antrenor. Olandezul a readus disciplina în defensivă, Iliev şi Găman oferă siguranţă, iar Lung nu mai apără doar cu numele. Firţulescu şi Dina primesc note de trecere. Aici se încheie plusurile. Punctul bifat la Tîrgu Jiu nu camuflează slăbiciunile “Ştiinţei” şi nu ridică Universitatea peste linia de demarcaţie dintre dezamăgitor şi mediocru. Craiova nu leagă trei pase. Bădoi înoată pe teren şi e caraghios cînd încearcă să dribleze, pentru că nu mai are suflu să ajungă mingea. Buşu e necopt, Prepeliţă s-a blocat de cînd poartă banderola, Mihai Costea e un egoist cu aere de primadonă, iar Gîngioveanu e mai inspirat la lotul de tineret decît la echipa de club. Loviturile libere sînt un calvar pentru fanii care nu i-au uitat pe Balaci şi Craioveanu. Dincolo de eliminare, Bărboianu n-a convins că merită încrederea antrenorului, indiferent dacă a fost folosit pe postul de fundaş dreapta sau ca mijlocaş central. Îi tremură picioarele, nu e în stare să dea o pasă bună, nu ştie să centreze. Wotte trebuie să mizeze măcar o repriză pe Trică. E singurul mijlocaş din lot ce simte jocul şi poate specula erorile adversarului.

Florin Costea a intrat pe derdeluşul din Tîrgu Jiu doar în prelungiri din cauza unei răceli. La cît a stat pe teren, decarul Băniei nu avea răgaz nici să-şi ia febra. N-a fost timp pentru un gol-minune, aşa cum izbutea Hagi, într-un meci amical cu Portugalia, cîştigat de România cu 3-2. Atunci, Gică a evoluat numai 8 minute şi a înscris de la 40 de metri, făcîndu-le în ciudă termometrului şi portarului. De un miracol are nevoie şi Craiova pentru a sfida prognozele sumbre! Istoria unei formaţii orgolioase solicită dreptul la recurs. Oare cum ar fi comentat Domozină partidele de azi? “Aş vrea să mai ascult o dată transmisia de la Leeds”, a fost una dintre ultimele dorinţe ale crainicului ce mobiliza tribuna mai abitir decît un şef de galerie. De prea multă vreme Craiova nu mai produce momente memorabile.

Mititelu rămîne optimist şi după Tîrgu Jiu. Clasamentul nu se încheagă cu scuze, explicaţii şi bune intenţii. Tot punctele se adună. Acum a fost o eliminare, altădată un penalty ratat. Să nu minţim! Universitatea e rău bolnavă şi încă nu găseşte leacul potrivit.

Despre miracol în fotbal. Ce v-a surprins, golul lui Matici sau lupta fanilor cu zăpada?

Nu a fost un gol miraculos. A fost un gol muncit. Mingea n-ar fi ajuns niciodată pe stîngul lui Matici dacă suporterii Rapidului nu ar fi curăţat terenul de zăpadă. Ca la curling, balonul pasat de Spadacio a alunecat cuminte graţie lopeţilor mînuite cu sîrg de fani. Olimpiada de iarnă a continuat în Giuleşti cu proba bunului simţ. Sînt gesturi care spun mai mult decît o mie de cuvinte. Înţelegem de ce e aşa de greu să se fixeze preţul corect pentru vînzarea Rapidului. Cum poţi să evaluezi galeria alb-vişinie, pilonul ce nu a lăsat clubul să se scufunde în anii prigoanei comuniste? Cum cuantifici o stare de spirit?

Înaintea finalei Ligii Campionilor, Guardiola şi-a mobilizat jucătorii cu ajutorul unui filmuleţ de şapte minute, inspirat de “Gladiatorul”. În pelicula pregătită de tehnicianul catalan, imaginile cu Messi alternează cu secvenţele în care apare Russell Crowe. În Giuleşti nu au fost necesare mixajele şi efectele speciale. Nu era timp pentru încă o “dublă”. Acţiunea se derula în direct. Bornescu, Herea şi Iencsi s-au încălzit alături de suporterii ce înfruntau omătul. Nae Manea n-a mai avut nevoie să rostească un discurs mobilizator. Nu ştim dacă au fost şi lacrimi, ca în vestiarul Barcelonei, dar băieţilor le-ar fi fost ruşine să piardă sau să dea vina pe gazon. După ce gladiatorii lopeţilor s-au întors în peluză, galeria a cîntat neîncetat, chiar şi atunci cînd Timişoara presa cu toată echipa. Rezultatul a fost nedrept pentru bănăţeni. Dar nu era păcat de efortul zecilor de voluntari? Sînt situaţii cînd regreţi că în caseta meciului nu mai apare nota rezervată publicului.

N-a fost partida plimbăreţilor Varga şi Bălan, titularizaţi surprinzător, alături de Ciz. “Gestul suporterilor a fost admirabil, poate şi de acea ne-am mobilizat şi am cîştigat acest meci”, a recunoscut Tibi. George Copos a preferat loja muncii de jos. Cabotinul patron al Rapidului e inconfundabil în rolul de figurant. Probabil că l-au ostenit negocierile cu Şiman sau s-a temut să nu-l ia la rost fanii fiindcă nu a înţeles că iarna nu-i ca vara. Rămîne un manager de top. A rezolvat chestiunea urgentă fără să scoată un ban din buzunar.

Pe alte stadioane omătul se transformă în proiectile. Scapă cine poate din bombardament. Unii apelează la deţinuţi pentru deszăpezire. Doar la rugby am mai asistat la un moment la fel de emoţionant, cînd susţinătorii naţionalei au renunţat la o zi de lucru pentru a îndepărta stratul de nea ce fardase gazonul de pe “Tineretului”. E o conexiune specială, greu de explicat laicilor. Nu oricine iubeşte rugbyul, nu oricine poartă Rapidul în suflet.
 

Lucescu jr a reuşit imposibilul: o parte a publicului îl regretă pe Piţi!

După aproape un an cu Răzvan Lucescu pe bancă, batem pasul pe loc. Ne învîrtim în jurul cozii. Ascultăm discursuri care dau bine la norod pînă începe joaca pe puncte. Organizare, atitudine, disciplină, spirit de echipă, bla, bla. Cu Israelul ne-au lipsit cîţiva titulari, s-a scuzat selecţionerul cu cercel. Oare şi Mutu? Din tribună sau din faţa televizoarelor s-a observat însă absenţa antrenorului. N-am recunoscut echipa României, şi nu fiindcă era îmbrăcată în roşu, pentru nişte euro aruncaţi în portofelul federaţiei de o firmă de bere. Un joc la întîmplare, fără soluţii în faza ofensivă, cu o defensivă de carton. Un ghiveci fără gust. O înfrîngere fără demnitate. Sîntem în cădere liberă. În ritmul acesta vom fi carne de tun pentru Bosnia şi vom tremura cu Albania!

Selecţionerul şi-a asumat eşecul. Nu e destul! Şi nu merge scuza cu campionatul slab. Liga asta anemică a dat şase echipe în cupele europene, iar Unirea Urziceni a adunat 8 puncte în cea mai tare competiţie. Cînd ai fost numit antrenor, campionatul era performant? Victor Piţurcă nu a lucrat cu un dream team cînd a calificat România dintr-o grupă cu Olanda. Şi, cu riscul de a fi mitraliaţi de duşmanii lui Piţi, naţionala arăta mai bine, pînă la turneul final, sub comanda Satanei. Piţurcă a avut fixurile sale, dar în mandatul lui Răzvan naţionala a devenit un club pentru fini, prieteni şi vecini.

Cum să încerci să învingi Israelul cu Daniel Niculae şi Marica, doi “tunari” care adună împreună vreo 5 goluri pe sezon? Cum să fie Gigel Bucur rezervă la Timişoara, cînd ai nevoie şi de suportul publicului? Ce să înţelegem din convocarea lui Panin? De ce să fie titular Goian, dacă face tuşa la Palermo? Panicat, Răzvan a renunţat la poză şi l-a schimbat pe Neşu imediat după gafa de la golul al doilea. Degeaba l-a mai apărat la conferinţa de presă, dacă i-a tras o palmă în public. Nu a fost un gest elegant. Cînd îi este ciuntit CV-ul, antrenorul nu are scrupule.

Deşi e adevărat că baza de selecţie e tot mai firavă, îi oferim selecţionerului o echipă, adunată pe repede înainte:Torje, Bilaşco, Ştefan Radu, Szekely, Bogdan Stancu, Ioniţă, Prepeliţă, Goga, Bourceanu, Pîrvulescu, Jula II. Naţionala nu e o chestiune de familie, chiar dacă te cheamă Lucescu. Aveam nevoie de un profesionist cu ochi bun şi fler. Răzvan poate fi un nou pariu pierdut de federaţie dacă nu e trezit din letargie. Într-un moment de criză, s-a mizat pe un tehnician fără experienţă. Sîntem prea pretenţioşi cu un antrenor care nu a cîştigat nici un titlu. Lucescu jr. era poreclit “X-man”, pentru şirul infernal de remize, iar pe Florin Costea îl acuza că nu este un fotbalist care face diferenţa. Ironic!
Pînă la startul preliminariilor Euro 2012, avem un mesaj pentru gînditorul de pe banca naţionalei: Sîntem sătui de scuze, vrem o echipă decentă!

Tătăruşanu a trecut testul încrederii în Gruia

“E sănătos la cap”. O caracterizare ciudată pentru un portar, despre care ştim, nu-i aşa?, că trebuie să fie un pic “nebun”. Caracterizarea îi aparţine lui Marian Rusen, antrenorul care l-a legitimat pe Tătăruşanu la Juventus Colentina după ce Steaua îl refuzase. Portarul e un mic Prometeu, ce ţine pe umeri povara neîmplinirilor echipei, e suspectul de serviciu. Dacă un atacant ratează la foc automat, e cauţionat, pentru că are un plasament bun şi pentru uşurinţa de a-şi crea faze de poartă. Dacă un goalkeeper are o zi proastă, e detaşat la echipa a doua. Pe biletul de trimitere se lipesc preţul de transfer şi contractul de joc. Din ciclul “Aşa nu!”, portarul trebuie să suporte aroganţele patronului, băşcălia tribunei, privirile cu subînţeles ale colegilor.

Tătăruşanu n-a fost tratat cu mănuşi în Ghencea. Becali a plătit 1,5 milioane de euro cînd l-a cumpărat de la Bistriţa şi spera să-şi scoată banii ca pe vremea boomului imobiliar. Bagi un euro, iei 10. Greşelile din partidele cu Dinamo şi Mediaş l-au scos din echipă pe fostul internaţional de tineret. “Lui Tătăruşanu i-am dat puţină încredere şi doarme în poartă. Acolo trebuie să fii ca argintul viu”, a sunat sentinţa lojei. Cînd a preluat comanda vestiarului, Stoichiţă a fost ferm, anunţînd că Zapata este titularul. Cum să rezişti cînd ai 24 de ani şi-ţi sînt tăiate aripile? Doar dacă eşti sănătos la cap.

Duminică seara, Tătăruşanu a ţinut Steaua în joc. Siguranţă în intervenţii, ieşiri prompte, curaj, intuiţie, un strop de noroc.  A avut reacţie chiar şi la mingea centrată parşiv de Nicolae Dică, dar acolo e complice şi stelistul ce-l avea în grijă pe Cadu. Cu siguranţă, n-a dormit în post. Pot depune mărturie Traore, căruia i-a suflat mingea, cu un reflex de panteră, şi Bud, care nu a înţeles cum de lunganul cu mănuşi poate fi atît de agil. Ciprian a fost îngerul păzitor. “Mă rugam la Dumnezeu să vină finalul”, a mărturisit finanţatorul roş-albaştrilor, la obişnuitul maraton nocturn prin emisiunile de sport.

Steaua rămîne în cursa pentru potul cel mare, Stoichiţă şi-a salvat scaunul. Vreun cuvînt despre Tătăruşanu? Nu! Auzim că Tudose şi Petre Marin nu mai sînt buni pentru satelit, sînt apţi pentru Marte şi Jupiter. Golul lui Stancu e reluat de zeci de ori, scuze Cadu!, Stoichiţă e lăudat pentru măiestria cu care şi-a aşezat trupa în iarbă, Szekely e propus lui Răzvan Lucescu, iar Toja e mîngîiat pe creştet.

Dacă ar fi să judecăm după grila patronilor, Tătăruşanu a demonstrat că-şi merită banii. Pînă la urmă, e mai bine că Becali îl ignoră, decît să pălăvrăgească aiurea sau să-i evalueze paradele în dolari. Dincolo de scor, e mai importantă sănătatea. Cînd lucrezi cu europarlamentarul din Pipera e mare lucru să rămîi sănătos la cap.

Ameninţată de Sandu, nevalorificată de Sabău, Timişoara nu renunţă la titlu

Veştile nu erau grozave. Mircea Sandu picurase un pic de pelin în interviul acordat “Gazetei”. Ceauşescu de la Casa Fotbalului a strecurat şi Timişoara printre formaţiile ce riscă să nu primească licenţa. “Naşul” e generos. Trage primul foc în aer. Apoi, poza lui Gigel Bucur a reapărut pe site-uri. Piticul atomic a marcat al patrulea gol pentru Kuban, iar pe Bega curgeau regretele. “Cine va înscrie cu Poli Iaşi?”, “Aţi văzut cît ne-am chinuit şi la Bistriţa?”, se întrebau, uşor neliniştiţi, suporterii. Îngrijorarea s-a transformat în furie cînd Poli Iaşi a deschis scorul după un carambol bănăţean. Timişoara juca fără busolă. Cum să înscrii cînd foloseşti trei închizători?, a observat Ilie Dumitrescu, în studioul Digisport. Bănăţenii construiau greu şi cu frică. Jucătorii se temeau să tragă la poartă, preferînd o pasă în lateral, pentru o centrare searbădă. Publicul murmura la adresa antrenorului, în timp ce Păun, Vali Badea şi Andrei Ionescu scriau prefaţa golului doi.

De aici vom folosi scenariul unui fan timişorean. Nu glumim, pentru că altfel nu ne explicăm cum, dintr-o dată, gazonul s-a înclinat într-o parte. Nu mai asistam la un meci de fotbal, ci la un thriller, cu Cosmin Contra în rolul lui Terminator. “Mă voi întoarce!”, anunţase Contra. Şi a revenit pe “Dan Păltinişanu” în stil de mare fotbalist. Determinare, dribling, clarviziune, nerv. Am avea un reproş. Prea mulţi nervi, Timişoara are nevoie de Cosmin în teren, nu în tribună. Chiar dacă nu a purtat banderola, a fost limpede pentru privitori că intrase căpitanul. Golul a fost fabulos, de cînd nu am mai văzut o reuşită din lovitură liberă în liga lui Mitică? Guriţă” a pus ordine în jocul bănăţenilor, şi-a trezit colegii din letargie, a impus ritmul strocului. Cine a făcut cel mai bun transfer al iernii? Timişoara e un răspuns bun. Contra e antibioticul pentru virusul propagat de FRF. Versurile trupei Phoenix spun acelaşi lucru: “Numai un voievod / ar putea biet norod / să te scape de tot / de ăl balaur”. 

Spre final, bănăţenii au mai primit un impuls. Auzisem că la Timişoara publicul este al 12-lea jucător, acum ne-am convins. Un suporter a ţinut să le arate fotbaliştilor cum se înscrie. A luat o minge de pe margine, a sprintat irezistibil pînă în careu, şi a marcat. Goooool! Nu e niciunde ca la Timişoara! Ruşinat de intervenţia surprinzătoare a băiatului în pantaloni, Goga a ţinut să aibă ultimul cuvînt.

Norii negrii nu au dispărut nici la 2-1. Sabău e contestat de public, iar Timişoara ar putea fi pedepsită pentru lecţia deschisă oferită de tînăr. Credem că ar fi o măsură exagerată. A fost o poantă, fanul nu a fost violent. A atacat poarta, nu jucătorii. În plus, a fost decent, n-a zburdat în pielea goală. Dacă bulgăreala din Ghencea n-a fost taxată, nici minutul de exhibiţionism nu trebuie penalizat mai drastic. Lăsaţi publicul să-l mai vadă pe Contra. Ce generaţie de excepţie am avut!

Aventura Unirii s-a încheiat.  Va exista şi episodul următor?

“Talentul nu e suficient, dacă nu e completat de umilinţă şi pasiune”. E părerea lui Roberto Baggio, exprimată într-un interviu acordat publicaţiei “La Repubblica”, după o lungă şi autoimpusă absenţă mediatică. Il “Divin Codino”, cum îl alintă italienii, visează să devină antrenor şi îşi anunţă viitorii elevi ce pretenţii are. Din punctul acesta de vedere, Levy este un tehnician fericit.

Să nu înţelegeţi greşit termenul “umilinţă”. Nu vă gîndiţi la capete plecate, la resemnare, la acceptarea destinului. Umilinţa, de care vorbeşte Baggio, are o altă conotaţie. În fotbal înseamnă să nu te mulţumeşti cu ce ai realizat, să-ţi respecţi meseria, să rămîi cu picioarele pe pămînt, să vrei mai mult din fiecare fază, din fiecare meci, din fiecare competiţie. “A fost prima oară cînd băieţii nu m-au întrebat ce prime au”, declara Meme. Cînd există pasiune, fotbalul e pe primul plan. Vrei să le dovedeşti celor care te-au deportat în Bărăgan că au greşit cînd nu au crezut în tine. Şi atunci reintri pe teren, accidentat, ca şi Galamaz, strîngînd din dinţi pentru a-ţi ajuta colegii, sau îţi aduni toată furia într-un şut, ca Pădureţu.

11 minute. Nu e romanul lui Paulo Coelho. E numărul fatidic al Unirii. La Stuttgart în 11 minute s-a năruit tot. Joi seară, “lupii” au fost în viaţă, în acelaşi interval de timp, lung cît o pauză de la şcoală. Din 11 şuturi pe poartă, doar unul a fost gol. Întrebat despre penalty-ul ratat în finala Mondialului din SUA, Baggio a răspuns că uneori s-a gîndit că cineva a micşorat poarta. “Nu am o explicaţie logică”, a adăugat fotbalistul care a marcat 9 goluri la campionatele mondiale. Nici statistica întîlnirii cu Liverpool nu are logică, dacă citim rezultatul partidei: 11-9 la şuturi pe poartă, 8-5 la cornere pentru fotbaliştii lui Ronny Levy. Statistica e martora tăcută a unei seri în care minunea nu s-a produs. “Rezultatul este nedrept, avînd în vedere haosul pe care campionii României l-au creat în apărarea oaspete”, scrie “The Guardian”.

 Unirea a părăsit Europa jucînd fotbal. Dacă în tur s-a ascuns în tranşee, la Bucureşti a ieşit cu pieptul gol la atac. A fost ironic că ialomiţenii au bătut mult mai bine cornerele decît englezii, provocînd panică aproape de fiecare dată. Povestea s-a încheiat pentru Prîslea din Urziceni, care a strîns într-un sezon european mai multe puncte decît au adunat alţii în cîţiva ani. Final sau un nou început? Aceasta e provocarea pentru Meme Stoica şi trupa ce a dansat pe “Ibrox Park” şi a învins-o pe Sevilla. Să nu fie doar un capitol efemer, doar o afacere pe termen scurt. Să nu ne întrebăm, mîine-poimîine, ce s-a ales de Unirea, aşa cum ne gîndeam, uneori, unde a dispărut Roberto Baggio.

Pe cei doi arbitri îi leagă o fază. Dar îi separă o lume

Faza a semănat izbitor cu cea din meciul Dinamo-Craiova. Dacă n-aţi văzut Inter-Chelsea, gîndiţi-vă că în locul lui Moţi era Samuel, iar în locul lui Costea a fost ivorianul Kalou. Augustus Constantin a fost dublat impecabil de spaniolul Mejuto Gonzales. Indiscutabil, lovitură de pedeapsă pentru englezi la scorul de 1-0 pentru Inter. “Centralul” n-a fluierat şi le-a dat apă la moară celor ce susţin că greşeala e omenească şi face parte din regulile jocului. “Să ia 8 etape spaniolul!”, “Gigi, du caseta la FIFA!”, “Prunea şi-a întins tentaculele pînă la Milano” au fost cîteva dintre mesajele ce au împînzit internetul în miez de noapte. Sîntem în dilemă. Ori Augustus e un arbitru prost, ori e de Liga Campionilor şi noi l-am judecat aiurea.
Sînt şi cîteva diferenţe pe care poporul dinamovist, incitat de eroarea lui Gonzales, le-a ignorat. Jose Mourinho, antrenorul echipei ce a profitat de gafa arbitrului, a recunoscut că a fost penalty pentru Chelsea. “Am fost onest şi rămîn onest. Italia nu m-a schimbat”, a punctat “The Special One”. Acum să-l rugăm pe domnul Borcea, care văzuse un fault în atac al lui Costea, să rostească prima frază. “Am fost cinstit şi rămîn cinstit”. Ha, ha, ha, ha! Cum? Mai spuneţi o dată? “Am fost cinstit şi rămîn cinstit”. Gata, opriţi-vă, că explodăm! Scuze, domnule Borcea, am rîs şi noi un pic. Altă armă nu avem.

Tatăl lui Gonzales nu e implicat în “Calciopoli”, iar pe banca lui Inter nu a stat un individ cercetat pentru trafic de infuenţă într-un dosar în care sînt anchetaţi mai mulţi arbitri. Sînt detalii care contează atunci cînd aşezăm pe acelaşi cîntar greşeala lui Augustus şi eroarea lui Gonzales. E ca şi cum ai zice că şi în SUA ninge şi noi trăim ca americanii. Un club serios nu l-ar fi angajat pe Prunea pînă cînd fostul director de relaţii internaţionale al FRF nu ar fi fost achitat de instanţă.

Da, sîntem suspicioşi şi cîrcotaşi. Dar cum să fim altfel, cînd Steaua scapă fără suspendare după ce meciul a fost întrerupt şi spectatorii l-au bulgărit pînă şi pe Szekely? Sau cînd, tam-nesam, Comitetul de Urgenţă al FRF îi anunţă pe olteni, cu trei zile înaintea partidei cu Mediaşul, că nu au dreptul să joace la Severin, deşi se ştia de jumătate de an de dorinţa Universităţii, iar arena fusese omologată în februarie de Viorel Duru? Apoi, după o zi, Craiova primeşte acceptul să evolueze la Severin. În cazul Stelei, nu trebuie suspendat terenul, pentru că “regulamentele sînt prost făcute”, zice nea Mitică. În Craiova s-a tras cu ROAF-ul, apoi oştile s-au pupat la o degustare, pardon, derogare de la lege. Ce ziceţi, îl mai reclamă “Ştiinţa” pe Prunea la FIFA?

Gonzales nu ne-a convins să-i acordăm circumstanţe atenuante lui Augustus. Nu ne răzgîndim după o fază reluată la TV. Să nu minţim poporul cu televizorul! În cazul arbitrilor români funcţionează prezumţia de vinovăţie.

A început returul. Pariaţi pe Dinamo?

“Borcea, Borcea, cînd o să-ţi auzi tu melodia asta, Borcică? Iar plînge Borcică!” N-aţi uitat, cu siguranţă, dedicaţia lui Sorin Frunză. Gata, Borcea nu mai suspină! De aceea iubim fotbalul, pentru că e un sport unde orice e posibil. De exemplu, să pretinzi, fără să-ţi tremure vocea, că nu a fost penalty pentru Craiova, ci fault în atac. Borcea, Borcea, cît tupeu ai! Dinu îi ţine isonul, Turcu e pe lîngă subiect. Jucătorii completează tabloul ridicol. Pulhac lasă de la el un “probabil”, Andrei Cristea nu ştie dacă a fost penalty, dar, oricum, nu contează, iar Marius Niculae îi trimite pe olteni să-şi caute dreptatea la FIFA. Cum rămîne cu respectul pentru joc, pentru adversar? Rămîne pe altă dată. Acum întindem hora peste capra vecinului şi le reamintim duşmanilor că şi Dinamo a fost vînată de arbitraje pînă de curînd. Aşa că are tot dreptul să profite de greşelile centralului şi să reintre în lupta pentru titlu. Augh! Augh!

Pe stadionul construit în locul unei foste pieţe, cum îşi amintea Constantin Anghelache, un veteran al Unirii Tricolor, ai dreptul să negociezi orice. Pînă şi adevărul. Dintre legume, morcovul trece cel mai bine, o mică atenţie pentru “cavalerii fluierului”. Pe Augustus nu l-a ajutat să vadă faza din minutul 12. În loc să-l mănînce, a condus partida cu morcovul, mă scuzaţi!, în fund. Tipul cu fluierul n-a înţeles mesajul lui Cîrţu, care-i arăta braţele încătuşate.

Cîteva momente bizare au precedat partida. Ioan Igna ar fi fost văzut pe la clubul Dinamo. Forin Prunea a fost numit manager sportiv la Dinamo. Asta înseamnă solidaritate. Oficialul FRF, trimis în judecată pentru trafic de influenţă în cazul “Penescu”, a venit în “Groapă” pentru a contribui la construirea unei grupări profesioniste, atras, nu-i aşa?, de un proiect interesant. În limbaj fotbalistic se spune că Dinamo este un club bine organizat. Cît despre Igna, probabil că a trecut cu un pachet pentru Torje, că doar sînt timişoreni amîndoi.

Ce coincidenţă că lumea strigă “hoţii” după primul meci cu groparul naţionalei în staff-ul alb-roşu. Propunem magistraţilor de la DNA să verifice dacă Prunea nu are misiunea să-i prezinte lui Borcea unde erau butoanele pe care le pierduse. Nu credem că lui Florin i s-a promis sprijin în procesul în care este implicat. Să lăsăm justiţia să-şi facă datoria. De ce rîdeţi? Pentru că Penescu a fost doar un peşte mic? Rechinii se bălăcesc bine mersi. Craiovei i s-a oferit rolul de plancton, hrană pentru prădătorii de puncte. Sistemul îl va devora pe guralivul Mititelu, dacă nu-l ajută mai mult echipa.

Cînd conducătorii contracandidatelor se temeau de influenţa CFR-ului, Dinamo a revenit în forţă. Borcea a pregătit un remake al peliculei lui Florin Şerban. În “Groapă” rulează “Eu cînd vreau să fluiere, fluieră”.

Pe “Anfield” l-am redescoperit pe Vasile Maftei 

Haita din Bărăgan şi-a păzit poarta, disciplinată ca un pluton de genişti. Intenţiile lui Gerrard au fost dezamorsate de băieţii în alb. N-ar fi fost de mirare dacă englezii s-ar fi oprit din joc să-i numere pe soldăţeii lui Levy: “Cîţi sînt ăştia? Tot 11?”. Rezistenţa Unirii n-a avut nimic hollywoodian, nici măcar clasicul happy-end. Ecranizarea ar falimenta casa de producţie. Mai degrabă ar merge un musical, cu fundalul sonor asigurat de “Ceata lui Piţigoi”. Toţi sînt luptători de soi, treci de unul apar doi să-ţi ia mingea.

Nu ne vom mai aminti mare lucru din flipperul de joi seara. Nu facem o sărbătoare dintr-o înfrîngere, nu putem da vina pe arbitru, ar fi indecent să invocăm ghinionul cînd a fost o dublă greşeală de marcaj. N-ar fi însă un semn de slăbiciune să ne cerem scuze unui fotbalist, deseori servit cu oportuna băşcălie naţională. Îl cheamă Maftei şi nu e un bulevard, cum îl ironiza Vasile Turcu. E fundaşul acela luat la mişto de Alibec înaintea unei partide Rapid-Farul. E fostul căpitan al Rapidului, obişnuit să fie un paratrăsnet pentru colegi cînd fanii erau nervoşi. E un fotbalist la modă, din moment ce pînă şi Cornel Dinu a rupt tăcerea filosofică pentru a-l portretiza scurt şi fără apel: “Nu e de naţională”. Nu ne ascundem după ciulinii din Bărăgan. Nici presa nu l-a menajat pe Vasile.

Ştim că Maftei e un bun încasator. L-am văzut şi în Anglia strîngînd din dinţi după ce a fost confundat cu o brazdă. Nu le-a răspuns detractorilor, e un tip serios, ce-şi respectă fişa postului. Treaba lui Maftei e ca mingea să nu se apropie de poartă. Dacă balonul e obraznic, nu se enervează, îl conduce cu calm, cu capul sus, spre zona neutră. Are plasament, intuiţie şi lipici pe ghete. Dacă avea şi viteză, nu l-am mai fi găsit prin vestiarul Unirii. Cînd Jose Peseiro l-a detaşat pe banda dreaptă a defensivei, am crezut că portughezul e zănatic. Cum să-l muţi pe Maftei? Doar e ultimul libero în viaţă, ca să-l cităm pe Alin Buzărin.

În 1996, Constantin Schumacher îi prezenta directorului Şcolii “Nicolae Dobrin”, Mihai Georgescu, “doi băieţi buni”, aduşi de la Fălticeni, Vasile Maftei şi Ciprian Tănasă. “Mă bazam pe cuvîntul său, era cuminte, juca fotbal toată ziua. L-am reprofilat libero din mijlocaş central, pentru că avea concurenţă. Sînt mîndru de el şi de Bilaşco, am avut o generaţie foarte bună”, îşi aminteşte Georgescu, între două telefoane şi un antrenament la Şcoala “Ardealul”. Povestea lui Maftei, strigat de prieteni “Cănei”, nu e siropoasă, seamănă cu un meci al Unirii Urziceni. Muncă, ambiţie, sacrificiu. Bun, şi care e secretul?, veţi întreba. Nu aşteptaţi un final gratinat cu vorbe patetice. Taina e că, dacă nu-ţi trădezi meseria, poţi să pleci din Fălticeni şi să ajungi fotbalist. Dacă e puţin, întrebaţi-l pe Maftei.

Cînd fanii vorbesc de salvarea Craiovei, nu sună la 112, spun Florin Costea

“Ştiinţa” înlocuieşte antrenorii, schimbă sistemele de joc, se mută la Severin. Sînt anotimpurile unei echipe căreia ursitoarele nu i-au prezis cînd îşi va găsi liniştea. Nici o surpriză pentru cei ce tălmăcesc semne. Pe emblema Universităţii leul ţine o sabie în mînă, nu un buchet de flori. E mereu în gardă, pregătit să lupte, nu aşteaptă “milă şi pomeni”, vorba imnului scris de Adrian Păunescu.

Primul fluier găseşte Craiova pe muchia prăpastiei, într-un echilibru fragil. În noua viaţă a “Ştiinţei”, de după potopul din 2005, găsim puţine repere: culorile alb-albastru şi omul de gol, Florin Costea. Arma Băniei nu s-a decalibrat nici în amicale. A marcat patru goluri în şapte partide, menţinîndu-şi media cu care ne obişnuise în ultimii ani în meciurile oficiale, de o reuşită la două întîlniri. Atenţie, Florin e mai percutant în retur, mai ales dacă e bine pregătit fizic. În sezonul trecut, cînd a ieşit golgeter alături de Gigel Bucur, a înscris 13 goluri după pauza de iarnă!! Pare uneori previzibil în joc, încercînd aceleaşi pătrunderi spre interior cunoscute deja de stoperi, complică nonşalant fazele simple, cînd mingea e condamnată să intre în poartă, însă Florin mai avea treabă cu un fundaş, care, ce să vezi!, i-a citit gîndurile. Dincolo de jocul său zaharisit, de mofturile de copil capricios, de conflictul cu Gîngioveanu, generat de bioenergia oltenească, rămîne ţintaşul de temut al Craiovei. Pînă să se coacă Gogoşoiu, pînă să vină puncte de la Crăciun, pînă ca Dina să rupă resortul ce-l ţine legat de stîlpul infamiei fanilor, pînă cînd Mihai nu va mai fi doar fratele lui Florin, tot atacantul cu numărul 10 pe tricou va ridica mănuşa aruncată Universităţii.

Dacă nu a obosit călătorind de la Glasgow la Porto, de la Madrid la Londra, stimulat de imaginaţia presei şi de foamea impresarilor, Florin trebuie să-şi deschidă centura de siguranţă şi să coboare cu picioarele pe pămînt. Aici, pe zăpadă sau în glod, e dator să-şi intre rapid în rolul de salvatore della patria, să-i demonstreze selecţionerului că l-a etichetat greşit. Răzvan Lucescu a procedat injust în privinţa lui Florin, criticîndu-l în public, profitînd că olteanul nu are susţinători fioroşi ca Mutu, despre care nu a suflat o vorbă.
Costea cel mare are dreptul să fie egoist, să le dea peste nas cîrcotaşilor ce uită că fotbalul se joacă pe goluri, nu se măsoară în kilometri alergaţi. O analiză uşor nedreaptă în plină criză de materie primă, cînd televiziunile de sport îşi întrerup emisia pentru a transmite în direct marea debarcare a lui Tudela, concurentul lui Nutela în dulcegăriile servite zilnic la masa din studio, ofrandă pentru crudul rating.

Golurile îi vor oferi lui Florin un nou contract, nu promisiunile procuratorilor sau odele patronului. E o regulă mai uşor de înţeles decît perfectul simplu.