Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
American Bully

Mai țineți minte istorioara aceea ușor tulbure din timpul Jocurilor Olimpice de la Rio, în care Lochte și alți câțiva înotători americani au inventat că au fost victimele unui jaf armat? De fapt, vandalizaseră, beți, o stație de benzină și […]

...

”It’s coming home, lads”

De ce iubește lumea o echipă pe care, în paralel, o ceartă? Că a avut traseu ușor, că nu a jucat tocmai fotbal, că pe alocuri s-a chinuit pe teren și ne-a chinuit și pe noi, în fața televizoarelor? Vraja […]

...

Era în care râsul se îneacă

Glumele politice. Glumele întortocheate din fake news, cele care-ți trimit un nod în gât. Știrile gen pamflet, dar nu genul subtil și distractiv, ci cele care par mai amare și mai triste decât cele reale. Toate astea scufundă simțul umorului […]

...

Cele mai complicate lucruri din lume

Primele biciclete au fost inventate la începutul secolului al nouăsprezecelea. De-abia la începutul acelui secol, adică acum vreo 200 de ani. La cât de repede am învățat că trece vremea, descoperirea asta atât de simplă pare că a venit foarte, […]

...

Regi de tot felul

Vineri seara, puteai să ții cu Spania sau cu Portugalia sau cu vreo echipă de pe vreo planetă încă necartografiată. Cristiano e ca un dragon acaparator, devastator, încrezut și imposibil de imitat. Unii spun că dragonii fac prăpăd și nimic […]

...

Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Printre primele amintiri din viaţa asta mi-au rămas după-amiezele de sîmbătă, dinainte de 1989, cînd ba ascultam etapa de fotbal la radio, ba mergeam la un meci de rugby sau de baschet. Obligatoriu cu tata.

Am învăţat încă de pe atunci să apreciez şi un meci de box, dar şi o partidă de tenis. Să respect scrima, dar şi judo-ul. Voleiul şi gimnastica. Prima Olimpiadă care mi s-a lipit de creier şi de inimă a fost cea din 1984, Los Angeles, timpuri bune şi pline. Am învăţat atunci să observ cum se conturează personajele principale – Cati Szabo. Sau Nicu Vlad. Mai tîrziu, Laura Badea şi Mihai Covaliu. Şi am descoperit că poveştile lor, dramele şi comediile lor şi dorinţa de a le spune mai departe depăşesc cu mult tensiunea şi importanţa celor întâmplate în sălile de sport.

<strong>În meseria de jurnalist sportiv m-au atras oamenii, de-abia după aceea disciplinele pe care le practicau aceştia.</strong> Le-am scris mereu istoria cu pasiune şi suflet, am căutat cele mai potrivite cuvinte şi stări pentru fiecare dintre ei. Încă nu simt nici măcar o boare de plictiseală.

Tehnic vorbind, Am mers la cursurile Şcolii Superioare de Jurnalistică, demers oarecum superfluu, pentru că începusem deja să lucrez în redacţia ziarului Sportul Românesc, iar aici erau adevăratul meu amfiteatru şi adevăratele mele examene. Era anul 1994. De atunci, am călătorit pe la Mediafax, ProSport,  Antena 1 şi Gazeta Sporturilor. Ba chiar am evadat în publicitate pentru o vreme, dar m-am trezit rapid şi m-am întors la presa sportivă.

Am colaborat la publicaţii dedicate femeilor, sînt autor publicat şi traducător, ceea ce îmi spune că dacă nu mi-ar fi plăcut atît de mult sportul m-aş fi refugiat probabil într-o editură. Tîrziu în viaţă m-am apucat de scrimă, ca să încerc să trăiesc măcar o părticică din ce simt sportivii care îşi iubesc armele – m-am descurcat onorabil, sunt mîndră de mine. <strong>Îmi place foarte mult să rîd, rîsul scurtează foarte mult din distanţele dintre oameni,</strong> iar acest amănunt, la cît de repede ne trece timpul, mi se pare crucial.

În rest iubesc mîţele, concertele, parfumurile. Nu mă afectează faptul că sînt trimisă din cînd în cînd la cratiţă de vreun cititor nemulţumit. Sînt mama cuiva minunat. Orice altceva reprezintă nişte variabile binevenite.