Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
American Bully

Mai țineți minte istorioara aceea ușor tulbure din timpul Jocurilor Olimpice de la Rio, în care Lochte și alți câțiva înotători americani au inventat că au fost victimele unui jaf armat? De fapt, vandalizaseră, beți, o stație de benzină și […]

...

”It’s coming home, lads”

De ce iubește lumea o echipă pe care, în paralel, o ceartă? Că a avut traseu ușor, că nu a jucat tocmai fotbal, că pe alocuri s-a chinuit pe teren și ne-a chinuit și pe noi, în fața televizoarelor? Vraja […]

...

Era în care râsul se îneacă

Glumele politice. Glumele întortocheate din fake news, cele care-ți trimit un nod în gât. Știrile gen pamflet, dar nu genul subtil și distractiv, ci cele care par mai amare și mai triste decât cele reale. Toate astea scufundă simțul umorului […]

...

Cele mai complicate lucruri din lume

Primele biciclete au fost inventate la începutul secolului al nouăsprezecelea. De-abia la începutul acelui secol, adică acum vreo 200 de ani. La cât de repede am învățat că trece vremea, descoperirea asta atât de simplă pare că a venit foarte, […]

...

Regi de tot felul

Vineri seara, puteai să ții cu Spania sau cu Portugalia sau cu vreo echipă de pe vreo planetă încă necartografiată. Cristiano e ca un dragon acaparator, devastator, încrezut și imposibil de imitat. Unii spun că dragonii fac prăpăd și nimic […]

...

Era în care râsul se îneacă

Dacă nu v-a amuzat umorul franțuzesc, stați să-l vedeți pe cel german!

Permalink to Era în care râsul se îneacă
luni, 2 iulie 2018, 9:56

Glumele politice. Glumele întortocheate din fake news, cele care-ți trimit un nod în gât. Știrile gen pamflet, dar nu genul subtil și distractiv, ci cele care par mai amare și mai triste decât cele reale. Toate astea scufundă simțul umorului cu viteza luminii. La caricatura Simonei Halep din Charlie Hebdo au mai râs oameni, inclusiv câțiva români.

Povestea ironico-elitistă cu nemții care au anunțat că Erdogan le-a trimis înapoi lui Ozil și Gundogan tricourile cu autograf și le-a cerut internaționalilor germani să nu-l mai numească „Președintele meu” e încâlcită și sucită în atâtea feluri încât nici nu merită disecată.

Eliminarea de la Mondiale a Germaniei e suficient de comică și fără trimiteri la dictatorii zilelor noastre. Dacă nu s-au putut naște glume cu adevărat amuzante din asta, era mai bine să fie lăsată așa. Bancurile zilelor noastre virează toate spre acru, meditație, judecată, chestii grele – asta și pentru că de lucrurile facile nu mai ai voie să faci mișto. Umorul a devenit un soi de slalom cu atâtea borne de ocolit încât ne-am învățat, inconștient, să privim totul pe sub sprâncene, să ne așteptăm ca tot ce era permis cu zece ani în urmă să devină acum interzis. La fel s-a întâmplat și cu știrea despre cei doi jucători nemți – publicația care a inventat povestea nu i-a luat peste picior decât pe ei doi. O urmă jalnică de tentativă de umor.

Dincolo de glonțul tras în vid, există o realitate înspăimântătoare. Știți câți comentatori îl consideră pe președintele turc Erdogan un adevărat conducător, drept și potrivit – atât pe site-urile românești, cât și pe cele străine? Prea mulți. Probabil în acea gaură neguroasă de vierme a dispărut și râsul autentic, exploziv. De fapt, la asta s-a rezumat discuția online pe seama glumei nemților – e sau nu Erdogan dictator.

Totul e tehnologizat, informatizat, rigidizat, tensionat, analizat. Copiii nu mai știu să citească un ceas clasic sau să ajungă într-un loc fără pin pe net. Nu mai avem adrese, referințe în glume sau în lumea reală. Se pierde un reper al omenirii – chiar dacă glumele erau ofensatoare, exagerate, nesărate, ele ne mențineau pe o linie de plutire rezonabilă și ne spuneau să nimic nu merită să fie luat prea în serios.

Ne resetăm creierul ca specie și teoria fantezistă cum că umorul vine de la extratereștri începe și ea să pălească – nu mai râmâne nici măcar o conexiune imaginară, care să ne alimenteze speranța că suntem speciali. Umorul forțat și criptic, bățos și încărcat de simboluri greoaie e dureros, înecăcios. Mai bine să-l lăsăm pe Maradona, așa drogat și terminat cum e zilele astea, să rămână singura distracție de la World Cup 2018, dacă se dovedește a fi autentic.

Comentarii (2)Adaugă comentariu

mg (7 comentarii)  •  2 iulie 2018, 10:59

..da, au dispărut bancurile cu incorigibilul Bulă.. Să nu disperăm însă, românii au resurse nebănuite şi-n acest domeniu. Totul e să n-ajungem să râdem singuri..

Durden (15 comentarii)  •  3 iulie 2018, 8:48

Deci problema duduii este ca nu mai putem face misto de persoane cu dizabilitati dar au aparut in schimb glumele la care trebuie sa te duca putin capul...sublim!

Comentează

Redacția GSP și echipa de investigații te invită să sprijini jurnalismul apăsând butonul DA!

Publicitatea pe net este vitală ca să putem produce în continuare investigațiile, știrile și faptele pe care le regăsești zilnic aici. Așa că avem nevoie de acceptul tău ca să-ți oferim, în continuare, jurnalism independent, în timp real și verificat.

Redacția GSP și partenerii noștri utilizează tehnologii precum cookies, profilare și prelucrare automata a datelor, pentru a personaliza către tine articolele și reclamele. Prin acceptarea cookie-urilor, ne ajuți să utilizam această tehnologie pe site și să ne finanțăm ziariștii. Ai posibilitatea să iei oricând altă decizie, printr-o simplă revenire pe site. Pentru detalii, te rugăm să citești Documentul de informare a utilizatorilor despre prezenta cookie-urilor pe site și Termenii de utilizare.

Da, sunt de acord