Cazul Bolt

Sau atunci când ești Cineva care vrea să devină Altcineva

Zilele astea, Usain Bolt face reclamă atletismului la Jocurile Commonwealth, în Australia. Aura de supercampion încă n-a început să-i pălească și nici trândăveala specific insulară n-a preluat deocamdată controlul. Bolt simte însă că locul lui a rămas gol și îndemnurile la nașterea unei noi stele sunt oarecum zadarnice și un pic caraghioase. Mai ales când vin din partea lui. Parcă mai mult decât în oricare altă disciplină dominată ani la rând de o singură figură, sprintul va duce mult timp dorul unui performer de talia lui Bolt, dublat de o personalitate pe măsură. Greu de pus în loc ceva care să se compare cu el. Poate un personaj compus cumva pe calculator.

Atracția lui Bolt spre fotbalul de top reprezintă acea neliniște care nu-l lasă să se retragă de tot din conul de lumină publică. Nimeni nu crede, probabil nici Bolt însuși, că ar putea deveni un fotbalist mare, nici măcar unul mijlociu. Dar intră mereu în jocul întrebărilor – o să fie Manchester United, o să fie Dortmund? „Nu știu, habar n-am, lucrez cu cei la Dortmund, să vedem dacă voi fi mai bun, mai târziu, mai târziu, mai târziu…”

Pe lângă setea continuă de celebritate, Usain e ca un copil hiperactiv, care își caută încă o chemare. Puțin forțat, puțin teatral, puțin publicitar. Dispariția de pe firmament e mai dureroasă și mai dificilă în cazul unor oameni care chiar au știut să strălucească. La Bolt, faza cu fotbalul la United e oarecum înduioșătoare. Nu se va întâmpla, probabil, niciodată. Dar e visul care urmează visului trăit, poate cel care i-ar îngădui lui Bolt să vadă lumea cu alți ochi și să se afle, în continuare, în admirația generală.
E ca un elastic de care se trage, de ambele capete – Bolt la unul, presa și publicul la celălalt –, menit să țină în viață cât mai mult legenda omului care s-a retras din atletism anul trecut, după Campionatele Mondiale. Toată lumea știe asta. Faima îi vine mănușă lui Bolt și nici măcar nu încearcă să se desprindă de ea. O cultivă cu larghețe, știind că într-o bună zi va veni și tăcerea. Uitarea. Insula, în cele din urmă.