Hochei – amintire sau nu?

Nici n-au început bine Jocurile Olimpice de la PyeongChang și poveștile lor se țes deja, înaintea iernii coreene

Au americanii un stil de a-și construi istorisirile încât, dacă e foarte-foarte liniște în jurul tău, îți auzi inima cum oftează. Jim Johansson (foto), managerul general al echipei masculine de hochei pe gheață a SUA, a murit în somn acum două săptămâni, la 53 de ani, iar federația a decis să nu-l mai înlocuiască, pe ultima sută de metri.

Delegația celei mai puternice țări din lume (nu și la Olimpiada de iarnă, unde e pe locul doi, ci în rest) se lasă în mod voit și omagial vulnerabilă, cu unul mai puțin. Locul acela va rămâne gol, plin totuși de emoția, de ceața unui lucru care trebuia să se întâmple și care, până la urmă, nu s-a mai întâmplat. Cineva care va lipsi de lângă toți acei bărbați neînfricați, care și-au plâns pierderea ca niște copii, apoi au plecat la luptă. Și care totuși va fi cu ei, acolo, la turneul olimpic, în cadrul căruia șansele americanilor sunt pe undeva, pe la mijloc.

NHL nu-și lasă jucătorii să meargă la PyeongChang, indiferent de țara lor de origine. Dezamăgirea lor s-a manifestat sub forma unei revolte diplomate acum câteva luni, starurile exprimându-și supărarea plată că nu pot participa la Jocurile Olimpice. Dar lucrurile au rămas cum au dictat liga și contractele care pe de o parte oferă mult, iar de altă parte confiscă parte din bucuria jucătorilor de a veni la echipele naționale. Iar aceasta este pierderea la nivel mare a hocheiului olimpic din 2018.

Tot ce mai pot să facă americanii – și nu numai ei, dacă e să luăm în considerare faptul că Rusia este principala favorită de la PyeongChang – e să spere la reeditarea acelui Miracle on Ice din 1980. Acesta poate fi motorașul de bază al dorinței, puțin zdruncinată, de a ne uita la meciurile de hochei pe gheață din Coreea de Sud. Alegem niște favoriți (pentru români e No pressure!, ăsta e avantajul când echipa ta nu participă niciodată, poți alege pe oricine ai chef) și ținem cu ei. Ne imaginăm că orice minune, fie ea și una mititică, așa, ca o medalie olimpică, se poate repeta, mai ales după 38 de ani.