Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
Lance, ce ieșire!

Una dintre cele mai mari înșelătorii din istoria sportului își urmează traiectoria aproape obișnuită pentru prezentul nostru – se îndreaptă cu pași rapizi spre reabilitarea lui Lance Armstrong. Dacă statul cu steluțe și dungi intenta proces fostului ciclist, acesta putea […]

...

Cazul Bolt

Zilele astea, Usain Bolt face reclamă atletismului la Jocurile Commonwealth, în Australia. Aura de supercampion încă n-a început să-i pălească și nici trândăveala specific insulară n-a preluat deocamdată controlul. Bolt simte însă că locul lui a rămas gol și îndemnurile […]

...

Amenințat cu dispariția?

În liceu aveam un coleg care era o enciclopedie sportivă pe două picioare. Juca foarte bine baschet, dar dacă ar fi ales oricare altă disciplină ar fi făcut-o cu pasiune și talent, dublate de cunoștințele dureros de temeinice în domeniul […]

...

Compasiunea. Dicționar

Dani Alves spune că suntem ipocriți dacă-l plângem prea tare pe Astori. Mario Balotelli, care, culmea, nu părea deloc cel mai empatic tip de pe pământ, se înfurie teribil și de aici se naște un conflict de declarații. Alves își […]

...

Bătrânețe fără bătrânețe

George Corones e un domn din Australia, care în luna aprilie va împlini 100 de ani. Cel mai bine se pricepe la înot, dar o să ziceți că mai toți australienii la asta se pricep – la apă și la […]

...

PR cu gust de venin

Tonya Harding propovăduiește în biografia sa o copilărie zbuciumată și violentă. Lumea însă nu-i mai crede pe mincinoși nici atunci când, poate, nu mai mint

Permalink to PR cu gust de venin
duminică, 14 ianuarie 2018, 9:34

Filmul biografic I, Tonya are deja renumele unei mici capodopere, pentru că destinul descris acolo e unul chinuit. Tonya a devenit, în 1994, o antieroină a sportului american și mondial. Rivalitatea la nivel național cu lebăda albă Nancy Kerrigan, un pic mai talentată și mai asaltată de sponsori, era să ducă atunci la tragedie când un bătăuș angajat de soțul Tonyei a lovit-o pe cealaltă patinatoare peste genunchi, la campionatele SUA. Ideea era ca Nancy Kerrigan să nu ajungă la JO de la Lillehammer. Nu numai că a ajuns, dar a câștigat atunci argintul olimpic, în urma senzației Oksana Baiul.

Nimeni n-a prea crezut că Tonya n-a fost amestecată de la bun început în atacul asupra lui Kerrigan, așa cum a susținut întotdeauna. De aceea, poate, filmul încearcă să justifice dorința lui Harding de a reuși pe gheață, povestind despre mama abuzatoare și mereu căsătorită cu altcineva, despre tatăl care o părăsește și despre bătăile primite apoi de la soț. O dorință vecină cu disperarea, care e motiv suficient pentru răutatea și veninul care se răspândesc dinspre patinatoare spre lumea de afară, implorând-o pe căi dificil de explicat să-i acorde atenția cuvenită și gloria sportivă care ar fi transformat-o în zeiță.

Originea – „white trash” – și nedreptățile karmice aduse de acestea sunt încercările de a umaniza un personaj care, probabil grație interpretării lui Margot Robbie, aduce foarte mult cu un alt personaj negativ, Harley Quinn din Suicide Squad, ca reflectare a furiei dezlănțuite, a gesturilor violente, a cuvintelor fără perdea.

În viața reală însă, mama Tonyei, LaVona, neagă toate acuzațiile care privesc copilăria presărată cu bătăi și cu abuzuri (unele chiar sexuale) asupra fetiței și adolescentei de atunci. LaVona spune că nu e deloc adevărat că a bătut-o și că a târât-o afară de pe gheață, nici că și-a lovit fata cu o perie de păr. Totuși, cele două nu-și mai vorbesc din 2002. Indiferent de realitatea descrisă sau nu în film, ruptura dintre ele, în cele din urmă, nu s-a mai putut repara. Relația mamă-fiică, clișeu atât de facil care să explice eșecul, temerile, inhibițiile și actele nebunești de mai târziu.

Iar chestia asta e prezentată, într-un film, lumii întregi, dar mai ales Americii. Unei Americi ușor de influențat, care a iubit-o și a urât-o pe Tonya Harding, în egală măsură. Filmul nu face altceva decât să-ncerce să dea un sens purtării unui om neînțeles și ghinionist, care recurge la acte stridente, în lipsă de ceva mai solid. Pe alocuri, chiar reușește.

Comentarii (2)Adaugă comentariu

marius (2 comentarii)  •  14 ianuarie 2018, 13:16

Un articol bun, pentru ca e o initiativa buna si pentru ca nu e doar o traducere. E un documentar 30 for 30 de la espn foarte misto pe tema asta.

Musashimaru (9 comentarii)  •  17 ianuarie 2018, 22:55

Stimata doamna Dusmanescu va apreciez inventivitatea subiectelor atinse de dumneavoastra,dar sa stiti ca mi se face sila de povestile cu iz lacrimogen ,tipic americane, mai ales acum cand o bomba de presa circula prin presa americana, cum ca Oprah Winfrey ar candida la urmatoarele alegeri prezidentiale ! Pe unii dintre noi ne-ar interesa si cronici despre fosti sportivi din Rusia (chiar daca nu "inghitim"aceasta tara), din Suedia,Norvegia,din Cehia, din Austria, Elvetia samd . Daca tot atingeti subiectul Olimpiadei de iarna poate va aduceti aminte de eroi de altadata cum au fost schiorii norvegieni Bjørn Dæhlie sau Ole Einar Bjørndalen. Nu mai spun de patinatorii de viteza olandezi samd Pentru mine sportivul complet al Olimiadelor de iarna ramane italianul Alberto Tomba ! Iar povestile hocheiului pe gheata sunt un capitol separat ; de inima rosie ! Sa ne povesteasca cineva despre nemaipomenita echipa a Cehiei, de la Nagano, cu Jaromir Jagr, Rusicka, Ivan Hlinka antrenorul si -mai ales-portarul de neuitat Dominik Hasek ! Mai suntem o mana dintre cei ce retraiesc si astazi acele Olimpiade ,incepand cu Lillehamer 1992 . Si nu, nu l-am suferit niciodata pe Topescu...

Comentează