Iadul lui Pistorius

Unele suferinţe, chiar şi când sunt închipuite, devin teribil de reale. Te strâng în zidurile lor, zidurile tale, mai ales din lipsa libertăţii şi a posibilităţii de alegere

Zilele trecute, Oscar Pistorius, fost Hero, actual Zero, a fost scos din închisoarea în care-şi ispăşeşte cei şase ani de închisoare pentru uciderea iubitei sale şi dus la un spital public, din cauza unor dureri în piept. Nu a fost atac de cord, spun medicii, dar ceva tot a fost. Vâlvătaia din infernul personal al fostului campion paralimpic arde, cel mai sigur, în diverse direcţii şi vinovăţia, captivitatea, ura îndreptată spre el, poate şi admiraţia unor nebuni, îl fac pe sud-african ceea ce este acum – un monstru chinuit de propriile porniri. Sau poate a însemnat doar un tertip de a mai părăsi puşcăria, deşi zidurile închisorii lui Pistorius nu sunt dintre cele mai ostile.

Cel mai sinistru din toată povestea de viaţă a lui Oscar Pistorius mi se pare faptul că el nu dispare în timp, nu rămâne în spatele unor uşi închise. Nu. Fostul atlet are în continuare purtători de cuvânt, iese la rampă, cere îndurare, îşi rescrie aşa cum poate povestea unei victimizării la care nu renunţă orice-ar fi. Dorinţa lui Pistorius de a arunca cât poate de des umbra îndoielii asupra vinovăţiei sale reprezintă lupta sa crudă, de a aţâţa, de a condamna, la rândul lui, lumea întreagă care a descoperit, într-o bună dimineaţă de Sfântul Valentin, că Liga Dreptăţii din sport e formată, uneori, din personaje negative, în ciuda perfecţiunii aparente.

Odată cu Pistorius au căzut atâtea mituri încât e greu să le contorizezi pe toate, ordonat şi logic. Răul nu ţine cont de forma fizică a nimănui şi nimeni nu e esenţialmente bun doar pentru că, într-o bună zi din viaţa lui, a adus inspiraţie şi motivaţie într-o lume condamnată şi limitată la nemişcare. Empatia, înţelegerea profundă nu au întotdeauna sens dublu. Fostul atlet se numără printre cei mai periculoşi criminali ai lumii tocmai pentru faptul că fusese venerat, admirat, scos de la bun început de sub orice bănuială a unei lumi programate să gândească mai presus de corectitudinea politică.

Forţa lui Pistorius nu a fost niciodată binele, ci răul. Care iese uneori prin pori, sub forma unor mici gheare în inimă. De regret, de vină, dar mai ales de ciudă.