Greu de scuzat

Au atins pe cineva scuzele lui Ilie Năstase?

Venite la o săptămână distanţă după spectacolul suplimentar din Fed Cup, de la Constanţa?

Crede cineva că Doctor Jekyll mai are loc de Mister Hyde?

Fraza-cheie: „Simt că tenisul se îndepărtează de mine”, o chestie atât de şantajist-sentimentală, de fină în atâtea înţelesuri care i se pot acorda, este atât de necaracteristică personajului care acum câteva zile îşi etala vocabularul exploziv din care mie, de exemplu, mi-a rămas în minte rafinatul cuvânt „bitch”, şi el unul multivalent şi bogat în sensuri. E făcută înadins ca să ţi se rupă inima pentru eroul central al povestirii. E menită să transmită „Vai, nu mă lăsaţi singur, toţi cei care până mai ieri mă veneraţi!”.

Nu că nu m-aş lăsa şantajată sentimental, ba chiar uneori mi se întâmplă de mai multe ori în aceeaşi zi. Am pretenţia însă ca măcar un strop din mesajul dramatic care mă asaltează emoţional să fie sincer şi pornit din inimă. Singura tuşă de autenticitate din tot discursul, de altfel (cam prea) logic, este ceea ce Ilie Năstase de fapt nu-şi asumă şi nici nu promite: că pe viitor se va abţine.

Ne-am obişnuit oarecum să apară PR-ul (prin PR înţelegând nu numai servicii plătite, ci şi un simplu sfat de la un apropiat care nu-ţi vrea decât binele) şi să înflorească totul cu ghirlande care, aparent, vin să reechilibreze lucrurile. Lumea civilizată convieţuieşte paşnic de cele mai multe cu astfel de demersuri, cu consiliere şi cu spălări de imagine, dar nu e obligată să înghită pe nemestecate nimic din toate astea.

Întrebarea corectă nu este: „Ştii cine a fost Ilie Năstase?”. Trecutul decorează cărţi de istorie, nostalgice, dar deja plecate.

Întrebarea corectă este: „Ştii cine ESTE Ilie Năstase?”. Un tip cu temperament incontrolabil, care vorbeşte urât şi care reprezenta România în calitate de conducător al unei echipe naţionale. Noroc că şi asta, obiectiv şi calendaristic vorbind, începe să fie deja de domeniul trecutului.

Răspunsurile conţin diferenţe importante, mai numeroase şi mai subtile decât în jocurile cu imagine dublă în care sunt modificate câteva detalii pe care le vezi numai cu lupa.

Din toată povestea cu Năstase, pot să înţeleg şi să empatizez cu un singur lucru: e greu ca, din tot ce ai însemnat odinioară, să nu-ţi mai supravieţuiască în zilele de azi decât arţagul şi pofta de a ieşi în evidenţă cu orice preţ.