Cum să păstrezi un copil sub clopotul de sticlă

Uneori încercăm să facem ordine în propriul nostru haos și în ceea ce credem noi că se petrece încâlcit în jurul nostru.

Încercăm să echilibrăm Universul întreg și atunci ne vine ideea genială, pe care nimeni, niciodată, n-a mai avut-o înaintea noastră: „Știu! Aduc pe lume un copil!”

Numai că, de multe ori, tentativele de a restabili ordinea, fie ea și numai pe cea interioară, au rezultatul pe dos. Asimetria produsă apare pe neașteptate și doare. Uitați-vă numai la Tyson Gay și la fiica lui, Trinity, ucisă întâmplător într-un schimb de focuri. O dramă cum se întâmplă aproape zilnic într-o Americă democratic violentă, cu particularitatea că, de data aceasta, a fost vorba de copilul unui campion mondial la atletism, o adolescentă de 15 ani aflată la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Conform desfășurării lucrurilor în lumea pe care o locuim, ar trebui să luăm nou-născutul, să-l legăm la ochi, să-l aruncăm într-o temniță pe care s-o doteze fiecare după posibilități. Să-l păstrăm acolo intact, până crește, fără curiozități, fără oameni în jur, fără Barcelona sau Paris. Fără America. Să-l învățăm că afară e un nor toxic de agresivitate, care te vânează fără să știi, dacă îndrăznești să-i ieși în cale. Nu trăi, că asta te poate ucide.

Acesta e răspunsul meu pentru cei ce și-au exprimat public nedumerirea ipocrită: „Ce căuta fiica lui Tyson Gay la ora 4 dimineața afară din casă, la un restaurant, la 15 ani ai săi?”

Păi ce să facă? Trăia.

Câți dintre cei care dau vina pe părinții fetei n-au fugit în adolescență noaptea, pe fereastră? Câți nu înțeleg cu adevărat că e mai degrabă dreptul unei tinere de a mânca într-un restaurant, fie și la 4 dimineața, decât dreptul unor criminali de a purta armă și de a dispune de ea oriunde și oricum? Nu noaptea astrală e inamica sufletelor, fie ele ale victimelor sau ale călăilor, ci bezna de pe dinăuntru. Și uite așa, haosul nostru ordonat, ca rasă, provine și din faptul că trăim – pentru că tot noi am construit tipare pe care acum în zadar mai încercăm să le ștergem – cu convingerea că noaptea nu e pentru lumea și mai ales ora 4 dimineața. Nici mâncatul în restaurante. Nici ieșitul cu prietenii.

Armele, în schimb, par să poarte în ele toată libertatea pierdută din celelalte amănunte. Răutatea a devenit prima comandă și, dacă nu i te supui, dacă nu te păzești, riști să fii condamnat, pe Marele Internet, de mii de necunoscuți, pentru propria ta ucidere.