Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
Adevărul din cărţi

Sportivii, unii dintre ei, desigur, îşi tabloidizează viaţa, pentru că marketingul zilei de azi a devenit mai autentic decât trecutul exact, spus în cuvinte proprii. Neurosavanţii spun că amintirile noastre despre un anumit eveniment, despre o anumită persoană se alterează […]

...

Cum se schimbă lumea

Acum 20 de ani, când FIBA a interzis hijab-ul jucătoarelor, lumea a spus: „Aşa e bine. Toată lumea trebuie să poarte, pe teren, acelaşi echipament”. Acum, când a ridicat interdicţia vestimentară, aceeaşi lume spune: „Aşa e bine. Sportiva trebuie să […]

...

Recompensa

Exemplul de viaţă al Cătălinei Ponor ar putea deveni un exerciţiu de manual despre cum, din când în când, ar trebui să ne punem în pielea celor din jurul nostru. Sau cel puţin să încercăm. În interviul acordat zilele trecute […]

...

Greu de scuzat

Venite la o săptămână distanţă după spectacolul suplimentar din Fed Cup, de la Constanţa? Crede cineva că Doctor Jekyll mai are loc de Mister Hyde? Fraza-cheie: „Simt că tenisul se îndepărtează de mine”, o chestie atât de şantajist-sentimentală, de fină […]

...

Voodoo a la Cluj

Dincolo de atmosfera din sala de la Cluj-Napoca, care a strâns în ea spectatorii pe care şi-i doreşte orice sportiv din lume, senzaţia care răzbate de dincolo de ecran este că publicul apreciază la maximum evenimentul pe care-l are la […]

...

Să te uiți la tine și să te recunoști

Credeam că Nadia Comăneci a depășit de multă vreme bariera emoțiilor

Permalink to Să te uiți la tine și să te recunoști
duminică, 28 februarie 2016, 10:03

Cine nu tremură pe bârnă nu mai poate avea tresăriri de inimă când își vede trecutul pe un ecran. Credeam că, în mintea ei de superstar internațional, povestea primei note de 10 a devenit mai banală decât mersul la supermarket în existențele noastre. Nu știu de ce, dar credeam că Nadia, ca mai toate gimnastele, și-a robotizat mișcările, trăirile, amintirile, dacă nu pentru altceva, măcar pentru supraviețuire.

Revenirea Nadiei în arena de la Montreal, unde acum 40 de ani a devenit supraom în ochii omenirii, a fost expresia emoției pure. Fără dramatisme nejustificabile. Fără surplus de lacrimi. Fără nostalgii exagerate. A fost imaginea unei femei care și-a construit împlinirea exact de când se întrupa doar în fetița de 14 ani care nu știa să comită erori. Modestie, decență, continuarea unei frumuseți sobre și constante pe care, în 1976, Nadia Comăneci o promitea lumii și pe care nu și-a luat-o înapoi niciodată.

Minutele petrecute la încercarea de a reconstitui gloria – știm cu toții că așa ceva nu se poate, dar ne-a plăcut momentul și am apreciat momeala – au arătat aceeași ființă fără ezitări. Fără vârstă, deși, cu siguranță nu mai are 14 ani. Poate e un îndemn să scoateți de prin cutiile prăfuite de pantofi filmările de când aveați aceeași etate și să nu vă mai rușinați cu ele. Cu freza, cu țoalele, cu adidașii, cu elasticele de păr. N-om fi toți multipli campioni olimpici, dar de la atitudinea și de la privirea aceea de atunci a plecat totul. În viața Nadiei și în viețile noastre, ale tuturor.

Desigur, uneori oglinzile mai și mint. Aceasta însă a avut grijă să-și elimine, pe drum, toate imperfecțiunile, toate denivelările. Personajul știe atât de bine cine este și cine a fost, încât fragilitatea trupului de gimnastă, de femeie, devine mai puternică decât orice nuanță masivă, agresivă sau sfidătoare care s-ar fi putut strecura în acest portret dublu.

Și lacrimile, lacrimile discrete. În care s-a scurs tot drumul străbătut de acolo până în ziua de azi. Numai că în momentul reîntoarcerii Nadiei în sala de la Montreal cei 40 de ani s-au simțit în aer ca și cum n-ar fi trecut niciodată. Poate că numai supereroii au talentul acesta, de-a fixa timpul în loc și de a-l marca pentru totdeauna în calendar, cu foc de artificii.

Nadia s-a uitat la ea însăși și s-a recunoscut. Semn că, pe parcurs, dacă a pierdut vreodată ritmul, a recuperat. Semn că uneori copilele și femeile în toată firea sălășluiesc laolaltă, în aceeași minte, în același trup.