Cărți pentru nimeni
Într-o bună zi, cît de curînd, ipocrizia ori va ucide lumea, ori o va salva
Biblioteca Națională are o expoziție în derulare. Cu cărțile scrise de condamnați. Becali, Copos și Borcea împreună ar fi putut strînge de o minilibrărie, avînd în vedere faptul că, probabil, au scris în spatele gratiilor tăcute și pline de inspirație mai multe cărți decît au citit vreodată. Dacă gestul Bibliotecii Naționale e unul ironic, care să ne dea peste nas la modul subtil-sarcastic că sîntem proști în comparație cu intelectualii din pușcării ai acestei nații care dă pe dinafară de informații prețioase și spiritualitate, atunci e OK. Dacă e serios, atunci avem o mare problemă.
Mi se pare că e mai degrabă un gest demonstrativ, care să arate poporului să aceste capodopere contemporane chiar există. Pot fi văzute, poate chiar atinse, iar harul scriitorilor cu dosar și condamnare va trece către necredincioșii care spuneau că aceste volume prețioase nu există sau că altcineva le-ar fi scris în locul lor. Și cel mai deranjant este că la început ni s-a părut o idee bună ca pedepsele să fie reduse pentru acte de cultură. Nouă, tuturor. Înaintea lor, celor care au profitat de această măsură, ipocriții am fost noi. De parcă nu ne-am fi dat seama, nici pînă în momentul acela, nici de atunci încoace, că recompensele civilizate nu au nici o legătură cu oamenii care au intrat la pușcărie pentru că, în principiu, au mințit și au înșelat
Ar fi trebuit să ne indignăm de la bun început la gîndul că între „carte” și „patron de club” nu există nici o atingere reală, rațională. Am așteptat cu savoare și malițiozitate rezultatele, tocmai pentru că știam dinainte că nu vor fi altceva decît niște baloane de săpun urît mirositor. Acum, au și expoziție. Expoziția grotescului, a minciunii, a înșelăciunii, a lipsei de valoare, a notei de plată a credulității – din partea noastră și a celor care aplică legea care face din infractori scriitori. Expoziția unei lumi paralele, care rămîne subterană, în ciuda senzației de transparență și a dorinței de reabilitare a autorilor celebri. E clar că această etalare publică, laolaltă, a operelor pușcăriașilor, de lux sau ba, este un act menit mai degrabă să-i facă de rușine decît să-i laude.
Mai trist e că printre sute de titluri scrise de ocupanții penitenciarelor poate că există unul, măcar unul, documentat pe bune astfel încît să-și merite numele de lucrare științifică. Dar n-o să-l mai vadă nimeni de subtilitățile lui Copos. În orice caz, aceasta e imaginea completă a unei farse oribile, care ne învață că a scrie o carte, mai ales dacă o faci la mișto, este cel mai facil și mai util lucru din lume. Cel care te scoate. La propriu.