Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
Sexism sau tradiție?

Muirfield, Scoția. Rupt din vis. Pe coasta Mării Nordului. Atâta verde și albastru la un loc par ireale. Fotografiile îți taie respirația, probabil că la fața locului frumusețea peisajului e de o sută de ori mai izbitoare. Mă mir că […]

...

O pastilă, o bomboană, o gaură neagră

Iată, Rusia s-a trezit prima. Era trezită de multă vreme, de fapt, doar restul planetei a ieșit din hibernare față de Rusia și antrenamentele ei cu substanțe interzise. Planeta asta atât de ridicolă, încât există voci care cer sportivilor ruși […]

...

Tribul roșu

În urmă cu nouă ani, Liverpool disputa ultima sa finală de cupă europeană. Între timp au mai fost speranțe la un titlu, dar și alte pozne, și fanii pot spune că ăștia nouă ani, pe drumul către finala Europa League […]

...

Odată, un om iubea o echipă

Nu mulți dintre noi înțeleg cum e să te agăți de fotbal, de un club, de o reușită ca și cum ar fi ultimul fir de păr, ultima răsuflare de care depind viețile noastre. Nu mulți sunt fani adevărați și […]

...

Kobe pleacă zâmbind

Iheadindu nu e bătrân, după cum nici Kobe nu e bătrân. Dar da, timpul e un nenorocit ordinar! Am încercat să-mi imaginez cum va arăta de acum viața lui Kobe. Familie. Vacanțe. Marketingul a cărui mașinărie a devenit de-a lungul […]

...

Fakeball

Tinerii fotbaliști nu mai aspiră la fotbal în sine. Stilul de viață, mult mai spectaculos decît viața din cantonament, e adevărata chemare

Permalink to Fakeball
duminică, 24 ianuarie 2016, 9:33

Adolescenții care au de-a face cu mingea au crescut cu ideea că nu trebuie să fii geniu ca să intri în atenția largă a cetățenilor. Trebuie să fii șmecher. Să ai un nume de familie celebru. Să ridici pretenții nesăbuite și nejustificate fără să duci în spate nici un dosar cu rezultate. Să ai tupeu.

Că uite, generația asta din urmă, care n-a făcut nici un spanac pe unde a umblat, tot a dus-o bine. Oamenii ei apar în reclame la televizor, staruri fabricate, de voie-de nevoie, după dispariția irecuperabilă a celor dinaintea lor. Strălucesc în superficialitate, cu excepțiile de rigoare, dar au devenit modele, pentru că alții mai buni n-am avut. Iar puștii care acum vin să asigure fotbalul românesc încă 10-15 ani de acum încolo nu au avut pe cine să copieze. Nici măcar dacă au avut prin casă vreun tată merituos. E mai simplu, mai convenabil să vezi că dacă și cei mai slabi se descurcă, acolo, la înălțime, păcălind oarecum crestele, pe tine ce te-ar putea opri? E la îndemînă să fii ca Marica-Mutu. Pentru că pe ei i-ai avut sub ochi. Nici un efort, pe tricourile lor nu e transpirația generațiilor trecute. E parcă una mai diluată, mai cool.

Într-un fel e corect să se întîmple așa. Poate că e mai indicat să citești aventurile sumbre ale lui Harry Potter și nu Amintiri din copilărie, pentru că statutul tău de copil al anilor 2000 nu se mai potrivește la nivel ideatic cu chestiile propovăduite de Ion Creangă în scrierile sale. Copilăriile, adolescențele, viețile noastre au alți senzori, alte butoane la capătul degetelor utilizatorilor. Cel mai bun lucru pe care îl poate face un tînăr e să-l citească pe Harry, să sară peste Creangă, dacă i se pare de necitit, dar să bage totuși mîna în bibliotecă după Balzac sau Llosa. Niște repere din trecut sînt temă obligatorie și în cazul unui domeniu ca fotbalul, pentru că riști să te trezești cu credința nezdruncinată ca Gareth Bale e cumva bărbat de stîncă, deși se îmbrăca, acum cîțiva ani, cu bluză cu volănașe și purta în mîini o gentuță pentru care l-am invidiat sincer.

Modelele nu trebuie alese dintre cele zăpăcitoare. Confuzia lui „merge și-așa”, risipită cu atîta larghețe în fotbalul românesc, dar nu numai în fotbal și nu numai în România, te poate face, la fel de repede, din star de carton, frumos luminat și așezat pe soclu, victimă a rîsului și a umilinței.

Tinerețea nu trebuie să însemne sublimare și irosire. Dar mi-e frică de generațiile ce vin. Nu contează că ne dezamăgesc pe noi, privitorii. Dar va conta momentul în care se vor dezamăgi singure.

Comentarii (3)Adaugă comentariu

dan (1 comentarii)  •  25 ianuarie 2016, 6:46

Oana, you deserve your last name! Articolul asta o demonsreaza!

Adu (4 comentarii)  •  30 ianuarie 2016, 22:22

Șmecher vine din cuvântul german Shmecker = degustător de vinuri. Adică un om cu gusturi și percepții alese, capabil să simtă, într-un pahar de vin, arome, gusturi și nuanțe insesizabile pentru alții. Azi, e un cuvânt derizoriu, numele unui om capabil să îi păcălească pe alții (până e prins), poate chiar și pe sine însuși, indiferent de educație sau abilități…

AlterEgo (12 comentarii)  •  15 februarie 2016, 12:42

Probabil ca lumea trebuie sa se prabuseasca pentru a fi apoi reconstruita din temelii .