Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
Voodoo a la Cluj

Dincolo de atmosfera din sala de la Cluj-Napoca, care a strâns în ea spectatorii pe care şi-i doreşte orice sportiv din lume, senzaţia care răzbate de dincolo de ecran este că publicul apreciază la maximum evenimentul pe care-l are la […]

...

Stairway to Heaven

Trebuie să le urci şi dacă eşti, şi dacă nu eşti în stare. Adică şi dacă mergi pe propriile picioare, şi dacă te afli imobilizat într-un fotoliu cu rotile. Desigur, ultima e o misiune imposibilă, lăsată la rezolvarea caznei, a […]

...

Logica ţipătului

În clasa a noua am făcut logică. Un moment prost ales să predai unor copii o materie atât de importantă, eu l-aş fi lăsat pentru o clasă sau două mai târziu. Pe prof îl chema Cazacu şi era me-se-ri-aş! Cazacu […]

...

Fete supărate

De pildă, iată, jucătoarele americane de top de hochei pe gheaţă se plâng că trofeul care ajunge, în fiecare an, la cea mai valoroasă dintre ele poartă numele unui bărbat. Că unele statistici nu au fost ţinute aşa cum se […]

...

O palmă la vremea ei

Faptul că Ionuţ Popa spune cu lejeritate că şi el şi-a plesnit elevii – chiar dacă acum vreo două decenii, treabă probabil prescrisă deja moral în minţile unora – nu face deloc gestul lui Leo Grozavu, care şi-a bătut un […]

...

Fakeball

Tinerii fotbaliști nu mai aspiră la fotbal în sine. Stilul de viață, mult mai spectaculos decît viața din cantonament, e adevărata chemare

Permalink to Fakeball
duminică, 24 ianuarie 2016, 9:33

Adolescenții care au de-a face cu mingea au crescut cu ideea că nu trebuie să fii geniu ca să intri în atenția largă a cetățenilor. Trebuie să fii șmecher. Să ai un nume de familie celebru. Să ridici pretenții nesăbuite și nejustificate fără să duci în spate nici un dosar cu rezultate. Să ai tupeu.

Că uite, generația asta din urmă, care n-a făcut nici un spanac pe unde a umblat, tot a dus-o bine. Oamenii ei apar în reclame la televizor, staruri fabricate, de voie-de nevoie, după dispariția irecuperabilă a celor dinaintea lor. Strălucesc în superficialitate, cu excepțiile de rigoare, dar au devenit modele, pentru că alții mai buni n-am avut. Iar puștii care acum vin să asigure fotbalul românesc încă 10-15 ani de acum încolo nu au avut pe cine să copieze. Nici măcar dacă au avut prin casă vreun tată merituos. E mai simplu, mai convenabil să vezi că dacă și cei mai slabi se descurcă, acolo, la înălțime, păcălind oarecum crestele, pe tine ce te-ar putea opri? E la îndemînă să fii ca Marica-Mutu. Pentru că pe ei i-ai avut sub ochi. Nici un efort, pe tricourile lor nu e transpirația generațiilor trecute. E parcă una mai diluată, mai cool.

Într-un fel e corect să se întîmple așa. Poate că e mai indicat să citești aventurile sumbre ale lui Harry Potter și nu Amintiri din copilărie, pentru că statutul tău de copil al anilor 2000 nu se mai potrivește la nivel ideatic cu chestiile propovăduite de Ion Creangă în scrierile sale. Copilăriile, adolescențele, viețile noastre au alți senzori, alte butoane la capătul degetelor utilizatorilor. Cel mai bun lucru pe care îl poate face un tînăr e să-l citească pe Harry, să sară peste Creangă, dacă i se pare de necitit, dar să bage totuși mîna în bibliotecă după Balzac sau Llosa. Niște repere din trecut sînt temă obligatorie și în cazul unui domeniu ca fotbalul, pentru că riști să te trezești cu credința nezdruncinată ca Gareth Bale e cumva bărbat de stîncă, deși se îmbrăca, acum cîțiva ani, cu bluză cu volănașe și purta în mîini o gentuță pentru care l-am invidiat sincer.

Modelele nu trebuie alese dintre cele zăpăcitoare. Confuzia lui „merge și-așa”, risipită cu atîta larghețe în fotbalul românesc, dar nu numai în fotbal și nu numai în România, te poate face, la fel de repede, din star de carton, frumos luminat și așezat pe soclu, victimă a rîsului și a umilinței.

Tinerețea nu trebuie să însemne sublimare și irosire. Dar mi-e frică de generațiile ce vin. Nu contează că ne dezamăgesc pe noi, privitorii. Dar va conta momentul în care se vor dezamăgi singure.

Comentarii (3)Adaugă comentariu

dan (2 comentarii)  •  25 ianuarie 2016, 6:46

Oana, you deserve your last name! Articolul asta o demonsreaza!

Adu (4 comentarii)  •  30 ianuarie 2016, 22:22

Șmecher vine din cuvântul german Shmecker = degustător de vinuri. Adică un om cu gusturi și percepții alese, capabil să simtă, într-un pahar de vin, arome, gusturi și nuanțe insesizabile pentru alții. Azi, e un cuvânt derizoriu, numele unui om capabil să îi păcălească pe alții (până e prins), poate chiar și pe sine însuși, indiferent de educație sau abilități…

AlterEgo (15 comentarii)  •  15 februarie 2016, 12:42

Probabil ca lumea trebuie sa se prabuseasca pentru a fi apoi reconstruita din temelii .