Să nu te-mpiedice separatismul să vezi adevărata problemă!
Trăim într-o țară, dacă nu cumva într-o lume, în care gesturile normale trec drept eroism. Schimbarea acestei percepții va veni, probabil, o dată cu schimbarea ordinii sociale
Zilele trecute, la Sfîntu Gheorghe, a aterizat un om care își face treaba. Dragan Petricevici le-a spus baschetbalistelor sale să-și continue încălzirea, deși în sala care poartă numele marii gimnaste române Kati Szabo se intona imnul secuimii. Pentru el, ca și pentru urechile noastre care se revoltă de cîte ori aud fie și numai povești despre acest imn, cîntecul din tribune a sunat ca Macarena sau ca Lambada, sau ca oricare altul care se aude înaintea începerii meciului, după imnul național al țării.
Fetele de la Cluj aveau trei minute de încălzire rămase pînă la meci și cu asta, basta! Nu aveau altceva de făcut decît să le execute. Omul care își face treaba a fost privit cu ochi mari de ambele părți ale conflictului naționalist. Ungurimea l-a huiduit pentru că n-a stat drepți, el și baschetbalistele lui, la un imn care nu însemna nimic pentru el, dar care înseamnă totul pentru ei. Imposibilitatea oamenilor, indiferent de origini și de culoare, de a accepta faptul că nu avem aceleași norme duce, de multe ori, la fluierături.
Dar publicul de acolo, cumva, se așteaptă la opoziție. O așteaptă și o pîndește cumva, tocmai ca să-i ofere ocazia de a înjura puțin și de a se simți neînțeles. Petricevici le-a oferit asta, fie și fără să vrea. Românii l-au proclamat pe Petricevici erou. Dar au simțit nevoia să adauge, atinși de un alarmism ciudat – eroul care ne dă lecții de patriotism. Nu, antrenorul clujencelor n-a intenționat să dea lecții nimănui. România este țara care l-a primit și l-a adoptat și ultimul lucru pe care l-ar face ar fi să dea lecții de purtare aici, mai ales în delicata problemă a meciului nu dintre Sepsi Sf. Gheorghe și Universitatea Cluj, ci dintre România Mare și Ținutul Secuiesc.
Dar tot fără să vrea, el a predat o altă lecție aici, lecția
profesionalismului. Într-un moment agitat, tensionat, el a urmat un regulament, a urmat cursul unui meci de baschet, din primul pînă în ultimul moment. Da, e o lecție neînflăcărată, care nu stîrnește nici o ură atît de evidentă precum cea dintre români și secui. E un act profund firesc, de rutină a unei meserii grele, cu responsabilitate, nicidecum de sfidare sau de îngîmfare. În același timp, e o etalare a unui fapt pe care o parte dintre noi nu vrem să-l vedem și-l ascundem în spatele tranșeelor tricolore – așa se muncește, fără compromisuri și fără să fim
distrași de cîntecele, indiferent că vin de la MTV sau dintr-o tribună plină ochi cu spectatori.
La urma urmelor, Petricevici ar fi acela care ar putea vorbi ani la rînd, documentat, despre separatism. Omul vine din Bosnia!