Emoția Bute

“Lucian Bute is back to boxing”, scrie românul pe pagina sa de Facebook. Ar fi frumos ca Bute să nu fi plecat niciodată din box

De cîte ori Team Bute anunță un nou meci și un nou adversar, mi-e teamă. Teamă de accidentările lui frecvente, de amînări, de înfrîngere, de discuțiile legate de rivali slabi. Latura fragilă a lui Lucian Bute, expusă ca aripile unui fluture și executată cu sadism acum trei ani, în meciul cu Carl Froch, îl însoțește de atunci ca o umbră, aceea cu care nu poate să boxeze și de care nu poate scăpa.

Apropo, Carl Froch tocmai și-⁠a anunțat retragerea. Lucian, în schimb, va lupta cu italianul Andrea de Luisa, pe 15 august,
după ce meciul programat anterior, în luna decembrie a anului trecut, cu argentinianul Bolonti, a fost anulat în urma unei accidentări a românului. Din cauza acelei sincope, Bute a strîns mai mult de un an și jumătate de neboxat. La 35 de ani, ca de altfel la orice altă vîrstă, asta e foarte mult. O pauză lungă, în care se instalează frîna, oboseala unei cariere grele,dezamăgirea titlurilor din presă care încep așa: „Fostul campion mondial IBF…”

Lucian se antrenează, atît cît se poate antrena pentru un meci anunțat din scurt. Face sparring la o sală de box din Montreal. Dar antrenorii săi nu mai au nume răsunătoare precum Stephan Larouche sau Freddie Roach. De fapt, cel puțin de la distanță, Lucian Bute pare destul de singur înaintea meciului cu italianul. Dar și asta, pînă la urmă, ține de alegerile sale, de o oarecare încăpățînare de a merge mai departe, încăpățînare care, pînă la urmă, ar fi bine să nu-l facă knock-out.

Știu că a bănui este unul dintre cele mai grele păcate neconvenționale, dar îndrăznesc să spun că sper ca Lucian Bute să-şi dorească să-și continue povestea din ring pentru motivele corecte, oricare ar fi acelea pentru el. În plus, sînt curioasă să văd dacă lumea îl mai iubește pe Lucian Bute –
în România și Canada – așa cum îl iubea atunci cînd era Mister KO în adevăratul sens al cuvîntului. Să văd ce procent din vorba „Ochii care nu se văd se uită” este valabil după 19 luni de absență și după și mai multe de clar-obscur, din perspectiva celor care îl proclamau pe Bute acum cîtva timp – au trecut ani buni de atunci – cel mai bun sportiv al țării.

Dar, mai presus de orice, aș vrea ca Bute să convingă. Indiferent de pregătire, indiferent de adversar, indiferent dacă învinge sau pierde. Nicidecum ca o datorie, căci nu există datorii față de nimeni, ci ca o semnătură de campion. Ca o amintire.
© 2015 Microsoft Terms Privacy & cookies Developers English (United States)