Oameni care muşcă

Nu doar bestii. Căci Suarez nu se vede brută din cauza apetitului pentru carnea de om. Tyson, ăla da animal, nu v-aţi uitat la el?

Mike Tyson nu e om. Nu a fost niciodată. Puşcăriaş, violent, nici mintea nu-l ajută […]

Nu doar bestii. Căci Suarez nu se vede brută din cauza apetitului pentru carnea de om. Tyson, ăla da animal, nu v-aţi uitat la el?

Mike Tyson nu e om. Nu a fost niciodată. Puşcăriaş, violent, nici mintea nu-l ajută foarte tare. E totem pentru nesăbuiţii care îşi împrăştie averea în şapte vînturi şi pentru cei care îşi pierd cumpătul într-o nanosecundă. Băiatul cu care te compari atunci cînd eşti încolţit. Şi mai ales cînd încolţeşti.

Luis Suarez nu e nici el cel mai cuminte copil din clasă. A scris o carte în care a încercat să se scuze, în paralel cu confesiunea despre instinctele canibalice pe care le-a manifestat de prea multe ori pînă acum. Deja la Suarez ar trebui concepută, pe Wikipedia, o secţiune specială despre incidentele cu dinţi – ele sunt menţionate, dar nu strînse laolaltă organizat. Deocamdată. Suarez e şi simpatic, şi fotbalist, dar istoria lui personală include şi seria de episoade draculiene.

Concurenţa cu Tyson îl jigneşte însă, comparaţia i se pare nedreaptă. În autobiografia sa – Doamne, cînd or să mai lase oamenii să treacă timpul, ca să aibă cu adevărat ce scrie în autobiografii? – Suarez încearcă să-şi convingă cititorii că actele sale de furie transpuse în muşcături nu provin din aceeaşi rădăcină sălbatică şi impulsivă la extremă care îl anima pe fostul campion mondial al greilor.

„M-au tratat ca pe un criminal. Dar eu n-am muşcat niciodată cum a făcut Tyson cu Holyfield”, spune uruguayanul. Da, atunci, în 1997, s-a lăsat cu urechi sfîşiate. Din dracii nestăpîniţi ai lui Iron Mike, dar şi de dragul show-ului. Suarez uită că, în boxul profesionist, acest gen de spectacol este mai apreciat şi mai permis decît în fotbal. Paralela cu Tyson nici nu-l ajută, nici nu-l scuză pe Suarez, cu atît mai puţin delimitarea dintre ucigaşii furibunzi şi floricelele delicate de pe terenul de fotbal, care nu ştiu nici ele pentru care motiv au devenit carnivore. În mod repetat.

În cazul lui a fost un gest inofensiv, aşa consideră fotbalistul Barcelonei. La Tyson însă e cu totul altceva, e mult mai rău. Tyson a vorbit serios cînd a muşcat din rivali, Suarez a făcut doar nişte glume. În principiu, Suarez vă transmite totuşi să nu faceţi ca Tyson.

Diferenţele însă nu sînt atît de mari. Mai întîi, pentru că incidentele acestea înseamnă pierderea temporară a judecăţii. În al doilea rînd, pentru că toate, indiferent că au venit de la Tyson sau de la Suarez, ne-au făcut să (şi) rîdem, după ce ne-au trecut morala şi băţoşenia. Ceea ce înseamnă că problema de la cap ne aparţine şi nouă.