Cînd încrezuții au dreptate

Îl certăm pe Cristiano Ronaldo pentru că ni se pare că e arogant. Eticheta aceasta nu cade nici cînd omul este direct și sincer.

Personajele zilelor noastre au fost deja catalogate, ca să ne vină mai ușor să le scurtăm […]

Îl certăm pe Cristiano Ronaldo pentru că ni se pare că e arogant. Eticheta aceasta nu cade nici cînd omul este direct și sincer.

Personajele zilelor noastre au fost deja catalogate, ca să ne vină mai ușor să le scurtăm drumul de la discuție la conversație spumoasă, cunoscută uneori și sub numele de bîrfă. Messi? E băiatul retras, care nu vorbește multe. Unii spun că nu ar fi în stare. Cristiano? Înfumuratul de la celălalt capăt al fotbalului mare și important, recent declarat cel mai bun jucător al Europei.
Le atribuim adjective dintre cele mai colorate, pentru ca mai tîrziu să ne construim întregul discurs raportându-ne la tabloul nostru, pictat în nuanțe cît de poate de personale.

Pentru că, dintre cei doi amintiți mai sus, portughezul este cel care se exprimă mai mult pe tarabele de presă și la televizor, el este acela care își arată lumii disconfortul neîncetatei comparații cu Lionel Messi. Trebuie să fie foarte greu să te afli mereu într-o competiție pe care ți-au impus-o alții. Probabil că și Messi simte cam același lucru, doar că îl lasă pe Cristiano s-o repete mai des.

Într-un interviu acordat unei televiziuni din țara sa, Ronaldo nici nu s-a căznit să pară diplomat. I s-a adus aminte de presiunile făcute de Adidas pentru ca argentinianul să plece acasă de la World Cup cu trofeul pentru cel mai valoros fotbalist al turneului brazilian. Iar el a răspuns, nici măcar ironic, ci ca un tip normal care își lasă uneori ciuda și opiniile să străpungă orgoliile, pînă la suprafață. „Nu pot vorbi cu sinceritate despre acest subiect. Dacă aş spune tot ceea ce cred, aş ajunge la închisoare”.

Exagerat? Poate, un strop. Cu siguranță șocant, cu siguranță deschizător de întrebări. Dar măcar a vorbit plastic și atractiv despre ceea ce am mormăit cu toții, în toate modurile posibile, la sfîrșit de Cupă Mondială 2014. A lăsat să se întrevadă. Într-un fel, dată fiind și evoluția sa slabă de la Mondiale, a vorbit ca un telespectator din mulțime. A fost cît a putut fi de sincer la întrebarea în cauză, cît s-a putut de direct. Uneori, din peisajul presărat cu fotbaliști, lipsește un strop de curaj și asumare, și nu doar la nivel de declarații, ci și pe teren.

Dacă tot ținem atît tare de etichete, ar trebui să învățăm, o dată pentru totdeauna, că și băiatul cu o tonă de gel în păr (etichetă!) și încrezut (o altă etichetă!) poate avea dreptate. Și să o lăsăm mai moale în a-i judeca pe cei care, cu tact sau nu, cu sau fără modestie, spun cu voce tare ceea ce noi, restul, doar gîndim.