25 de ani şi-un sfat

Un timp îndelungat, chiar şi pentru Ferguson. Doar că scoţianul nu crede că acesta e motiv să se oprească.

Din gura lui, într-un mod absolut misterios,  vorbele nu sună cu nuanţe înfumurate sau lipsite de bun-simţ. Chiar şi atunci Sir Alex Ferguson spune că se consideră un fenomen şi că recordul lui de 25 de ani petrecuţi pe banca lui Manchester United nu poate fi egalat de nici un alt manager. Şi mai ales replica, de o genialitate venită de la capătul bun al umorului: “Sînt prea bătrîn să mă retrag”.

Nu miroase a infatuare ce spune Ferguson sau, chiar dacă aduce vag, nu poate fi contrazis. Pentru că, dintr-un punct de vedere ultrapersonal, de fapt unic în lume, scoţianul are dreptate. Nimeni nu s-a adaptat atît de bine la toate schimbările pe care le-a cunoscut fotbalul - cel mai tare fotbal din lume. Nu doar că a supravieţuit cu eleganţă, dar a şi contribuit decisiv la aceste schimbări dintr-un sfert de secol. “Cînd îmbătrîneşti, sfatul meu este să nu ieşi la pensie”, spune Ferguson.
Îi e şi uşor să vorbească. Probabil pe CV-ul lui, care nu conţine nicidecum multe slujbe, ci doar multe-multe realizări la acelaşi angajator, s-ar bate grămezi de oameni din fotbal. Acum are 70 de ani, dar nu ar fi de mirare dacă Sir s-ar aşeza pe bancă şi la 80, şi la 100. Adevărul e că atîta experienţă trebuie continuată, atîtea războaie merită povestite şi, pe cît posibil, repetate.

În plus, Ferguson apelează cu şiretenie măiastră la un alt argument, mai uman şi mai lacrimogen. “La vîrsta mea, dacă m-aş retrage din fotbal, ce aş şti să fac altceva? Nimic. Ce aş mai fi? Nimeni”, se fals-lamentează el, deşi ştie că nu e un om obişnuit, deci niciodată nu ar putea ajunge un pensionar obişnuit.

Acum cîţiva ani, vizionarea filmului de animaţie Madagascar 2 a adus la un moment dat în prim-plan personajul unei turiste vîrstnice şi ţîfnoase, care, ameninţată să piară pierdută prin Africa, a exclamat şi ea: “Sînt prea bătrînă ca să mor”. Pe lîngă diferenţele clare dintre ea şi Sir Alex Ferguson - desen animat versus om în carne şi oase, americancă versus britanic şi alte cîteva, mai puţin relevante - esenţa replicilor celor doi e una singură. Că atunci cînd te uiţi înapoi şi nu vrei să renunţi, înseamnă că mai ai ceva de făcut, acolo, pe mica ta planetă. Cînd neliniştea e mai apetisantă decît canapeaua de acasă, adrenalina încă mai ţine loc de tinereţe. Cînd simţi că nu ai obosit deşi anii din buletin spun cu totul altceva, înseamnă că ştii cît valorezi. Viu sau mort. Pensionat sau în activitate.

6 comments ↓

# 6 Ghost on 01.02.12 at 2:33 pm

Îmi place că urmărim doar partea bună a lui Ferguson, însă uităm fapte importante cum sunt:
1) E bine cunoscut că acesta controlează FA-ul englezesc și rareori o să vezi o decizie împotriva clubului său.
2) Iarăși e foarte cunoscută amiciția cu boss-ul de la Sky, rareori o să vezi vreo critică adresată lor.
3) Faptul că își bate joc de oameni care l-au ajutat e doar o mică monstră a caracterului său, ori uităm ce au pățit Dennis Irwin, Roy Keane, Gary Neville, Teddy Sheringham sau chiar Becks? Imediat au fost aruncați ca niște măsele stricate și același lucru o să îl pățească și Giggs.
4) Modul în care Liverpool, Chelsea sau Arsenal au pierdut titluri, când erau în competiție directă cu Untd. Un alt exemplu este și City și modul în care această echipă a fost arbitrată de la acel 6-1 de astă toamnă.

Ferguson este un antrenor charismatic și bun, însă la fel ca alt ”mare” antrenor contemporan lui, mai mioritic așa, caracterul de doi lei nu poate compensa.
Mergeți o tură prin Uk și întrebați lumea ce părere au despre Ferguson și o să vedeți că nu este atât de mare precum îl faceți, iar oameni cum sunt Best, Graham, Clough, Revie, Summerbee, Francis Lee, Mike Mcdevenport, Robson, manageri de succes, rivali, au un respect mult mai mare din partea oamenilor de rând, decât cel de mai sus.

# 5 akkiller on 01.02.12 at 9:02 am

fodbalu de mult nu mai are fata de om nu mai exista cineva de care sa te indragostesti nu mai sunt simboluri ale unei echipe stau si ma uit la milan si nu mai recunosc echipa decind a plecat papa carlito realu nu mai e acelasi fara raul sir Alex e ultimul bastion ultimul mohican imi aduc aminte ca in perioada lui mou la chelsea cei de la bwin dadeau cota de 100 daca mai prinde sir urmatoarele 100 de meciuri la MU oare de ce n-am pariat?

# 4 caine rosu 18 on 31.01.12 at 10:24 am

Frumos, corect, adevarat! Felicitari!

# 3 Beldean on 31.01.12 at 9:07 am

Intotdeauna te citesc cu placere, felicitari pt. articole. Iar in ceea cel priveste pe Ferguson nu sunt un mare admirator al lui, dar impune respect prin realizarile sale. Probabil ca nimeni nu s-ar retrage atunci cand are succes in ceea ce face, dar mai ales atunci cand viata personala se identifica si se contopeste cu meseria pe care o practica cu atata placere si tensiune! Daca ne mai gandim ca e scotian si % la % orgolios, e clar. Atunci nu ne ramane decat sa-l felicitam si sa-i uram multa sanatate!

# 2 Gica Paunescu on 30.01.12 at 3:56 pm

Interesant si concentrat articol. Asa se-ntampla cand iti faci cu placere profesia, te plictisesti greu ( ori deloc !) si-ti raman lucruri interesante de facut. Cu conditia sa nu faci viata grea altora, acolo unde lucri.

# 1 MU on 30.01.12 at 1:30 pm

nu se retrage si pentru ca are mereu ceva de demonstrat, provocari noi. acum e interesant de vazut cum va face fata celor de la city, care cumpara tot ce se poate. nu le-a iesit din prima, dar usor-usor se leaga ceva si daca investesc ca si pana acum va fi greu sa le tina cineva piept.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.