Patronul Unirii Urziceni a executat cu sînge rece o echipă de fotbal în 3 zile
În DEX, adică Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, în dreptul cuvîntului mercenar, există următoarea frază lămuritoare: persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. În vremurile astea fotbalistice, titulatura i se potriveşte perfect lui Dumitru Bucşaru. Patronul celor de la Urziceni. Dacă în urmă cu cîtva timp îl lăudam, pe bună dreptate, pentru tot ce a făcut, acum, oricine se poate gîndi la acest domn doar ca la un mercenar.
Din tăcutul domn Bucşaru, cel dat exemplu tuturor patronilor chiar de către noi, jurnaliştii, în ultima vreme au ieşit vorbe pe care nu ne gîndeam că le vom auzi vreodată. La GSP TV certa presa. Incredibil! Certa presa! Şi-l apostrofa pe Mircea Sandu. Şeful FRF îl criticase pentru ceea ce face în aceste zile. Sandu a simţit că după 20 de ani, Dumitru Bucşaru e primul om care umileşte Liga 1. Umileşte fotbalul românesc. E primul patron din fotbalul românesc care lasă căruţa în drum fără să-i pese în vreun fel de oamenii cu care a lucrat. Fără scrupule şi fără resentimente. Rece şi direct. Echipa a fost făcută bucăţi în mai puţin de o săptămînă.
Aşa, Dumitru Bucşaru şi-a reluat prietenia cu Gigi Becali. I-a plătit datoriile în kilograme de jucător la metru pătrat. 7 pentru 10 milioane. Foarte probabil, ca să pîrjolească tot, va vinde arena din Urziceni la fier vechi. Vrea să recupereze cît mai mult. Aşa sînt ei. Dau tunuri şi apoi se retrag precum apele. Numai că de data asta rămîn urme. Aici e alt gen de afacere. N-are cine să le mai şteargă. Cine vreodată ar mai putea avea încredere în patronul de fotbal Dumnitru Bucşaru? Dar ce-i mai trebuie fotbal? Milioanele de euro sînt la brăcinar, asigurate. Şi tot a mai rămas cîte ceva de vîndut. Să vedem cum s-a înţeles cu Gigi Becali pentru următorul meci al Stelei. O fi intrat în pachetul de 7 jucători?
Echipa lui Dumitrescu joacă etapa viitoare împotriva Urziceniului. Pardon, împotriva echipei Steaua 2. E simplu de jucat la pariuri meciul ăsta. Nimeni nu-i poate rata rezultatul. Greşesc




75 comments ↓
Pagini: [4] 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile
pai daca a ramas fara finante!!!! ce era sa faca….
AI DREPTATE DECEBAL ,PROBLEMA ESTE CA ACEST ZIS D-N DRAGOMIR INCHIDE OCHII IMPREUNA CU MIRCEA SANDU LA TOATE ACESTE NEREGULI.UN COLEG DE AL TAU JURNALIST A FACUT O REMARCA FOARTE BUNA PUNCTUL DIN REGULAMENT REFERITOR LA ACORDAREA LICENTEI DACA NU AI UN BUGET CORESPUNZATOR ESTE VALABIL NUMAI LA ECHIPE PRECUM ‘SPORTUL’LA ALTELE NU !Te rog frumos sa-mi spui si mie unde mai activati voi” baietii de la 7″ Iti multumesc frumos!
Rădulescule !
Aş putea face un pariu cu tine ?
Dacă nu vor învinge tricolorii în această seară nu-i aşa că te iei de Lucescu ăl mic ?
sa luam exemple “pozitive”, nu negative: borcea: cati bani a bagat la dinamo? dar turcu? dar badea? dar andone cate nopti nedormite a avut? si macar si-au scos investiile nici macar 10%, va spun eu! jucatori adusi cu surle si trambite la dinamo, au dezamagit. singurul “transef’ adevarat a fost lobont. in rest, uitati-va la jucatorii lui dianmo!! cand va juca dinamo macar de 2 ori in liga campionilor sa isi scoata banii borcea&co? NEVER!!!
si atunci, bucsaru, nu face bine? el nici nu visa acum 5 ani ca va ajunge atat de departe. a luat jucatori liberi de contract, refuzati, luati de la echipele a doua, si adusi la urziceni. asa a reusit dan petrescu sa faca performanta. ca sa ne aducem aminte de un citat de-al lui copos care era tare mahnit ca in primul sezon cand a promovat cfr cluj, rapidul a luat bataie de la “niste desculti”. si iata cum in cazul “descultilor” de la urziceni, afacerea pentru bucsaru nu mai renteaza. omul a bagat bani, a castigat, iar de acum incolo, nu mai da, pentru ca ar intra pe minus. daca intri pe minus,nu te opresti si spui:stop!?
Fotbalul este o afacere, acest articol poate l-ai putea scrie daca in locul Urziceniului s-ar afla Steaua, Dinamo, Rapid sau orice alta echipa cu traditie din fotbal. Dupa 8 p in CL tot de steaua se scria in ziare, si sa fim seriosi imagine nu si-a facut pentru ca nu a apartu ca becali, borcea, copos sau iancu la tv. Deci sa-l lasam pe om sa-si vada de ale lui. A incercat, a reusit si a dat o lectie de intregii Ligi I: angajand profesionisti poti face performante, intr-o tara in care de la vanzator de butelii,sefi de sala sau ciobani toata lumea se pricepe la fotbal. Poate asta ar trebui sa te preocupe …stimabile…
posibil sa gresesti …
eu in locul lui cioban, as face x si as pune la pariuri 1 milion de eur pe x, mi-as lua cateva milioane bune, din care as plati 3 blatuturi ieftine+ mi-ar ramane cateva milioane …
daca Unirea continua ,Bucsaru era cel mai bun patron nu?
Trecand peste cat de moral sau imoral este gestul lui Bucsaru, eu sunt convins ca Becali si-a luat teapa de zile mari cu tot lotul Urziceni, ajuns la Steaua …. daca-i luam pe fiecare in parte o sa vedem ca sunt cu totii jucatori mediocrii care, ciudat dar si ilustrativ in acelasi timp, pana la varste de 23-25+ de ani n-au aratat nimic, desi jucasera ani buni in prima liga …. tocmai aici se vede munca si meritul urias a lui Dan Petrescu …. el a format dintr-un amalgam de non valori luate pe bani putini sau gratis, o echipa care a castigat un campionat si a facut 8 puncte in CL …. eu daca as putea, maine l-as aduce la U Cluj si la partea de salariu a contractului l-as lasa pe el sa completeze …. un merit are si Levy fiindca bazandu-se pe inteligenta, simtul speculativ si flerul, specifice poporului sau, a continuat munca lui Petrescu si nu a distrus-o, desi daca-l pune cineva sa faca de la 0 aceeasi munca sunt convins ca nu reuseste nimic, asa cum nu o sa reuseasca niciun antrenor din Romania (cu exceptia lui Mircea Lucescu) ….. scosi din sistemul creat de Petrescu si continuat de Levy, “urzicenarii” de la Steaua sau de la orice echipa vor mai merge, o sa redevina ceea ce au fost, adica niste jucatori de duzina ….. sa nu ne mire cand Galamaz o sa redevina fundasul visator, rudimentar, fara stiinta plasamentului; Apostol un mijlocas care se accidenteaza foarte des, firav, fara suflu si usor de intimidat de catre adversarul direct, Onofras unul dintre cei mai dezordonati tactic fotbalisti pe care i-am vazut si nu iese la joc pe combinatii, Ricardo un anonim din liga n-shpe mia din Brazilia, Bilasco fara anticipare, angajament, se complace in marcaj si din ocazii clare rateaza pana la exasperare, iar la Marinescu … hmm, acolo exista potential, totul e sa-si pastreze travaliul, sa nu se precipite, iar Dumitrescu trebuie sa aiba tact pedagogic cu el, altfel se va stinge foarte repede ….. singurul care s-ar putea integra, iar apoi ar oferi rezultate imediate, la orice echipa buna din Romania este Brandan, dar se pare ca-i prea scump pentru Steaua …. avand in vedere ca doar Stelei, Bucsaru nu-i cere mai nimic pe el, eu spun ca ar trebui luat, asa ca Ilie fa-i marcaj lui Becali pe tema asta ….. astept cu nerabdare momentul, care-n maxim 5 etape o sa vina, cand Becali o sa-si dea seama ca a transferat niste “gloabe”(eufemistic vorbind) si cum o sa inchida ochii cand mingea o sa se joace prin preajma acestora … sa vezi atunci declaratii si cum “prietenul” Mitica Bucsaru o sa se transforme in ******
Cand Marian Iancu a prevazut aceasta situatie l-ati luat in deradere,ati spus vrute si nevrute dar acum uite unde e dreptatea.sa nu sa lamenteze nimeni .nici eu ca timisorean(jucatorii de la fulgerul la poli,jucatorii de la national la poli) rapidistii(brasov -rapid) dinamo craiova+poli tm la dinamo si se mai poate continua.aveti mandrie si recunoasteti
!
Prima bomba , Gigi s-a sucit- nici un jucator de la Steaua2 nu va juca in echipa Urziceniului in meciul cu Steaua.
A -II-a bomba. Actele de imprumut nu s-au perfectat. Daca Bucsaru va gasi intelegere la Timisoara, Dinamo si Rapid si va lua jucatori de la aceste echipe, e posibil ca Gigi sa nu mai desfiinteze Steaua 2 , care va continua in Liga a-II-a, urmand ca doar 3-4 jucatori sa fie imprumutati la Urziceni.
Eu il bagam la mititica ….sa cheltuie euroii pe sapunuri!
Draga d-le Radulescu, nu cred ca are rost sa ne miram si sa ne punem tot felul de intrebari. In cea mai corupta tara din UE orice este posibil, totul e legal si permis, fiindca moralitatea si onoarea sunt doar niste cuvinte goale (cel putin prin ialomita-ilfov). Dupa toate aranjamentele astea cu jucatori, mai ramane doar ca astia doi (ciobanu si bucsaru) sa-si schimbe si nevestele intre ei… Doar nu le interzice nici o lege, nu?
oare stie cineva cate tunuri a dat bucsaru cu asociatul lui popa eugen pe firma dbp pt a construii gren city?
urmariti traseul banilor si veti afla adevarul. in septembrie 2009 bucsaru a scos vreo 13-15 milioane de euro din banca garantand cu drepturile banesti de la uefa. de ce in ii trebuiau bani atunci de ce n-a mai asteptat, de ce a preferat sa dea comisioane bancilor? pt. ca banii aveau alta destinatie si anume campania electorala a lui traian basescu. acesti bani au fost contributia lui mircea sandu la campania lui basescu. de ce il ajuta sandu pe basescu? pai linistea cand esti mircea sandu costa bani grei!
@Hop si Eu
Bati campii , acum cand graul s-a cam recoltat, asa articol asa postare.Drep e ca ai oarece haz si verb , ceea ce nu pot spune despre articolul master.
Nu are sens sa detaliez dar:
_ cand faci trimitere la incalcarea regulamentului ar trebi sa argumentezi exact (articolele incalcate si modalitatea de incalcare)
_ai putintica rabdare , stimabile , pana se limpezeste situatia ca nu stim exact ce se va intapla cu Steaua 2 si Unirea ca deocamdata cativa si-au dat cu presupusul pe stilul azi scriem o bomba , maine alta exact invers.,
bravo “nene” Decebal le-ai zis-o celor de la steaua
Netoiu a pus jucatorii sa jure pe icoana in fata a 20.000 de oameni la inceputul meciului cu FC National. I-a luat dupa meci cu autocarul si i-a dus pe toti la Dinamo. Atunci a fost mult mai grav decat ce face Bucsaru acum. Macar asta i-a vandut ca sa iasa din datorii. Netoiu nu i-a dat pe bani la Dinamo. I-a dat ca sa primeasca actiuni pe numele lui si ca sa fie apreciat de conducerea MAI. Bucsaru a cumparat jucatorii si a construit o echipa din banii lui. Netoiu a gasit echipa deja construita cand a venit la Craiova si a furat tot ce a putut. A lasat un singur jucator cand a plecat. Banii i-a bagat in buzunar. Bucsaru practic isi vinde afacerea lui creata de el prin munca si banii lui. Asta e diferenta. Netoiu a devalizat Universitatea Craiova.
Va aduceti aminte ca mai prin primavara, b..oierul spunea ca e posibil ca turma lui sa joace in Ch.League chiar daca nu se va clasa pe unul din primele doua locuri? Si chiar el dezvaluia scenariul: urziceniul(locul 2) se va retrage si va lasa locul de C L stelei, daca aceasta va termina pe 3. Dar cum vasluiul a prins locul 3 iar bucsaru nu s-a retras, decat acum, este clar de ce b..oierul este asa de pornit pe porumboiu….
De marlania asta cu vandutul la kg a jucatorilor de la unirea si apoi “improspatarea” cu lotul de 18 de la steaua 2, nu este vinovat doar bucsaru, complici ii sunt si becali si sandu si mitica dragomilitianu. Cum e posibila asemenea
tarasenie, asemenea incalcare a regulamentelor si papitoii din fruntea lpf si frf sa stea drepti si sa aprobe manaria????
Atat mircea sandu cat si mitica dragomilitianu sunt doar niste papusi ai mafiotilor din fotbal. De aceea au si fost votati,in acele posturi si platiti ca niste vedete, ca sa accepte escrocheriile puse la cale de patronii penali. Aduceti-va aminte ca in 2006 cand becali alerga cu sacosa plina cu euro, prin tot bucurestiul, dupa autocarul bistritenilor pentru ca acestia sa accepte darul lui otravit, mitica si sandu au motivat lipsa oricarei masuri din partea lor prin aceea ca nu exista prevederea corespunzatoare in regulament. Dar au promis ca vor introduce sanctiuni drastice, pentru cazuri ulterioare, pentru oricine va mai incerca sa procedeze la fel. A venit insa momentul in care teia sponte a fost prins cu valiza la Cluj, iar probe existau, exista si celebra prevedere in regulament. A fost sanctionat becali? De ce a conditionat lpf si frf, aplicarea sanctiunii de solutia penala in acel caz? Fiindca frf si lpf sunt autonome, nu aveau nevoie de conexiune cu derularea procesului penal. Fapta a fost dovedita, litera regulamentului a fost incalcata si totusi, becali a scapat nepedepsit. Mai vreti alte dovezi? Sunt cu sutele, cu miile, trebuie doar luate in seama. Ca sa abata atentia in alta parte, au inceput mafiotii sa-i acuze pe cei de la CFR Cluj de diverse intruziuni, fara sa le si dovedeasca. Dar escrocheriile proprii se vedeau de pe Luna, numai ochii lui mitica nu puteau sa vada, probabil, din cauza priaprismului
Cum e posibil ca un becali sa faca ce vrea el iar alde mitica-militianu si sandu-Whiskey sa-l aprobe? Cum e posibil ca un patron sa aiba doua echipe in liga? Fiindca asta e adevarata situatie: cei 18 jucatori de la steaua II sunt doar imprumutati la urziceni, nu transferati, deci tot ai stelei sunt. Si chiar daca ar fi transferati, de ochii lumii, cei 18 tot de la becali vor primi ordine…..Acest caz ne umple de ridicol in fata Europei si a lumii intregi: epitetul de tara bananiera nu mai poate fi negat. Cine este acest analfabet becali ca sa isi faca toate poftele in mod nestingherit? Nu mai exista autoritati in tara asta? De ce
se incearca iar ascunderea mizeriei sub presh?
De aici rezulta ca nu se vrea respectarea legii, ci se aplica democratia originala, patentata de un comunist iremediabil…
P.S. Sper ca acest articol sa fie inceputul unei campanii, la finalul careia sa se faca curatenie in fotbal iar vinovatii, indiferent de numele lor, sa ajunga dupa gratii. Si mai sper sa nu mi-l stergeti, pe motiv ca e atac la sefia fotbalului………………..
cand netoiu s a mutat la dinamo cu toata echipa craiovei cum a fost?? pachetul de jucatori veniti de la brasov la rapid in aceasta pauza competitionala ???
Un alt articol reusit. Felicitari! Aveti grija cu pariul acela pe victoria Stelei ca s-ar putea sa iasa un x de zile mari si milioane multe in buzunarele ambilor patroni. O egalare “accidentala” gen Bunica in minutul 90 nu m-ar mira.
Pagini: [4] 3 2 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment