Costin Ștucan

Ziarist 360°. Talentat, vigilent, suspicios, insistent, polivalent. Investigații, opinii, video content

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Costin Ștucan
Neuberții și paligorii

“FCSB a stat mult mai bine fizic decât CFR. S-a văzut clar că jucătorii lor aveau mintea limpede tot timpul și asta ți-o dă avantajul fizic față de adversar. Nu are importanță că jucătorii de la CFR sunt mai în […]

...

Frăsinescu, suspectul de serviciu

În doar 21 de minute ale meciului FC Argeș – Poli Iași 2-1, căpitanul oaspeților, Cosmin Frăsinescu, a comis două faulturi în careu, însă doar primul a fost sancționat de arbitrul Lucian Rusandu:

minutul 4, Gaitan pasează moale în spate, […]

...

Tănase, maestrul hipnotizator

“Văd un dans între ele, parcă e un vals vienez. Când să treacă o echipă în față, face pasul înapoi și începe din nou dansul. Iar valsează, apoi una stă iar pe loc când are șanse să se desprindă. Când […]

...

Prințul Mîșkin și „blatul” generației lui Hagi și Popescu

În era internetului, imaginile video de la meciul România – Spania 1-2, jucat pe 18 iunie 1996 pe Elland Road din Leeds, nu sunt ușor de găsit pe giganticul YouTube. Puține secvențe au mai rămas în spațiul online de la […]

...

Apărarea FCSB de lemn și geniul rotofei

0-1, 0-1, 0-1. Criza de rezultate în care a intrat brusc FCSB după un sezon pe care dădea senzația că îl gestionează neașteptat de sigur se poate adânci sau se poate spulbera etapa viitoare, cu Chindia. E simplu, fotbalul nu […]

...

Tatăl lui Ianis și tatăl lui V.

“Am mare încredere în el. Știu că poate într-o zi să câștige «Balonul de Aur». E decar, un foarte bun pasator și lovește foarte bine cu ambele picioare”, a spus Gică Hagi, după ce fiul său, Ianis, a dat un […]

Permalink to Tatăl lui Ianis și tatăl lui V.
marți, 13 februarie 2018, 3:00

“Am mare încredere în el. Știu că poate într-o zi să câștige «Balonul de Aur». E decar, un foarte bun pasator și lovește foarte bine cu ambele picioare”, a spus Gică Hagi, după ce fiul său, Ianis, a dat un gol din penalty contra lui Juventus. Colentina.

E cea mai recentă declarație dintr-o serie lungă în care tatăl își laudă băiatul. Cu un an înainte de Euro 2016, Hagi îl vedea pe Ianis titular la turneul final. Timp de aproape doi ani, l-a cerut la echipa mare a Fiorentinei. Nu s-au întâmplat nici una, nici alta.

Nemulțumit că viziunea sa asupra propriului fiu nu e împărtășită de alții, Hagi l-a adus pe Ianis înapoi la Ovidiu și-i dă tot timpul din lume în echipa Viitorului în speranța că-i va deschide drumul spre Balonul de Aur.

Nu discutăm acum și aici despre subiectivismul unui părinte.

Până la urmă, nu e nimic rău în a-ți apăra copilul într-un fotbal în care banii produc invidii, răutăți și o concurență la sânge. Hagi are tot dreptul să-l apere pe Ianis și, în plus, deține uneltele pentru a-l ajuta consistent în carieră.

Singura precizare care trebuie făcută este că părinții altor copii au aceleași drepturi cu Gică Hagi.

Dar ei nu au nicio apărare împotriva patronilor din fotbal.

E cazul unui puști pe care-l vom identifica deocamdată doar cu inițiala V.

Acum trei ani, părinții săi au apelat disperați la jurnaliști. V. avea 15 ani și juca meci de meci la grupa lui de vârstă de la Academia Hagi. Dovada că mijlocașul era considerat un mare talent stă și în interviul video acordat pentru site-ul clubului, o onoare rezervată jucătorilor în care conducerea își pune speranțe serioase.

Marele vis al lui V. – un copil dintr-un orășel de la poalele munților – fusese să ajungă la academia lui Hagi. Nici nu i s-a îndeplinit bine dorința că totul s-a risipit din cauza unei “Declarații pe Proprie Răspundere” pusă de conducerea Academiei sub nasul părinților săi.

Actul prevedea că părinții trebuie să plătească toate cheltuielile și investițiile Academiei în cazul în care fiul lor pleacă la un club din străinătate sau refuză să semneze la 16 ani un contract de profesionist cu clubul lui Hagi.

Teoretic, e doar un mod prin care un club formator de jucători se protejează împotriva posibilei trădări a acestora, iar cei mai mulți dintre părinți îl semnează cu ochii închiși.

La o privire mai atentă, o familie trebuie să dea înapoi Academiei salariile și primele antrenorilor, preparatorilor și staffului tehnic, salariile conducerii, salariile doctorilor și masorilor, cheltuielile zilnice cu masa și transportul, cheltuielile cu transportul și cazarea la toate meciurile oficiale și amicale, cheltuielile cu terenurile și cu echipamentul precum și cheltuielile de promovare a copilului.

Pare un târg corect, deși e greu de imaginat cum poate fi făcut un calcul precis pentru fiecare copil în parte.

Dar actul mai conține o clauză.

Pe lângă toate cheltuielile de mai sus, părinții se obligă să plătească 150.000 de euro reprezentând, atenție, “contravaloarea conceptului tehnic și tactic (know-how) implementat de specialiștii clubului”.

 

Haideți să ne imaginăm o situație extrem de probabilă. Un copil provenind dintr-o familie săracă vine la Academie, dar nu joacă din motive subiective, iar progresul lui e pus în pericol. Părinții săi vor să-l transfere la alt club, dar conducerea se opune.

Ce soluție au părinții?

De unde plătesc ei “know-how” în valoare de 150.000 de euro pentru a obține libertatea copilului lor minor?

Părinții lui V. provin dintr-o clasă socială de mijloc, dar au refuzat să semneze declarația. Li s-a părut o formă de șantaj inacceptabilă.

“Din acel moment, fiul meu nu a mai jucat. Fără explicații. Toate încercările mele de a discuta cu Hagi și cu oamenii din conducere s-au lovit de un zid. Am vorbit cu un avocat care ne-a spus că acea clauză e undeva la limita legii. Sunt mulți alți părinți care nu vor să semneze declarația, dar le e frică”, povestește tatăl lui V.

Și lui îi este frică să vorbească asumat, deși fiul său nu mai e legitimat la Academie.

Deprimat de schimbarea statutului său din talent în indezirabil, adolescentul V. nu a vrut să se mai prezinte la antrenamente. Cazul a ajuns la comisiile FRF care i-au dat dreptate în două rânduri clubului lui Hagi. Tatăl său nu s-a oprit și a mers la TAS.

Chiar înainte de începerea procesului din Elveția, avocatul Academiei a contactat familia cu propunerea de a-și retrage acțiunea în schimbul libertății.

Tatăl lui V. a acceptat, deși a fost condamnat inclusiv de prieteni. “Mi-au zis că nu sunt sănătos și că ei și-ar duce copiii și pe jos la Hagi”.

Fiul său a ajuns la un club din București și în primul sezon a câștigat Cupa României și a jucat finala campionatului la categoria sa de vârstă. În finala Cupei, a marcat golul care a închis meciul.

În acel an, fosta lui grupă de la Academia Hagi nu a câștigat nimic.

Bun, se vor întreba mulți, și care e morala poveștii?

Cu un an și jumătate mai mare decât V., Ianis Hagi a trăit și el senzația că nu mai e dorit de un club. După 18 luni în care n-a făcut pasul la echipa mare a Fiorentinei, s-a întors acasă.

Tatăl său nu a semnat cu clubul italian nicio declarație pe proprie răspundere, însă a fost extrem de indignat de prețul mai mare cerut pe Ianis la plecare:

“Dacă nu era aşa bun, de ce mi-aţi cerut atât de mulţi bani acum? Fără să joace? N-a jucat un an şi jumătate şi m-a costat mai mult! Cum poţi să ceri o sumă mai mare pentru un fotbalist care nu a jucat şi nici nu-i dai vreo şansă să-şi arate valoarea?”.

Fără să-și dea seama, probabil, de ironia sorții, Hagi a fost pus să plătească “know-how”-ul investit de Fiorentina în Ianis timp de un an și jumătate.

Iar asta l-a iritat profund, deși academia sa procedează identic.

Hagi a plătit.

Aici e diferența dintre el și părinții lui V.: patronul Academiei își permite să-și elibereze fiul din lanțurile fotbalului modern.

El are cheia pentru că și el folosește lacătul.

PS – Scriu rândurile astea la câteva ore după publicarea articolului, ca urmare a comentariilor. Există un curent conform căruia pretențiile lui Hagi „sunt justificate”, întrucât „Academia nu e organizație de caritate”.

De acord. 

Dar cerându-le părinților să acopere cheltuielile cu salariile tuturor angajaților, de la președinte la masor,  Hagi percepe o dată „know-how”-ul oferit de Academie. Nu acești angajați plătiți de club îi oferă tânărului jucător noțiunile de fotbal îmbibate cu filosofia lui Hagi? Nu de asta i-a angajat Hagi?

De ce să mai ceri 150.000 de euro pentru același lucru?

Conform regulamentului, un club formator nu are voie să încaseze sume de transfer pentru copiii sub 16 ani. El primește o sumă stabilită de federație, o grilă. 

În România, grila lui V. după doi ani petrecuți la Academie ar fi fost de 2.000 de euro. 

În Anglia, grila lui anuală ar fi fost de 40.000 de lire sterline, în cel mai bun caz. Înmulțit cu numărul de ani, ar rezulta 80.000 de lire sterline. Tot e mult sub clauza percepută de Hagi pentru „know-how”, după deducerea celorlalte cheltuieli.

Însă acești bani nu pot fi ceruți părinților printr-o declarație pe propria răspundere. 

Aceasta este o găselniță românească prin care părinții sunt puși sub presiune pentru a nu părăsi Academia. 

Comentarii (252)Adaugă comentariu

adi_stelistul (35 comentarii)  •  14 februarie 2018, 10:44

@ online gsp Si totusi sintagma din declaratie, "sau refuza la implinirea varstei de 16 ani sa semneze un contract de jucator profesionist cu ACADEMIA DE FOTBAL "GHEORGHE HAGI" sau FOTBAL CLUB VIITORUL, in conditiile prevazute de art.14 din Regulamentul privind Statutul si Transferul Jucatorilor de Fotbal al Federatiei Romane de Fotbal", arata ca exista posibilitatea ca jucatorul in cauza pur si simplu sa eludeze prevederile Regulamentului FRF. Altfel ar fi o prevedere cumva superflua. Pentru ca in Declaratie, firma lui Hagi nu cere ca la 16 ani jucatorul sa semneze cu ea un contract in contradictie cu Regulamentul ci, asa cum se precizeaza, in acele conditii prevazute de acesta. De ce si-ar mai lua o masura de prevedere daca acesta ar fi suficient pentru a-l obliga pe jucator sa semneze cu clubul care l-a format in conditiile regulamentare precizate de Statut, dupa cum spuneti?

adi_stelistul (35 comentarii)  •  14 februarie 2018, 10:47

Adica vreau sa spun ca Regulamentul acela e o litera de lege destul de debila pe care probabil ca multi nici n-o iau in seama. Sau nu prevede sanctiuni suficient de constrangatoare.

valeriu (1 comentarii)  •  14 februarie 2018, 11:02

Ce mizerie de material Dl Stiucan ai realizat ceva in viata asta? Dar ce ma mira este atitudinea *** de la gsp. Sintagma *** este a lui Cosmin Guse

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Emilian (8 comentarii)  •  14 februarie 2018, 11:18

Putem discuta asupra sumei, dar este inutil sa discutam asupra principiului: Hagi trebuie sa se protejeze intr-un fel impotriva faptului ca el sa formeze jucatori de fotbal si apoi altii sa ii deturneze. In final, suma de "know-how" reflecta un anumit renume. Un jucator care iese de la Academia Hagi are mai mari sanse sa gaseasca un contract de jucator profesionist, decat unul iesit de la scoala de fotbal "Gica Popescu" din Caracal. :) (ca sa fiu un pic rautacios cu cumnatul lui Hagi). S-apoi mai ganditi-va la ceva: vine un Gigi Becali si cumpara lejer vreo 4 jucatori de 16 ani cu 150.000 Euro/om , cred ca ii convine mai bine decat sa dea 2 mil pe un...Nedelcu, de ex. Concluzie: totul are un pret, cui nu-i convine, sa aleaga alta scoala de fotbal. Hagi a cheltuit si a riscat enorm cu aceasta academie de fotbal, lui cine ii da bani inapoi daca nu scoate jucatori de valoare?!

Johnny (1 comentarii)  •  14 februarie 2018, 11:28

Hai sa lamurim o chestiune. Pentru copilul ala ai carui parinti au semnat actul pe proprie raspundere s-au facut numeroase cheltuieli la un moment cand nu se stia ce va fi cu el, o sa fie fotbalist bun sau nu, o sa fie disciplinat sau nu etc. Daca se doreste semnarea unui contract cu el, inseamna ca baiatul este suficient de bun si a devenit asa si datorita academiei la care s-a aflat. Pana la urma, atunci cand s-a bagat la academie, a avut alte optiuni, se bateau cluburile din strainatate pentru el? E logic ca va trebui sa semneze cu clubul care l-a format. Pana la urma, daca are asa mare valoare si il doresc alte echipe, cei care il vor pot plati 150.000 de euro pt el.

Doru (2 comentarii)  •  14 februarie 2018, 11:37

Excelent articol, atat ca si conținut, cat si ca efect pe care-l poate genera in public. In fine, vad in presa sportiva de la noi si alceva decat o stire care ma informeaza ca ”Alibec a degajat nervos mingea la antrenament in afara spatiului de joc”. N-am stiut cum arata un astfel de contract (pardon, ”declaratie pe proprie raspundere”), ce incearca sa legifereze o ”sclavie moderna”. In opinia mea el nu este la limita legii, ci este ilegal deoarece impune o semnatură in alb pe niste valori care nu sunt specificate si care sunt la latitudinea unei singure parti contractante (pardon din nou, nu e contract, deci clubul nu are nici un fel de obligatii specificate). Cum sunt contabilizate si evidentiate cheltuielile strict pe acel junior? Oare ele nu se cumuleaza cu alte cheltuieli (de exemplu cu know-how-ul oferit)? Orice instituție privată de invatamant percepe o taxa, dar clar specificata (care, apropo, include si know-how-ul), taxa care-i impune si anumite obligatii (inclusiv ca finalizare a procesului de invatamant). Priviti spre tarile unde prostitutia este legala. Veti vedea ca acolo drepturile si obligatiile partilor sunt mult mai clar specificate. N-am stiut ca intr-un astfel de cadru legal cresc marile talente fotbalistice de la noi. De aceea, multumesc pentru articol si inca o data felicitari.

ticbis (20 comentarii)  •  14 februarie 2018, 12:01

Citind articolul si comentariile constat ca se incurca niste notiuni si se amesteca lucrurile. Pe scurt, chestiunea sta cam asa: Academiile de fotbal sunt scoli private si in toate tarile cu fotbal dezvoltat parintii ce-si inscriu copiii la acestea platesc o taxa anuala de scolarizare, la fel cum ar plati daca l-ar da la balet, la pian, la karate, la inot, la canto sau la tir cu arcul. Nivelul acestor taxe este stabilit de fiecare academie in parte si difera de la una la alta, in functie de notorietatea scolii respective si de cota lor pe piata. Taxa acopera folosirea infrastructurii scolii, echipamentul sportiv, personalul instructor, medici, medicatie, etc. Pe la 12-14 ani academia face o prima selectie in vederea definitivarii loturilor la diferitele categorii de varsta cu care clubul participa in competitii interne si internationale. Cei selectionati sunt legitimati si din momentul acesta academia clubului isi asuma toate cheltuielile aferente, parintii nu mai platesc nicio taxa. Cei ramasi pe dinafara sunt liberi sa faca ce vor: sa se mute la alta scoala, sa se lase de fotbal sau sa continue sa activeze ca hobby pentru sport si sanatate caz in care parintii vor plati in continuare anual taxa respectiva. La 16 ani, potrivit Codului Muncii, un adolescent se poate angaja in campul muncii, inclusiv la un club de fotbal, insa numai cu acordul parintilor sau al tutorilor legali, pentru ca, potrivit legii este inca minor. Mai mult, fara acordul dat in fata notarului de catre parinti, pana la 18 ani nici nu poate parasi tara, nici pana la Varna, fie ca este vorba de o excursie cu scoala, de un cantonament in strainate sau de un meci oficial in afara. Din acest motiv, daca tanarul intra in vizorul de interes pentru viitor al clubului care l-a format, este necesar acordul parintilor si semnarea unei conventii aditionale de catre acestia, pe langa contractul propriuzis pe care juniorul il semneza cu cublul, in care, printre altele, se stipuleaza drepturi si obligatii, salariul sau indemnizatia. Repet, pana la 18 ani niciun tanar nu poate semna nimic oficial fara aprobarea scrisa a parintilor sau a tutorilor legali; nici macar o cartela pre-pay de telefon nu-si poate cumpara! Revenind la subiect, daca la 16 ani juniorul si parintii lui refuza sa semneze contractul sau conventia cu clubul care l-a format, este liber sa plece oriunde vrea el, fara nicio obligatie. Problema e ca el a fost inregistrat ca legitimat al clubului care l-a format in baza de date fie a FRF fie a AJF-urilor; deci in momentul in care va dori sa se legitimeze prin contract la un alt club, aceste foruri nu-i vor aproba legitimarea daca nu va prezenta dovada achitarii indemnizatiei de formare catre clubul la care a fost crescut. In unele tari cuantumul acestei taxe este fix si stabilit la nivel de federatii, in alte tari nu si clubul care doreste legitimarea juniorului trebuie sa se aseze la negocieri cu clubul care l-a format. Au existat si cazuri in care aceasta taxa a fost platita de catre parintii minorului, daca au avut posibilitati. Concluzionand, este firesc ca la semnarea contractului dintre clubul care l-a format si unde a fost legitimat si juniorul ce a depasit varsta de 16 ani sa existe si acordul parintilor, fie si printr-o declaratie aditionala; nu este fireasca constrangerea parintilor de a plati sume impuse unilateral in caz de refuz, pentru ca sistemul va obliga intr-un fel sau altul clubul la care acesta se va muta sa plateasca clubului formator aceasta taxa de formare. Ca e mica sau mare, asta e o alta discutie. In ceea ce priveste cazul lui Ianis Hagi, n-are nicio legatura cu problema care a reprezentat substanta temei articolului. Ianis Hagi, desi nu avea inca 18 ani era legitimat ca jucator profesionist sub contract cu Viitorul. Cu acordul tatalui sau (pentru ca era inca minor) a fost transferat la Fiorentina, nu conteaza pe ce suma, putea fi pe 1 euro sau pe 1 milion. A fost o tranzactie de transfer intre 2 cluburi pentru un jucator profesionist. Dupa 2 ani, nu conteaza motivele, Hagi senior a decis sa-l aduca inapoi si a fost nevoit sa plateasca pretentiile clubului Fiorentina ce-l avea in proprietate deplina. Ca Hagi s-a plans ca italienii i-au cerut prea mult n-are nicio relevanta; a fost tot o tranzactie intre cluburi, cerere si oferta! Faptul ca Ianis Hagi isi facuse junioratul la Viitorul nu mai intra in discutie pentru ca fusese deja vandut/cedat definitiv la alt club cu doi ani in urma! Paralela cu juniorul V prezentata in acest articol nu exista; sunt cazuri diferite! Spre exemplu, daca Hagi vrea sa-l aduca inapoi la Viitorul pe Nedelcu pe care l-a format ca junior si l-a vandut cu ceva timp in urma la Steaua, va fi obligat sa plateasca pretul pe care Steaua il va cere si nu va avea niciun argument sa se agate de ideea ca jucatorul s-a format in juniorat la Viitorul! Incercati sa judecati simplu, logic si la rece, lasati deoparte frustrarile si patimile subiective si feriti-va de comparatii pripite!

Un spectator (7 comentarii)  •  14 februarie 2018, 12:19

Emilian nu stie un mic amanunt. Daca vrea sa arate ca stie ceva ii precizez ca scoala enumerata de domnia sa nu este in Caracal. Este bine sa scrie ceva cand este cat de cat documentat. Spre stiinta sa este de precizat ca acea scoala de fotbal este situata in Craiova, Jud. Dolj, Caraca este in alt judet.

adi_stelistul (35 comentarii)  •  14 februarie 2018, 12:29

@ ticbis Perfect de acord cu lipsa de similitudine intre cazurile lui Ianis (deja vandut catre Fiorentina dupa ce a respectat trecerea obligatorie pe la Viitorul) si copilul V. Autorul insa nu asta reclama ci faptul ca atunci cand a avut de platit ceva Hagi a fost suparat desi intr-un caz (oarecum) asemanator nu i s-a parut deloc deplasat sa ceara altora sa faca o plata cumva oneroasa, in viziunea autorului. Asta il macina. Dar e in firea fiecaruia dintre noi sa vrem sa platim cat mai putin si sa incasam cat mai mult, diferenta e data doar de nivelul sumelor... Nu pentru asta insa am intervenit. Codul Muncii nu cere acordul parintilor pentru angajarea copiilor care au implinit 16 ani, cum spui. Impune niste conditii speciale (timp de lucru de 6 ore, interdictia muncii suplimentare, de noapte, in conditii periculoase sau vatamatoare, concediu suplimentar, etc.), dar minorul care a implinit 16 ani are capacitate de exercitiu restransa, valabila pentru incheierea contractelor de munca. E nevoie de acceptul parintilor/tutorilor doar pentru angajarea copiilor intre 15 si 16 ani, care si ei pot fi angajati in aceste conditii (Codul Muncii, art.13).

adi_stelistul (35 comentarii)  •  14 februarie 2018, 12:39

@ Doru Total de acord. Desi ca principiu cred ca e dreptul firmei lui Hagi sa isi protejeze investitia si cheltuielile implicate in formarea sportivilor lipsa de predictibilitate pe care Declaratia o impune celui ce ar semna-o e categoric inafara legii. Suma poate fi stabilita discretionar, chiar.

Alin (1 comentarii)  •  14 februarie 2018, 13:05

Pana la 23 ani clubul care la format primeste un procent la fiecare transfer

ticbis (20 comentarii)  •  14 februarie 2018, 13:31

@adi_stelistul: Da, ai dreptate si-mi cer scuze pentru eroare: un minor la 16 ani se poate angaja in munca fara acordul parintilor; insa toate celelate restrictii pe care le-am expus, inclusiv dreptul de a iesi din tara de capul lui, raman valabile. Cu atat mai mult nu se justifica pretentia unui club de a-i obliga pe parintii unui junior legitimat ca la 16 ani sa accepte neconditionat contractul propus acestuia, altfel fiind constransi la despagubiri banesti. La 16 ani un junior semneaza contractul de angajare cu clubul care l-a format doar daca-i convine, altfel e liber sa plece unde vrea el. Mai departe, clubul formator isi recupereaza banii cheltuiti de la clubul unde acesta se va angaja, potrivit regulamentelor sau, in lipsa acestora, prin negocieri, dar in niciun caz de la parintii copilului! Asa e in toata lumea civilizata!

marco polo (5 comentarii)  •  14 februarie 2018, 13:35

Ce nu se intelege?! Ori esti sclav, ori esti nimeni! Cat despre Ianis, sa ma ierte Dumnezeu, sunt sute de juniori mult mai talentati ca el in fotbalul nostru. Asa dupa cum, au existat cel putin 3-4 fotbalisti romani mai talentati ca tac'su, insa n-au avut norocul acestuia in viata...

alt adi stelistul (1 comentarii)  •  14 februarie 2018, 15:07

Hagi Jr. este un nimeni. Nu a fost niciodata fotbalist. Doar o umflatura de pompa. Am spus-o cand a fost impins la fiorentina. Daca era ceva de capul lui demonstra acolo. Asa va fi si in curtea lui Becali care mai are de achitat nota de plata pt hagi pt perioada neagra a puscariei. Trist dar adevarat

Topor Stefan (1 comentarii)  •  14 februarie 2018, 15:24

Consider ca anexa la contract este corecta, mai ales cand ai deaface cu romani. Reclamantul ce ar dori, sa beneficieze de conditii de antrenament, antrenori, echipamente, cantonamente si atunci cand nu-i mai convine sau pica o pleasca din alta parte sa-l lase pe Hagi cu ochii in ceata. vrei conditii esti obligat sa si dai inapoi. In loc sa va bucurati ca este poate singurul centru care creaza astfel de conditii si nu din banii statului, ci din banii lui, voi blamati. A luat plasa cu fiul sau, a platit si italienii au cerut despagubiri. Nu are legetura cu scoala, contractul este contract. Nu va convine mergeti la alta poarta.

cezar (2 comentarii)  •  14 februarie 2018, 19:38

„Academia nu e organizație de caritate”....dar statul trebuie sa ajute fotbalul prin primarii...pt a revigora fotbalul nostrum...reantroducerea a 18 echipe in prima liga bla bla bla hagi dixit

ion ion (3 comentarii)  •  14 februarie 2018, 20:19

VREU SA CUNOSC MOTIVUL PT CARE NU MI ATI POSTAT COMENTARIUL! SUNTETI MAI CENZORI DECAT CONSILUL CULTURII SI EDUCATIEI COMUNESTE! SA VA FIE RUSINE GSPFCSBISTILOR ***! NU MAI DESCHID ACEST SITE! DISPĂRETI! INTRATI IN FALIMENT!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai W. (5 comentarii)  •  14 februarie 2018, 20:45

Costin, Te urmaresc de mult si imi placi. Incepand de astazi, nu numai ca te plac, dar te si respect. Bravo pentru subiectivism si curaj, ceea ce le lipseste multora din colegii de breasla cand vine vorba de Majestatea Sa Regele.

Mile (1 comentarii)  •  14 februarie 2018, 20:55

Viorel Brocea este baiatul de care se vorbeste. Tanara speranta pe care au mirositò si cei de la dinamo.

a dica (55 comentarii)  •  14 februarie 2018, 21:18

Hai ca v-a bagat Costin de tot in ceata. Ma refer la cei care-i tin isonul. Lucrurile sunt simple, corecte si perfect legale. Pana la 12 ani sunt adusi la fotbal copii din zona, fara preselectii, strict la dorinta parintilor care platesc tot. La 12 ani se face triaj si preselectie. Sunt adusi si copii din tara. De aici totul este gratuit. Sunt drepturi si obligatii de ambele parti. Acum este semnat acest mult discutat document. Intre 12 si 16 ani Academia investeste in copil care poate confirma sau nu. Academia trebuie sa-si protejeze investitia. La 16 ani, cei care au potential, au un comportament corespunzator, au crescut si promit semneaza un contract de profesionist care este altceva. De acum primeste si salariu. Cei care sunt respinsi de Academie sunt liberi sa plece fara a plati ceva. Este riscul pe care si-l asuma Academia. Ei pot merge in alta parte, pot continua, si chiar reusi, sau renunta la fotbal. Nu toti ajung fotbalisti de liga 3, 2 sau 1. Ianis Hagi se afla intr-o cu totul alta situatie. Alaturarea celor doua cazuri este doar un pretext pentru un nou atac nejustificat la Hagi.

alex (3 comentarii)  •  14 februarie 2018, 22:53

Hagi devine pe zi ce trece mai ridicol. Deci fiu-sau peste vreo 3-4 ani va castiga balonul de aur surclasand pe Neymar, Coutinho, Mbape, Dybala, Draxler, Kane, Sterling, etc.! "Messi din Carpati" (sau din Marea Neagra), adica Ianis, va ramane in istorie ca singurul roman "decorat" cu "balonul de aur"!!! Mai, Gica, ma nene, tu chiar ti-ai pierdut si gramul de neuroni cu care te mandresti, ca orice arman care se respecta?!

Pana Daniel (1 comentarii)  •  15 februarie 2018, 2:22

Din păcate d-le Costin, esti considerat un ,,autist'' , ai o boală rară care te face sa vezi lucrurile altfel decât restul turmei... Vorba poetului: ,,Ce bine ca ești...''

ianis (1 comentarii)  •  15 februarie 2018, 11:30

Interesante dezvaluirile.

Mihai (1 comentarii)  •  15 februarie 2018, 11:38

Uitandu-ma la comentarii, pare ca majoritatea au citit articolul si s-au oprit la jumtatate. Este o evolutie fata de acum cativa ani cand se citeau doar headline-uri (unii inca o mai fac). Felicitari pentru articol. Este un exemplu concret de ceea ce americanii ar numi "multiple vantage points".

ofsaid (1 comentarii)  •  15 februarie 2018, 11:39

eu intreb doar atat,cand hagi la vandut pe ianis fio i-a platit viitorului 2 milioane de euro si atunci Fio a cerut inapoi suma .data lui hagi.procentul pe care il cer italienii la un viitor tramsfer in afara este daca vreti ïnvestitia"facuta de fiorentina pe timpul cat ianis a stat acolo.simplu ca buna ziua stucane,b-ai logica,faci slalom rusinos dand pe la spate cu articolul despre misteriosul tanr V in viitorul si ,patronul acestuia.

Bf (1 comentarii)  •  17 februarie 2018, 18:53

Din cauza acestor declaratii multi copii talentati dar fara bani se pierd si nu numai in fotbal , in toate sporturile antrenorii nu selecteaza decat copii cu parinti care dau bani grei antrenorilor' asta e tara asya de *** in care nu mai avem nimic!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Koko (1 comentarii)  •  17 februarie 2018, 23:49

Un mare fotbalist dar un mare frustrat ....

Cinema Film (1 comentarii)  •  30 martie 2019, 18:35

Mai sunt ai alte nereguli! Sa vedeti cum sunt tratati copii antrenorilor, fosti fotbalisti, preparatorilor fizici s.am.d si cum sunt tratati copii simpli care chiar isi doresc sa faca sport. Urat! Imi pare rau ca am ales academia..Hagi a fost la fel cand a luat-o de la zero si nu ar trebui sa accepte asemenea oameni in club. Defapt eu ca parinte nu l-am vazut odata sa vina la copii cel putin fiul meu il are ca idol si il asteapta cu mare drag..

Comentează