Costin Ștucan

Ziarist 360°. Talentat, vigilent, suspicios, insistent, polivalent. Investigații, opinii, video content

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Costin Ștucan
Neuberții și paligorii

“FCSB a stat mult mai bine fizic decât CFR. S-a văzut clar că jucătorii lor aveau mintea limpede tot timpul și asta ți-o dă avantajul fizic față de adversar. Nu are importanță că jucătorii de la CFR sunt mai în […]

...

Frăsinescu, suspectul de serviciu

În doar 21 de minute ale meciului FC Argeș – Poli Iași 2-1, căpitanul oaspeților, Cosmin Frăsinescu, a comis două faulturi în careu, însă doar primul a fost sancționat de arbitrul Lucian Rusandu:

minutul 4, Gaitan pasează moale în spate, […]

...

Tănase, maestrul hipnotizator

“Văd un dans între ele, parcă e un vals vienez. Când să treacă o echipă în față, face pasul înapoi și începe din nou dansul. Iar valsează, apoi una stă iar pe loc când are șanse să se desprindă. Când […]

...

Prințul Mîșkin și „blatul” generației lui Hagi și Popescu

În era internetului, imaginile video de la meciul România – Spania 1-2, jucat pe 18 iunie 1996 pe Elland Road din Leeds, nu sunt ușor de găsit pe giganticul YouTube. Puține secvențe au mai rămas în spațiul online de la […]

...

Apărarea FCSB de lemn și geniul rotofei

0-1, 0-1, 0-1. Criza de rezultate în care a intrat brusc FCSB după un sezon pe care dădea senzația că îl gestionează neașteptat de sigur se poate adânci sau se poate spulbera etapa viitoare, cu Chindia. E simplu, fotbalul nu […]

...

Cum a făcut Negoiță din Dinamo un butic de bloc

În doar 4 ani, a adus Dinamo în situația de a semăna izbitor cu un butic de la parterul unui bloc. În comparație, anii în care Borcea frauda clubul, dar câștiga trofeu după trofeu doar din butoane, par vremuri de legendă

Permalink to Cum a făcut Negoiță din Dinamo un butic de bloc
joi, 23 noiembrie 2017, 12:33

E o zi frumoasă de început de iarnă în Delta Văcărești, minirezervația apărută miraculos între malurile betonate ale lacului artificial proiectat de comuniști. Legenda cartierului spune că, la început, apa a început să se infiltreze în beton exact în locul pe care stătea cândva biserica rasă de lamele buldozerelor.

Peste malul înalt, într-un birou ferit de vântul aspru împins de stuful deltei, Ionuț Negoiță controlează fiecare leu care intră în casieria faraonicului hotel Rin. Pragmatic până la sânge, milionarul apărut din ceața capitalismului balcanic are două griji. Hotelul și un registru contabil aruncat neglijent pe colțul biroului.

Nu e mare, un pic mai gros decât un caiet studențesc.

E contabilitatea clubului de fotbal Dinamo, o instituție născută de Securitate și care decenii la rând a inspirat frică în Divizia A și respect în Europa. Vorbim despre primul club românesc ajuns în semifinalele Cupei Campionilor, cu doi ani înainte ca Steaua să fure definitiv caimacul, la Sevilla.

Acest colos al fotbalului românesc – fie el controversat – s-a restrâns acum într-atât încât este administrat de Negoiță precum un butic de bloc. Un Impex SRL care pune în geam anunț de vânzătoare, îl dă jos câteva săptămâni, apoi schimbă doar banda adezivă de la colțuri pentru a-l lipi din nou deasupra orarului. Sâmbăta și duminica, uneori și lunea, non-stopul e neapărat închis. Nu credeți? Uitați-vă la rezultatele din ultima vreme!

Răbdarea s-a împuținat și ea. Suporterii au început să umple zidurile cu mesaje împotriva lui Negoiță, iar unele sunt vopsite chiar peste cele vechi, la adresa lui Badea și Borcea.

Dinamo a atins miercuri încă un fund nebănuit de abis. Dimineață, antrenorul Vasile Miriuță a fost dat afară, i s-a luat mașina de la club, însă spre seară a rămas pe poziție pentru că înlocuitorul său nu a vrut să vină. Evident, printr-un artificiu de PR, dispariția mașinii a fost mutată în cârca unei decizii a sponsorului.

În toate aceste ore, antrenorul fără rezultate și orgoliu, dar cu carismă de buticar, n-a fost decât un “Hopa, Tati” flexibil, dispus să înghită tot pentru a rămâne în spatele tejghelei din SRL-ul lui Negoiță.

Cum a fost posibil să se ajungă aici?

Pentru a înțelege, trebuie să pricepem trecutul așa cum s-a întâmplat cu adevărat.

Născut din teroarea unei țări, clubul Securității a avut timp de patru decenii un singur adversar real, echipa Armatei. Erau giganții antagonici care au divizat sportul din toate țările captive în spatele Cortinei de Fier comuniste. Fiecare dintre cele două cluburi a adunat tot ce era mai bun în România, iar când valorile aveau o zi mai proastă, apărea frica. Frica de a nu fi sculat noaptea din somn de Securitate sau teama de a nu fi trimis să faci armata la capătul țării, când cântau cocoșii.

Așa s-a ajuns ca două echipe, altfel extrem de puternice, să aibă zeci și chiar sute de meciuri consecutive fără înfrângere în campionatul intern. Evident, concentrarea fortață a atâtor valori a adus și rezultate în cupele europene.

Apoi a venit Revoluția din decembrie.

Bunurile au fost vândute ca-n talcioc, cluburile n-au rămas cu nimic în timp ce generalii și capitaliștii proveniți din cadrele trecutului s-au îmbogățit. Undeva, în aerul cu arome tari al anilor ’90, teama inspirată de Ministerul de Interne și de cel al Apărării a rămas îmbibată în ADN-ul celor două cluburi.

Un nou sistem de relații s-a construit, utilizând scheletul vechi. Folosindu-se de influența istorică și de legăturile neafectate de nicio lege a lustrației, Dinamo și Steaua au continuat să sperie, cu diferența că la această structură s-au mai racordat în timp și alte entități precum Rapid sau CFR Cluj.

Frica de dosare s-a adaptat vremurilor și a suferit o mutație genetică, transformându-se într-o tentație după câștiguri rapide.

Rămasă pe mâna unor capitaliști sălbatici precum Cristi Borcea sau Florian Bușcă, zis Walter, la rândul lor protejați și vegheați de relațiile proto sau neocomuniste ale afaceristului Nicolae Badea, Dinamo a produs bani pentru noii stăpâni, “controlând până și vântul” uneori. Dincolo, la Steaua, ruptura de minister a fost mai brutală, dar peisajul a rămas identic, cu valize cu bani care goneau frecvent după autocarele adversarelor într-un Maybach bicolor.

Apoi a venit Revoluția fotbalului, iar Borcea a intrat la pușcărie pentru fraudarea clubului. Badea s-a salvat.

În golul de putere creat la Dinamo, și-a făcut apariția Ionuț Negoiță, un om de afaceri cu un trecut incert și cu conexiuni politice în lumea neocomunistă, dar fără relații și habar de fotbal. Deși a stat pe lângă Borcea și Badea o vreme în calitate de sponsor, noul patron s-a trezit că nu cunoaște pe nimeni în domeniul din care voia să facă atât o afacere, cât și un suport de imagine pentru întreținerea relațiilor sale politice.

Frustrat, Negoiță a ieșit și a atacat sistemul. Și-a acuzat un jucător, pe Bărboianu, de blat, folosind informațiile primite de la un antrenor din sistem. Când a avut nevoie de ajutorul acestuia în instanță, antrenorul a uitat povestea finalei Cupei de la Brașov, câștigată de nașul Becali în fața finului Borcea.

Atacurile lui Negoiță la adresa practicilor necurate din fotbal au continuat o vreme, dar asta nu i-a adus nici simpatie, nici rezultate.

Conștient de importanța sistemului, Negoiță a încercat un compromis. A căutat să se racordeze la nodurile rețelei, aducând pe bancă oameni rodați ca jucători în comunism și ca antrenori în neocomunism. A căutat și un conducător conectat la realitatea fotbalului românesc, dar toți au supraviețuit puțin în fața controlului la sânge al banilor impus de Negoiță.

Sistemul se unge. Transferurile costă, jucătorii costă, impresarii costă, arbitrii costă, dar noul patron a vrut să facă economie la soluția de gresare.

Zgârcit, antipatizat de sistem și inabil în strategia din fotbal, Negoiță a intrat în panică și a făcut alegeri tot mai proaste, pe baza unor sfaturi și simpatii personale născute din relațiile subdezvoltate pe care și le-a creat în ultimii ani în lumea fotbalului.

În doar 4 ani, a adus Dinamo în situația de a semăna izbitor cu un butic de la parterul unui bloc. În comparație, anii în care Borcea frauda clubul, dar câștiga trofeu după trofeu doar din butoane, par vremuri de legendă.

Negoiță nu este nici victimă, nici complice al sistemului.

Este doar un afacerist neînțeles de la marginea Deltei Văcărești care a crezut că va deveni celebru din fotbal peste noapte, fără a avea mațele necesare pentru a îndura frigul nopții într-o celulă de la Jilava sau Poarta Albă.

Comentarii (50)Adaugă comentariu

radu (6 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 12:56

Imi aduc aminte toata durerea pe care am simtit-o in perioada BaBoSa, cu punctul culminant in meciul cu Lazio. N-o sa uit niciodata cum s-au zgarcit marii investitori sa cumpere un fundas central, de am ajuns sa jucam cu Vali Nastase. Stiu ce au facut *** alea la Dinamo, cum au praduit clubul, l-au lasat cu datorii de 20 milioane de euro, in timp ce ei au devenit mari vedete si si-au marit averile.

Dar *** anterioare nu ne-au umilit niciodata cum o face Ionut. Zici ca te retragi, iese managerul de hotel si club de fotbal, David Nustiucum, si zice ca nu vindem nimic la fcsb ca asta e dorinta patronului, avem bani pentru sezonul asta. Ca dupa 2 zile sa iti vinzi IAR cel mai bun atacant rivalilor de moarte pentru cateva sute de mii de euro. Daca nici flegmele si umilintele astea nu ne trezesc, nu o mai face nimeni si nimic si vom putea sa declaram pacientul mort.

Dan (3 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 13:30

Nu reusesc sa inteleg de ce un „patron” care ofera salarii de top 3 in liga 1 (plus apartamente si masini) este considerat zgarcit.

larus (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 13:33

Cred ca se confunda (voit) in articol Securitatea cu Ministerul de Interne. Eu stiam ca Victoria era a Securitatii.

GHITA (4 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 13:45

Daca nu era Negoita acum erati un butic falimentar,voi va doriti unul ca *** care sa controleze si cum bate vantul,nu v-ati dezbarat de obiceiurile de pe vremea cand militia facea legea

ror (1 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 13:49

Foarte bun articol…

vlad (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 13:54

Expresia este a luat caimacul, dar dumneavoastra ati inlocuit a luat, cu a fura…. In ce mod a furat Steaua trofeul?? Pt ca a ajuns la penaltyuri? Maturand pe jos cu adversarele din celelalte tururi?? De la cine l-a furat? Va mai mirati ca sunteti antipatic daca nu chiar detestat de atat de multi oameni? Primiti ce meritati din punctul meu de vedere, pentru rautati gratuite de tipul asta.

Unu’ (14 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 14:14

Respectele mele pentru ca scrii fara nuante.

marc (8 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 14:31

Manipulare ,,marca Ștucan”. Păi bă ștucane, dinamo a fost echipa Miliției. Echipa Securității a fost Victoria București condusă direct de Postelnicu. Toate echipele din lume vând și cumpără jucători,fie pt a-și echilibra bugetul, fie pt a avea un lot echilibrat. Păi uite, barcelona își vinde acum 10 jucători. Ce, acolo e butic? Viitorul cât a vândut? Fcsb cât a vândut? CFR? Dar alea nu prezintă interes pt tine. Aici la dinamo e ,,bătaia peștelui”. Aici trebuie băgat bățul prin gard. Fiind degringoladă mare nu strică puține paie pe foc. Poate iese un război total, subiect gras pt voi jurnaliștii

Costin Ștucan (75 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 14:39

@marc

Cu tot respectul, Dinamo a fost tot timpul echipa Securității. Doar un exemplu: în 1964, conducătorul clubului era colonelul de Securitate, Nicolae Mihuț, tatăl vitreg al actriței Mariana Mihuț, acuzat de asasinarea mai multor luptători anticomuniști retrași în munți.

Bubucul (5 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 14:40

Nota 10 pentru articol!

Kris (10 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 14:47

Cind investesti in patru ani 130.000 euro in transferuri,este o performanta si ramanerea in prima divizie.Spunea cineva ca da salarii.Doar nu vrei sa vina jucatorii cu bani de acasa ca joaca la Dinamo?

Radu (3 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:00

Este bine ca presa exagereaza dar lucrurile n-ar fi stat atat de rau daca acei care conduc clubul ar fi stiut sa protejeze unele insuccese,inclusiv cele din afara terenului. Echipa se afla in fata unui tir concentrat de conducere,presa,suporteri etc. Daca s-a ajuns sa spuna conducerea ca un tanar de 19 ani este alcoolist…

axel (9 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:09

In general ader la ideile din articol. Negoita s-a inconjurat de oameni care lor fi sfatuit in alte afaceri, dar fotbalul e altceva. E un gainar, care vrea sa castige 123k decat sa faca bani multi.
Cat despre „echipa securitatii” (de fapt a militiei), eu inteleg, trebuie sa cumperi si acceptarea fcsb-istilor stelisti. Pe de alta parte, cum ar fi sa mentionez si eu ca GSP e totusi urmasul Sportului, care incepea cu cuvantaritea Tov. Nicolae Ceausescu pe prima pagina sau ProSport e fondat de Sarbu, care fusese postat sa filmeze prin CC de Iliescu & Brucan? Care ar fi relevanta?
Si, stati linistiti, Negoita a facut bani din fotbal. A umflat deconturi la insolventa, a continuat sa sifoneze bani prin firmele sale si dupa, plus ca toate sumele din transferuri i-au cam intrat in buzunare (daca punem cheltuilele cu drepturile TV, sponsorizari si vanzari de bilete, sunt cam pe acolo).
De asta nici nu va parasi clubul. Daca il parasea, il mai suna pe Piturca? Mai investea la Saftica niste zeci de mii de euro (pentru el astia sunt bani).

Costin Ștucan (75 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:13

@alex

Dinamo a fost înființată și condusă de Securitate.

noname (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:14

Stucan, un adevarat dinamovist! Pana la capat! Din pacate, ca si la colegul de moralitate Ivanovici Horia, si acest ziarist, Stucan, atunci cand aude un cuvant nou il foloseste pana la epuizare! Aici este vorba de cuvantul „neocomunism”! Ce distreaza insa este faptul ca il numeste „capitalist salbatic” pe Borcea, care era de fapt un atarnator vanzator de butelii.

Anti (9 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:15

Sa nu le spui dinamovistilor ca sustin si au sustinut echipa securitatii…constantin anghelache stie de ce, oare de nu ati dezvoltat subiectul, de unde provin banii fratilor negoita si unde au ajuns banii securitatii din Elvetia retrasi de ,,casierul”’ securitatii anghelache, valiza( a fost doar una si aceea filamta de toate televiziunile din Romania) a fost promisa drept premiere ca cei de la ,,u” cluj sa-si apere sansele corect pe teren si nu *** in fata Stelei dar Becali, credul din nascare, nu a inteles ca o alta ,,valiza” a aterizat deja in buzunarelel celor de la ,,u” si ,,curatii” i-au dat cu flit in mod televizat mimand o incomensurabila onestitate…dezvoltati subiectele constantin anghelache, coldea, oprea ,,interesul national”, vasile dâncu zis si ,,somnifer” care sunt si artizanii asa zisei dispute dintre mapn si gigi becali, artizanii ,,loviturii de stat” prin care au decis sa-l deposedeze pe latifundar de ,,gaina cu oua de aur” mai ales ca machedonul spurcat la gura i-a cam luat in coarne cu psd si unpr cu tot.

Costin Ștucan (75 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:15

@axel

Te păcălește faptul că Securitatea a migrat des, ieșind de câteva ori, dar doar pentru scurt timp, de sub umbrela Ministerul de Interne.

SIMON GREAVU (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:22

STUCANE , BECALI alerga cu valize de bani dupa adversare pt a-si apara corect sansele!!!! esti marlan!

Costin Ștucan (75 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:24

@SIMON GREAVU

Când alerga să-și apere corect șansele chema televiziunile, astfel a aflat și publicul despre existența valizelor.

iustinionut (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:40

Articol foarte bun domnule Costin Stucan.Sunt de apreciat cei care vad lucrurile in mod realist, indiferent de clubul pe care-l simpatizeaza.Tov. Negoita nu a investit niciun cent in clubul Dinamo.Fiti seriosi.A vandut in cei 4 ani jucatori de aproximativ 15 mil euro (uneori chiar si juniori), a primit drepturi de televizare, contractele de sponsorizare (2 mil in 4 ani doar de la Orange) etc., imagine (din pacate un zgarcit caruia nu i-a placut de Rednic ca cerea comision).Un *** (Nego) pe care nu stiu cum si unii dintre noi dinamovistii l-au perceput ca un salvator.Nu a salvat nimic.A gasit un muribund (Dinamo), a luat hainele de pe el, l-a imbracat cu chiloti de tabla si dupa aceea s-a laudat ca la ajutat.Investitii!?…….Care, stimabililor?Cel mult Negoita este un administrator foarte slab.

Kris (10 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:46

Ce este mai dureros este ca Negoita cu oamenii lui au distrus si centrul de juniori.A trait 4 ani de pe urma muncii celor de dinaintea lui si acum incep sa apara rezultatele lui.La toate grupele de juniori a inceput sa fie ciuca batailor.

Cosu (15 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:54

dinamo e un Nimic .

marc (8 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 15:55

Cu tot respectul,dar continui să manipulezi, să arunci anatema pe dinamo.Nu știu de ce,dar poate ai motive personale.Toată lumea (cu bune intenții) știe ca Dinamo a fost a miliției și Victoria a securității conduse de Postelnicu Tudor. Iar faptul că Mihuț a fost o perioadă șeful secției de fotbal -ATENȚIE-NU A CLUBULUI DINAMO-nu are nicio relevanță. Până în 1968 Securitatea a fost sub comanda MAI deci el era un ofițer din Minister. Putea foarte bine bine ca în locul lui să fie un ofițer de Intendență. Ce, atunci dinamo era ,,echipa izmenarilor”? Hai bă nene, mă lași?

Cosu (15 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 16:01

Bravo dl Stucan !

MARCU (1 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 16:01

gagiule zi tu vreun sportiv venit la dinamo sau steaua si sa nu fi vrut, sa fi fost luat cu japca si tinut cu japca, obligat cu japca sa faca performanta. Au trecut aproape 30 ani si nu s-a gasit nimeni sa va confirme marotele adunat, luat cu japca si altele. De ce oare? CA NU A FOST ASA CEVA.La dinamo si steaua se facea PERFORMATA si era o ONOARE pentru orice sportiv care ajungea la aceste doua MARI CLUBURI.
Si sa mai stii ceva aceste doua cluburi au facut TOATA ISTORIA SI GLORIA SPORTIVA A TARII. Sterge cu buretle tot ce au facut toate medaliile luate de sportivii celor doua cluburi sa sa vezi ce mai ramine, APROAPE NIMICA.
Lasa spre fericirea voastra ca aceste doua cluburi sa se distruga sa nu mai fie adunati, sa nu mai fie luati cu japca ca avem performante incomparabile mai mari.
Compara si tu medaliile luate de romania in 1984 la olimpiada cu ce s-a luat acuma cind crapa democratia in noi la ultima olimpiada.
Si ca tot sintem la fotbal compara steaua si dinamo de acum cu cele de dinainte de revolutie.Lasa ca prea numai ele faceau si dregeau sa fie si altii.CARE ALTII D-LE STUCAN unde ii vezi.In urna 3 sau patru de ce sa fim in 1 sau doi cum eram odata.
Compara scoala comunista la fotbal cu ce vezi acum ca ai generatia de aur cu hagi popescu si restul generatia ratatilor chivu, mutu si recent budescu sinmartean alibec si alti pierzatori.Astea sint generatiile democrate fara scoala, fara educatie.
Dar sintem fericiti ca sint sportivi liberi neluati cu japca decit poate din circiumi sau de la consumul de linute.
lasa ca-i bine fiti fericiti ca o sa ne manice performantele nu ca atunci cind cu japca.

Sis (1 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 16:14

Daca dinamo a fost a securitatii, a cui a fost Victoria? De curiozitate…

Urod (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 16:20

@marc… Exact invers… Victoria a fost echipa Militiei Bucuresti… Iar Dinamo a securitatii si a Militiei din restul țării… Militia Bucuresti erau intr-un fel aparte de restul tarii…. Sa spună Dragomir, el stie cel mai bine.

teo (20 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 16:23

Suporterii lui Dinamo sunt cei mai agresivi suporteri ! Probabil genele se mostenesc. Din punctul meu de vedere aceasta echipa trebuia desfiintata dupa 1989.

Urod (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 16:25

Nu sunt de acorde cu tine Costin… Cand dai salarii de top 3-4, nu poti sa spui ca este un butic.. A fost prost gestionat, pt ca nu a avut oameni pricepuți dar poate sa indrepte lucrurile foarte repede daca Negoita este inspirat in alegerile care le face…. Dar si presa trebuie sa se comporte cinstit cu el, sa nu-l mai compare cu Borcea, Becali… Etc… Ca nu e corect… De oameni ca Negoiță, are fotbalul nevoie… De oameni ca Borcea, Becali… NU… CAND O SA INTELEGEM ASTA, ATUNCI VOM PROGRESA…. PANA ATUNCI AVEM CIRC…

marc (8 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 16:29

Aaaa,încă ceva. Dinamo a fost fondat la 14 mai 1948, iar securitatea s-a înființat la 30 august 1948. Deci la data înființării securității Dinamo exista,nu avea cum s-o inființeze securitatea

Costin Ștucan (75 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 16:36

@marc

Nicolae Mihuț a fost președintele clubului sportiv Dinamo. El venea de la Pitești, unde lucrase în direcția Securității care cauta să penetreze informativ grupurile anticomuniste din munți. Din păcate, puțini știu că Securitatea a înființat și a controlat clubul de la înființare și până la Revoluție. Și chiar și după…

calinescu (7 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 17:00

NU TE RECUNOSC COSTINE ……!!!!!!!
CU CE A GRESIT NEGOITZA …?????????
CA NU S-A ADAPTAT SISTEMULUI …..DIN FOTBALUL ROMANESC ?????
CA NU A PUS UN „BRICHETA” SEF LA ARBITRI ????
CA NU PLATESTE ZIARISTI SA-I FACA LOBY ????
CA NU LE DA LA FOTBALISTI ALIMENTATIA LUI NEUBERT ????????
CA SI-A ANGAJAT LA CLUB NUMAI DINAMOVISTI UNUL SI UNUL ….!!!!!
CA A LASAT MANAGEMENTUL PE MAINILE SPECIALISTILOR ??????????
CA A VRUT SA CONSTRUIASCA UN CLUB PE PRINCIPII MODERNE DE AUTOFINANTARE , DUPA CE LA SALVAT DE LA FALIMENT ….??????????
DOMNULE STIUCAN , NEGOITZA A DORIT NORMALITATEA PE CARE O DORIM TOTI , PENTRU UN FOTBAL CURAT SI SANATOS …..!!!!!

SIMON GREAVU (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 18:37

Domnul Costin, adevarul e ca avem un fotbal mizerabil, condus de niste oameni la fel, asa se explica si slaba comportare in cupele europene… Andone parca o scapat porumbelul pe gura zicand ca un capionat nu se castiga numai pe teren… De aici si cooperativele facute de dinamo, cfr, astra,etc impotriva stelei si unele meciuri dubioase ale ros-albastrilor. Nu mai vorbim de sampaniile lui borcea… Sanatate!

Andrei F (79 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 18:49

Proba de …corectitudine!!!!Oare la ce meci al Nationalei si in ce ziar se cerea colecta publica pentru ,,incurajarea,,unei alte echipe nationale de rezultatul careia depindea calificarea Nationalei?

MZM (19 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 19:51

D-le Stucan, e laudabil ca spui despre Dinamo lucruri (adevarate), pe care colegii dumitale de breasla le ocolesc cu mare grija. O faci insa amestecand-o si pe Steaua, probabil pentru „echidistanta” (si cu carne si cu branza, nu-i asa?), desi Steaua este alta caregorie si trebuie tratata individual. Ea nu se aseamana si nu poate fi comparata cu nicio echipa din fotbalul romanesc, tinand cont de performantele ei, mai ales pe plan international. Dar ai perfecta dreptate in privinta faptului ca Dinamo era echipa securitatii, iar Victoria Bucuresti era a militiei. Cine sustine contrariu fie nu cunoaste subiectul, fie il cunoaste, dar incearca o dezinformare. Dar mai este adevarat si faptul (pe care il treci sub tacere) ca militia era subordonata securitatii si, legal, cele 2 echipe nu puteau participa impreuna in aceeasi competitie (campionat si cupa), dar participau!

adri (3 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 21:14

am urmarit un interviu cu domul Negoita si mi se pare un om coerent si cu capul pe umeri. El are alte afaceri din care face bani, nu cred ca stia cu ce sa mananca fotbalul cand a venit la Dinamo. Normal ca ti se par uriase sumele din fotbal cand activezi in alte domenii de activitate, vezi caul impresarilor lui Albin, care au luat peste 100.000 de euro, iar jucatorul a plecat dupa doar cateva saptamani. Daa nu era asa de zgarcit, clubul nici nu mai exista azi.

sundance kid (20 comentarii)  •  23 noiembrie 2017, 23:56

cândva biserica rasă de lamele buldozerelor. Pacat ca nu au anticipat excesul de biserici care aveau sa umeze culminind cu CATEDRALA MINUIRII NEAMULUI !

sundance kid (20 comentarii)  •  24 noiembrie 2017, 0:46

Ba daca as avea puteri magice oricind asa da orasul in care traiesc acuma pe bucurestii anilor 70 ‘. Chiar si al anilor 80 cu toate ca uram inghetul din institutiile de stat . Ipocrizie . Parlamentul Romaniei e gazduit de a doua constructie din lume ca marime o constructie opera lui Ceausescu pe care l-ati mitraliat de se auzea pina la Bucuresti . Si propo de fotbal . V-a batut FC.NIMENI o echipa care reprezinta o tzara care la fotbal nu mai exista in acest moment . Poate la hochei . Si ca tot veni vorba . Pe timpul celebrului raposat Romania a stralucit la nivel de cluburi cit si la nationala . Nationala 90 -98 e a lui . Acum demagogi ca tine stralucesc.

Andrei (23 comentarii)  •  24 noiembrie 2017, 3:19

Articolul ar trebui sa se cheme „Cum a facut Stucan dintr-un articol o compunere stangace plina de clisee despre „epoca de aur.” Ai inventat apa calda, monser?

Dan (1 comentarii)  •  24 noiembrie 2017, 8:17

***. Foarte frumos spus. Voi pastra acest articol.

Emilian (8 comentarii)  •  24 noiembrie 2017, 10:04

Costin, impresia mea este ca si GSP a devenit un butic de bloc. Articolul tau e unul de tip tabloid, fara substanta, doar can-can. „Dinamo a produs bani pentru noii stapani”… Serios? Daca esti asa priceput in finante si ai informatii din interior poate ne explici cat si cati bani s-au „produs”. In general, cati patroni de echipe s-au imbogatit si daca e asa, cum de nu se inghesuie investitorii sa preia echipe echipe din Liga 1?!

Urod (39 comentarii)  •  24 noiembrie 2017, 10:41

Am scris dar vad ca nu a aparut postarea…. Are greseli Negoiță, dar nu poti sa spui ca Dinamo este un butic cand are salarii de top 3-4…!!!!!….cred ca trebuie mai multa grija la felul cum scrieti despre cei care baga bani…. Adica scriti ce trebuie, criticatii corect… Dar nu faceti comparatii ca sa-i umilitii…. Gen…. BECALI IL UMILESTE E NEGOITA… STEAUA ISI SURCLASEAZA ADVERSARUL…. ETC… SI TOATE FAC COMPARATII LA BANI!!!!!…. Dar e obligat Negoita sa bage bani cat Becali?!!!!…. Dar e obligat Negoita sa aibe banii lui Becali…?!!!!…. Eu zic ca nu are nici o obligatie sa bage banii familiei lui, multi sau putini, in fotbal…. CAND O SA INTELEGETI CA FOTBALUL ROMANESC ARE NEVOIE DE 100 DE NEGOITA SI NICIODATA DE BECALI, ATUNCI O SA AVEM NORMALITATE…. PANA ATUNCI VOM AVEA CIRC….

exidpol (4 comentarii)  •  24 noiembrie 2017, 13:13

-stimate domn, dinamo a avut si are (in ordine alfabetica) sectii de: box, ciclism, canotaj, fotbal, gimnastica,handbal, lupte, …volei; a vorbi in acest articol doar de sectia de fotbal a clubului (si de un oarecare Negoita) inseamna inteligenta …fff redusa ;

m_d (8 comentarii)  •  24 noiembrie 2017, 17:04

@calinescu
Cica Negoita nu a gresit cu nimic.
CA NU S-A ADAPTAT SISTEMULUI …..DIN FOTBALUL ROMANESC ?????
Nu s-a adaptat sistemului pentru ca venea din afara si toti stiau ca e turnator. S-a ferit si sistemul de el.
CA NU A PUS UN „BRICHETA” SEF LA ARBITRI ????
Nu a pus, dar a a facut circul de rigoare ca sa-si creeze avantaje incorecte. Cam acelasi lucru.
CA NU PLATESTE ZIARISTI SA-I FACA LOBY ????
Nu cred ca nu plateste, pentru ca el e de meserie politician, ori politica e o dama extrem de stricata…
CA NU LE DA LA FOTBALISTI ALIMENTATIA LUI NEUBERT ????????
Ar fi dat, dar nu se pricepe. Doar nu il banuiesti de moralitate 🙂
CA SI-A ANGAJAT LA CLUB NUMAI DINAMOVISTI UNUL SI UNUL ….!!!!!
Asta asa e, a mers pe sfatul dinamovistilor batrani, care i-au spus ca asa nu o sa aiba probleme cu galeria. A pacalit rau galeria.
CA A LASAT MANAGEMENTUL PE MAINILE SPECIALISTILOR ??????????
Pe bune? Exista un specialist mai mare decat mocofanul asta de politruc Negoita? Sau decat Dragnea? Nu vedeti ca toti sunt pe acelasi calapod?
CA A VRUT SA CONSTRUIASCA UN CLUB PE PRINCIPII MODERNE DE AUTOFINANTARE , DUPA CE LA SALVAT DE LA FALIMENT ….??????????
Nu a vrut decat sa cumpere imagine, fara bani daca se poate. NU a salvat clubul de la faliment. A facut ce ar fi facut ORICINE venea in locul lui, adica a profitat de portitele penale ale statului, cu sprijin din sistem, normal.
DOMNULE STIUCAN , NEGOITZA A DORIT NORMALITATEA PE CARE O DORIM TOTI , PENTRU UN FOTBAL CURAT SI SANATOS …..!!!!!
Esti naiv, daca crezi ca asta a dorit Negoita. Da, e adevarat ca isi bateau joc clanul Becali Borcea si Badea de club, dar inca influenta lui Giovani si Borcea este foarte mare.

m_d (8 comentarii)  •  24 noiembrie 2017, 17:15

Sunt absolut de acord cu Costin.
Negoita e un politician isteric si cam atat.
Din pacate, asta e Romania. Nu contine oameni corecti sau morali, care sa stie sa investeasca inteligent, asa incat sa faca si performanta si business. Sunt emanati din economia ultimilor 45+27 de ani, in care au facut afaceri exclusiv prin influenta si presiune politica, furt din banii publici, sau imoralitate. Cu putine exceptii.

stelea (1 comentarii)  •  24 noiembrie 2017, 17:31

E INTERESNT CUM SCRIU UNII ,,SUPORTERI” DINAMOVISTI: CICA, RIVALII DE MOARTE..’AI MA, NU MA IMPRESIONATI..SI CARE-S AIA: CRAIOVA, RAPID SAU PROGRESUL???? SAU OR FI ISLANDEZII AIA, DE V-AU SCOS CU 2-0 SI 2-0 DIN CUPA UEFA IN MIJLOCUL VERII!??? SAU MEKELEN, SAU VARDAR, SAU 17 NENTORI???

Urod (39 comentarii)  •  24 noiembrie 2017, 20:56

@Calinescu…de acord cu tine… Noi nu mai stim ce este normalitatea… Si eu sunt de aceeași parere ca Negoiță a avut un comportament normal din toate punctele de vedere…. Dar vezi tu, normalitatea nu aduce audiență in România si nici succesul garantat…. La noi smecheria, grandomania… Etc…e de succes…

Cosmo (9 comentarii)  •  25 noiembrie 2017, 14:08

Felicitări pentru articol!

ovidiu_3003 (83 comentarii)  •  26 noiembrie 2017, 9:22

…se vede ca esti nascut dupa ultima ploaie …Universitatea Craiova era o echipa de temut in anii 70-80 …ne mutardeam pe dinamu si fcsb can vroiau muschii nostri …

vasco (55 comentarii)  •  29 noiembrie 2017, 9:33

Sunt stelist,adica am tinut cu echipa Steaua pana cand a disparut,cam prin 2003,deci sunt un fost antidinamovist convins,dar articolul e vadit tendentios anti Negoita si nedrep .De ce?Pentru ca el a aparut ca un salvator al lui Dinamo dupa dezastrul provocat de infractorii stiuti.El nu mai beneficiaza deloc de dezmatul financiar in care s-au scaldat cei de dinaintea lui,are dusmani printre acesti fosti conducatori si prietenii lui,care ii baga „bete in roate”,la fel si presa potrivnica dintre admiratorii lui Shakira Borcea,intre timp fotbalul romanesc practic nu mai are fond de jucatori(se vede criza la toate echipele,inclusiv la nationala),cu evaziunile s-a cam terminat,iar voi asteptati minuni de la Negoita.Sa fim seriosi,fotbalul romanesc e cam terminat si nu stiu ce sau cine l-ar putea resuscita.Pot fi de acord cu multe dintre cele amintite despre afaceristul Negoita,asa o fi,dar macar a incercat sa salveze ceeace nu mai poate fi ce a fost candva.Pentru cei care fac tot felul de supozitii,Dinamo a fost echipa ministerului de interne ,care includea si securitatea,apoi au venit vanitatile unor generali care si-au facut ,in cadrul aceluiasi minister,echipe ale departamentelor componente,Victoria,Flacara Moreni,Dinamo Pitesti,Dinamo Bacau,si altele satelit….O tempora!

Comentează