Când la Cornel Dinu apare „suspendat”

De ziua lui şi după Steaua - Dinamo 3-3

Ieri, joi de dimineaţă, la orele 10:30, m-am telemobilizat ca să-i spun lui Cornel Dinu La mulţi ani! şi pe micul ecran am citit „suspendat”. Nu m-am demobilizat şi mi-am luat locul la birou, să pun pe hârtie ce voiam să-i zic la ureche. Nu era un secret, nu e o descretizare. Ţin la el – discret, viguros – de o viaţă, el o ştie nu numai de la mine, ci şi de la Fănuş, de la doctori în cardiologie şi depresie. Deţin de la el cel puţin două poveşti esenţiale pentru mine în a înţelege fotbalul nostru: cum a simţit el, în duelul umăr la umăr cu Beckenbauer ce fripturi au mâncat ei la vârsta de 7-8 ani şi ce i-a spus Cruyff, când au jucat odată la Ajax acasă. după ce acela l-a întrebat pentru câţi bani trage la Dinamo; i-a tradus suma în florini şi Cruyff i-a zis exact: „La suma asta nu mi-aş lega nici şireturile!”.

Dinu e dur, foarte dur, dă şi suportă, ca atare, joi de dimineaţă, i-aş fi urat să fie sănătos cât mai mult timp – cam tot atâtea luni şi ani buni de când se numără câte meciuri splendide şi-au datorat celebritatea şi prin greşelile în defensivă ale adversarului. Se zice că vreo 70-80%. Dacă ar fi tăcut, i-aş fi concretizat: „Luni seara, când te teleascult nesmintit, ai numărat că la acest 3-3 de duminică, din cele 6 goluri care ne-au şantajat estetic, 5 au fost din greşeli de apărare – eu l-aş adăuga şi pe cel de 2-2 al lui Nistor, prea liber în careu, nu?, şi aş fi continuat: N-o fi fost acest 3-3 un meci splendid, a fost un meci ca ritm, ca viteză, într-un spirit rar atins la noi pe această vreme de lacrimă şi scrâşnet şi te-aş fi dorit mai îngăduitor, ştiu că nu poţi…”. Ştiu că nu poate, de la Dinu vine vorba aceea de bază: „Fotbaliştii nu trebuie mângâiaţi decât în somn”; îmi este clar că e o idee care i-a venit din propria experienţă de fotbalist. Nu foarte mulţi antrenori l-au mângâiat. În schimb, el l-a susţinut dârz pe Angelo la Guadalajara, deşi Fănuş urla cu maximă inspiraţie împotriva temporizării de acolo. S-au iubit fratern şi-l sunam pe Dinu, în ultimii ani ai lui Fănuş, ca să aflu cum se simte omul nostru. Fireşte, nu ştiu dacă m-aş fi încumetat să-i spun joi, de ziua lui, că mie mi-a plăcut acel 3-3 fiindcă din copilărie, cu mult înainte de a-l fi votat de vreo 3 ori ca nr.1 în fotbalul nostru, sunt adeptul celei mai aspre legi: „Jocul greşeala aşteaptă”. Asprimea ei face parte din viaţa oricărui meci – fie el un Dinamo sau Steaua împotriva Progresului meu până la un Belgia – Japonia 3-2 de la 0-2 din topul Mondialului recent. Dar pot să-i spun asta lui Cornel Dinu, la scrupulele lui analitice? M-aş trezi, poate, cu scurtă caragialiană la bărbie: Ce, eş’ copil? Încât, politicos înainte de toate, îmi închid telemobilul cu un „Te rog, Cornele, să nu te schimbi!”. Atât.