Acele lacrimi invincibile
Un Federer copleșit de el însuși
Sunt fan Federer de tot atâția ani câte trofee de Grand Slam posedă în palmares. 20. Nu l-am văzut însă niciodată în situația de duminica trecută, cu trofeul în brațe, luptându-se cu sine însuși ca să nu plângă pe măsura bucuriei care-l copleșea. Era copleșit de el însuși. Nu știa dacă să lase lacrimile să curgă în voia lor sau să le șteargă cu mâna lui. „Este dificil”… începuse o frază și nu a continuat-o. Nici eu nu știu dacă să continui scriind despre lacrimile sale… O, nu numai Moscova nu mai crede azi în lacrimi. Toate emoțiile au devenit suspecte în lumea asta mândră până la neghiobie de luciditatea ei.
Lucid, cred că îi era foarte dificil să vorbească cu lacrimile invincibile de sub pleoape. În fond, cu Cilici nu-i fusese ușor, așa cum se anunța după primul set, 6-2, un set cam de antrenament. Aiurea! S-a ajuns la al cincilea! Croatul – cu tenisul său fără multe subtilități, dar eficace – este cel mai agresiv în politica pumnului îndreptat spre adversar. Pumnul lui nu e o vorbă goală, e chiar stilul. Roger s-a desprins abia în decisiv, dând un urlet sobru abia la break-ul pentru 5-1 urmat de un 6-1 cu 40-0… Asta după 5 seturi în care, ca de obicei în ultimii ani, mă luase o angoasă dacă le va putea duce cu venele și arterele lui.
Mirka, în lojă, era albă, Mirka fără de care el zice că nu ar fi ajuns aici. Ca între bărbați discreți, e iarăși de crezut, fără alte precizări. Îndrăznesc totuși una: nu știu dacă e cel mai bun din toate timpurile (fiindcă nu am trăit în toate timpurile!), dar sunt sigur că e cel mai bun dintre toți pe care i-am văzut jucând tenis în timpul meu și al celor care mă citesc. Punctual, aș adăuga imediat că de el mă leagă ceva nou: după extenuanta finală feminină, Federer a declarat că amândouă au avut parte de un turneu brutal (ce cuvânt bine găsit!), că îi pare bine de izbânda Carolinei și totodată e foarte trist pentru Simona.
Nu a fost o dulcegărie – el chiar ține la calitățile jocului ei, altfel, în zilele când ea devenise number 1 și multă lume îi imputa că nu câștigase niciun Mare Șlem, nu s-ar fi aventurat să declare că Halep își merită locul și o victorie într-un Mare Șlem nu e singurul criteriu al unei certe valori. Am decupat – nu știu câți au mai făcut-o – această trăsnitoare declarație a unui campion, la ora aceea, cu 19 Mari Șlemuri în palmares. E ceea ce mă duce acum cu gândul la o recentă replică dintr-un serial american în care un tip inteligent îi spune o seamă de vorbe înțelepte altui tip inteligent care conchide: „Cred că suferi de bun-simț acut.” E poate și cazul lui Federer. Din păcate, nu e boală epidemică.