Cahill şi exporturile noastre

Ei da, nu suntem australieni

Al naibii cum vin de se leagă fenomenele chiar de la începutul anului! Ieri, citind cu atenţie în Gazetă „exporturile de peste un milion din Liga 1 în ultimii zece ani şi jumătate” şi urmărindu-le bob cu bob, mi-a apărut în Departamentul de Sus (cum îl numeşte Ţiriac) interviul acordat de Darren Cahill lui Radu Naum; l-am ascultat în ultimile zile ale anului de câte ori s-a reluat, e una din cele mai consistente discuţii de care am avut parte în 2017.

Australianul era amplu în observaţii psihologice şi diagnostice sociale: explica dificultatea de a antrena oameni care nu au concepţia de permanent învigători a australienilor, gata după un eşec să nu se prăpădească, ci să meargă la o bere; ridica din sprâncene când Naum îi atrăgea atenţia că el, Cahill, ca şi Simona, a avut parte de multe critici pentru stilul ei prea defensiv, la care repeta zâmbind: „Multe critici?”, iar Naum îi preciza: „Păi ştii în ce ţară te afli”. Ştia, desigur, şi nu ezita să-i numească stupizi pe cei care vor ca Simona (1.68) să joace ca fetele de 1.84…

Parcurgând exporturile, cel mai bine mi-am adus aminte de momentul acela când Cahill a afirmat apăsat că din punctul său de vedere „românii se subapreciază”, au mentalul fragil şi îşi pierd repede încrederea în forţele proprii. Trebuie să spun că mi-a venit să râd. Cum, adică, „românii se subapreciază”? M-au năpădit o groază de sume, imposibil de uitat: cum să uiţi ce scandal a provocat vânzarea lui Chiricheş la doar opt milioane jumate, când – în viziunea celui mai competent român în afaceri, vicele Ligii Profesioniste pe atunci – el făcea 50 de milioane? Şi cum să-l vinzi pe Gardoş cu şase milioane şi ceva când valoarea lui – în aceeaşi viziune – se cifra la 30…? Se vocifera sus şi tare că străinii, ca de obicei, ne jignesc valorile naţionale, ne subapreciază…

Cum să uiţi mândria patronală şi impresarială la vânzarea lui Nicuşor Stanciu în Belgia, la o sumă record atât pentru buzunarele lor, cât şi pentru portofelele noastre? Jocul a continuat: Alibec, cum s-a scris negru pe alb, nu a fost vândut pentru doar zece milioane, aşteptându-se 15, care, ce-i drept, nu au venit, dar asta nu ne împiedică să prospectăm – cu ochii bine deschişi – la 30 de milioane pentru Nedelcu şi chiar 70 pentru Florinel Coman.

Încă o dată, domnul Cahill: cum adică românii se subapreciază? Poate ca moral, dar niciodată oral. Oral, ei sunt neînchipuit de închipuiţi. Închipuiţi şi nevinovaţi. Greu se mai găsesc în lume atâţia inocenţi pe metru pătrat. Nu mă regăsesc printre ei. Ar fi trebuit, de pildă, să ridic o odă frumuseţii acestui 2-2 dintre Arsenal şi Chelsea de miercuri seara. Nu am făcut-o, m-am lăsat târât în scandaluri. Sunt probabil un păcătos.