Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
Ultimul brazilian năzdrăvan

Îi ziceam „Dințosu’”. Era o dezmierdare, o gingășie, nu oricine are parte, în vocabularul desfrânat al stadioanelor, de o poreclă ceva mai delicată și înainte de toate voioasă. Nu oricine pune de un dribling, de o bicicletă, de o fentă, […]

...

După 60 de ani

Nu-mi vine uşor s-o pun pe hârtie – nu-mi place deloc cum joacă Manchester United. Sunt suporterul lor de 60 de ani – exact, în curând, pe 6 februarie, se fac 60 de ani de când avionul lor s-a prăbuşit […]

...

Cahill şi exporturile noastre

Al naibii cum vin de se leagă fenomenele chiar de la începutul anului! Ieri, citind cu atenţie în Gazetă „exporturile de peste un milion din Liga 1 în ultimii zece ani şi jumătate” şi urmărindu-le bob cu bob, mi-a apărut […]

...

A fost sau n-a fost…

În ultimele zile ale acestui 2017, la ora când a-l cumpăra pe Băluță de la Craiova cu mai mult de două milioane jumate „e o nebunie”, la ora când FCSB se găsește pe locul 161 în ierarhia mondială a cluburilor, […]

...

O autocritică fie și înainte de Sărbători

Duminica trecută am încremenit 90 și ceva de minute ca să văd cum Bruges spulbera Anderlechtul nostru; le-a dat nu mai puțin de cinci boabe, cât le dăduse și PSG-ul. Anderlechtul nostru juca foarte rău și arăta foarte prost, chiar […]

...

A fost sau n-a fost…

O întrebare care ține și în fotbal

Permalink to A fost sau n-a fost…
vineri, 29 decembrie 2017, 8:10

În ultimele zile ale acestui 2017, la ora când a-l cumpăra pe Băluță de la Craiova cu mai mult de două milioane jumate „e o nebunie”, la ora când FCSB se găsește pe locul 161 în ierarhia mondială a cluburilor, mie mi se pare că știrea numărul 1 a acestui sfârșit de an a sosit de la Arad, din cartierul Gai.

Acolo, în după-amiaza zilei de 23.12, un septuagenar a aruncat un bidon cu diluant în soba locuinței sale și s-a produs un incendiu pe care pompierii au izbutit să-l stingă repede, focul mistuind câteva mobile. A fost sau nu o nebunie, nu se știe precis, se știe doar ce a declarat locatarul singuratic: el a aruncat bidonul în sobă pentru că s-a simțit umilit de acel 3-0 cu care Barcelona a bătut Realul, echipa sa favorită, la Madrid.

Cred ferm că, la ora aceea, de după El Clasico, nicăieri în Europa întinsă de pe Bernabeu până la Arad și Vama Veche nu a existat un asemenea gest cu o asemenea explicație. Posed o întreagă colectie de mânii și furii ale prietenilor mei, fani ai oricui vreți din afară sau dinăuntru, cei mai straluciți fiind doi dinamoviști – tată și fiu – nebuni după Liverpool. Nu i-am prins dând foc la casă, doar spărgând scrumiere, sticle și pahare la îndemână când ia bătaie Klopp. Îi înțeleg, dar nu mai practic – prefer să mă mistui pe interior, cum m-au învățat cei de la Progresul Finanțe Bănci și frizerii lui.

Problema mea e totuși alta: explicația lui a fost adevărată sau e o aiureală? Septuagenarul a vorbit serios sau a fantazat? Răspunsul meu, aici, pe loc, e că oricare ar fi adevărul și dubiile cele mai sumbre, problema e că ea ține, cum se zice, pedestru. Căci iată ce mi s-a întâmplat a doua zi după ce am aflat știrea pe B1 TV: m-a sunat o foarte bună prietenă, o bucureșteancă din Paris, topită după fotbalul francez, cel puțin cât Radu Banciu; ce voia ea să știe, imediat? Dacă e adevărat că unul, în România, i-a dat foc casei pentru că Realul lui a încasat-o de la Barca. Am întrebat-o de unde știa asta…

O auzise, exact, la TV-ul ei. Vasăzică știrea circula până la Paris – am încremenit. Decent, am întrebat-o și de ce o pasionează știrea? M-a lămurit vivace: fiindcă tocmai auzise o emisiune în care s-a dezbătut îndelung dacă Realul nu a cedat meciul Barcelonei ca să nu congestioneze situația dupa referendumul din Catalonia. Adică a fost blat?, am exclamat spontan. Da, mi-a confirmat cu brio, căci mai știa românește.

Urez aradeanului din Gai și cititorilor mei ca în 2018 să nu aibă angoase mai acute decât aceasta: Barca-Real 3-0 a fost sau nu un blat?

Comentarii (16)Adaugă comentariu

acciduzo (2 comentarii)  •  29 decembrie 2017, 8:59

Da..............a fost un mare blat!! Au cazut la pace sa nu le dea Barcelona vreo 6!! Nu le-a iesit pasenta cu Sergio Ramos, ei facuse blat sa ia din nou cartonas rosu sa mai faca unii bani grei la pariuri dar se pare ca arbitrul le-a dat peste cap blatul ca n-avea si el un parandarat acolo....ceva maruntis!!!

victor L (72 comentarii)  •  29 decembrie 2017, 9:04

Sanatate, domnule Cosasu. Scurt si umilitor: n-a fost niciun blat. O spune un sustinator al Realului de pe timpul lui Di Stefano si Puskas. Realul este intr-o oarece scadere.

Anonim (111 comentarii)  •  29 decembrie 2017, 10:02

Maestre, poti sa fii nervos dupa un astfel de rezultat, dar gesturi precum cele mentionate de dvs. nu se prea fac, cu atat mai mult cu cat nu este vorba despre finale de cupe europene sau despre meciuri importante ale unor echipe romanesti! Din ceea ce citesc pe acest site, rezulta ca sunt multi fani intr-o prea mare masura patimasi, fie ca este vorba despre Real, Arsenal, Liverpool si, mai ales, Barcelona! Pentru ca l-ati invocat pe Banciu, il consider lipsit de obiectivitate in tot ce spune; si eu ma uit cu mai multa placere la un meci din Franta decat la unul din Spania (cu echipe situate la mijlocul clasamentului sau in partea inferioara a acestuia), dar asta nu insemna cu nu ma intereseaza si celelalte campionate, inclusiv Portugalia, cu meciuri ale celor 3 cluburi mari transmise de TVR HD! A.

cpt.ahab (2 comentarii)  •  29 decembrie 2017, 10:49

Sergio Ramos este cel mai mare fan Barca, dintre madrileni. Toata cariera lui s-a straduit sa- si ajute idolii. De regula, in meciurile directe, lasandu-si echipa in inferioritate numerica sau comitand cate un penalty. Culmea e ca nu se prinde nimeni dintre ai lui, mai mult, Ramos fiind considerat chiar legenda a Realului!:))))))

pop ion (1 comentarii)  •  29 decembrie 2017, 13:21

Varsta isi spune cuvantul tot mai des si in articolele lui Radu Cosasu. Din pacate...

gicu (147 comentarii)  •  29 decembrie 2017, 14:27

Sanatate, maestre!

Jean-Paul (30 comentarii)  •  29 decembrie 2017, 15:54

Maestre, Da, si eu cred ca din cauza blatului si-a incendiat casa aradeanul :D :D :D fiindca el pariase pe victoria realului, luand de bune pronosticul lui Owen- fostul madrilist - cum ca Real urma sa castige cu 2-1...... Nu-i exclus ca aradeanul cu pricina sa fii fost beat in momentul cand a provocat incendiul. dar adevaratul motiv n-a fost infrangerea Realului ci, mai mult ca sigur, faptul ca nu mai avea bani de bautura. Ca sa devina notoriu, tipul a declarat ca era frustrat ca a pierdut realul. Tot atat de bine putea sa se imbete fiindca a batut Barca, iar el beat fiind o fi uitat exact de ce a provocat incendiul..... Cred ca dupa ce i-a trecut betia, tipul spera ca oficialii de la Real sa-i ofere sprijin pentru acoperirea pierderilor si eventual sa scape de inchisoare.... @aciduzzo, Nu era nevoie sa le dea Messi si co. 6 goluri ca sa-i scoata pe adversari din sarite: cred ca Barca dupa 2-0 n-a mai fortat, mai ales ca aveau si un om in plus si asa se explica de ce echipa lui Zi Dane a avut ocazia sa atace mai mult.... Oricum, in ultimele trei meciuri de campionat pe Bernabeu, Messi and Co. au inscris de 10 ori, primind doar 2 goluri @cpt. ahab, Adevarat graiesti: daca lua rosu in urma lovirii lui Suarez, "indianul" Ramos ar fi urcat pe locul 1 in clasamentul sanctionatilor, cu 12 puncte. Cu doar galben, a ramas pe 3. Dar are totusi o satisfactie: cu cele 19 cartonase rosii in cariera, el conduce detasat... P.S. In toamna lui 1985, dupa meciul cu Irlanda de Nord, cand Romania a ratat calificarea pentru CM din Mexic 1986, un muncitor din cartierul unde locuiam atunci, a vrut sa "iasa si el in evidenta" si si-a aruncat televizorul pe geam, cica de nervi ca nationala a pierdut acasa. Presa de atunci nu a gasit interesanta stirea, asa ca n-a publicat nici un rand despre frustrarea unuia care a baut mai mult decat trebuia......

itu52 (2 comentarii)  •  29 decembrie 2017, 20:55

Speculații, un mare blat nu se câștigă cu 3-0, se pierde la limită. A fost ziua „Messilonei”, când este în formă nu are adversar. Orgoliile nu cad la pace, fie că este vorba de politică sau fotbal. Mai de grabă se poate invoca beția succesului ce a cuprins echipa și „vedeta”, reveria în care au căzut, a avut nevoie de mai mult timp pentru echilibrul necesar acestei dispute. Oricum a câștigat fotbalul. Asta iubesc toți, indiferent unde locuiesc în Spania, sunt polii unui magnet, nu pot avea același sens, dar numai împreună pot oferi ceea ce este unic pe Pământ. Să fim mândrii că cineva de la noi a trecut pe acolo, în ambele sensuri. Nu poți zice plus și minus, numai contrare, cu o singură constantă comună - VALOAREA.

ovidiu_3003 (110 comentarii)  •  30 decembrie 2017, 7:09

...pana la pauza n a fost blat ...

marian0904 (1 comentarii)  •  30 decembrie 2017, 17:39

Tot cu frizerii o dati. Sanatate si La multi ani, maestre!

ioan (400 comentarii)  •  30 decembrie 2017, 19:29

Maria, domnule Radu, a inteles bine: in Ciudad de Guatemala merge Cata al mic...! nu Lelia hotaraste ce si cum! p.s. niciodata!

Anonim (111 comentarii)  •  31 decembrie 2017, 9:59

@ pop ion Oricine si-ar dori sa scrie astfel la venerabila varsta de 87 ani! A.

ioan (400 comentarii)  •  31 decembrie 2017, 10:50

nu credeam, domnule Radu Cosasu, ca voi prinde ziua cind cuvintul ACASA isi va lua talpasita din limba romana! 2018? centenarul? romanii nu merita o tara si cred ca Dumnezeu a inteles asta! raminem la Mila Lui...!

Dodo (10 comentarii)  •  31 decembrie 2017, 11:16

Real e echipa cu 3 jucatori: CR7, Marcelo si S. Ramos.

Procter (3 comentarii)  •  1 ianuarie 2018, 0:06

Sanatate multa ! Nu ma asteptam la asa articol din partea dumneavoastra. Stiu ca sunteti mare fan Messi si Barca si mai tineti si cu MU . Eu va sfatuiesc sa va bucurati dupa asa un rezultat! Precum a ti vazut si cu un om in minus am avut sanse sa egalam dar nu a intrat nimic. A fost bara, a fost pe langa minge, a fost portarul dar nu a fost blat!De obicei , atunci cand Real castiga tot rateaza mult, dar acum a fost un bun cadou de Craciun pentru fanii lui Messi si Barca . La Multi Ani si la multe alte Articole dar nu ca asta ultimul

Un spectator (4 comentarii)  •  1 ianuarie 2018, 10:36

Cert este ca povestea septuagenarului din Arad este amuzanta. O clipa de neatentie si frica de o amenda corespunzatoare l-a determinat sa o dea pe gluma. Bine ca a scapat. Cat despre subiectul articolului este o alta poveste. Mult mai serioasa. Real a mai incasat-o acasa de la Barcelona, Ramos a mai fost penalizat si in alte intailniri, indiferent de ce antrenori erau la cele doua echipe. Rerzultate surprinzatoare au fost atat la Madrid, cat si la Barcelona. Acesta este fotbalul.