Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

O pasionantă harababură

...de ce-am ținut cu Venus în finală

Permalink to O pasionantă harababură
vineri, 3 noiembrie 2017, 8:36

E o veche meteahnă a microbistului român să nu discute decât despre ai săi, ignorând adversarii; devii suspect dacă întrebi: „Și ce-a făcut, mă rog, Muguruza?”. Înseamnă că vrei să o aperi pe Halep, cu cele două zile proaste ale ei, invocând și jocul prost al rivalei. Nici vorbă. Vreau doar să pun în evidență că acest Turneu al Campioanelor a fost exemplar pentru actuala harababură a valorilor în tenisul feminin.
La urma urmei, o simpatică și chiar pasionantă harababură, cu tot ce înseamnă asta – fluctuații de formă de la o zi la alta, surprize mai mult sau mai puțin dubioase, prea puține meciuri curat senzaționale, în schimb spectaculoase răsturnări de scor provenite din presiunea combinată cu o vizibilă oboseală a sfârșitului de sezon; lângă Wozniacki nu au scăpat cu bine decât semifinalista Garcia și Venus Williams, bomba finalei. E dovada impecabilă a acestui adevăr, valabil și pentru Halep: nu numai ea, dar și oricare dintre cele șapte putea pierde sau câștiga la adversare. Mi se pare mai important decât a stabili, și încă incontestabil, cine e cea mai bună din lume, azi.

Bine, nu e Halep, ea e doar prima în clasamentul mondial pe puncte, dar nici Wozniacki, căreia i se cere și ei un Mare Șlem, pentru a fi valabilă într-o consacrare fără obiecții. Nu pot ascunde ce mi s-a întâmplat cu ea: după ce am văzut ce a făcut în grupe cu Halep și Svitolina – la amândouă având un set cu 6-0…- nu m-am îndoit că turneul va fi al ei. Meciul pierdut la Garcia nu m-a tulburat, era deja calificată, având socotelile ei. Ce a făcut cu o Pliskova mai rigidă ca niciodată mi-a confirmat forma ei și competența pronosticului meu. În finală, mi-am învins vanitatea și am ținut cu Venus; vă explic imediat de ce: înaintea finalei, dimineața, în lift, un tip cu care am doar relații de bărbie m-a luat direct și intim: „Ce părere ai de hoașca aia, cum s-a strecurat până în finală?”. Eu nu dau în lift consultații lingvistice și nici morale.

Am fost precis: „Mie îmi place… seamănă, ca siluetă, cu Olive a lui Popeye Marinarul…”. La parter, mi-a formulat sfidător: „Adică eu nu știu cine e Popeye Marinarul?”. În tot timpul finalei am ținut cu Venus, i-am ținut pumnii în setul doi când venea de la 0-5 la 4-5… Dacă ar fi câștigat, cum i-ar fi umilit pe toți imbecilii? Liniștește-te, imbecilii nu pot fi umiliți.

Comentarii (27)Adaugă comentariu

Niculescu (1 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 9:26

ANA IVANOVICI, retrasa din tenis la 29 de ani ( asa a anuntat pe un site de socializare ) are 15 turnee castigate, doua finale de grand sleam disputate, fiind invinsa si a fost 18 luni pe prima pozitie. Deci un CV aproximativ ca a lui SIMONA HALEP, dar nimeni nu s-a luat de sarboaica. DACA SIMONA HALEP CASTIGA FINALA DE LA ROLAND GARROS, ERA DE ATUNCI NUMARUL 1 MONDIAL SI NU AR MAI FI EXISTAT IN 2017 PE PRIMUL LOC MUGURUZA SI PLISKOVA. Deci Muratoglu sa ne mai lase in pace cu pozitiile sale la adresa Simonei Halep. Sa nu uitam ca in 2018 SIMONA porneste cu doua turnee la care sigur va castiga puncte, Melbourne si US Open unde a fost eliminate din primul tur, deci nu are ce puncte sa apere. SUCCES SIMONA HALEP IN 2018

vasim (4 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 11:03

Articol foarte realist care explica cu adevarat situatia din WTA! Intr-adevar nu exista o sportiva care sa domine in acest moment. Simona este greu sa domine dintr-un motiv foarte simplu daca nu gaseste ac de cojocul jucatoarelor in fortza gen Muguruza, Sharapova, Ostapenko, Svitolina,Kerber etc, este foarte greu sa domine circuitul! Plus ca ea mai are o problema, daca are noroc sa nu dea de astfel de jucatoare, sau reuseste sa le elimine, din cauza efortului pe care il depune ajunge in semifinale/finale de Grand-Slam-uri foarte obosita! De ce? Pentru ca stilul ei necesita o uzura fizica extraordinara. Daca antrenorul lui Halep nu o invatza sa castige meciurile repede astfel incat sa se reduca aceasta uzura nu o sa castige un turneu de Grand-Slam. De asemenea stilul ei trebuie sa oboseasca unpic adversarele si sa le rupa ritmul, care iar nu se intampla, astept de la Simona sa fie in stare in momentele cheie sa incheie punctul cu o scurta, care in general are un impact psihic foarte puternic, daca e reusita. Din afara e usor sa vorbesti dar adevarul e ca si Simona este o jucatoare foarte buna dar care are inca lacune si doar antrenorii ei pot schimba ceva, bine asta daca Simona poate sa mai schimbe ceva. Eu cred ca inca 2 ani, cel putin, Simona poate progresa si aici sper ca Pavel sa aiba un rol esential. Cahill nu mi se pare ca reuseste sa schimbe prea mult la Simona. Rolul el mai important a lui Cahill este ca reuseste sa o remotiveze dupa fiecare turneu astfel incat Simona sa fie constanta in joc si sa nu cada dupa o finala pierduta ca cea de la Roland Garros. Success Simona si sper ca in Australia la primul Grand-Slam de la Melbourne sa nu paraseasca competitia din primul tur ca de cele mai multe ori. De asemena sper sa castige 2 Grand-Slamuri la anul, cred ca acest tel este realist!

gicu (305 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 11:39

Sanatate, maestre!

mg (111 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 11:56

..Venus e simpatică cu atitudinea ei detaşată, pe alocuri chiar aeriană.. Lasă uneori impresia că se gândeşte la cine ştie ce prezentare de modă la care abia aşteaptă să ajungă.. A câştigat meciuri grele cu Ostapenko şi Garcia, două fetiţe periculoase, vorba Nadiei Comăneci(referindu-se la echipa noastră de gimnastică, de atunci..) Ar fi meritat, poate, să ia titlul ăsta acum la final de carieră şi mi-a plăcut declaraţia de după : "Poate la anul voi fi mai buna si imi voi lua si revansa" Apropo de numărul unu, şi ea a fost în anul în care nu a câştigat vreun grand slam, asta neştirbindu-i din merite. S'or găsi unii *** care să afirme, sus şi tare, că a fost zero barat în 2010, da cine'i bagă'n seamă.. Are careva "Zbor deasupra unui cuib de cuci" cu subtitrare ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

mg (111 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 12:08

...reiau vorbele maestrului Cosaşu :" ..imbecilii nu pot fi umiliți"...

victor L (127 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 12:27

Sanatate, domnule Cosasu. Eu am o nelamurire (ca sa ies din rind/sa fiu remarcat?): dece ar fi mai frumos tenisul daca ar exista o jucatoare care sa domine? Imprevizibilul are si el farmecul lui (mai ales ca le da satisfactie si celor ce "n-o suporta" pe Halep). E nevoie si de ei :P Am ris cu lacrimi: "Liniștește-te, imbecilii nu pot fi umiliți."

Jean-Paul (35 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 13:51

Maestre, jos palaria......... Sunteti peste toti colegii dvs, in materie de abordat teme spinoase, cum e si acesta cu locul 1 WTA. Ceea ce trebuie remarcat cu TC-ul de sfarsit de an este ca pune fata in fata primele 8 jucatoare. Daca, tu, Halep, intri in TC de pe pozitia de lider, esti automat obligata sa-ti aperi reputatia de lider, nu sa mature podeaua cu tine, taman jucatoarea de pe locul 6. Sa nu iesi din grupa ,e rusinos pentru tine ca lidera. Daca in WTA nu s-ar fi acordat puncte si cand pierzi meciul din grupa. ci s-ar fi punctat precum in ATP, adica 200 puncte pentru victoria/meci din grupa, respectiv 400 puncte pentru semifinala si 500 p pentru finala, Carolina Wozniacki ar fi incheiat ea pe primul loc si nu una care a pierdut 2 meciuri din trei in grupa

Jean-Paul (35 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 14:01

@Niculescu, Ivanovici, spre deosebire de Halep avea si un GS. In alta ordine de idei, pe ce te bazezi cand vinzi pielea ursului din padure, fiindca n-ai de unde sti cate puncte va face Halep la AO si US Open in 2018. Te-ai consultat cu Mafalda sau cu baba Vanga ? :)))) Teoretic, asa ar trebui, sa spere ca va face mai multe puncte decat in 2017, dar la AO, Halep se cam opreste in turul 1 in ultimii ani..... Si mai e ceva: luna mai va fi cam greu de gestionat de Halep: Madrid-Roma- RG, cu cele 2885 de puncte de aparat. Daca Jelena apare iar in fata ei? Sau o Vika in forma si flamanda de trofee, dupa seceta din anii trecuti?

ioan (767 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 14:25

eu sint linistit domnule Radu, dar vad ca jean s-a ratacit (iarasi!) pe blogul d-voastra! credeti ca vrea sa-si recupereze paul-ul?

petrache (8 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 16:16

Portugalia a castigat Euro dupa ce a iesit locul 3 intr-o grupa cu adversare mediocre. Danemarca a castigat Euro fara sa se califice la Euro (si jucand acolo din cauza eliminarii Sebiei pe baza politicii lui Milosevici.) Steaua a castigat Cupa campionilor jucand 120 minute in propriul careu si avand un portar de geniu la loviturile de la 11 m. Si ce daca? Portugalia, Danemarca si Grecia au in palmares Euro. Steaua are cupa campionilor. Halep este acum #1 in lume indiferent de ce mananca Muratoglu, Banciu, GSP, etc... (Da, domnule Muratoglu, o jucatoare poate fi #1 fara sa aiba forta musculara a lui Mike Tyson.) Punct si de la capat.

petrache (8 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 16:19

Ce inseamna "harababura" domnule? Faptul ca o femeie cu forta musculara a lui Mike Tyson nu castiga toate turneele?

ioan (767 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 17:20

petrache, prietene, e simplu: "h(araba)b-ura!"! "arabii" din presa romana, pronunta "p-ul" nostru-"b"! chestie de "fonetica"...! o urasc pe Halep-prietenii stiu de ce...! nu si domnul Radu Cosasu-ba, dimpotriva!

ioan (767 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 17:26

p,s. ei nu pot spune, de exemplu, "pui de lei"! spun "bui de lei..."! restul e etc. ...

ovidiu_3003 (143 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 18:33

Halep s a FAcut de ras la T.C. ...acesta este adevarul ...

ioan (767 comentarii)  •  3 noiembrie 2017, 21:41

o-vid-iu-le! vezi ca sint libere doua posturi de secretar de stat! poti alege: educatie sau cultura! la cum merg treburile acolo si, fireste, la valoarea ta, ai sanse mari-trebuie doar sa ridici o mina (in sus!) si sa repeti-de 3003 de ori-ca si tie ti-a spus domnul Radu ca nu poti fi umilit! p.s. daca te intreaba de c.v., sa le spui ca nu-l cunosti...!

ioan (767 comentarii)  •  4 noiembrie 2017, 8:53

"mg-ule", eu nu ma ocup cu subtitrari! asta-i treaba doamnei Margareta! ai vazut "Maestrul si Margareta"? in tinerete,am mers cu trenul doua nopti (dus-intors!) doar ca sa-l vad pe Motu-Pittis si pe nazbitiia aia de Emilia Popescu,live, pe-o scena! dementiali de frumosi, doctore, o saptamina dupa, intors acasa, am crezut ca e duminica...! in fine! "ea si noi!"; in "araba" e un fel de "e-as-in-oi"! o fi vorba de cioban? p.s. in "araba bilbiita" suna mult mai grav: aproape "ca la usa cortului..."!

ioan (767 comentarii)  •  4 noiembrie 2017, 9:18

p.s. la mg! Emilia ii spunea fetitei sale, Maria, ca-si doreste "o comedie romantica"! i-am ramas dator: daca o vezi, spune-i ca scenariul e "aproape gata...!"

Flotop (2 comentarii)  •  4 noiembrie 2017, 14:05

Felicitari si multa sanatate, domnule Cosasu!!

ovidiu_3003 (143 comentarii)  •  4 noiembrie 2017, 16:41

...ioane dar tu de ce n ai aplicat pentru posturile de secretar de stat ?...ca te vad bine pregatit ...om cu viziune ...cu tine in frunte vom avea victorii multe ...

ioan (767 comentarii)  •  4 noiembrie 2017, 19:16

"ministerul" meu, ovidiule, considera umilinta o forma de cunoastere! iubim animalele, binecuvintam copiii si cind ajungem la Craiova, o luam pe centura! gindul ca ne putem intilni cu unii ca tine, care sa ne intrebe, bunaoara, cit e ceasul, ne ia nirvana aia de ceafa si da cu ea de pamint...! avem nevoie de zile si nopti de "meditatie" ca sa putem ridica privirea...! de regula o facem intrebind: "de ce, Doamne?..."

ovidiu_3003 (143 comentarii)  •  5 noiembrie 2017, 10:16

ione esti mai prost decat prevede legea ...nu esti bun de nimik ...din cauza celor ca tine Ro este o tara subdezvoltata ...*** ...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ioan (767 comentarii)  •  5 noiembrie 2017, 12:06

Q.E.D.! domnule Radu Cosasu...! axioma d-voastra e, de azi, o certitudine! pentru ceilalti-eu v-am crezut, din prima zi, pe cuvint de onoare!

ioan (767 comentarii)  •  6 noiembrie 2017, 14:48

p.s. "Keats", tizule? pregateste-te pentru un "Stan si Bran-vinzatori de brazi..."! ce va spune domnul Radu Cosasu? va spune ce gindeste: ca e o capodopera!

ioan (767 comentarii)  •  6 noiembrie 2017, 20:10

brate, ostavite to meni...!

Urod (2 comentarii)  •  7 noiembrie 2017, 2:22

Am o sugestie, am scris-o si pe blogul lui Catalin Tolontan... Dedicati un articol si Regelui Mihai.... Poate sunt ultimele clipe de viață a unui mare român.... Si poate se intampla o mare minune.... SA SE TREZEASCĂ POPORUL ĂSTA SI SA INDREPTE O MARE NEDREPTATE CARE I S-A FACUT REGELUI MIHAI ÎN '47...

ioan (767 comentarii)  •  9 noiembrie 2017, 14:47

p.s. la p.s....ukljucujuci, funkcionalno!

ioan (767 comentarii)  •  9 noiembrie 2017, 17:02

ati "camuflat" p.s.-ul, baieti? ala-i doar "in recunoastere"...! sa vedeti ce vine dupa...! cird la usa doamnei Firea: "fosti ziaristi" incasindu-si ajutorul social!

Comentează