Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

Viața înainte și după Totti

Cei de la Lazio și cei de la Bologna

Permalink to Viața înainte și după Totti
vineri, 2 iunie 2017, 7:17

Sărbătorirea lui Francesco Totti nu a fost o probă ușoară pentru inteligența noastră de pasionați ai fotbalului. Mai întâi și întâi, după cum ni s-a sugerat de către oamenii cei mai serioși, a fost el atât de mare…? Maradona zice că da, „Totti e cel mai mare jucător pe care l-am văzut în viața mea”. Chiar așa? Există multe obiecții…

25 de minute
Totuși, se acceptă – merita acest spectacol, aceste 25 de minute la capătul a 25 de ani trăiți la Roma cu o fidelitate, azi, incredibilă; vine a doua întrebare: V-a emoționat? Nu se răspunde repede – suntem cică pudici, emoția a ajuns o indiscreție, de nu o culpă. Oameni care știu bine ce este o ironie – ca Radu Paraschivescu – au spus-o liniștit: „Am plâns”. E ceea ce îmi dă curajul să recunosc că am lăcrimat odată cu mulțimea din tribune, la toate prim- planurile unor tați, mame și copii care nu știau ce să facă, să fie triști, să fie bucuroși în clipa asta, când Totti al lor pleacă și e mai viu ca niciodată, spunându-le cât mai sobru: vă iubesc. Mă temeam că va ține un discurs pe o scenă, nemișcat, solemn…

„Inamicii te salută!”
Nu, le-a citit o scrisoare, plimbându-se pe gazon, driblându-și gingaș fetița, s-a mișcat ca în sufragerie – vorba lui Decebal Rădulescu – ceea ce îi dădea o omenie care, lipsită de orice emfază, abia așa triumfa. Nu mă feresc să scriu că pentru mine momentul cel mai acut al festivității a fost acela când am citit pancarta celor de la Lazio: „Francesco, inamicii tăi te salută!”. M-a fulgerat, atât aș fi spus evitând orice moralizare, dacă nu mă ajungea, alaltăieri, o știre indestructibil legată de evenimentul de pe Olimpico. Cu o zi înainte de Totti, după ce Juventus a câștigat cu 2-1 în ultimele secunde la Bologna, pe postul radio al gazdelor intra în direct un fan într-un acces de furie incomensurabilă: „Nu mai suport! Juventus fură…Sper să cadă cu avionul în drum spre Cardiff și să nu mai joace nicio finală în Liga Campionilor”. Asta poate că nu ar fi fost de ajuns ca emisiunea să se închidă, dar moderatorul l-a îndemnat să urle: „Continuă! Și eu vreau ca toți juventinii să moară! Ești vocea mea, ești un mit, ești idolul meu!”. Gazeta de miercuri relata exact ce dezvăluia Corriere și numea momentul ca halucinant.

Rămâne cum a scris Cioran
Să mi se permită să obiectez: nu e halucinant! E cu totul normal în condițiile în care până și corectitudinea morală a devenit multora insuportabilă. Apucatul și moderatorul său or fi ei marginali, dar sunt mai ales semnificativi. Ei ne cer să nu idealizăm sărbătorirea lui Totti, iar mie personal să nu vibrez excesiv de virtuos la mesajul celor de la Lazio. Rămâne cum a formulat Emil Cioran: ura e cel mai rezistent sentiment uman. Urlă cineva de indignare? Moderează cineva acest adevăr?

Comentarii (10)Adaugă comentariu

mg (111 comentarii)  •  2 iunie 2017, 7:45

..melodramă în stil italian.. parcă'l văd pe Alberto Sordi în rolul crainicului.. Da' suntem latini şi ne emoţionează. "La vita e bella"

Anonim (112 comentarii)  •  2 iunie 2017, 7:56

Maestre, va citesc mereu cu o mare placere, chiar daca nu intotdeauna postez comentarii! Da, retragerea lui Totti a fost un eveniment emotionant si ati sesizat corect firescul/omenia momentelor respective! O fi Juventus o echipa urata in Peninsula, insa salveaza onoarea tarii in competitiile europene, ceea ce celelalte castigatoare de Ch. League (Milan si Inter) nu mai reusesc de destul timp! A.

gicu (305 comentarii)  •  2 iunie 2017, 11:20

Sanatate, maestre!

ioan (767 comentarii)  •  2 iunie 2017, 12:24

finalul e din "vikingii",domnule Radu! fain serial! "catalinii" nu ma vor salva-am avut grija sa fie prea tirziu pentru asta!-dar vor face un lucru mult,mult mai important: ma vor razbuna!

vasco (49 comentarii)  •  2 iunie 2017, 13:41

Da,vazand atata emotie sincera venind de la atata de multi oameni...am plans in reprize.Suntem totusi oameni,desi unii pe aici vor sa para altceva,nu sentimentali italieni ci cyborgi nordici.Treaba lor!

ghitza pistolarul (2 comentarii)  •  3 iunie 2017, 7:30

nimic nou... sub soare!...putin respect din partea lor...atata tot.

ovidiu_3003 (143 comentarii)  •  3 iunie 2017, 14:35

da....frumos ...sa stai 25 de ani numai la o echipa ....e minunat ...

ioan (767 comentarii)  •  5 iunie 2017, 4:04

stiu,Oana,cam tot ce trebuie sa stiu despre Doamna Meir! am vazut-o,"la lucru",pe Doamna "de fier" a Regatului Unit!! am citit textele Leliei cind si cum trebuia! ma consider prietenul tau! crezi ca dupa toate astea,un barbat mai poate fi misogin?p.s. razbunarea e arma prostului? prostii "sub clar de luna" stiu care e diferenta dintre bataia unei aripi de fluture si o racheta balistica! baietii destepti-nu! pentru ei, viata e un drept-dreptul hamsterului de-a avea o" rotativa"...! e inutil,Oana,sa-ti repet ca stiu ce fac?

ioan (767 comentarii)  •  5 iunie 2017, 20:11

p.s. fete destepte!? au mai ramas doar doua,Oana-eu zic ca puteti scoate "termenul" din DEX! vin inteligentele si va fi macel...!

ioan (767 comentarii)  •  7 iunie 2017, 20:15

in loc de pamflet: geambasule,m-a sunat "nea costel din cismigiu"! m-a rugat sa-ti transmit ca nu! p.s. de tiz, n-a zis nimic!

Comentează