Radu Cosașu

Excese? Violență? Pamflet? Uitați-le! Așa veți descoperi frumusețea textelor unui ziarist care se definește ca extremist de centru

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Cosașu
„Wow!”-ul lui Lineker

„Wow!”, mi-am permis să exclam și eu, cu entuziasm chiar, aflând de acel „Wow, e om!” cu care a comentat Lineker ratarea de către Messi a penalty-ului din minutul 45, la 1-1, cu PSG. Ca să-i înțelegi geniul conciziei trebuie […]

...

Detaliile unor ”optimi”

Inutil să ne precipităm în comparația prestațiilor lui Messi și Ronaldo sau între cele ale lui Haaland și Mbappe în „optimile” Ligii Campionilor. Ar fi prea abrupt, prea categoric. Dar putem trăi fără judecățile categorice? – fiind în plin faliment […]

...

Prietenul meu „cormoranul”

Poate că voi stârni ceva indignare afirmând aici, fan Manchester United, că fanii lui Liverpool îmi sunt tot mai simpatici și mai apropiați. Știu de ce: ne leagă faptul dureros că am pierdut și noi, și ei, titlul, Guardiola și […]

...

Merci, Giroud!

Merci, Giroud! Merci de două ori: în primul rând pentru golul înscris dintr-o „foarfecă” magistrală, ceea ce azi nu se practică prea des, având în vedere crunta tehnică a apărărilor. Desigur, e un entuziasm puștoiesc la ceea ce L’Equipe numea […]

...

”E Mbappe cel mai bun din lume?”

„Ce se întâmplă, v-ați pierdut mințile?”, extind întrebarea lui Lineker când a auzit că la Liverpool vor să-l dea afară pe Klopp pentru căderea din clasament. O extind, poate o și exagerez după această noapte nu atât de furtunoasă, cât […]

...

Strălucirea unui eseu

În rugby maniera e mai importantă decît scorul

Permalink to Strălucirea unui eseu
vineri, 25 septembrie 2015, 8:18

Marea bucurie a înscrierii unui eseu în meciul cu Franța mi-a adus în minte pe nebunul de Bebică Manoileanu – antrenorul, nuvelistul, belotistul, cu care băteam noaptea bulevardele și el, într-o tranșă lirică clama: „Ascultă-mă, Radule, ne trebuie strălucirea unui eseu!”.

Într-adevăr, ne lipsea această strălucire; îi băteam pe francezi cu 15-14 pe „23”, cu 15-0 pe Giulești, cu cîte 5 lovituri magice ale lui Irimescu, dar nu înscriam nici un eseu; îi băteam jucînd formidabil pe grămadă, țineam bine mingea acolo și o tapam în tușă. Trebuie spus că oricît îi exasperam pe francezi, englezii nu ne suportau și ziceau că nu știm rugby.

Ei nu ne acceptau în Turneul celor Patru Națiuni (la ora aceea) fiindcă nu marcam eseuri, jucam închis, meschin și făceam antijoc. Polemizam degeaba, dar ne iubeam echipa.

După care a venit adevărata nenorocire – modificarea jocului în grămada ordonată: nu mai aveai voie să îngropi mingea acolo; trebuia să o joci imediat, s-o angajezi și să îi dai viață, cum se zice frumos, mai frumos decît în orice sport.

Oricît ar fi de țuguiat, balonul trebuie să trăiască, din mînă în mînă, placaj după placaj. Să nu ne ascundem nici noi: deposedați de știința noastră în grămadă, am avut parte de cîteva eșecuri la limita groaznicului; rugby-ul pe cît e de liric, pe atît poate fi de crud.

După un astfel de eșec, nu am inimă să îl scriu, Emil Cioran, vrăjit și el de vitalitatea acestui joc, a rostit acea frază (relatată de George Astaloș): „Românii cînd nu sînt excesivi, sînt nuli”. Știa ce știa, se pricepea nu numai la rugby. Plătim și azi că am fost excesivi în „grămezi” și cam nuli pe treisferturi.

Totuși încă sîntem obsedați de strălucirea unui eseu, fie el în minutul 70, cînd Franța conducea cu 31-6. Nu o scriu cu bunăvoință – cel mai rău în rugby este să fii binevoitor față de tine însuți. Cel mai greu însă este să înțelegi că în acest joc maniera în care învingi sau pierzi este mai importantă decît scorul de pe tabelă.

Scorul o fi interesînd în fotbal, nu la noi – o scriu cu toată superioritatea noastră, a celor care îi putem striga unei galerii de fotbaliști strecurați printre noi cu huiduielile lor la un Steaua – Dinamo: „La fotbal cu voi, nu aici!”.

Ca atare, fără nici o bunăvoință voi admite că în fața unei Franțe la limita mediocrității, România a ținut 30 de minute, a bravat cît a bravat încasînd două eseuri în final de repriză, nu a avut curajul de a juca la mînă și condusă cu 0-4 la eseuri a găsit puterea unei încercări cu „Bravo!”.

După care s-a muiat total – ceea ce nu e voie cu orice Franță ai juca. Fără bunăvoință, per ansamblu nu am fost catastrofali.

Comentarii (5)Adaugă comentariu

Panda70 (2 comentarii)  •  25 septembrie 2015, 10:56

Bravo maestre, aveti dreptate!

gicu (305 comentarii)  •  25 septembrie 2015, 11:24

Sanatate, maestre!

Obiectiv (18 comentarii)  •  25 septembrie 2015, 13:14

Corect, Maestre! Ati rezumat cum nu se poate mai bine istoria acestui meci cu Franta, necriticand excesiv si laudand realizarea acelei incercari, care a lispit in cazul unor victorii sau scoruri stranse ale trecutului! O.

dragan (767 comentarii)  •  26 septembrie 2015, 6:52

floretist,spuneti?…;de la „bai,anonimule”,la”oameni saraci cu duhul”e o cale lunga;sa ne bucuram domnule Radu?asta inseamna ca (si) a noastra va fi Imparatia Cerurilor? adevarul este ca prietenul d-voastra n-are nici un Dumnezeu si ca eu nu sint Mircea Badea-ma gindesc sa-mi pierd citeva minute din viata si sa-i explic „floretistului”care e diferenta dintre un „mare intelectual”si unul „nu chiar in halul asta de mare…”

Petro Burgener (11 comentarii)  •  27 septembrie 2015, 12:36

Foarte obiectiv articolul! Dar la acel 15-0 pe Giulesti cu Franta a fost si un eseu, Pompiliu Bors, celelate puncte, Ion Constantin.

Comentează