Turul nu ne lasă niciodată plictisiți

Acest articol nu discută despre ce va fi la Belgrad

Nu mi se pare deloc deplasată observația unui telespectator al Turului Franței și anume aceea care-l compara pe Froome cu Chelsea. El a cucerit Turul cu doar 1 minut și 12 secunde în fața lui Quintana, așa cum londonezii bat cu banalul și clasicul lor 1-0. Adevărul e că în Tur, anul acesta, m-am plictisit mai mult de 90 de minute, cît durează un meci. De cînd s-a instalat lider în prima etapă a Pirineilor și pînă-n Alpi, m-am fixat în ideea că Froome a ucis Turul. Deși era favoritul meu, „crima” lui nu mă înveselea: omul nu avea opoziție, și nicăieri absența opoziției nu-mi face plăcere. Contador nu conta, iar Nibali nu se simțea nici el prea bine; rămînea Quintana, care nu ataca, oricît îi striga Manolo Terzian să atace în cățărări.

Aveam parte de „finișuri fabuloase” care mă lăsau rece. Un moment cu adevărat pasionant – cel puțin pentru mine – a fost începutul unei discuții în studio în care Alex Ciocan s-a opus lichidării lui Lance Armstrong ca escroc și ticălos. Nu știu de ce, dar discuția nu s-a încins și îmi pare rău. Pînă-n Alpi, am deplîns noncombatul și tacticile apatice, spectacolul celor două curse, una a evadaților ocazionali și alta a grupului maioului galben, aflat uneori și la 10-15 minute distanță. M-am cam plictisit, dar nu am disperat, căci m-am încredințat naturii și am avut parte de ceva nemaivăzut în vreun Tur – serpentinele de la Montvernier, cu care am început ascensiunea Alpilor. Filmate de sus, în șerpuirea lor magică spre piscuri, erau de-o frumusețe care m-a făcut să schimb o literă din Bardet – cel din fruntea cursei – cu un o și s-o contemplu pe Bardot, Brigitte Bardot.

Și fiindcă nu am disperat, Turul ne-a răsplătit cu patru etape alpestre în care Froome, dominatorul, suveranul, era cît pe-aci să piardă Turul în urma atacurilor lui Quintana. Greg LeMond a spus-o foarte clar; fără Richie Porte, coechipierul lui care l-a tras nebunește pe ultimii kilometri, Froome ar fi fost pierdut. Acum, mai toată lumea îi impută lui Quintana de ce nu a atacat mai devreme. E inteligența, cu totul abuzivă, care apare după orice răzbel. Oricîtă antipatie trezește Froome, nu se poate discuta niciodată cu un „dacă” postbelic. E la fel de valabil să ne întrebăm – tot cu „dacă” – în ce măsură ar fi rezistat Quintana în Pirinei, la atacurile lui Froome și ale echipei lui. Oricum, acest Sky a introdus și în ciclism tactica apărării cinice a unui minim avantaj, a unui 1-0, a unui minut și ceva, lăsînd altora plăcerile controverselor mai mult sau mai puțin indignate.

Apropo, e cazul s-o spun răspicat: nu discut ce va fi miercurea viitoare la Belgrad. Nimic nu mă poate abate de la regula mea personală: orice meci din cupele europene are 180 de minute. Restul e deșteptăciune normală.