STEAUA ↓

În sfîrşit, românii au văzut un meci de calitate: Steaua-CFR

Campionatul e teritoriul în care toată lumea se apără. Vine Fane Stoica pe Dinamo, speculează şi ia trei puncte. Campioana bate Rapidul după ce scoate de două ori, în finalul meciului, mingea de pe linia porţii. Cîrţu bagă măcar ţeava de eşapament a autobuzului în poartă şi ia trei puncte Vasluiului. Ceahlăul intră cu două autobaze în teren şi scoate egal la Galaţi. E ţara apărărilor, e ţara lipsei de veleităţi şi de curaj, e ţara înghesuielii, unde unii joacă şi pierd, alţii bubuie şi se aleg cu puncte.

Steaua-CFR merită pus deoparte pentru că a fost altfel. Pentru că nimeni n-a venit să se zidească pe sine însuşi în pereţi, ca să reziste mînăstirea. Steaua şi CFR sînt echipe bune, cu antrenori buni (o vreme am crezut că Antonio Conceicao nu poate fi decît matroz pe corăbiile lui Magellan, dar a dovedit că are calităţi de căpitan) şi au jucători buni. Yssouf Kone e omul capabil să preia perfect o minge venită de la 40 de metri, Peralta are momente de decar veritabil, deşi pe spate poartă 8, Dubarbier sprintează mereu, Mara dă bine în minge şi e capabil să bată corner direct pe capul lui Dario Flores. Surdu şi Stancu aproape că încep să se scrie împreună, fără pauză, Kapetanos e vîrf adevărat inclusiv în accepţiunea lui Gigi Becali, Onicaş creşte, Golanski aduce echilibru într-o apărare încă bulversată de plecarea lui Goian.

Un meci bun e atunci cînd ambele echipe joacă. CFR a dat gol în minutul 3, dar n-a început să bubuie mingile, patent Florin Marin la Galaţi. Steaua a venit mereu din urmă, şi la 1-1, şi la 2-2, a avut energia tinerească de a se ataca o echipă matură, funcţională şi în lipsa turnurilor Dani şi Cadu şi a semiuşorului Culio, care sigur ar fi avut ceva de spus în jumătatea lui Bergodi.

Le aşteptăm pe CFR şi pe  Steaua în grupele UEFA, să ne lungească şi să ne bucure serile de joi. Sarajevo şi, vorba lui Porumboiu, irlandezii de la Sfîntul Petrică, n-au cum să le pună piedică. Ele şi celelalte patru care mai sînt trebuie să aducă puncte, pentru că tot ele sînt cele care vor vrea să meargă în Europa, cîte 6-7 la număr, anii următori. Restul plutonului e de decor şi se va dezumfla. Poţi să te aperi un meci, două, nu un campionat întreg. Fotbalul se joacă, nu se păcăleşte.

La final, două vorbe şi despre Deaconu. Derbyul a fost bun şi pentru că arbitrul i-a permis asta. A fluierat puţin, i-a lăsat pe jucători să-şi vadă de treabă, a dat cartonaşe puţine, la final, şi numai cînd a fost neapărată nevoie. Craiova-Dinamo, de etapa trecută, putea fi la fel de bun precum Steaua-CFR, dacă n-ar fi avut atîtea întreruperi. Sandu Tudor ştie de ce!

Mulţi români vor să meargă la returul cu Ujpesti. Să aibă grijă!

Ungurii au venit cîtă frunză şi vreo 500 de fire de iarbă la Bucureşti fiindcă pentru ei era vital. Ujpest nu mai fusese în cupele europene de cînd îi bătuseră liechtensteinezii (e corect, oare?) de la Vaduz. Or juca ei în campionatul elveţian, dar tot liechtensteinezi rămîn. Maghiarii sperau să renască în Ghencea, dar şi renaşterea asta trebuie să vină în trepte, nu se poate aşa, deodată! Acesta a fost motivul pentru care au făcut apel la adrenalină, au ţipat prin gări şi au stat pe cîmp, în soare, în aşteptarea meciului. Românii nu i-au primit grozav, le-au mai scris şi un banner porcos rău, de vreo 40 de metri, pe care jandarmioi nu l-au confiscat pentru că nu l-au înţeles, la Editura Kriterion, cea a literaturii minorităţilor, era închis, aşa că n-a avut cine să traducă.

Acum, pe diverse canale, informatice sau canale pur şi simplu, ungurii promit răzbunare. Capetele rase ale “liliachiilor” de la Ujpest vor fi foarte vigilente şi probabil că vor provoca la scandal şi se vor irita la orice silabă rostită în limba română. Cu toate astea, vor merge destui români la Budapesta. Galeria organizată la Bucureşti, plus mulţi stelişti din Bihor, Arad, Satu Mare şi din toate judeţele vestice de unde, la capătul unui drum de cel mult trei ore cu maşina, zăreşti apele Dunării. Cei care se vor duce probabil ştiu ce riscă.

Întotdeauna, că a fost Steaua - Miercurea Ciuc la hochei sau România - Ungaria la fotbal, s-a depăşit limita competiţiei sportive. S-a revizuit Trianonul, s-a revendicat Ardealul, s-au aprins nişte paie care în multe localităţi din Ardeal, acolo unde trăiesc şi români, şi unguri, de obicei stau stinse.

Nu putem sfătui pe nimeni să nu meargă la Budapesta, dar cei care se vor duce trebuie să fie atenţi. La capete sparte, la maşini cu număr românesc lovite sau răsturnate, la tineri alergaţi pe străzi de hoarde rase în cap cu care inclusiv guvernul unei ţări europene civilizate şi curate ca Ungaria are mari probleme. Poate cei care vor să facă shopping în mall-urile din Pesta sau să vadă cetatea de la Buda şi catedrala Sf. Ştefan lasă aceste voluptăţi pentru mai tîrziu, cînd flacăra fotbalului se va stinge. De însoţit Steaua în străinătate vor mai avea cînd şi unde, pentru că Bergodi, Renzo şi “baieeţii”, aşa cum îi place lui Cristiano să pronunţe, accentuînd italieneşte “e”-ul, promit un traseu lung în Europa.

Fosta campioană merge din greşeală în greşeală şi are şanse mari să rateze Europa

Steaua a avut momentul de vîrf al ultimilor ani în prima repriză de pe Riverside, cînd o conducea cu 2-0 pe Middlesbrough, ceea ce adunat cu acel 1-0 de acasă însemna 3-0 pe ansamblul dublei manşe. Nu şocul ratării finalei a dărîmat-o, pentru că în lunile următoare a reuşit să cîştige la mustaţă campionatul şi să intre în premieră Liga Campionilor. A pus-o la pămînt incapacitatea de a înţelege ce se întîmplă cu ea însăşi.

De doi ani şi ceva, de prin primăvara lui 2007, Steaua nu mai ştie ce e cu ea. Întîmplător sau nu, deruta a început în momentul în care Mihai Stoica a părăsit biroul din Ghencea. Timp de aproape 3 ani, el fusese cel care alegea jucătorii buni de adus sub tricoul roş-albastru. A făcut şi el cîteva greşeli, nu toate i-au ieşit, dar nu poate egala performanţele urmaşilor săi în funcţie. Măcar prin amănuntul că Stoica bătea cu pasul stadioanele sud-americane, în vreme ce alţii au văzut un episod din Dallas şi în loc s-o transfere pe Pamela sau pe Sue Ellen, l-au adus pe Toja, faţă de care Boştină, disponibilizatul, avea şi încă are toate atuurile.

Gigi Becali n-a greşit cînd l-a pus preşedinte pe Argăseală, pentru că fostul asistent FIFA e foarte bun pe felia sa. Regulamente, ceva marketing, dar în nici un caz ultimul cuvînt la aducerea de jucători sau la numirea antrenorilor. Acolo au decis cîteva persoane, în frunte cu patronul şi apropiaţii săi. Iar ultimii doi ani şi ceva dovedesc că au decis prost.
Toate hotărîrile importante au venit împotriva firii. Deteriorarea imaginii clubului cu cazul “valiza”. Despărţirea de Hagi. Schimbarea lui Lăcătuş cu Dorinel Munteanu. Reschimbarea lui Dorinel cu Lăcătuş. Acum, renunţarea la Lăcătuş cu trei etape înainte de final campionatului, cînd mai exista o şansă de a prinde Europa League.

Trecută prin atîtea furtuni autogenerate, Steaua nu mai are nici antrenor, nici jucători, nici personalitate. Pe cale de consecinţă, n-are nici puncte. Acum trei ani era de neconceput ca fotbalişti precum Toja, Dayro, Semedo să fie titulari la Steaua. După cum era de neconceput ca în 3 ani Bănel să nu facă nici un progres, iar Ghionea şi Goian, în loc să fie lăsaţi să plece, să fie puşi la conservat în careul propriu, acolo unde se aplatizează pe zi ce trece.

Marii proprietari contemporani au rezultate nu doar pentru că bagă bani, ci şi pentru că declină răspunderile spre anumite persoane. Vorbind la concret, despre patronii dragi lui Becali, Abramovici îi are pe Peter Kenyon şi Guus Hiddink, Ahmetov merge pe mîna lui Mircea Lucescu şi Lubos Michel. Aceştia au personalitate, decid, transferă, antrenează şi răspund.  Sînt cluburi vii, unde oamenii au opinie, în vreme ce Steaua se află sub dictatură şi nimeni n-are voie să bea apă fără voia şefului. În felul ăsta, nu se moare de sete, ci se moare de tot!