RAPID ↓

Hizo pleacă a cincea oară, aşteptînd al şaselea mandat

George Copos i-a trimis pe toţi, cu antrenorul în frunte, în fabrică. Pentru cel mai bun gestionar al crizei planetare, probabil că fabrica e ultima haltă înaintea şomajului. Hizo a ocolit hala cu sedeveuri şi s-a oprit acasă, la Sibiu, unde aşteaptă Provincia şi probabil că nu exclude Capitala. Dacă Halagian antrenează cu succes la 70 de ani, Hizo la 62 e tînără speranţă.

Porecla Dulăul i se potrivea acum vreo 10 ani, cînd încă nu colecţiona atîţia tineri aruncaţi în luptă şi nici X5-uri de prin părţile Moldovei. Acum merge mai degrabă Bunicul, alungat de lîngă locul de joacă în care se zbenguie Răduţă, Ioniţă, Dobroiu, Păun şi ceilalţi.

Într-adevăr, Rapidul a luat bătaie la Mioveni, în Cupă. Dacă presa scria că a pierdut în faţa lui Internaţional II, era acuzată de maliţie. Dar acest lucru a apărut, ca un comentariu, pe site-ul oficial al clubului. Alături de trimiterea în fabrică, suficient pentru oricine să-şi scrie demisia. Într-adevăr, Rapidul a pierdut acasă cu 4-1 în faţa lui CFR, dar rezultatul e oarecum fals, pentru că au existat doi factori perturbatori: portarul şi arbitrul. Dar tot Rapidul, cu Hizo, a dat 24 de goluri pînă înaintea etapei a 12-a, iar Buga şi Herea, acuzaţi de lene din înaltul tribunei, au înscris împreună de 12 ori, mai mult decît întreaga echipă a lui Dinamo, care a marcat pînă acum în campionat doar de 11 ori.

Acum o lună, Emil Mierlă a îndrăznit o caricatură. Priviţi-o! Bunicul îşi plimbă nepoţii, depăşind cu landoul numele mari ale campionatului. Între timp, Timişoara a trecut deasupra, Steaua şi Dinamo au rămas dedesubt. Lui Hizo i-a plăcut, a vorbit despre ea în conferinţa de presă. Cum s-ar spune în armată, a citat-o în ordinul de zi pe unitate.

Păstreaz-o, Bunicule, cu asta rămîi! Peste un an sau doi, cînd negocierile cu urmaşii lui Stache-DDR se vor împotmoli, vei fi chemat de urgenţă, să plimbi cu landoul alţi nepoţi. Pînă atunci, Răduţă şi Ioniţă vor fi produse de export, în club vor intra cîteva milioane pe ei, iar cuvîntul de ordine va fi, ca de obicei, sărăcia. Vei semna imediat, vei mai alăpta un rînd de pui vişinii şi vei mai pleca o dată supărat, după ce vei fi trimis de data asta în atelier, pentru că fabrica va fi închisă din cauza crizei. Oare a şaptea oară mai vii?

George Copos vrea să dea clubul, dar să iasă în avantaj

Patronul spune că nu mai poate nici fizic, nici psihic, nici financiar. O persoană vlăguită, care se refrişează în largul mării, pe velierul personal, ambarcaţiune care acum, la vreme de criză, e cea mai economică din lume, de vreme ce consumă doar un kil de motorină, cît să iasă din rada portului. Apoi, în voia vînturilor şi a valurilor. Nu doar velierul, ci şi Rapiduleţul.

Sleit în cei 17 ani de glorie şi durere alb-vişinie, patronul vrea acum un leu. Un singur leu, un leuţ, a treia parte dintr-un dolar şi a patra dintr-un euro. Nu-i nimic dacă n-are cumpărătorul bani mărunţi, se schimbă la casierie, se dă restul, se face totul legal, se plăteşte şi impozit la stat pentru respectivul legendar leu. Un leu, aşadar. Atît face clubul apărut în 1923, de trei ori campion al României. O sumă modică într-o economie scufundată într-o criză profundă, pe o planetă care, conform prezicerilor patronal-nostradamice se va scufunda, cu precizie, pe 10 ianuarie 2010. Ora n-o ştim încă, dar o vom afla negreşit.

Raţionamentul economic în viziunea lui G.C. e următorul. Vine o persoană şi dă leul respectiv, pentru care primeşte chitanţă. Apoi, o dată împroprietărit, respectivul plăteşte scump această onoare.

Întîi, achită datoria către Taher. Fiind prieten cu Copos, iordanianul a aşteptat ce-a aşteptat, însă nu se ştie dacă faţă de altcineva va mai fi tot aşa de îngăduitor. Apoi trebuie să plătească jucătorii, treaba lui cu ce. Salariile s-au fixat pe vremea cînd Copos încă nu anvizaja criza, în vremurile bune cînd se vorbea doar de farmecul vieţii contrapus antagonic fascinaţiei puterii.

Urmează la rînd dările către stat. Dacă pe vremea cînd era vicepremier şi legumea fiecare literă a Codului Fiscal ştia că va ajunge să se lovească de propriile sale impuneri, patronul probabil că se reorienta şi elabora în regim de ordonanţă de urgenţă nişte acte normative care să reglementeze scutirea de taxe a schiurilor şi a ambarcaţiunilor cu pînze.
În fine, noul ipotetic cumpărător al Rapidului contra sumei de un leu va mai avea o ultimă, imperativă şi imediată obligaţie. Să achite nişte datorii presante pe care clubul le-a făcut la firmele lui George Copos însuşi. Aici e cheia întregii poveşti! Rămînînd la Rapid, lui Copos i-ar fi fost aproape imposibil să-şi autoramburseze aceste sume. Aşa, venind altcineva, s-ar rezolva şi această problemă, pentru că s-ar vărsa banii nu din bugetul unui club falit, ci din ugerul  ipotetic al unei vaci grase, numai bună de muls. (Asemănarea cu lactatele lui Valvis e pur şi simplu întîmplătoare).

Tocmai de aceea, deşi a obosit şi fizic, şi psihic, şi financiar, George Copos va mai trebui să reziste o vreme. Acea persoană, care să accepte contra unui simbolic leu să preia acest Rapid ciuruit financiar, nu s-a născut încă. Acel leu multinvocat nu se va pune prea curînd în circuitul economic, iar Copos va trebui să rămînă ultimul pe punte, cu o mînă pe parîmă şi cu cealaltă pe Codul Fiscal.

Rapid trăieşte, oferind o frumoasă lecţie de supravieţuire în condiţii extreme

Nescufundată nici măcar în zăpada de la Cluj, planeta continuă să plutească. Se fîţîie prin spaţiu, îşi urmează orbitele, se-nvîrte în jurul Soarelui, continuă să creeze condiţii optime legii gravitaţiei.

Undeva la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord, în preajma paralelei 45, nu agenţie de turism, nu cîrciumă cu ciorbă de burtă de pe DN 1, ci banală coordonată
geografică, un om între două vîrste pe care la prînz îl durea aprig stomacul, iar seara, în declaraţiile de la televizor, era răcit, constată că rapidiştii au fost bravi. Repetă asta de vreo 10 ori, e singura remarcă pe care George Copos o poate face la vremuri grele de criză, cînd cuvintele vin la fel de greu ca şi contractele cu statul.

Copos a fost zgîrcit cu cuvintele, tocmai atunci cînd ar fi trebuit să fie generos. Dar asta e starea naturală a patronului, el se desparte cu aceeaşi dificultate atît de laude, cît şi de bani. Cu toate că a lăuda nu costă nimic. Nu poţi să nu-l lauzi pe Rada, sau, în fine, duetul Rada-Manea. Lăudîndu-i, parcă-ţi doreşti să nu facă prea repede Rapidul rost de bani, pentru că atunci iarăşi îşi va dori cine ştie ce antrenor străin, iar Rada va fi trimis, conform regulii locului, la echipa a doua. Trebuie obligatoriu să-l lauzi pe Perjă, omul bun la toate, care acum a fost trecut fundaş dreapta, jucînd perfect şi determinînd schimbarea lui Perreira, adversarul direct.

Trebuie iarăşi lăudaţi ambii Andrade (stoperul a jucat bolnav, sufocat de răceală), Lazăr, care ar putea fi bun cu Serbia, la naţională, sau Mardare, care şi-a regăsit aplombul de la
Vaslui. Şi, obligatoriu, Bozovici. Efortul lor a permis echipei să fie la cîrma derbyului din Gruia, să rateze monumental şi să suspine că n-a cîştigat. Nu poţi să laşi în afara laudelor aceeaşi sărăcie, care a trimis Rapidul în nămeţii din Poiană, la peste o mie de metri altitudine, în vreme ce restul echipelor făceau poze la Mediterana, printre palmieri. Acea săptămînă alpină a dat vigoare unor băieţi care acum zburdă, în timp ce Vieira sau Perreira se minunează văzînd zăpada, iar lui Dayro nu-i iese nimic în frigul de la Braşov.

Deşi derbyul de la Cluj s-a terminat 0-0, Rapid a scos în evidenţă limitele campioanei din vara trecută. Învingătoarea Romei înoată din greu fără Trică, decarul, strategul, catalizatorul care a fost vîndut pentru a fi adus pe o grămadă de bani Frangipane, un tip pe care, dacă ar fi fost valoros, sigur Uhrin ni l-ar fi prezentat pînă acum. Cu mîna ruptă a lui Gabi Mureşan, cu accidentarea lui Cadu, care va dura pînă la finalul sezonului, cu apatia lui Culio sau cu nervii lui Dubarbier, CFR pare o cucoană parfumată, care şi-a uitat poşeta acasă şi cere de la trecători un sfanţ, ca să plătească trăsura.