DINAMO ↓

Rezervă, dublură, erou. Aceştia sînt paşii portarului care aduce puncte

Dolha n-a fost cel mai bun doar la Braşov, ci în toată această toamnă. Să-i punem lîngă el şi pe Andrei Cristea şi Torje. Poate şi pe Lucică Goian,  şi pe Tamaş, uneori pe N’Doye.  Ei sînt acum greii lui Dinamo. Nu Claudiu, nu Prince Adrian, nu Săgeată. Nu Zicu, nu Moţi, nu adusul din Primera, Molinero, care stă în umbra lui Scarlatache.

E un sezon cu totul pe dos. Dinamo nu prea mai atacă, pentru că Bonetti i-a pilit colţii. Stă bine pe teren, iar cînd se clatină, pentru că n-ai cum să nu te clatini atunci cînd ai agonizat aproape un an întreg, vine Dolha.

Fără zgomot, fără promisiuni. În fond, el a venit doar să-l dubleze pe Lobonţ. Să aibă Pisica un pui de rezervă. Cînd s-a accidentat Lobby, se cam speriase. De vreo doi ani nu prea mai apărase, părea emotiv, s-a mai şi lovit. Părea să nu mai vadă malul, înota undeva între nişte bare care nu se văd.

 Braşovul trage 22 de şuturi, 9 pe poartă, Dolha nu ia gol. Nu ia nici la Craiova, nici la Steaua. Cu Urziceniul zboară printre bare, pregătind parcă golul lui Torje, din ultima secundă. Apără bine la Graz, limitează scorul cu Panathinaikos. O statistică plictisitoare în bine. Dolha remarcat, Dolha nota 8, Dolha nota 9. Parcă sînt titluri de ziare ieşite din filmele americane cu personaje care urcă fulminant.

La Ema n-a fost nimic fulminat, ci lent. După Rapid şi Wisla Cracovia, parcă dispăruse. Tuşă, bancă de rezerve, sacul cu mingi cărat în spate, condiţie umilă, de portar de rezervă. L-o fi întrebat vreodată cineva pe un portar de rezervă ce simte şi ce vrea? Să apere bine titularul şi să-i intre şi lui un pic de primă în buzunar sau să greşească titularul şi el să treacă la treabă?

Pe braţul lui Emilian stă acum banderola. El nu e un căpitan etern, precum Mirel Rădoi,  Chivu, Gică Popescu. E un căpitan dobîndit, trudit în plonjoane, rar în declaraţii, vorbind puţin, ca ardelenii, şi plecînd la treabă, să-şi frece coatele şi genunchii de noroiul toamnei. Pe mailul lui nu vine nici o convocare, probabil pentru că nu face parte din GRUP. Acel grup care ia 5-0. Două selecţii, atît a strîns pînă la 30 de ani. Plus un loc în pieptul acelora cărora văd că pe poarta lui Dinamo se trag 9 şuturi pe meci, apărate de un bărbat înalt, pe care lumea îl strigă ca pe o fată.

Un club în haos şi un antrenor slab, dar obraznic

Mircea Lucescu, Halagian, Cornel Dinu, Rinus Israel, Nelu Nunweiller, Ion Marin, Andone, Angelo Niculescu şi alţi mari antrenori care au condus în ani Dinamo ar trebui să se cutremure văzînd cine le-a luat locul. Iar Nicuşor şi Traian Ionescu să se răsucească în morminte.

 Pînă sîmbătă după-amiaza, credeam doar că Bonetti e doar un antenor slab, deşertat la Dinamo de pe cracul kimonoului lui Vizer şi strîns la piept de Nicolae Badea din motive care ne scapă. Apărat de Cornel Dinu în ideea stabilităţii şi de externul Gigi Neţoiu în mod conjunctural, aşa, ca să nu fie de acord cu Borcea şi cu Turcu.

De sîmbătă după-amiaza Bonetti e nu doar nulitate tehnico-tactică, dar şi un prost crescut de prima mînă. El, care a locuit în elitista Romă, care şi-a plimbat ades privirea raskolnikoviană asupra Fontanei di Trevi, s-a declarat oficial, în conferinţă de presă, înalt şi chipeş, faţă de Turcu, în viziunea sa mic şi nenorocos.

Allenatorino (diminutiv menit să-i fixeze dimensiunea), dacă vorbeai aşa de Moratti, te topea în cuptor ca pe cauciuc şi te punea, sponsor, pe pieptul tricourilor! Iar Rosella Sensi întorcea Roma cu două mii de ani în urmă şi te azvîrlea la lei! Fireşte că Turcu nu e Moratti, dar nici Bonetti nu va antrena în viaţa lui Interul sau Roma.

Minusculul Dario e doar pretextul. Înapoia acestui scandal, cele două continente care alcătuiesc Dinamo au plecat în derivă, iar între ele se află o falie cuprinsă de vid. Antrenor poate fi oricine, şi Bonetti, şi Spaghetti, şi Mourinho, cît timp unii acţionari zic într-un fel, iar alţii în altul, nu se va întîmpla nimic bun. De o parte e galeria miliardară de la meciul cu Panathinaikos, cu Borcea şi Turcu dînd în tobe cam degeaba, de cealaltă e liniştitul, calmul, elegantul Nicolae Badea, care inclusiv la meciul de tristă amintire cu Panathinaikos n-a coborît printre plebei să facă zarvă, ci a stat, olimpian, în lojă, în copleşitoarea tovărăşie a ubicuului Vasile Avram. Badea îl are alături pe gnosticul Cornel Dinu, în vreme ce toboşarii se bazează pe ajutorul fraţilor Becali. Giovanni a promis că, prin jucătorii pe care-i impresariază, va avea grijă de Bonetti. Inutil! Bonetti e atît de slab încît se lucrează singur, aşa cum a făcut şi pînă acum. Nu e nevoie de intervenţii, poată să piardă şi neajutat meciurile cu Internaţional şi Oţelul.

Rezumînd, dacă delirul din Groapă se poate rezuma, Badea stă liniştit în lojă, iar ceilalţi bat toba în aer liber. Asta în timp ce Dinamo se duce la fund.

“Un egal cu grecii ar fi extraordinar”, spunea înainte de meci Cristi Borcea, ideologul transformat în toboşar, şef de galerie. Iar Bonetti, acest “Bandierra Rosa”  al tacticii atît a aşteptat. S-a băgat cu fundul în poartă, a fost curajos ca iepurele în faţa vînătorului şi ne-a arătat cum poţi să pierzi patru meciuri acasă în două luni. Pentru o culpă mult mai mică, Bergodi, care uneori mai şi ataca, a fost zburat de la Steaua.

Se va spune că nu Bonetti a ratat penalty-ul din final, ci Niculescu. Dar Bonetti l-a scos pe Boştină şi l-a băgat pe Rus, ca să se baricadeze. Acest lăcătuş mecanic al propriului teren a reuşit să distrugă în cîteva zeci de zile spiritul ofensiv al lui Dinamo, îndepărtîndu-l pe Dănciulescu, ostracizîndu-l pe Niculescu şi apelînd la Zicu doar la greu, cu Zlatna.

A fost seara groanznică a ineficacităţii româneşti, echipele noastre isprăvind cele 360 de minute, adică 6 ore, fără să înscrie. Asta înseamnă că, vorba lui Vasile Turcu, ne tremură chiloţii, că am dat echipele de UEFA (excepţie Steaua, care parcă a jucat ceva în Olanda) pe mîna unor zidari care ridică metereze şi apoi se ascund înapoia lor, tremurînd de frica propriei umbre.

Probabil că nici Bonetti, nici Conceicao, nu ştiu versuri din Nunta Zamfirei. Ca o parafrază la Coşbuc pentru noaptea de joi, ai noştri au făcut trei paşi la stînga binişor şi unul (Steaua) mai la dreapta lor. Adică o bătută pe loc, numită uneori pe la noi şi învîrtita după căciulă. Pe care, fireşte că ne-am mai furat-o o dată singuri.