Fotbal intern ↓

18 echipe sînt prea multe. O spune un preşedinte de Ligă ales de 16 cluburi din 18

Dragomir e îngrijorat de sărăcia cluburilor aşa cum pe capitaliştii globalizaţi, după ce se satură de omoară puricele pe burtă, începe să-i preocupe stratul de ozon.

În Spania, de exemplu, ditamai David Villa povăţuieşte oamenii, la televizor, în cadrul unei campanii naţionale, să nu mai aibă 24 de grade în locuinţe, ci doar 20, pentru că aşa e mai sănătos, iar rezervele energetice ale planetei sînt cruţate.

În România, Dumitru Dragomir crede, sau mai bine zis ştie, că 30-40 la sută dintre cluburi sînt deja pe butuci, iar celelalte nu se simt nici ele mai bine. Şi că ar fi mai nimerit un campionat cu 16 echipe, dacă nu cumva chiar cu 12. Cine poate rămîne, cine nu, nu.

Dacă ar fi rostit această cugetare acum două luni, să zicem, ar fi putut avea ceva probleme la alegeri. Nu mari, ci doar probleme. Poate cîteva cluburi mici ar fi ezitat să-i mai dea sufragiul, dar tot ar fi ieşit. Cum Dragomir e, autodeclarat,  tatăl şmecherilor, a lăsat cugetarea pentru mai tîrziu. Adică pentru acum, cînd pericolul electoral a trecut.

Economic, fotbalistic şi oricum altcumva, el are dreptate. Parcă în 16 ar fi mai bine decît în 18. 12 e varianta de avarie, n-o va pune nimeni niciodată în practică, ea reprezintă doar ameninţarea de mai rău, care e prietenul apropiat al răului. E ca şi cum guvernanţii lansează zvonul că impozitele se vor majora cu 50 la sută, iar cînd ele se majorează doar cu 25 de procente, electoratul începe să ţopăie de bucurie, uite, dom’le, ce băieţi buni sînt guvernanţii ăştia, ne-au iertat şi de data asta!

O fi Dragomir aşa cum zic unii că e, dar nu i se poate contesta că e abil. Şi cu 16 echipe, şi cu 18, salariul său rămîne acelaşi. Nu aici e problema. Ci acolo unde şunca drepturilor de televizare se împarte în felii mai mari, situaţie în care în loc de 18 electori dintre care unii o mai pot lua razna (ultima dată au făcut-o Urzicenii şi Pandurii) ai la dispoziţie 16 clienţi fidelizaţi de oferta financiară pe care le-o faci.

Cum stau acum lucrurile, Mitică Dragomir va fi preşedinte la Ligă şi dacă ea va conţine 18 echipe, şi dacă vor fi 16, 1666 sau două. Nu asta contează. Ci doar faptul că după ce-a fost ales, a lăsat impresia că-i pasă. Că vrea mai puţini, dar mai puternici. E ca şi cum ar mai pune cîteva blocuri de marmură sub soclul propriei statui, a cărei înălţime oricum domina zarea.

Dan Petrescu ne-a avertizat, dar cîţi l-am crezut?

Acum nici o lună, cînd arbitrii mai mult îl enervau decît îi puneau beţe în roate, Dan Petrescu a spus că 90 la sută pleacă. Între timp, pare să plece sută la sută, risipindu-se şi infimul procent pe care-l lăsa pe post de portiţă de întoarcere.

După finalul meciului de la Stuttgart, cînd Unirea n-a reuşit să treacă în primăvara Champions League, dar a izbutit să adune 8 puncte, o cifră lăudabilă şi etalabilă în orice CV, probabil că Petrescu a luat decizia. Indiferent de Krasnodar, de Peninsula Arabică sau de alte oferte. Probabil că singurul lucru care l-a făcut să mai stea puţin în cumpănă a fost împerecherea la sorţi cu Liverpool. Ei, da! Asta da ocazie, să-ţi poţi etala opera şi stilul pe Anfield Road, acolo unde orice fotbalist şi orice antrenor îşi dau examenul vieţii!

Dar dubla cu  Liverpool ar fi însemnat să mai rămînă la Urziceni, să mai înceapă o pregătire şi, practic, să-şi asume şi sezonul de primăvară. Cu nişte băieţi din ce în ce mai bravi şi de ascultători, dar şi din ce în ce mai neplătiţi. Plus că unora dintre ei, după isprăvile din Ligă, poate că le sclipeau ochii să plece la mai bine.Iar dacă un patron cu probleme în onorarea primelor de titlu, care trebuiau să vină de-acum vreo jumătate de an, ar fi avut oferte pentru mijloacele fixe din dotare, oare ar fi ezitat să le vîndă? Probabil că nu!

Nimeni nu-i garanta lui Dan Petrescu încă un titlu dacă ar fi rămas la Urziceni. Spre deosebire de anul trecut, acum adversarii sînt avizaţi, ştiu că Unirea e o forţă, nu doar o întîmplare fericită care a cîştigat campionatul trecut pentru că o mare parte din sezon rivalii au luat-o la preţ de matineu. Apoi, chiar dacă ar mai fi cîştigat o dată titlul, ce mare scofală ar fi fost? Măcar pentru români, orice plăcere e ispititoare şi interesantă prima dată, apoi devine banalitate. Manchester United are forţa morală de a trage la titlu zeci de ani la rînd, e greu de crezut că şi Unirea Urziceni poate proceda la fel

Inclusiv campioană încă o dată, nimeni nu garanta că mai face din nou 8 puncte în grupă. Poţi pica împotriva lui Inter sau Barcelonei, poţi ieşi din formă, există riscul ca adversarii de la anul să nu se mai întreacă în autogoluri precum cei de acum. Şi-atunci, o nouă aventură europeană, înainte de a fi o ispită şi o sursă de bani, e şi un risc. Cînd ai dus o echipă pînă la acest nivel, e bine să pui punct. Dan Petrescu l-a pus, nu înainte de a-şi colecta al doilea trofeu consecutiv de antrenor al anului. Exact cînd trebuia.

P.S. De-acum înainte, orice antrenor va veni la Urziceni, român sau străin, va fi comparat inevitabil cu Dan Petrescu. Bursucul a fost constructorul. Următorii vor trebui doar să şteargă praful, dar asta poate fi mult mai greu decît construcţia însăşi.

Giovanni&Victor sînt rugaţi să salveze fotbalul din nămeţi

Vorbim de fraţii Becali convenţional, deşi impresar cu acte mai e doar Victor. De cîţiva ani Giovanni şi-a luat acel chip de Scarface retras de pe piaţă şi pare să dirijeze totul din umbră, de pe acea scară amplă din marmură, înconjurată de oglinzi. Oficial nu se bagă, dar neoficial e peste tot, la Firenze,  la Milano, la Novi Sad, la Groznîi, la o tablă în Pipera, sau la magazinul Junior. Acolo e acum Tribunalul şi o dată pe lună se dă cu scara rulantă care ducea pe vremuri la raionul de galanterie, în drum către un proces despre care şi în 2020 se va spune că s-a tot amînat

Ani de zile, mediile naţionaliste, tulburate de adînci simţiri patriotice, i-au privit pe fraţi ca pe nişte fiinţe veroase, puse pe căpătuială, care sug de fotbalişti trupul plăpînd al patriei. Tribuna lui Dinamo le-a strigat în repetate rînduri “Becali, vinde-o pe mă-ta!”, de fiecare dată cînd un fotbalist trecea de la un club care plătea prost la fotbalul pe bani adevăraţi.
Acum, tot ei sînt rugaţi să salveze Dinamo. Acţionarii îi imploră să facă ceva, să reuşească să plaseze profitabil, pe unde s-o putea, forţa de muncă excedentară şi mult prea bine plătită. Gen Tamaş, Prinţul, Zicu, Marius Niculae şi cine o mai fi. Fără acţiunea comercială a fraţilor Becali, vorba lui Borcea, Dinamo s-ar putea să nu mai deschidă porţile la primăvară.

Dacă e să pronosticăm, fraţii Becali vor vinde în această iarnă măcar cîţiva cîini excedentari. Dacă au reuşit să-l plaseze la TSKA Sofia pe Florentin Petre la 34 de ani şi cu o hepatită C la activ, dacă sînt pe cale să-l aşeze tot la bulgari pe Pancu, şi el la aproape 33 de primăveri, imposibil să nu-i găsească echipă lui Zicu la 26. Unde, e greu de spus, dar Rusia e atît de mare încît nici Ţarul nu ştia unde se termină.

Şi, apropo de Rusia. Mutu e pe cale să plece la Zenit, acolo unde îl doreşte chelia lucitoare a lui Spaletti. Zenit nu e în Il Calcio, dar, dacă Mutu va merge acolo, probabil c-o va face pe dublul salariului de la Florenţa. Cît timp Chivu a fost cu fraţii Becali şi Mutu cu altcineva, Cristi a avut 5 milioane salariu, iar Adi cel mult două. Asta în condiţiile în care, în general, fundaşii sînt plătiţi mai prost decît atacanţii. În cele 5 milioane e şi talentul fraţilor de a-l licita  joia la Barca şi vinerea la Real, pentru a i-l pune, în cele din urmă, sîmbăta în braţele lui Mourinho la Inter. Faceţi pariu că dacă pleacă Mutu la fostul Leningrad ia măcar 4 milioane salariu? La 31 de ani, pentru că la 26 Juve îi dădea doar un milion şi ceva.

Asta înseamnă să te pricepi, cu riscul de a trece în ochii mulţimii drept afacerist veros. Iar cei care-ţi dădeau cu tifla s-o vinzi pe mă-ta să-ţi pună în braţe argintăria de consignaţie, spunîndu-ţi că fără banii de pe ea nu ies în primăvară.