Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Turneul candidatilor

Ieri, Marcel Pușcaș a spus că intenționează să candideze. Cristi Balaj, alt nume vehiculat, a lăsat de înțeles că Generația de Aur îl va susține pe Florin Prunea, fără să precizeze dacă el însuși va intra sau nu în cursă. […]

...

Butoaiele galezilor, programul nostru 

Când remizezi acolo unde Bosnia, pe care noi am învins-o nu demult la ea acasă, tocmai a câștigat cu 4-0, nu prea e bine. Dar când scoți remiza cu doi oameni mai puțin și la capătul unei călătorii demne de […]

...

Niște oameni bătrâni pe iarba Craiovei

Pe Balaci îl știe toată lumea, e omniprezent la Craiova chiar și atunci când antrenează în Oman. Cârțu (azi face 62 de ani, deși nu-i arată, La mulți ani, Sorinaccio!) apare frecvent la televizor. Cămătaru, Țicleanu și Geolgău sunt activi […]

...

Nervii lui Stoican și arbitrajul de altădată

Cam prea mare circul pentru un aut dictat invers, de la executarea căruia până la golul primit de ieșeni au trecut 37 de secunde! E clar că ieșenii au căzut în plasa întinsă de Dan Petrescu, în declarațiile lui insistente […]

...

Dobrin, Balaci, Hagi, cum ați putut trăi nebranduiți?

Era 1922, echipa României mergea cu trenul la Belgrad pentru primul ei meci și avea în delegație doi bucătari, unul să gătească cu untdelemn pentru regățeni și celălalt cu untură de porc pentru mult mai numeroșii bănățeni și ardeleni care […]

...

Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Oricine caută în arhivă va vedea că acest blog a început în vara lui 2006. Dar e fundamental greșit. Blogul a apărut de fapt cu peste treizeci de ani mai devreme, cînd scriam în minte cronicile unor meciuri reale sau imaginare.

Acest blog s-a ivit în tribunele Centralului, când numele stadionului de astăzi, Ion Oblemenco, încă trăia, juca și dădea goluri. S-a șlefuit apoi cu Craiova maxima, via biblioteci, ziare vechi și alte inutilități ale mileniului trei, care într-o casă de familist cu greu își mai fac loc în pod.

Acest blog exisă pentru că măcar o dată pe lună mă refugiez în sus-amintitul pod pentru cîteva ceasuri. Acolo stau între file îngălbenite, cu Oblemenco, Balaci, Dudu Georgescu, Dobrin, cu Mircea Lucescu brunet și creț în echipamentul lui Dinamo, cu stîngaciul de vis Puiu Iordănescu într-o poză în care-și lăsase mustață și avea perciuni.

De-acolo vine blog, din acei ani de amintiri. Dintr-un timp în care nu existau comment-uri, ci scrisori pe adresa redacției. Nu exista google, ci bibliotecă. Din poze alb-negru și din tipar înalt.

După ce aproape douăzeci de ani am avut telefon mobil cu taste, de vreo lună am primit un aparat sofisticat, plus vreo doi giga pe lună în abonament. Neașteptatul șoc tehnologic riscă să-mi schimbe tabieturile, rărindu-mi vizitele în pod și îndemnându-mă să scarpin tot mai des acest touch-screen în căutarea unor vremuri în care răsfoitul era un gest frecvent. Chiar, ați observat că atunci când glisezi cu degetul pe ecran faci cam același gest ca și cînd ai răsfoi o carte?