Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Comitetul de Execuție Prezidențială

Am înțeles odată pentru totdeauna că nu e nimic penal în stenogramele publicate de câteva zile încoace în Gazetă! Ni s-a spus de o mie de ori că toată acea desfășurare de mizerii, jigniri și metode demne de NKVD a […]

...

Nimic despre fete?

A trecut deja primul weekend de după (re)alegerile de la FRF și ar fi bine să aflăm care sunt cele mai importante lucruri întâmplate între timp, în aceste zile. Nu din presă, că ea minte, e aservită unor găști. Ci […]

...

Rezistența din alți munți

Lupescu a avut o campanie scurtă. O lună și ceva e, firește, mult prea puțin față de patru ani, cât a tras Burleanu, zi de zi, ca să câștige aceste alegeri. N-ai cum să aprofundezi, n-ai cum să duci muncă […]

...

Cât fior mai provoacă Generația de Aur?

Sigur că votul n-a părut tocmai secret, buletinele de vot se reflectau în geam și de acolo în camera operatorului de la Telekom Sport, care a reușit să surprindă în direct mare parte din tainele scrutinului. Sigur că n-a fost […]

...

Dioszegi a întors și obrazul celălalt

Puțin peste 4.000 de euro aplicați unei echipe care o comite în asemenea hal și care primește peste un milion din drepturi tv nu înseamnă absolut nimic. Dar sancțiunea a fost aplicată în baza unui regulament anacronic, incomplet, făcut cu […]

...

Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Oricine caută în arhivă va vedea că acest blog a început în vara lui 2006. Dar e fundamental greșit. Blogul a apărut de fapt cu peste treizeci de ani mai devreme, cînd scriam în minte cronicile unor meciuri reale sau imaginare.

Acest blog s-a ivit în tribunele Centralului, când numele stadionului de astăzi, Ion Oblemenco, încă trăia, juca și dădea goluri. S-a șlefuit apoi cu Craiova maxima, via biblioteci, ziare vechi și alte inutilități ale mileniului trei, care într-o casă de familist cu greu își mai fac loc în pod.

Acest blog exisă pentru că măcar o dată pe lună mă refugiez în sus-amintitul pod pentru cîteva ceasuri. Acolo stau între file îngălbenite, cu Oblemenco, Balaci, Dudu Georgescu, Dobrin, cu Mircea Lucescu brunet și creț în echipamentul lui Dinamo, cu stîngaciul de vis Puiu Iordănescu într-o poză în care-și lăsase mustață și avea perciuni.

De-acolo vine blog, din acei ani de amintiri. Dintr-un timp în care nu existau comment-uri, ci scrisori pe adresa redacției. Nu exista google, ci bibliotecă. Din poze alb-negru și din tipar înalt.

După ce aproape douăzeci de ani am avut telefon mobil cu taste, de vreo lună am primit un aparat sofisticat, plus vreo doi giga pe lună în abonament. Neașteptatul șoc tehnologic riscă să-mi schimbe tabieturile, rărindu-mi vizitele în pod și îndemnându-mă să scarpin tot mai des acest touch-screen în căutarea unor vremuri în care răsfoitul era un gest frecvent. Chiar, ați observat că atunci când glisezi cu degetul pe ecran faci cam același gest ca și cînd ai răsfoi o carte?