Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Nea Imi și portocala lui Blazevici

În toamna lui 1993, Steaua a obținut una dintre cele mai dramatice victorii din lungul ei traseu european. După ce pierduse cu 2-1 la București în fața Croației Zagreb (ce echipă!, fostul și ulteriorul Dinamo Zagreb, cu Vlaovici, Jelicici, Halilovici, […]

...

Play-off&out, la trântă cu logica

Așadar, Steaua e liderul nostru oficial, cu 27 de puncte, golaveraj 2-0. Pe locul secund e Viitorul, cu același număr de puncte, 27, dar cu golaveraj mai slab, 0-0. Logic, nu? În orice matematică din lume, 2 e mai mare […]

...

Viitorul ulterior

Bogdan Țâru stă pe un fotoliu cu niște foi în față și cu un pix în mână. Semnează prelungirea contractului cu Viitorul până în 2021. Dacă PR-ul acțiunii e sărăcăcios – poate c-ar fi fost nevoie de un tricou, de […]

...

Remontada la români

Neepuizând semnele de exclamare pe care le datorăm întâmplărilor de pe Camp Nou, se cuvine să ne amintim că și noi, românii, am fost martorii unor evenimente cumva comparabile. E adevărat, pierdute în negura vremurilor, situate la cu totul altă […]

...

Pe Facebook i-am bătut deja!

Pe pagina de Facebook a Federației, la 8:30 dimineața, se înșirau selecționabil după selecționabil, caracterizare după caracterizare, speranță după speranță. Manieră europeană, exercițiu de comunicare absolvit cu notă maximă. Dialog, participare, punte între selecționer și suporteri. Mileniul trei, desfășurat în […]

...

Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Oricine caută în arhivă va vedea că acest blog a început în vara lui 2006. Dar e fundamental greșit. Blogul a apărut de fapt cu peste treizeci de ani mai devreme, cînd scriam în minte cronicile unor meciuri reale sau imaginare.

Acest blog s-a ivit în tribunele Centralului, când numele stadionului de astăzi, Ion Oblemenco, încă trăia, juca și dădea goluri. S-a șlefuit apoi cu Craiova maxima, via biblioteci, ziare vechi și alte inutilități ale mileniului trei, care într-o casă de familist cu greu își mai fac loc în pod.

Acest blog exisă pentru că măcar o dată pe lună mă refugiez în sus-amintitul pod pentru cîteva ceasuri. Acolo stau între file îngălbenite, cu Oblemenco, Balaci, Dudu Georgescu, Dobrin, cu Mircea Lucescu brunet și creț în echipamentul lui Dinamo, cu stîngaciul de vis Puiu Iordănescu într-o poză în care-și lăsase mustață și avea perciuni.

De-acolo vine blog, din acei ani de amintiri. Dintr-un timp în care nu existau comment-uri, ci scrisori pe adresa redacției. Nu exista google, ci bibliotecă. Din poze alb-negru și din tipar înalt.

După ce aproape douăzeci de ani am avut telefon mobil cu taste, de vreo lună am primit un aparat sofisticat, plus vreo doi giga pe lună în abonament. Neașteptatul șoc tehnologic riscă să-mi schimbe tabieturile, rărindu-mi vizitele în pod și îndemnându-mă să scarpin tot mai des acest touch-screen în căutarea unor vremuri în care răsfoitul era un gest frecvent. Chiar, ați observat că atunci când glisezi cu degetul pe ecran faci cam același gest ca și cînd ai răsfoi o carte?