Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Miron Cozma nu e peste tot acasă

Mircea Dridea dă lovitura de începere la barajul Petrolului și un stadion întreg îl ovaționează. Are 80 de ani, dintre care peste 60 i-a dedicat fotbalului din Ploiești. Inginer, jucător de șah clasificat, fost atacant cu goluri inclusiv în echipa […]

...

Cele 50 de milioane de fluturi ai lui Mititelu

Fostul patron al fostei Craiove nu mai vrea 258 de milioane de euro de la LPF și FRF, se mulțumește cu 50. 15 acum, ceilalți 35 în rate, timp de 10 ani, plus dobânda aferentă. Plus loc în liga a […]

...

Gata, nu se mai moare!

Perspectiva sumbră Dacă la Apel s-ar fi menținut deciziile instanței de fond, la ora aceasta Mititelu ar fi comandat deja mobilier nou pentru Casa Fotbalului și pentru sediul Ligii. Suma de 220 de milioane de euro (240 sau chiar 260 […]

...

Iată jucătorii pe care nu-i avem!

Ardelenii sunt mai așezați, la 0-2 pe teren propriu, la Ploiești sau la Craiova, ar fi avut nevoie de vată în urechi, iar în Giulești ar fi fost deja în sprint pe șine. Zilele trecute Daum se jelea că n-avem […]

...

De vină nu e Daum, ci Simona Halep

Toată săptămâna trecută meciul de la Varșovia a stat ascuns în spatele zgurei de la Roland Garros, în spatele tatonărilor cu Budescu și chiar în fundalul ajungerii lui Dan Petrescu la CFR. Mereu, pe site-uri apăreau rachete, zgură roșie și […]

...

Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Oricine caută în arhivă va vedea că acest blog a început în vara lui 2006. Dar e fundamental greșit. Blogul a apărut de fapt cu peste treizeci de ani mai devreme, cînd scriam în minte cronicile unor meciuri reale sau imaginare.

Acest blog s-a ivit în tribunele Centralului, când numele stadionului de astăzi, Ion Oblemenco, încă trăia, juca și dădea goluri. S-a șlefuit apoi cu Craiova maxima, via biblioteci, ziare vechi și alte inutilități ale mileniului trei, care într-o casă de familist cu greu își mai fac loc în pod.

Acest blog exisă pentru că măcar o dată pe lună mă refugiez în sus-amintitul pod pentru cîteva ceasuri. Acolo stau între file îngălbenite, cu Oblemenco, Balaci, Dudu Georgescu, Dobrin, cu Mircea Lucescu brunet și creț în echipamentul lui Dinamo, cu stîngaciul de vis Puiu Iordănescu într-o poză în care-și lăsase mustață și avea perciuni.

De-acolo vine blog, din acei ani de amintiri. Dintr-un timp în care nu existau comment-uri, ci scrisori pe adresa redacției. Nu exista google, ci bibliotecă. Din poze alb-negru și din tipar înalt.

După ce aproape douăzeci de ani am avut telefon mobil cu taste, de vreo lună am primit un aparat sofisticat, plus vreo doi giga pe lună în abonament. Neașteptatul șoc tehnologic riscă să-mi schimbe tabieturile, rărindu-mi vizitele în pod și îndemnându-mă să scarpin tot mai des acest touch-screen în căutarea unor vremuri în care răsfoitul era un gest frecvent. Chiar, ați observat că atunci când glisezi cu degetul pe ecran faci cam același gest ca și cînd ai răsfoi o carte?