Fețele noi ale fotbalului

Pe primele pagini de peste tot, din toată lumea, sunt, deocamdată, chipurile împietrite și perplexe ale lui Messi și Ronaldo.

Suferința celor mari, puternici și bogați atrage mereu. Tragedia se vinde bine, se savurează, semnele de exclamare fac accesări.

Prezentul începe abia pe paginile următoare. Oricât de fulminantă ar fi ascensiunea unui tânăr ca Mbappe, oamenii întâi ronțăie niște texte despre prăbușirea miturilor și abia apoi încep studii de mecanică despre mișcarea uniform accelerată a lui Kylian. La 19 ani, puștiul are deja tricoul de decar al lui Platini sau Zidane, ceea ce e enorm. În Argentina 1978, la 23 de ani, Michel încă purta 15 pe spate, iar în 1994, când Zizou putea bifa primul Mondial, la 22 de ani, stătea acasă cu Franța cu tot, eliminat în ultima secundă de vecinul nostru, Kostadinov. Platini a jucat cu 10 la Mondiale abia la 27 de ani, iar Zidane la 26. „Zen”-ul anului 2018 face acest lucru când încă e adolescent.

Da, Mbappe e figura cea mai reconfortantă de până acum a Mondialului. Dar nu e numai el. Lucas Hernandez are 22 de ani, ca și celălalt lateral, Benjamin Pavard. Faza de la golul al doilea, egalizator, al Franței, e a celor doi tineri. Demaraj Hernandez pe stânga, a lui Lucas, tatonat, centrare înapoi de la limita fracturii de tibie și șut cu mingea învârtită al necunoscutului Pavard, fotbalistul lui Stuttgart. Probabil că e cea mai frumoasă fază din istoria fotbalului lucrată de doi fundași laterali!

Și nu sunt doar ei. Uruguayul megastarurilor Suarez și Cavani propune trei ministaruri pentru acest Mondial, dar și pentru următoarele două-trei. Optarul Nandez, de 22 de ani, ară mereu, ca un plug de lux, și probabil că nu va mai sta mult la Boca Juniors.

Lucas Torreira, de la Sampdoria, tot 22 de ani, un metru și-un pic, avea doar două selecții înaintea Mondialului, dar nu l-a lăsat pe Crstiano Ronaldo să respire. Însă peste ei e Rodrigo Bentancur. Omul lui Juve a împlinit 21 de ani zilele trecute, pe 25 iunie și în meciul cu Portugalia a reușit cel mai frumos dribling al Mondialului, cu călcâiul, în tușă, în fața lui Bruno Fernandez, care nu e nici el vreun ageamiu. Dacă nu credeți, întrebați-i pe fecesebiști, nu-l uită din meciul cu Sporting. Pentru conformitate, driblingul de vis, cu călcîiul, vine de la un fotbalist de 1,87m, care joacă mijlocaș central, un post în care principalul mijloc de producție e latul piciorului.

Și ar mai fi câțiva englezi, câțiva belgieni, poate Gabriel Jesus (21), poate mexicanul Hirving Lozano (22), sigur columbianul Yerry Mina (23), dar și colegul său de linie, Davinson Sanchez (21), titular la Tottenham și autorul celei mai frumoase deposedări a Mondialului, în meciul cu Senegal. Toți aceștia sunt semnalul de alarmă că fotbalul Planetei cam încremenise în războiul Messi-CR7, aceși York și Lancaster ai pasiunilor și ai Baloanelor de Aur din ultimul deceniu.