Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Dinamo Zagreb combate „teoria figurii frumoase”

La lista deja lungă a glumelor pe seama lui The Special One mai putem adăuga una: între Tottenham și CFR Cluj nu e mare diferență, de vreme ce ambele au fost eliminate de Dinamo Zagreb dincolo de timpul regulamentar de […]

...

Mirel Rădoi. Virusul și selecția

Un pachet de trei meciuri ale echipei naționale cu selecționerul în izolare e ca o nuntă la care mirele și mireasa, sau măcar unul dintre ei, nu pot participa. Din păcate, pe titularul băncii tehnice a echipei l-a lovit virusul […]

...

Piedici în calea Oștirii

A sosit sâmbăta Meciului Secolului. Nu Fischer-Spaski la Reykjavik, nu Cassius Clay-Foreman la Kinshasa lui Mobutu, nici vreun Borg-McEnroe, cinci ceasuri la Wimbledon.

Acelea au fost ale secolului trecut. Ale mileniului trecut, mai precis, o perioadă a sportului și a […]

...

Gueye nu trebuia să fie subiect de prima pagină!

Nu putea fi în altă parte decât la Dinamo și nu putea fi altcineva decât Magaye Gueye. Așa cum în criminalistică există acele profiluri lombrosiene (de la medicul italian Lombroso), care indică posibilul făptaș după fizionomie și comportament, așa și […]

...

Mario, talibanul emoției

I se spune Mario, dar de fapt îl cheamă Marius Nicolae. Acel Mario italienizat e util mai ales pentru eliminarea confuziilor, pentru că îl desparte o singură vocală, „o” în loc de „u”, de un fost mare fotbalist, Marius Niculae. […]

...

Craiova tuturor sporturilor

Cupa EHF, luată cu entuziasm de oltence în sala proprie, se compune din două părți, care nu sunt toartele și vasul propriu-zis. Prima parte e handbalul în sine, cu semicercuri, porți și câte șapte jucătoare. A doua e publicul, fenomenul […]

Permalink to Craiova tuturor sporturilor
duminică, 13 mai 2018, 9:23

Cupa EHF, luată cu entuziasm de oltence în sala proprie, se compune din două părți, care nu sunt toartele și vasul propriu-zis. Prima parte e handbalul în sine, cu semicercuri, porți și câte șapte jucătoare. A doua e publicul, fenomenul creat în jurul echipei.

Să începem cu handbalul. El are o tradiție medie în Craiova. Sub București, Baia Mare, Timișoara (la băieți) și sub Vâlcea, Zalău, Bacău și, iarăși, București, la fete. În anii șaptezeci, Craiova, echipa masculină, promova în prima ligă. Meciurile se jucau la Institut, pe Calea București, în aer liber, pe bitum.

Venea Steaua cu Gațu, Birtalan și Kicsid, venea Dinamo cu Licu, Penu și Grabovski, venea Minaurul cu Palko și Mironiuc, un fel de precursori ai lui Maricel Voinea. Înfrângerile oltenilor erau aspre, la 10-15 goluri, într-o perioadă în care nu se marca așa mult ca azi.

Un scor firesc al acelor ani era 14-12 sau chiar 12-10, azi se ajunge frecvent la 35-30. Se juca mai mult în câmp, se dribla mai mult, azi driblingul în handbal aproape c-a dispărut, fiind înlocuit de brânciul pe semicerc, urmat de șutul la poartă.

Vedetele Craiovei erau un Rădulescu, creț, înfoiat, care semăna cu Joe Dassin, și un Florescu, extremă dreaptă, care avea genunchere ample, cu mult burete îndesat peste rotule, altfel plonjoanele ar fi lăsat sânge pe bitum. Copil fiind, intram tiptil după ei în cantina studențească unde mâncau, îmbrăcați elegant, cu pantalonii evazați călcați la dungă. Odată, Florescu mi-a făcut cadou prăjitura lui, savarină, parcă.

Au urmat, în ani, Paul Stuparu, apoi Gheorghe Dumitru, Gică, așa cum îi spuneau toți. Era un centru puternic, creț, care a fost convocat de mai multe ori la echipa națională, a albit de tânăr și s-a și prăpădit de tânăr. Apoi vedete locale au fost Agapie, Barcan, Sebastian Dobeanu, dar performanțe s-au obținut mai târziu, când au venit „stranierii”.

În sensul că Robert Licu era bucureștean, fiul marelui Ghiță Licu, iar Costică Neagu, o extremă de spectacol, de la Buzău. La fete, mișcarea a fost ceva mai slabă, abia spre anii ’90, cu profesorul Sbora și cu Victorina Bora s-a scos capul.

Am împrăștiat pe masă aceste poze alb-negru cu zimți pe margine pentru a arăta că la Craiova nu există un public de handbal, așa cum există în mod certificat un public de fotbal. În schimb, există un public de sport, un public de atmosferă, de atașament.

Spre finalul anilor optzeci, Craiova era campioană la volei fete, avea drumuri lungi în cupele europene, iar atmosfera din vechea Polivalentă, înainte ca ea să ardă în toamna lui 1994, era aceeași ca la finala cu norvegiencele, incluzând chiar și oamenii din fața sălii, deși pe atunci nu existau ecranele-gigant.

Aplauze și plecăciuni pentru Bogdan Burcea (tatăl său era antrenor în anii evocați mai sus), Dumanska și pentru tot ce înseamnă handbal propriu-zis. Și aplauze pentru sufletul revărsat spre teren din tribune și de dincolo de ziduri, din afara sălii. Sub asemenea dogoare umană, ieși campion la orice, inclusiv la curling. N-ai cum altfel, oamenii te obligă!

Comentarii (31)Adaugă comentariu

Dan T (17 comentarii)  •  13 mai 2018, 9:40

Macar pentru a le cinsti victoria acestor fete si a mentine stafeta acolo sus baietii lui Mangia ar trebui sa se mobilizeze sa bata FCSB. Chiar daca-i va fura arbitrul, sa se ridice si sa revina, sa fie precum handbalistele oltence.

Vlad (8 comentarii)  •  13 mai 2018, 10:38

Intotdeauna un public numeros si dedicat poate influenta in bine evolutia echipei. Cam asta se intampla la Craiova si rezultatele incep sa apara. Pe deplin confirmat la handbal, cu mari sperante la fotbal!

Unu oarecare (4 comentarii)  •  13 mai 2018, 11:07

In sfarsit un articol despre handbal, despre SCM Craiova. Fara venin si refularile lui geambasu. Bravo nea Buzarine! Ma asteptam sa scrii putin si despre meci, despre cum s-a luotat Florianu, mereu cu doua -trei adversare, incoltind-o, tragand-o, impingand-o, despre Aluce si Nikolic, excelente, despre bataliile de pe semicercul nostru, Tudor si Trifunovic contra lui Bratsett, dincolo Bobana contra lui Bratsett si Lunde. Despre cum a reusit Ticu , o jucatoare scunda, excelenta ieri, sa strapunga apararea masiva a norvegiencelor, despre Iulia cu paradele ei si iesirile la interceptie, oprind contraatacurile fulger ale adversarelor. O victorie imensa, un sezon incredibil, in care au dus greul 9-10 jucatoare. Un public fantastic, nu am cuvinte pt a descrie ce simt. O lectie de handbal predata norvegienelor, mai ales in prima repriza, venite la Craiova cu jucatoare foarte experimentate, cu nenumarate finale si titluri, surorile Lunde, Tomac, Sulland... Felicitari intregii Craiove, Olteniei, Romaniei!

ovidiu_3003 (341 comentarii)  •  13 mai 2018, 11:10

Asa este la Craiova exista un public de sport ...maine stadionul va fi arhiplin ...ne am saturat de infrangeri in fata fcsb ului ...

Un spectator (42 comentarii)  •  13 mai 2018, 12:22

Excelent articol. Felicitari! Publicul oltean a fost intotdeauna jucatorul in plus al echipei. Pe vremea Stiintei veneau spectatori din toate colturile Olteniei. Publicul a creat Craiova Maxima.

Sile (7 comentarii)  •  13 mai 2018, 12:34

Public, nepublic, dar daca nu ajutau si arbitrele sarboaice nu castiga craiova niciodata... asta e adevarul brut si nefardat.

gelu (5 comentarii)  •  13 mai 2018, 12:41

a tuturor sporturilor, a lui stefan andrei, adian paunescu si a tuturor pilelor..la craiova s-a dat un vagon de bani publici pentru construirea unei sali de sport si a unui stadion modern, pentru alte zone ale tarii, nu-i voie, ca nu platesc impozite, decat oltenii! dupa aia, in mod ipocrit, marii jurnalisti se intreaba: ce se intampla cu sportul romanesc? pai se intampla, ca s-a umplut guvernul de teleormaneni si olteni, care batjocoresc tara in ultimul hal!!!

x (2 comentarii)  •  13 mai 2018, 12:59

sile esti un mare prost si *** si idiot asta e adevarul pur si nefardat

x (2 comentarii)  •  13 mai 2018, 13:04

sile esti un prost

Unu oarecare (4 comentarii)  •  13 mai 2018, 13:10

@Sile: ia explica-ne tu cum ne-au ajutat sarboaicele. Scurt si argumentat. Dar explica-ne si arbitrajul din tur. Cu doua mingi scoase din poarta, faza cu Nikolic marcand, apoi intoarsa la 9m, aia a fost cureasa pe tort. Jocul extrem de dur, mai ales la Florianu, in saritura, mana in gat, trantita de podea, nici macar fault. Trebuia si eliminare clara. Hai Sile, asteptam...

Adrian (8 comentarii)  •  13 mai 2018, 13:22

Mulțumim ! Oltenii sunt singurii care au identitate in România ! Sunt olteni ! Reprezintă o națiune ! Restul # rezist !

ions (1 comentarii)  •  13 mai 2018, 13:37

cam tot asa pupati ceva cand mergeati la tg mures sa proslaviti ASA pe banii luati ilegal bugetul local, nu?

Cosmo (48 comentarii)  •  13 mai 2018, 14:06

@gelu, banii ăștia publici ar trebui dati și pt infrastructura, nu doar pe salarii și pensii. Și cred că la Craiova se pretează destul de bine învestiții in domeniul sportiv, iar pupăză aia de Olguța s-a mișcat destul de bine. Tu unde vrei stadion, la Vaslui?

Andrei F (98 comentarii)  •  13 mai 2018, 14:09

Bravo oltenilor!!!Buzarine sa-i spui lui Geambasu ca nici voi nu castigati daca nu exista tur-retur...Dupa o infrangere marele jurnalist ar desfiinta tot sportul....

Alex (3 comentarii)  •  13 mai 2018, 16:38

cum gsp linge acolo unde a scuipat ieri

Alex (3 comentarii)  •  13 mai 2018, 16:46

nimic despre cum Dumanska si Klikovac fara de care Craiova nu avea nici o sansa dar sunt plecate deja?

enduroyz (16 comentarii)  •  13 mai 2018, 17:03

Ma bucur ca ati adus in discutie si publicul , si eu sunt suporter a tot ce se leaga de Craiova dar eu sunt suporter de la distanta . Mi-ar fi parut rau ca oltencele noastre sa castige Cupa EHF iar Sala Polivanenta sa nu fie plina cu suporteri alb-albastri . Sunt curios sa vad ce va face STIINTA noastra draga maine pe Oblemenco . Dezamagire sau extaz .

di livio (37 comentarii)  •  13 mai 2018, 17:51

vezi ca iar vine jijimimi la voi...si iar le dati meciu cu public cu tot...amu zic io c-o fi 3-5 ca sa nu mai fie 2-5...***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Fabius (10 comentarii)  •  13 mai 2018, 21:27

Articol bun. De corectat , doar ca sala de sport din Craiova a ars in toamna anului 1995. Felicitari handbalistelor noastre care au luptat exemplar. Felicitari publicului craiovean care a stiut sa-si ajute echipa si a pus presiune pe adversare. Romanii care sunt suparati ca o echipa din Romania a castigat o cupa europeana pot sa se priveasca in oglinda si apoi.... sa se rusineze. Pe site-ul celor care au televizat finala este o filmare, din spatele portii craiovene, in care se vede cum la cea mai controversata faza , din finalul meciului, Ticu este faultata de doua norvegience. Si daca la o faza din meci arbitrele ar fi favorizat echipa noastra , de ce un roman ar fi atat de prost incat sa se supere ? Istoria e plina de momente in care poporul roman a fost inselat de nemti, de unguri, de turci si de altii. Sportul romanesc e plin de momente in care arbitrii ne-au furat pe fata si pe la spate. Noi in schimb ne dusmanim unii pe altii. Cred ca ar fi bine sa fim uniti macar cand jucam cu echipe din alte tari.

Patrascoiu traian (1 comentarii)  •  13 mai 2018, 22:16

Bravo echipei,stafului,publicului si nu in ultimul rand OLGUTEI! De trei ori femeie!

Requiem (1 comentarii)  •  14 mai 2018, 0:07

@fabius 19 Noiembrie 1994. Jesus Christ

sorin (1 comentarii)  •  14 mai 2018, 3:46

Excelentul tau comentariu mi-a trezit amintiri vechi din copliarie. Institutul Pedagogic situat la cateva zeci de metrii de Gradinita de pe Petre Ispirescu pe care am absolvit-o impreuna a fost gazda unor meciuri memorabile. Asta nu pentru ca Universitatea la handbal ar fi avut o echipa buna in acea perioada. Din contra in acel sezon jucat pe Institut ai nostri au castigat un singur meci daca imi aduc bine aminte (9-8 cu Galatiul pe o poaie torentiala - atunci mergea si asa). Pe acea vreme erau 3 super echipe in divizia A: Steaua, Dinamo si Minaur Baia Mare. Romania era Campioana mondiala din 70 si 74 iar ocazia de a vedea adevarate legende ale handbalului pe Institut era ceva extraordinar. Stiu ca Steaua ne-a batut rau de tot 34-17 sau cam asa ceva, dar acolo jucau Birtalan, Gatu, Draganita, Voina. Kicsid, Orban. Noi aveam un portar putin mai duduliu dar care a facut ceva parade care au smuls aplauzele publicului care se inghesuise sa-i vada pe supercampionii de la Steaua. N-am reusit sa iau nici o savarina la sfarsitul meciului :) , dar a fost o amintire frumoasa pentru tot restul vietii cu acei eroi ai handbalului acelor timpuri.

andrei (1 comentarii)  •  14 mai 2018, 7:27

@Gelu, si unde vrei sa mearga banii publici,? La asistații sociali? Foarte bine ca se investește în sport. Datorita sportului am ajuns în fruntea marilor puteri ale lumii

Tatian (1 comentarii)  •  14 mai 2018, 10:48

Felicitari si succes in continuare.Sper ca si fotbalull, sa ne faca la fel de fericiti.

gogu ricardo (2 comentarii)  •  14 mai 2018, 17:14

bravo lor dar performanta in volei / handbal / fotbal facuta pe banii publici ar fi trebuit sa ramana tot in cadrul pozelor alb-negru cu franjuri pe margine.

gabipetre (13 comentarii)  •  14 mai 2018, 18:39

Ati avut si un portar de nationala la Craiova: Sorin Toacsen, în anii 90 parcă. Felicitări SCM!

Un Craiovean (1 comentarii)  •  14 mai 2018, 21:03

Craiova a dat si un campion mondial la handbal. Si culmea este, cine la descoperit este tatal antrenorului de la aceasta frumoasa echipa. Jucatorul se numeste CONSTANTIN TUDOSIE, care a jucat la Scoala Sportiva Craiova, U Cluj si Steaua. Felicitari jucatoarelor si antrenorului de la SCM.

di livio (37 comentarii)  •  14 mai 2018, 23:29

si iar fura prazarii capre...sau fusera...Craiova-Steaua a ajuns ca Bistrita-Ceahlau...se stie rezultatu inainte de meci

Comentează