FCSB, eșecul în stare pură

Sau despre cum poți pierde al treilea campionat consecutiv în care erai considerat mare favorit

Steaua sau FCSB, indiferent de starea de agregare pe care i-a permis-o Justiția, a fost mereu, prin definiție, marea favorită la titlu. După trei trofee la rând (2013, 2014, 2015) se profilează al treilea eșec consecutiv.

Scenariul e simplu. Tu ai bani, făcuți în cupele europene, aduși din transferuri, din vânzarea biletelor și din drepturi tv, cumperi tot ce e mai bun pe piață, dar mereu îți suflă câte cineva titlul de sub nas. Ba echipa de veterani a lui Șumudică, ba trupa de mânji a lui Hagi, ba, acum, e pe cale să-ți scoată proteina animală din fasole CFR-ul lui „lungă și pe-a doua”. Tu, care ești cel mai bogat, cel mai frumos, specialist în „scurtă și pe prima”.

De unde vine atitudinea?
Explicațiile sunt multe, șansele la titlu sunt puține. Dică se plânge de lipsa de atitudine și reclamă că n-o înțelege. Dar principalul responsabil de atitudinea unei echipe, de modul cum privește ea fotbalul, e întotdeauna antrenorul. Nu poți să vii și să spui cu două etape înainte de final că în vestiar trebuie să rămână doar cei care-și doresc performanță.

Trebuia să faci asta demult, de la alte înfrângeri, de la dezastrele cu Sporting și Lazio, când după ratarea matematică a calificărilor s-a observat, de fiecare dată, o echipă pentru care nu mai conta că încasează scoruri de maidan.

Un fel de „când e să se aleagă praful”, de miserupism față de tabela care arăta din ce în ce mai urât. Atitudinea e treaba antrenorului, jocul e treaba antrenorului, schimbările sunt treaba antrenorului.

Cine e de vină?
Glumeții de pe rețelele de socializare, și sunt destui, spuneau că dacă schimbările de la Iași au fost făcute de patron e grav, dar dacă au fost operate de antrenor, e și mai grav. Cum să-l scoți pe Budescu la pauză când deja l-ai pierdut pe Pintilii?

Cum să nu îndrăznești să joci în același timp și cu Alibec și cu Gnohere când ai nevoie să marchezi, iar adversarul a rămas în inferioritate? Cum să-l ții mereu și mereu rezervă pe Gnohere, care e golgeterul campionatului, deși a bifat foarte puține minute? Cum să faci mereu, că plouă, că ninge, că e soare sau că e nor, câte două schimbări la pauză?

Dacă asta impune patronul, cineva trebuia să-i explice că nu e bine, că nu se procedează așa, doar că ți s-a năzărit ție în tribună sau la televizor. Dacă deciziile au fost ale antrenorului, înseamnă fie că a greșit mai mereu formula de start, fie că e extrem de nesigur, de ezitant, de nehotărât.

Nu Budescu e problema
Pentru ca delirul să aibă continuitate, contondență și sens, se încearcă identificarea vinovatului universal al ultimelor meciuri proaste în persoana lui Budescu. Strică atmosfera în vestiar, îl dăm la CFR, ba mai dăm și-o prăjitură, și-o șampanie. Adică Alibec a marcat un singur gol în 34 de etape, deși a fost mai mereu titular, dar de vină e Budescu?

Budescu v-a dus în spate luni în șir, a dat goluri, pase de gol când vă ardea buza, tot ce era bun în ofensiva Stelei i se datora (a spus-o Panduru) și acum a devenit oaia neagră? (scuze pentru trimiterea la saivan, n-a fost cu intenție!). Cum adică strică atmosfera?

Spune că n-a înțeles de ce-a fost schimbat, nu? Păi, cine înțelege? Povestioare de-astea cu „nu pasa în lateral” sau „am vrut să-l bag pe Tase al doilea vârf” sunt pentru preșcolari.

Când faci hat-trick-ul de schimbări ale lui Budescu la pauză (a fost scos de trei ori în ultimele patru meciuri după prima repriză) înseamnă că nu stăpânești o noțiune elementară a fotbalului, aceea că de la jucătorii de mare valoare trebuie să știi să storci totul, să le exploatezi la maximum calitățile, nu să le anulezi intrând în niște războaie absurde cu ei.

Arbitraje, indirecte, alte false probleme
Polemica în direcția Cluj, glumițele cu Dan Penalty, numărarea erorilor de arbitraj de dincoace de Ecuator sau dileme primitive de genul „își vor da viața adversarii” au hrănit luni în șir mințile celor care trebuiau să se gândească la cu totul altceva.

La cât de mult depinde echipa de Budescu, la presiunea mediatică imensă la care au fost supuși Nedelcu și Coman, aduși cu o grămadă de bani și transformați în rezerve de lux. Și la multe altele. Acum vii și ceri coeziune și concentrare, cu două etape înainte de final. E prea târziu!