Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Bătrâna Doamnă și copiii Snagovului

Se iese greu din București după-amiaza, în timpul săptămânii. Dar merită efortul. Stadionul din Snagov, de fapt din Ghermănești, e la poale de pădure și ajungând la el simți că stratul de ozon de deasupra e inutil. Ozonul e la […]

...

Omrani intră în istoria fotbalului

Să ne întoarcem la derby-ul de la Cluj și să încercăm să-l vedem și de dincolo de declarațiile patronului fecesebist despre fumatul lui Florinel Coman. Pentru că în Gruia s-a petrecut una dintre fazele memorabile ale istoriei fotbalulu, iar despre […]

...

CFR în feudalism

Derbyul prinde FCSB-ul într-un moment prost (fără Pintilii, cu mulți jucători veniți obosiți de la echipele naționale) și CFR-ul într-un moment și mai prost. Cu rănile post-Dudelange încă necicatrizate, cu Toni Conceicao mergând pe sârmă de la un meci la […]

...

Generația U21 trebuie să fie bună până la U30!

Ne vom califica. Îi vom felicita, îi vom premia pe băieții lui Isăilă&Rădoi, nu e exclus chiar ca, în anchetele care se apropie, fotbalistul anului 2018 să iasă unul dintre cei de la U21. Vara viitoare vor merge la turneul […]

...

Olympiastadion, muzeul cu gazon perfect

O Olimpiadă (1972), un Mondial de fotbal cu finală cu tot (1974), un European, tot de fotbal (1988), cu finala Olanda-URSS în care Van Basten a marcat golul acela fabulos la poarta din stânga, cum privești de la tribuna oficială. […]

...

Talent contra suferință. Cine învinge?

”Rush” (2013) e un film despre acerba luptă din ediția 1976 a Formulei 1, dintre James Hunt și Niki Lauda

Permalink to Talent contra suferință. Cine învinge?
duminică, 25 februarie 2018, 9:46

Rush, adică alergare, grabă, fugă, precipitare. Așa se trăiește în Formula 1 azi, așa se viețuia și cu aproape patru decenii înainte să fie făcut filmul. Mașinile erau mai primitive, cauciucurile mai neperformante, mirosul de benzină mai apăsător, dar probabil că piloții, neasistați de computer, ca astăzi, erau mai piloți. Iar riscurile erau mai mari.

Niki și James
Se cunoșteau din 1970, din Formula 3, se duelaseră pentru supremație. La începutul lui 1976, la 27 de ani, Niki Lauda era campion mondial la zi. Un austriac pipernicit, urâțel, dar dedicat, habotnic al volanului și al vitezei. James Hunt, doi ani mai în vârstă, bărbat arătos, cu plete blonde și chip masculin, talentat în pilotaj, dar iubitor al vieții. Fete, discoteci, țigări, nopți pierdute și, firește, băutură. Multă băutură.

Diferiți și în viața personală
Cei doi, radical diferiți, afișau colegialitate, dar fiecare pizmuia calitățile celuilalt. Niki se gândea ce bine ar fi fost să aibă din talentul britanicului, James și-ar fi dorit să fie meticulos și tenace precum austriacul. Dar nu făcea nimic în acest sens.

Continua să piardă nopțile, să-și neglijeze superba soție, supermodelul Suzzy Miller, care-l părăsea după doar doi ani de mariaj, recăsătorindu-se rapid cu marele actor Richard Burton, cu aproape treizeci de ani mai în vârstă decât ea, la rându-i, proaspăt divorțat de Liz Taylor.

Concomitent, la același început de 1976, Niki se însura cu Marlene, o fată slăbuță, cu codițe, cu chip numai bun pentru școala de maici. În scurta lună de miere pe care și-au permis-o, pe o insulă paradisiacă, Marlene l-a întrebat de ce e îngândurat, în loc să fie fericit.

Niki i-a răspuns: „De fiecare dată când iau startul, mă gândesc că e posibil, cam în proporție de 20 la sută, să mor. Până acum nu-mi păsa, dar de azi înainte am o răspundere și mă tem că voi ezita să calc accelerația la podea!”.

Ploaia și focul
În ciuda eșecului din viața personală, Hunt a început excelent sezonul 1976, câștigând mai multe Mari Premii și contrazicându-l pe Lauda, care-i spusese că din cauza stilului său dezordonat de viață va putea avea succes doar în curse izolate, niciodată la o mare competiție.

La Nurburgring, James, care pilota pentru McLaren, venea ca lider la zi al clasamentului Formulei 1, iar Ferrari-ul lui Niki era de mare viteză, însă avea ceva probleme pe pistele ude. Iar în Germania ploua de zile întregi. Lauda a propus să se amâne cursa, dar Hunt, susținut și de alți piloți, n-a fost de acord.
S-a luat startul pe pista plină de apă. Într-un viraj, Ferrari-ul a ieșit în decor și a luat foc. Austriacul a avut arsuri pe 40% din suprafața corpului.

Durere și triumf
La nici două luni de la teribilul accident, Niki a revenit. Îi luaseră piele de pe coapse să-i repare cât de cât fața, iar în timp ce medicii îi scoteau, prin traheea deteriorată, lichidul din plămâni, pe ecranul televizorului din salon James câștiga cursă după cursă. La Monza, la sfârșitul lui septembrie, Niki, așa, înfășurat în bandaje, a ieșit al treilea și și-a păstrat șansele, ce-i drept, puține, la titlu.

La ultima cursă, în Japonia, iarăși ploaie. Lauda a luat startul, să-și apere coroana mondială, avea nevoie măcar de locul 3 în cursă, dar după câteva tururi a oprit la boxe. Îl lăsaseră puterile. Mecanicii i-au sugerat să declare presei că a abandonat din cauza unei probleme tehnice, însă Niki le-a tăiat-o scurt: „Le voi spune adevărul. Mi-a fost frică să nu mor!”.

James Hunt a devenit campion mondial, spunând că pentru el va urma o vacanță prelungită, în care se va bucura de banii câștigați. A mai stat în Formula 1 doar două sezoane, retrăgându-se la 32 de ani. Peste un timp, întâlnindu-se cu Niki pe un aeroport, l-a bătut prietenește pe umăr: „Știi că ești singurul om din lume care arată mai bine după ce i-a ars fața?”.

Plătind tribut vieții tumultuoase, James Hunt a murit în somn, în 1992, la doar 45 de ani. Niki Lauda trăiește și astăzi, are 69 de ani, 5 copii și mai mulți nepoți. Chiar dacă e un om foarte bogat, proprietar de companie aviatică printre altele, nu și-a făcut operații estetice, rămânând cu același chip pârlit de flăcările lui 1976.

Imagini de acum și de atunci
Regizat de Ron Howard, după un scenariu de Peter Morgan, filmul folosește multe imagini de atunci, din 1976, cu secvențe în care apar, în original, Carlos Reutemann, Emerson Fittipaldi sau Mario Andretti, mari piloți ai vremii.

Actorii, Daniel Bruhl Gonzalez, un neamț de origine spaniolă, în rolul lui Lauda, și Christopher Hemsworth, drept James Hunt, sunt și ei remarcabili. Ca și mesajul transmis, acela al rivalității sportive în care nu întotdeauna truda și suferința câștigă în fața talentului. Dar așa a fost în realitate!

Comentarii (9)Adaugă comentariu

alex h. (1 comentarii)  •  25 februarie 2018, 11:29

Nu stiu daca poza trebuie sau nu sa aiba legatura cu articolul, dar cel de langa niki lauda e Frankie Dettori, un jocheu italian de succes

victor L (20 comentarii)  •  25 februarie 2018, 11:41

Mi-a placut filmul. Un neamt si un englez se bat si azi (de citiva ani, de fapt) pentru titluri. Ii prefer pe englezi. De fapt, lui Lauda i-a "cedat" caracterul in anul cind a luat titlul Rosberg.

Ionut (1 comentarii)  •  25 februarie 2018, 14:53

Ca un foarte mare fan al F1 care știe cât de cât istoria acestui sport , vreau să îți fac câteva observații : 1- Înaintea cursei de pe vechiul Nurgburgring , Lauada avea un avantaj enorm în comparație cu Hunt. După acel accident Hunt a început să se apropie. 2- Lauda a fost mai talentat decât James Hunt. Ar fi castigat mai mult ca sigur si in 1976 fără acel accident , dar marele lui merit îl constituie faptul că l-a învins pe Alain Prost în 1984 , francezul fiind considerat atunci cel mai bun pilot din lume. 3 - Hunt a murit în 1993 si nu in 1992. A fost de asemenea comentator la BBC al F1 alături de Murray Walker , stilul său de a comenta fiind foarte apreciat de telespectatori. Ca o sugestie as putea sa îți recomand filmul " Senna ". E un documentar despre viata celui mai mare pilot de F1 din toate timpurile , chiar dacă marea majoritate îl consideră pe Schumacher , pe nedrept drept cel mai mare pilot de F1 din istorie. După părerea mea filmul "Senna " e mai bun decât " Rush " PS Mă bucur că se fac articole si despre acest sport , ignorat în România și care nu prea are priza la public. Ai avut o inițiativă buna , chiar dacă se cunoaște ca nu ești din fenomenul pasionatului. Succes in continuare !

ovidiu_3003 (305 comentarii)  •  25 februarie 2018, 15:32

...asa este ...truda si suferinta ...nu castiga intodeauna impotriva talentului...iar cand acesta este dublat de munca ...nu ai ce i face ...

seba (13 comentarii)  •  25 februarie 2018, 15:41

mi-a placut articolul si cred ca filmul merita vazut. o singura remarca: pilotii/fotbalisti/tenismenii din anii '70 nu erau mai piloti/fotbalisti/tenismeni ca pilotii/fotbalistii/tenismenii de acum. sportivi de valoare au fost mereu si sunt si acum.

Undergrant (1 comentarii)  •  25 februarie 2018, 16:26

@Alin Buzarin: Excelent! Cu precizarea ca "alex h" a punctat in centrul tintei..., cred ca poza a fost pusa "la deruta", adica n-avem poza cu cei doi (impreuna) despre care-i vorba in text, dar cine mai stie cum arata Hunt?! Oricum, o placere sa citesti asa ceva...

durden (83 comentarii)  •  25 februarie 2018, 17:21

numai buzarin putea sa scrie despre un film pe care toata lumea l-a vazut acum 4-5 ani =)))))

Moncher (2 comentarii)  •  27 februarie 2018, 20:33

Matele esti sigur ca ai inteles cum sta treaba?care suferinta vs talent?Suferinta e clar ca a fost de partea lui Lauda..de aici deduc ca matale ii acorzi talentul lui Hunt////de unde si pana unde?Si cand a iesit campion Hunt tot cu noroc a fost...care talent?A fost sub Lauda la orice capitol sportiv...

Comentează