Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Sistemul cu 26.900 de fundași

Regulile fotbalului sunt simple, indiferent cu câți fundași joci. La fazele fixe, faci marcaj asupra adversarilor. Om la om sau în zonă, depinde de profilul tactic, depinde de modulul ales. CFR a luat gol la ultima fază a primei reprize, […]

...

Niște oase rupte

Istoria ortopedică a fotbalului e complexă și stufoasă. Cei trecuți de o anumită vârstă povestesc despre accidentarea lui Pele de către portughezul Morais la Mondialele din 1966. Peisajul nostru e și el bogat. Lăcătuș cu Ardeleanu, Șeroni cu Nicușor Bancu […]

...

Destinatarii fotbalului

Media spectatorilor la meciurile de prima ligă a schimbat, nu demult, prefixul. L-a schimbat de sus în jos, adică prima cifră a cobărât de la 3 la 2. Două mii nouă sute și ceva de oameni privesc, în medie, un […]

...

Dinamo, pe neînțelesul tuturor

Nu demult, un domn pe nume Alexandru David (nu ne știm, dar am înțeles că e președintele lui Dinamo, venit în acest post cu o bogată experiență de manager în turism) informa că nu conduce defel un club sărac și […]

...

Predicatorul Enache și răcnetul enoriașilor

„Băieți, ascultați-mă puțin! Nimic nu e întâmplător în viața asta. Să îmbrăcăm tricoul echipei e un lucru foarte mare, nu o coincidență!”. Așa grăit-a Gabi Enache, lăsat pe ciuci, ascultat de la câțiva pași de toată suflarea roș-albastră de la […]

...

Gică al Craiovei

Înainte de a fi al tuturor românilor prin vitraliul echipei naționale, înainte de a fi al Barcelonei, al lui Eindhoven sau al Galatei (celelalte, Tottenham, Lecce, Hanovra și, pușchea pe limbă, Steaua și Dinamo, au fost doar gări intermediare), Gică […]

Permalink to Gică al Craiovei
luni, 9 octombrie 2017, 9:49

Înainte de a fi al tuturor românilor prin vitraliul echipei naționale, înainte de a fi al Barcelonei, al lui Eindhoven sau al Galatei (celelalte, Tottenham, Lecce, Hanovra și, pușchea pe limbă, Steaua și Dinamo, au fost doar gări intermediare), Gică Popescu e al Craiovei. Probabil că și el știe asta, chiar dacă pe Camp Nou e primit cu aplauze, iar la Istanbul cu temenele.

Gică a stat la Craiova aproape cinci ani, cu un intermezzo de cătănie de câteva luni în Ghencea. Pentru anii optzeci, era puțin. Ștefănescu a jucat în alb-albastru 12 ani, Balaci 11, Negrilă vreo 13, iar Silviu Lung-tatăl, cu totul, peste 15. Pentru zilele noastre e însă enorm. Azi media de statornicie e mult mai mică, iar 5 ani într-un singur loc aduc miasme deja a record.

Gică e al Craiovei pentru că a intrat în echipă în 1985, când nostalgia Maximei încă fierbea în toate paharele cu zaibăr, și a traversat niște ani de restriște, în care Știința încerca să se pună de-a curmezișul regimului cu mult mai puține mijloace decât în perioada 1980-1984. În locul lui Balaci, Cămătaru, Crișan sau Beldeanu, fotbaliști fabuloși, jucau acum Bâcu de la Maglavit, Biță de la Ostroveni sau Dănuț Bica de la Drăgășani, fotbaliști buni, nu-ncape vorbă, dar care aveau nevoie de un liant, de un cheag.

Cheagul a fost Gică însuși.

A apărut normal, firesc, parcă făcut să se înșurubeze în cazanul de dragoste din tribune, care de multe ori aduna tot 50.000 de guri de foc, ca pe vremea Maximei. A debutat ca un fel de mijlocaș firav, cu segmente parcă prea lungi, dar a pus repede pe el carne și valoare și a devenit un fel de „de toate”. În principiu libero, adică număr 6 (Cârțu a văzut asta și l-a înfipt între Săndoi și Nicu Zamfir, într-un trio pe care dacă l-ar avea azi Mangia, alt iubitor al sistemului cu trei fundași, ar câștiga lejer campionatul), Gică era de multe ori mijlocaș central, un fel de 8, urca spre sarcinile decarului și nu o dată devenea număr 9, vârf de atac.

Nouă. Acesta a fost numărul lui Gică la Craiova. Un fel de fundaș al întregului teren, cu ghete și tricou de atacant. Un haiduc al acelor ani aproape imposibili din punct de vedere social, un tânăr care alerga dintr-un careu în celălalt cu pletele și cu nasul (cel vechi!) în vânt, făcându-i pe oamenii care-i strigau „Gică Popescu, Dumnezeul nostru!”, să uite că în case e frig și că în inimi e întuneric, în așteptarea următoarei duminici de fericire de pe Central. Atunci, duminică, în jurul lui Gică, în case se făcea cald, iar în suflete se aprindea lumina.

Comentarii (17)Adaugă comentariu

Barbarossa (7 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 10:16

Putin patetic, dar articol bunicel. Respect pentru Gica Popescu ca fotbalist!

mircea (1 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 10:57

Ce vremuri! Am fost pe Central cu trei ore inainte de un fabulos Craiova - Dinamo 1-0, in 1989. Aveam echipa buna, dar Gica era diamantul care stralucea. As vrea sa mai retraiesc acele vremuri, pe noul stadion!

Carol K (34 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 12:23

Daca-i intrebi pe copiii din Craiova ce personalitate din fotbal a dat Craiova unii ar raspunde Olguta Vasilescu ! La asta s-a lucrat in ultimii ani acolo,ingroparea traditiei,istoriei si valorilor acestui club emblematic clonandu-l cu un produs politic 100%...Iar multi craioveni n-au mai fost atat de aprigi cum spune o vorba din popor,au pus boticul fara probleme.

Titel (2 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 13:03

A fost idolul copilariei mele dar m a dezamagit crunt cu plecarea la dinamo.Juca singur cu steaua si dinamo .Fotbalist enorm.Nu s a implicat si nu se implica la craiova ....pacat

Dan Frog (1 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 13:23

Frumos articol! Felicitări! Deși aveam doar 10 când îl vedeam pe Gică pe Central, eram mirat că la unele meciuri juca vârf iar la altele apărător.

Cerat (1 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 14:12

NU mai comparati pe Mangia cu antrenorii si sistemele lor de joc ai STIINTEI ! Mangia nu este antrenorul continuatoarei Stiintei ! EL este antrenor la o clona psdista si falsa care vrea sa fure o indentitate ! Asociindu - se cu clubul lui Badea ( alt bandit ) nu înseamna .ca e STIINTA ! Clubul sportiv NU mai are sectie de fotbal pentru ca sectia sa privatizat odata ! Asa ca NU MAI AMAGITI LUMEA CU PROSTII !

LEFTER POPESCU (21 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 14:25

Nu era Dumnezeu ...era BACIU

LEFTER POPESCU (21 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 14:26

,,, adica un baiat de la tara , cu aliura si fata de cioban .

anonimul (3 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 15:09

Jenant! Sa nu uitam ca Gazeta Sporturilor l-a bagat la inchisoare pe Gica Popescu, nu Justitia! Adica, Messi si C. Ronaldo au fraudat la greu si au scapat cu amenzi! Iar acum apari cu articole despre Popescu. Absolut jenant. Astia de la GSP nu au constiinta si nici coloana vertebrala!

dan (4 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 16:08

Dumnezeul Craiovei a fost Oblemenco,nici macar cel mai mare talent Balaci nu a reusit sa fie! Gica Popescu cel mai profesionist jucator roman, cele mai mari rezultate, la multzi ani!

itu52 (4 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 17:11

Paradoxul lui Gică Popescu, " a fost prea mare să facă lucruri mici, e prea mic să facă lucruri mari". E valabil numai aici, la noi, unde neagra inlocuieste alba, sunt convins că afară s-ar ridica cel puţin la nivelul lui Lupescu.

valeriuv (1 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 17:57

Gica a gresit atunci cand dupa cariera de fotbalist s-a asociat stie el cu cine. Daca lua Craiova inaintea lui mititelu era imparat nu rege. Avea Craiova in A, Calafatul in B si scoala lui incepuse: filiera de format fotbalisti era gata,plus sustinere neconditionata a oltenilor. Dar mai trebuie si putina minte...

fcu1948 (11 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 18:32

Tot respectul și toată aprecierea pentru fotbalistul Gică Popescu, a fost unul dintre cei mai buni jucători din istoria României. Din păcate ca caracter (intenționat scris) gică popescu lasă de dorit. Iar suporterii Universității Craiova nu uită și nu iartă transferul la dinamu și asocierea cu *** becali.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ovidiu_3003 (244 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 19:06

...ultima data galeria lui Dinamo i a strigat ...esti cel mai prost ...Gica Popescu ...

GINO (1 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 20:24

Felicitari pentru articol. Frumos, mi-ati readus in memorie sintagma ,, Gica Popescu , Dumnezeul nostru " asta pana cand fratii Becali l-au indrumat catre Dinamo. Pacat ca Gica nu sa retras din activitate de la Stiinta. Atunci s-a rupt ceva intr el si suflarea alb-albastra. Gica este in continuare dator Stiintei (ce mandru ar fi tatal sau acolo sus sa-l vada presedinte la Craiova ) dar din aprilie cred ca va conduce academia lui Hagi, dandu-i acestuia ocazia sa antreneze afara. LA MULTI ANI GICA POPESCU cel mai titrat si profesionist fotbalist roman.

Vioteatza (15 comentarii)  •  9 octombrie 2017, 23:23

Excelent fotbalist foarte prost hot!!! trebuia sa ramana cu ceea ce stie sa faca mai bine, fara sa incerce sa fure......

marian (41 comentarii)  •  10 octombrie 2017, 10:40

Domnule Buzarin, lucrati de mult timp in redactia GSp si cred ca aveti o anumita autoritate profesionala in cadrul grupului de redactori ai acestui ziar. Ce parere aveti despre echipa de asa-zisi ziaristi (este opinia mea, rog sa nu fiu cenzurat) Craitoiu + Raureanu care pune azi pe "prima pagina" titlul "Gica Popescu il desfinteaza pe Burleanu spunand ca acesta nu stie sa fure", desi Popescu a spus cu totul altceva (citez): "Burleanu nu e in stare nici SA FURE DIN PROGRAMUL MEU. Daca nu te pricepi, stai acasa !". Chiar nu conteaza sensul si continutul real al unei declaratii sau fiecare baiat din redactie are voie sa scrie cum il taie capul ?! Va rog sa le cereti numitilor C&R sa aduca acel titlu pe calea adevarului, completand "bomba" cu sfarsitul ei, redat de mine mai sus. Si amintiti-le respectivilor ca defaimarea prin presa se pedepseste, de exemplu prin sanctionarea legala a prejudiciului de imagine, mai ales in acest caz unde reaua credinta a autorilor este evidenta.