Abia la Copenhaga se pune ștampila!
Ar fi bine ca entuziasmul-post Kazahstan să rămână la Ploiești. Cala avionului de Danemarca trebuie burdușită cu preocupare
Am bătut lejer, a sclipit Budescu, publicul a înjurat copios Federația. Contra, Grozav și Hoban, legați de istoria Petrolului, au făcut băi de mulțime. A fost frumos pe „Ilie Oană”, dar kazahii au fost modești, vorba lui Panduru, plecau după fentă din careu până la centrul terenului. Avem probleme ortopedice la jucători și laringiene la selecționer, am luat nepermis de multe cartonașe și avem suspendări pentru Copenhaga. Dar am scăpat de Daum, asta e cel mai important. Ne interesează mai puțin reacția, probabil perplexă, a neamțului la realizările lui Budescu și Keșeru, oameni pe care el îi ignora constant. Daum aparține trecutului nostru recent și trist.
Budescu
Aproape că e indecent să-ți treci în CV că până la 28 de ani meciurile tale de referință la echipa națională au fost cele cu Feroe și Kazahstan. Dar ce altceva să treci dacă doar atunci te-au băgat selecționerii să joci? Echipa națională și publicul ei din tribune și din fața televizoarelor au nevoie nu doar de încrâncenare pentru rezultat, de dinți scrâșniți, de buf-buf prin tribune, de meciuri fără niciun corner la poarta adversă, de grimase ca ale lui Florin Andone după un sprint de patruzeci de metri la finalul căruia nu ajunge la minge. Suntem însetați de spectacol, el face puntea între tribune și teren și avem nevoie de fotbalul pe care e în stare să-l producă Budescu. E simplu să-i punem lui Costică eticheta de zmeu contra adversarilor mărunți. Avem obligația de a-l încerca și contra altui gen de echipe. Contra Danemarcei, de pildă. Dacă joacă bine, și n-are cum să joace rău, sau mai rău ca alții, înseamnă că ne-am ales cu un decar cert la echipa națională și că nu trebuie să așteptăm să picăm cu Gibraltar sau cu San Marino ca să-i mai dăm o șansă.
Noi și danezii
Oamenii lui Haareide au bătut la Podgorica, unde noi ne-am făcut de râs, și au imensă nevoie să ne bată și pe noi dacă vor să conteze în clasamentul locurilor doi, de baraj. Ne vor încăleca, vor trăi nostalgia și frenezia de acum o lună, când au distrus Polonia cu 4-0. La ei acasă e foarte greu, au nu doar echipă, ci și public. Dacă nu credeți, întrebați-l pe Cornel Dinu care acum mai bine de patruzeci de ani a făcut un fault urât în minutul 1 al unui meci la Copenhaga, a scăpat fără cartonaș, dar la fiecare atingere de minge îl huiduia tot stadionul!
Ei vor să se califice, țelul nostru e să dovedim că am revenit la viață după negura Daum. Nu să arătăm doar că, luați unul câte unul, știm fotbal, ci și că suntem în stare să fim deștepți și că putem să ținem piept unei echipe împinse din spate de vântul puternic dinspre Baltica.
Cum putem fi deștepți
Altfel decât am fost acum 14 ani, când am făcut 2-2 în Danemarca și am ratat Europeanul din Portugalia la ultima fază, știți povestea, cu marile ratări ale lui Cernat și Bratu și cu cornerul din ultimul minut al lui Dorinel, lung în loc de scurt, care a dus la egalarea daneză. Atunci însă România însemna Mutu și Chivu, pe care Chelsea și Roma tocmai dăduseră, cu două luni în urmă, în total, vreo 40 de milioane de euro. Acum trebuie să înțelegem că nu mai valorăm demult atâta și că, dacă nu mai vii de la Chelsea sau Roma, ci de la FCSB, CFR, Ludogoreț, Anderlecht, Al Sailyia sau, hai să zicem, Nantes, nu trebuie să accepți că ți s-a pus pentru vecie ștampila de învins.