Doctrina Dan Petrescu
Au trecut aproape 8 ani, dar el e același antrenor, al rezultatului cu orice preț. Niște fire cărunte în plus nu i-au modificat filosofia
Dacă n-ar fi fost Dan, de respectat oricând și oricum pentru cele 95 de selecții, pentru golurile cu America și cu Anglia, pentru anii de la Chelsea, pentru titlul cu Urziceniul, pentru acel fabulos 4-1 de pe Ibrox Park, pentru cele opt puncte din grupa Champions League și pentru multe altele care se știu, acest text s-ar fi putut intitula „Vizuina Bursucului”. Dar nu, una ca asta nu se face! Se pot spune lucrurile și altfel, deși mesajul e același.
Cumpărături din vreme
CFR a ținut afișul transferurilor în intersezon. 14, 15, 16 jucători, cine le mai știe numărul exact?! Spre deosebire de Steaua, care continuă să mai aducă, ardelenii i-au avut pe toți sau aproape pe toți înaintea startului.
Cu echipa din prima etapă, Dan Petrescu funcționează în linii mari și acum, când începe deja etapa a șasea. Două-trei modificări, pe ici, pe colo. Moutinho, Urko Vera. Neesențial. Tot Vâtcă, tot Vinicius, Camora, Hoban, Culio, Deac. Ei sunt baza, plus Cristi Manea, care rezolvă ideal problema „Under”.
Poate că aici se află secretul liniei de clasament cu 13 puncte din 15 și cu un singur gol primit, și acela din fază fixă, în prima etapă, la Botoșani. Când nici n-am știut că asistăm, de fapt, la derbyul de clasament al campionatului.
Fotbalul lui
O fi eficient fotbalul lui Dan Petrescu, dar nu e deloc frumos! E la fel ca la Urziceni, ediție 2009. Se joacă lung pe vârf. Atunci Bilașco, acum Bokila sau Vera. Probabil că va veni și rândul lui Balde. Jocul nu se construiește, mijlocașii sunt de multe ori fileu de tenis. De fapt, ei au un rol esențial. De a câștiga de fiecare dată mingea a doua.
Bokila sare la cap și imediat vine Hoban, în sanie, și recuperează. Urziceniul avea șorturi albe, iar ale lui Paraschiv sau Apostol erau mereu murdare, de la alunecări. Acum, vișiniul închis nu lasă să se vadă urmele tacklingurilor lui Hoban.
Dacă a apucat să marcheze, CFR-ul lui Dan devine cetate medievală, cu tunuri pe metereze. Nu e clasica autobază, e ceva mai sofisticat. O subordonare a echipei în slujba unei idei deloc mărețe, dar eficiente. Să nu lași adversarul să joace. De dominat, n-are decât s-o facă, dar undeva departe, la 30-40 de metri, fără ocazii.
E greu de spus dacă această supă defensivă, a efortului total, îi va fi suficientă lui Petrescu să ia campionatul. Au început și niște proptele ale arbitrajelor (Iași, penaltyul cu Dinamo), dar încă ele nu trag prea greu la cântar.
După cum nici la supa fără carne oferită la dineu nu prea poți strâmba din nas. Cât timp sunt victorii, iritarea lui Cornel Dinu de după meci ține mai degrabă de anii romantici ai fotbalului, atât de dragi lui Mister.
Te mai și păcălești
Cazemata lui Dan are însă și fisuri. Tactice. După eliminarea lui Camora, când nu mai era foarte mult din meci și trebuia păstrat acel sacru 1-0 de pe tabelă, Petrescu l-a băgat pe Luchin. Toți cei care au văzut niște meciuri la viața lor credeau că Luchin va fi fundașul stânga al finalului de meci. Sau, în cel mai rău caz, Luchin se va duce în dreapta și în stânga va juca Manea, care a mai fost folosit acolo.
Dar nu! Dan l-a trimis pe Luchin în fața apărării (e greu să-i spunem mijlocaș central, cât timp n-avea nicio sarcină ofensivă), lângă Hoban, și l-a făcut fundaș stânga pe Culio. Urmarea s-a văzut. Culio n-a rezistat vitezei puștiului Costache, a luat al doilea „galben” și nu va juca etapa viitoare, la Sepsi.
Sepsi am spus? Da, Sepsi. Apoi Voluntari, apoi Timișoara. Dacă Petrescu nu se împiedică și face aceste 9 puncte, greu îl mai prinde cineva, cu toate înjumătățirile din lume