222 de milioane pentru plăcere și alte provocări
Neymar a stat în tribună la primul meci al lui PSG. A avut un avocat în teren, în persoana lui Dani Alves
Legat la cap cu o bandană, Neymar a văzut meciul de încălzire cu Amiens din tribuna VIP a lui Parc des Princes. Mereu ținea în mână un pahar cu picior, în care se afla un lichid închis la culoare. Deducția spune că în pocal trebuia să fie vreun Merlot al numeroaselor podgorii premiate, care împânzesc dealurile către asfințit, până spre Nantes sau Bordeaux. De regulă, sucul natural, fie și de mure, nu se bea din pahar cu picior. Nici ceaiul (negru?), nici siropul de tuse. Apa plată are cu totul altă nuanță, așa că iese din discuție.
Ici c’est Paris
Acesta e sloganul PSG-ului. Al unei echipe de fotbal care nu e legendară, în anii șaptezeci aproape că nu exista, dar care, sub fald arăbesc, își permite cam cât Real, Barcelona sau Milan la un loc. Vine din urmă Manchester City, tot cu o istorie discutabilă și tot cu o finanțare venind din aceleași puțuri de foraj. Ici c’est Paris și acesta e fotbalul anului 2017. Care-și permite să dea 222 de milioane de euro pe un jucător. Pe lângă asta, draparea Tour Eifell în culorile lui PSG și afișarea chipului lui Neymar pe schelele seculare par mizilicuri de marketing.
Un 2-0 micuț, lipsit de vlagă, în fața unui adversar provincial, Amiens. Doi dintre cei trei atacanți, Pastore și Cavani, au marcat. Di Maria, nu. E posibil ca el să iasă din formula ofensivă a lui Unai Emery ca să-i facă loc lui Neymar. La suma asta de transfer, Neymar trebuie obligatoriu să joace. Dar deocamdată nu i-a venit certificatul de transfer din Spania. Ceea ce noi numim „Carte Verde”. Va veni, probabil, deși cei de la Madrid trebuie să fie foarte atenți ce semnează. Angel Maria Villar, după aproape 30 de ani de președinție, doarme de vreo zece zile pe țambal și privește gardienii printre gratii.
Amigo Dani
Dani Alves a fost pe teren cu Amiens. El a venit liber de la Juve și a avut argumente să ceară oricât la salariu. Nu contează că are 34 de ani, e încă viu. Și mieros la limbă. „Neymar e opusul a ceea ce crede lumea”, spune Dani. Adică dacă lumea crede că Ney e vreun disperat după bani, ei bine, să știți că nu e așa! Am priceput. E un heruvim al driblingului, un serafim al loviturilor libere. A mai spus Dani că ei, adică el și Neymar, au plănuit demult această plecare în doi la Paris. „Noi am venit pentru ambiție, pentru proiect!”. O, la, la! Cam așa te miri pe bulevardele pariziene. La 222 de milioane transferul plus 35 de milioane leafa lui Neymar, plus leafa lui Dani Alves, e clar că vii pentru ambiții și proiecte. Cum ar fi să nu-ți mai sufle Monaco titlul de sub nas sau să nu-ți mai dea Barcelona 6-1, meci în care vreo jumătate de oră n-ai ieșit din treimea proprie.
Și Gary Lineker, Gică Contra
După retragerea din fotbal, Gary Lineker a devenit om de televiziune. Analist, expert, cum se spune pe la noi. Corespondentul la scară mai amplă al lui Panduru sau Ilie Dumitrescu. Adică un tip detașat, experimentat, cu adevărurile la el. „De la Barcelona, oriunde ai pleca, te duci numai în jos”, a spus fostul atacant zilele trecute. Păi și cele 222 de milioane, Gary? Cu banii ăștia, Dragnea rezolva problema salariilor mărite ale bugetarilor.
Lineker e printre puținii rămași în ancora emblemelor, stemelor, nu în slujba banilor. Într-adevăr, Camp Nou și Bernabeu, chiar dacă au fost construite în șesuri, sunt vârfuri de deal. De acolo se poate doar coborî. Aproape la același nivel se mai află Old Trafford, San Siro (prin ambii locatari, Milan și Inter), poate chiar și Allianz Arena, Anfield sau noul stadion al lui Juve. Din punctul de vedere al fotbalului și al istoriei, Champs Elysee e, deocamdată, o potecă prin câmp, pe unde se merge în caravană, călare între cocoașele cămilei. Legendele adevărate rămân mereu pe înălțimi.