De-asta n-a ajuns Nedelcu la Steaua!

O sumă de transfer, o primă de instalare și un salariu mare nu înseamnă totul. Mai contează și cum arată peisajul din jur

Un milion și jumătate de euro! Poate ceva bănuți la semnătură, că dacă Larie și Morais au luat câte 100.000 când încă jucau la alte echipe, s-o fi găsit un mizilic de vreo 20.000 și pentru tânărul Dragoș! Plus un salariu de măcar 3-4 ori mai mare decât îi poate da Viitorul. Orice puști de 20 de ani s-ar fi repezit să semneze. Orice patron, inclusiv Hagi, și-ar fi frecat mâinile cu gândul la suma de transfer. Înseamnă cam jumătate din drepturile TV ale campioanei, ce nu înțelegeți?!

Matricea tactică a lui Gigi
Din moment ce dădea banii ăștia, însemna că directorului tehnic de la Palat îi plăcea Nedelcu. Probabil că se gândea să împrospăteze sângele echipei, plantându-l la mijloc, în locul uzatului Pintilii. Deși „uzatul” e încă titular la echipa națională.

Gândirea tactică a lui Gigi Becali n-are nuanțe. Pe spatele lui Nedelcu ar fi scris un 5 mare, el ar fi trebuit să închidă, să bage alunecări, să ia mingile de la fundași și să le dea  atacanților. Ar fi fost catalogat drept „Noul Busquets” și ar fi fost plantat, probabil, lângă „Noul Lampard”, adică lângă Ovidiu Popescu. Și tot probabil, n-ar mai fi fost nevoie urcarea la mijloc a lui Junior Morais, veritabilă alchimie tehnico-tactică.

Și matricea lui Hagi
Aici e altceva. Nedelcu îndeplinește două-trei roluri pe meci. Îi place să coboare între fundașii centrali, să fie un fel de libero, în accepțiunea pe care acest termen o poate primi în 2017. Să înceapă el construcția dintr-un fel de fund de sac, unde mai are în spate doar portarul. Îi place să urce, se împacă destul de bine cu mingea pentru un tip de aproape un metru nouăzeci. Nu prea driblează, dar nici nu e cazul. Caută mai degrabă mingea lungă, iar lui Chițu și mai ales lui Țucudean le place să fie angajați lung, la bătaie. Dincolo, bijutierii Alibec, Budescu sau Teixeira ar fi vrut pasa scurtă, la picior, și nu la oricare, ci la cel de bază.

Alteori, Nedelcu devine mijlocaș veritabil, dar nu acel 5 clasic. Mai degrabă spre 8, cum s-ar exprima Hagi în numerologia sa pe care unii o văd anacronică. De fapt, la Viitorul nu există închizători. Există mijlocași, meniți să creeze, nu să distrugă. Și e nevoie de minți odihnite și de picioare bune care să-i caute nu doar pe Chițu și Țucudean, ci și pe Benzar și Ganea, care, pe rând, câte unul, devin extreme.

Și totuși, Viitorul
Dar nu neapărat pe motivul acestor plictisitoare cutume tactice a rămas Dragoș în briza mării. La douăzeci de ani, când probabil că încă nu ești presat de facturi, rate bancare și griji familiale, poate că ești tentat să trăiești acolo unde te simți bine. Unde dacă joci o dată prost (cum ar fi recentul său meci de pe terenul CFR-ului), șeful nu te face praf la televizor, ci te bagă imediat, să repari stricăciunile, în Liga Campionilor.

Toată lumea vorbește despre golul lui Ganea și are dreptate s-o facă. O prestație cuminte, disciplinată și eficientă ca a lui Nedelcu trece în planul doi, adică în planul normalului. În mod cert nu Dragoș a fost elementul determinant al victoriei cu APOEL. Dar el a fost și e modelul unei creșteri normale, fără îngrășăminte financiare, fără alți aditivi. Dragoș, ca și mulți colegi de-ai săi, la fel de tineri, sunt udați cu încredere și ameliorați cu normalitate.