Daum, bunul nostru cel mai de preț

Selecționerul României a refuzat o ofertă grasă din zona arabă, 2,5 milioane de euro pe an.

Și a ținut să ne informeze că pentru două milioane în plus el nu se duce acolo. Prin urmare, rămâne aici pe aproape nesemnificativa diferență de jumătate de milion. Care pentru noi, cu taxe și staff cu tot, înseamnă aproape un milion.

E logic să nu se fi dus acolo. La cât de inspirat e în ultima vreme, șeicii s-ar fi descotorosit de el într-o lună-două. Ar fi rămas cu vreo trei-patru sute de mii, cu un bilet de avion de lux către casă și cu niște litigii pe la FIFA. La noi, dacă semnează pe mai departe (ați văzut, îi plac construcțiile sintactice de tipul „reușim” și „împreună”, care-l includ obligatoriu și pe el), are toate șansele să ne mai frigă de un milion și ceva, doar banii lui, până în 2019, adică vreme de încă un mandat.

Iar la conferința de presă ne-a lămurit cât se poate de clar ce mare favoare ne face rămânând alături de noi. Ne-a spus că suntem slabi, campionatul nostru e slab! E adevărat, dar el a preluat acum un an o echipă care tocmai fusese la Campionatul European, unde ne-au despărțit doar câteva minute de o remiză cu Franța. Locul în clasamentul mondial era 24, iar acum e 46, după ilustrele sale remize cu Kazahstan și cu Muntenegru.

Ne-a mai asigurat că dacă pleacă el, jucătorii noștri nu devin automat mai buni. Iarăși e adevărat! Dar ca să cobori 22 de locuri în mai puțin de un an nu e obligatoriu să risipești un milion de euro cu staff-ul tehnic. Pe o sumă mult mai mică poți găsi niște autohtoni care să-ți asigure nu neapărat calificări, dar măcar un corner pe meci!