Cine merită să rateze titlul și de ce

Viitorul, Steaua sau Dinamo? Cine merită să ia campionatul? Dar s-a întrebat cineva cine nu merită?

Lăsați ultimele runde și discuțiile de oră de dirigenție cu privire la corectitudine! Finalul de sezon românesc n-a fost nici mai moral, nici mai imoral decât societatea românească însăși. La spartul târgului toți fac pe heruvimii, inclusiv cei care încă au bătături în palmă de la mânerul valizei. Nu e o laudă adusă celor care-și doresc mai mult victoria decât alții, ci doar o comparație cu Italia, de exemplu, unde există o zicală care spune că ultimele două etape n-ar trebui să se mai joace. E o crasă lipsă de umor peninsular. Pentru că dacă nu s-ar mai juca ultimele două, lucrurile tot s-ar aranja, în cele două dinaintea ultimelor două.

Târgu Mureș, corectitudinea ca blocaj
Ca dovadă că mai există și lucruri albastru foarte închis, nu doar negre, acum doi ani ASA rata titlul în favoarea Stelei pentru că nu putea să bată în ultima rundă, la Tg. Mureș, pe demult retrogradata matematic Oțelul. Acela a fost un exemplu de „orice e posibil”, sinonim cu „mingea e rotundă”. Rămâne de văzut cât de rotundă a rămas în cei doi ani scurși. CFR abia încropește o echipă, Astra și Craiova se gândesc mai mult la Cupă, dar parcă Oțelul 2015 avea cine știe ce motivație? Atunci, ASA, cu destui oameni rutinați în echipă, s-a blocat pur și simplu în fața performanței. Dar poate garanta cineva că azi nu e rândul altora să se blocheze? Cine nu poate câștiga un ultim meci decisiv nu merită să ia titlul. Dar doar acesta să fie motivul pentru care nu meriți? Cât nu merită fiecare dintre cele trei pretendente?

După lot, nu merită nici Viitorul, nici Dinamo
La Dinamo, multă vreme problema s-a pus dacă a meritat să intre în play-off. De titlu nici n-a venit vorba, până cam după Paște. Se spunea, și încă se spune, că trupa e cam subțire, făcută cu bani puțini. În Ștefan cel Mare există totuși un Nemec, plătit cu 11.000 de euro pe lună, titular în naționala sa la ultimul Euro. La Viitorul nu găsim așa ceva, iar adversarii lui Hagi deja se lamentează dacă o echipă de copii impregnată cu achiziții second hand din prima ligă (Râmniceanu, N. Roșu, Purece, Morar), înnobilată cumva prin aducerea târzie a lui Țucudean, nu cumva ne va face de râs în Europa? E un fel de drob de sare pe care-l invocă aceia care nu pot să priceapă cum de poți să iei campionatul cheltuind pe achiziții doar vreo 30.000 de euro, cam cât o mașină mai răsărită cumpărată de nouă sau cât pe o garsonieră la etajul zece în Balta Albă. Dacă ar fi să ne luăm după cât s-a cheltuit, titlul ar fi trebuit acordat din start Stelei, fără să se mai joace niciun meci.

De ce nu merită Steaua?
Tocmai de aceea. Pentru că a cheltuit mult, dar n-a știut să-și pună în valoare achizițiile. Toți jucătorii aduși de Steaua din vara trecută încoace au fost emanați de campionatul intern, singurul aflat în câmpul vizual al patronului. În zona sa de interes. Inclusiv Bălașa a fost luat pentru ce-a însemnat el la Viitorul, nu pentru ce-a făcut prin Italia, unde n-a făcut foarte multe. Dar chiar și când cu peste 8 milioane de euro îți faci cumpărăturile din Piața Obor și nu-ți iei și tu măcar o gumă de mestecat din străinătate, tot trebuie să fluieri într-un campionat în care alții nu iau nimic sau aproape nimic. Anul trecut, când Reghe a venit în locul lui Mirel Rădoi în pragul iernii, s-a spus că Steaua e deja campioană, deși era pe locul cinci. Acum e iarăși pe cale să rateze un titlu, tot din cauza aplicării false a unei axiome. În fotbal, nu e suficient să ai cea mai bună echipă ca să termini primul. Cine nu crede să constate că Brazilia a fost mereu favorita Cupei Mondiale, dar timp de aproape un sfert de veac, din 1970 până în 1994, i-a tot privit pe alții cum se bucură.