Un text stupid, un atac mizerabil și un gest minunat
Programul. Pe niște foi împărțite spectatorilor de la Severin s-au tipărit, cu litere albastre, pe lângă texte remarcabil documentate din istoria Craiovei și pe lângă fotografii-document, niște tâmpenii strânse într-un fel de compunere școlărească revanșardă, care n-are ce să caute mai sus de clasa a cincea
Un exercițiu de imaturitate publicistică, un melanj de fraze nereușite. „Fecesebistul, o specie scârboasă, pe cale de consacrare”, plus atacurile personale la Duckadam, îngemănează acneea editorială a unor ratați semnați cu pseudonim care au dorit să se bage în seamă. Clubul trebuie delimitat net de această eczemă tipărită pe care niște oameni normali, veniți la meci cu gânduri bune, au fost puși în neplăcuta situație de a o atinge, cu mâna sau cu ochii.
Atacul. În loc să priceapă respectiva eroare tipărită drept ce era, Gigi Becali s-a îmbățoșat televizat și a spus că sigur e mâna lui Mihai Rotaru, patronul oltenilor, fără de știința căruia nu se mișcă nimic la Craiova. Megamediatizatul număr unu al Stelei a admis că nu-l cunoaște personal pe finanțatorul Craiovei, că au vorbit doar de câteva ori la telefon pe tema Andrei Ivan, după care l-a catalogat „dobitoc”, „prost”, „jigodie” și „mârțoagă”. Un atac mult mai josnic decât fusese nereușitul program care a aprins văpaia. Reacție de adevărat creștin în Săptămâna Mare! Anormal este și că moderatorul tv n-a curmat convorbirea imediat, ci a continuat-o, abordând și alte teme „de larg interes”.
Gestul. Când Andrei Ivan era picat în iarbă, fără cunoștință, în urma loviturii aplicate de Bălașa, rămasă nesancționată nici măcar cu fault, până să vină medicii, paramedicii și ambulanța, Florin Niță a țâșnit din poartă, și-a dat mănușile jos și i-a scos limba de pe gât atacantului oltean. Adversarului. Colegului de întrecere. Omului din preajma sa. Într-o seară care a adunat mult zaț moral lăsat în urmă de oameni care ar trebui, de fapt, să ofere exemple, lumina a venit din iarbă, din teren, dintr-un loc în care adversitatea se decantează atunci când e nevoie, transformându-se în omenie.