Daumnemarca
Noi, suporterii, încă vrem ca România să se califice la Mondialul din Rusia. Pentru asta, invocăm flerul de (fost?) mare antrenor al selecționerului, dar și promisiunea sa
Un antrenor care a condus Koln, Leverkusen, Stuttgart, Eintracht, Beșiktaș, Fener, Austria Viena, Bruges, care a câștigat titlul în Bundesliga, a luat campionatul în Turcia sau Austria, a fost la un pas de naționala Germaniei, unde cauze extrafotbalistice l-au împiedicat să ajungă, n-are cum să fie altfel decât mare. Dacă nu ești mare, în întreaga accepțiune a termenului, adică știință, fler, tact și ce-o mai cuprinde noțiunea, n-ai cum să atingi aceste performanțe. E limpede, neamțul cu care România a obținut o singură victorie în 5 meciuri nu e un mediocru. Povestea cu „a fost mare, dar acum nu mai e” a îmbătrânit, s-a zaharisit, nu ține. Christoph Paul Daum are 63 de ani, vârstă ideală pentru un selecționer. Cam atât avea Rehhaggel (64) la titlul european luat cu Grecia, exact 63 avea Zagallo când a triumfat ultima dată cu Brazilia, iar Aragones a devenit campion european cu Spania la 69. Deci povestea cu stafiditul nu ține. La 69 de ani, Lippi le ia o grămadă de bani chinezilor, iar Uli Stielicke, la 65, e pe banca reprezentativei sud-coreene.
Mersul pe bicicletă
În ciuda palmaresului garnisit, în ciuda imensei sale experiențe, Daum a comis erori de diletant în meciurile de până acum, începând cu acel trio din meciul cu Muntenegru, Săpunaru-Hoban-Bicfalvi, care erau play-makeri doar în viziunea sa. Nu le mai reamintim pe celelalte tocmai pentru că nădăjduim ca simțul său de antrenor, feelingul său care i-a pus coroana Bundesligii pe frunte, să iasă de sub platoșa unui discurs excepțional, rămas la stadiul de avancronici memorabile prin mesajul lor optimist, urmate de justificări de-a dreptul stranii la finalul partidelor cu deznodământ nefericit. Cum a fost, de pildă, glorificarea punctulețului de la Astana, un succes în viziunea sa, o rușine în ochii suporterilor români. De aceea sperăm că Daum, care a mers extraordinar pe bicicleta antrenoratului vreo douăzeci de ani, își va aduce aminte duminică seara cum se pedalează. Gestul de a pedala nu se uită, graiul teuton sigur are și el vreo zicală în acest sens.
Sistemul
Se vorbește că Daum ar fi tentat să alinieze trei fundași centrali. E posibil să procedeze așa, și poate că e îndreptățit s-o facă, de vreme ce Săpunaru și Toșca, doi dintre cei trei, joacă adesea în acest fel la cluburile lor. Se și comentează că ar fi vorba de o așezare defensivă (Adi Mutu s-a exprimat în acest sens), că nouă ne trebuie victoria și că sistemul cu trei apărători, care la o adică pot fi cinci, s-ar traduce printr-o așezare prudentă. E posibil să fie așa, dar și-a imaginat cineva că ne vom repezi peste danezi din minutul 1? Altceva îngrijorează mai mult în ultima formulă de start anunțată. Absența, atât a lui Alibec, cât și a lui Budescu, doi indivizi cu harul de a lăsa urme în treimea adversă. Sau poate că totul e o nadă, aruncată pe apa destul de tulbure a calificării, ca să fie înghițită de Hareide, și el sexagenar, și el străin (în fine, cât de străin poate fi un norvegian în Danemarca!), și el un selecționer care nu se simte deloc confortabil.
Promisiunea
Dacă batem, avem șanse, dacă nu batem, nu prea mai avem. Asta trebuie să rețină Daum. Și să-și aducă aminte că la sosirea în necivilizata fotbalistic Românie ne-a promis nouă, populației indigene, că ne va duce la Mondiale. De-aia îi citim cu atâta evlavie palmaresul, de-aia i-a acceptat Federația arborescentul staff, de-aia ne-au plăcut întotdeauna nemții, că sunt serioși și paroliști. Ein Mann, ein Wort, Christoph!