Viitorul ulterior
Ținem minte ce play-off trist a făcut anul trecut echipa lui Hagi. Acum, ceva ne spune că va fi altfel
Bogdan Țâru stă pe un fotoliu cu niște foi în față și cu un pix în mână. Semnează prelungirea contractului cu Viitorul până în 2021. Dacă PR-ul acțiunii e sărăcăcios – poate c-ar fi fost nevoie de un tricou, de ceva jonglerii cu mingea în stilul cluburilor spaniole – din punctul de vedere al strategiei clubul lui Hagi a făcut o treabă excelentă. Cu două zile mai devreme, Florinel Coman și Dragoș Nedelcu parafaseră și ei noi acorduri, valabile până în 2022. Acești ani, 2021, 2022, ni se par foarte îndepărtați. Cine poate ști ce va fi peste patru, peste cinci ani?!
Strategie anti-Steaua?
Toți cei trei tineri ai lui Hagi au însemnat în ultima vreme ținte de transfer pentru Steaua, chiar dacă mai insistent s-a vorbit despre Țâru și, în ultima vreme, despre Coman. Într-o apărare cu bătrânețile lui Tamaș și cu reconversia profesională, din mijlocaș, a lui Moke, Țâru ar fi fost ideal. Ar fi fost, până ieri, alaltăieri. De astăzi însă e mult mai greu. Ca să iei un fotbalist, internațional de tineret, care mai are contract încă patru ani și ceva, trebuie să bagi adânc mâna în buzunar.
Poate și mai adânc trebuie s-o bagi dacă-l vrei pe Coman. La 19 ani neîmpliniți marchează aproape meci de meci, iar atacanții au mare căutare. Oricât de asiduu colecționar de vedete autohtone ar fi Gigi Becali, e limpede că acum, după prelungirea contractelor, îi va fi aproape imposibil să-i ia. Viitorul celor trei pare să semene mai mult cu al lui Răzvan Marin, cu azimut Occidentul, decât cu al lui Florin Tănase sau cu al lui Gabi Iancu. Ar mai fi interesanți pentru Steaua Benzar și Cristi Ganea, dacă ultimul va redeveni cel dinainte de accidentare. Dar cei doi au aproape 25 de ani fiecare, iar la vârsta lor transferurile se discută altfel decât la 19 sau 20.
Tineri, dar până când?
Anul trecut, Viitorul a cam făcut figurație în play-off. A mers în Europa, dar mai mult prin starea de insolvență a adversarelor decât prin clasamentul în sine, ceea ce nu e o realizare ieșită din comun cât timp în urnele de la Nyon a fost și Iașiul, din play-out. Iar în Europa League băieții lui Hagi au luat un 5-0 la Gent care n-a putut fi justificat altfel decât prin plictisitoarea deja frază c-ar fi tineri și neexperimentați. Echipa de la malul mării părea vie cu adversari de condiție medie, dar dezlânată și inoperantă atunci când se ciocnea de materiale ceva mai dure.
Probabil că tricoul albastru-negru al multora dintre mânjii lui Hagi se colora în roș-albastru în visele lor de adolescenți. Steaua părea să fie azimutul, cu salarii măcar undeva în jur de zece mii de euro, infinit mai mult decât le putea plăti Viitorul. În plus, cu tot ce oferă Bucureștiul, cu definiția de vedetă pe care, de exemplu, Gabi Iancu n-a prea știut s-o înțeleagă, cu câțiva ani în urmă, în adevăratul ei sens.
Acum e momentul?
Observați că toate intertitlurile acestui text se termină prin semne de întrebare. Poate că e supărător, dar e real. Întrebarea e, deocamdată, despre starea de bază a acestei echipe care lasă mereu senzația că poate mult mai mult decât arată. Sau că poate doar în anumite momente, nu în toate. De ce nu poate mereu, e alt semn de întrebare. Iar la înfrângerile în serie cu Steaua, semnele de întrebare aproape că sunt mai multe decât cuvintele. Poate că acești ani, 2021, 2022, până când au semnat Coman, Țâru și Nedelcu, înseamnă primul pas către renunțarea la propozițiile interogative. În play-off sunt 10 meciuri în care așteptăm să vedem maturitatea Viitorului. Nu 10 finale, expresia e tocită și menită să creeze o presiune artificială. Zece meciuri pur și simplu, cu o minge rotundă și cu niște tineri în jurul ei.