Vitejii noștri de altădată

Am extras din cartea de istorie cinci victorii epocale obținute acasă, în meciuri oficiale contra unor adversari care erau cotați mai bine decât noi

15 octombrie 1980. Stadionul 23 August, arhiplin. România-Anglia 2-1, deși era clar că englezii ne erau superiori. Însă noi am fost bravi, speculativi (Crișan a știut să cadă impresionant în careu, pentru un penalty) și am obținut o mare victorie.

8 septembrie 1982. România-Suedia 2-0. Nordicii se confundau, practic, cu IFK Goteborg, proaspătă câștigătoare a Cupei UEFA. Am marcat prin Klein și Andone, la faze fixe. Publicul ne-a purtat spre victorie.

16 aprilie 1983. România-Italia 1-0, cu celebrul gol al lui Boloni în poarta lui Zoff. Italia era campioană mondială, iar România doar o reprezentativă ambițioasă care nu călcase de foarte mult timp la turneele finale. A fost o victorie a inteligenței tactice etalate de Mircea Lucescu, fără ca acesta să declare înainte de meci că nu-l interesează posesia.

29 aprilie 1987. România-Spania 3-1. Chiar dacă echipa noastră se baza pe structura Stelei de la Sevilla, Spania, ca reprezentativă, fusese în sferturi de finală în Mexic, de unde România lipsise. A fost un succes conturat într-un final nebun de primă repriză, 3-0 la pauză, cu marcatori din toate liniile, Pițurcă, Mateuț și Ungureanu. O accelerare de câteva minute a dus la un mare succes.

13 octombrie 2007. România-Olanda 1-0. Dincolo de terenul greu de la Constanța și de un pui de ofsaid la golul lui Goian (arbitru era amicul Vassaras!), ceilalți aliați noștri au fost dăruirea totală, disciplina, publicul înflăcărat.

Am extras din cartea de istorie cinci victorii epocale obținute acasă, în meciuri oficiale contra unor adversari care erau cotați mai bine decât noi. Și chiar decât această Polonie 2016, care în afara extraordinarului Lewandowski ne arată și câteva puncte slabe. De fiecare dată românii au fost bravi, inteligenți, speculativi, poate puțin norocoși. Poate că n-am avut niciodată posesia, dar nici n-am anunțat cu o săptămână înainte că nici nu ne interesează s-o avem.

Toate aceste 5 casete video sunt tot atâtea lecții de predat înainte de a postula că Teodorczyk, locotenentul lui Lewa, e peste Bettega sau Van Persie, învinșii noștri de-a lungul anilor.
P.S. În mod intenționat, din acest cvintet al vitejiei românești lipsește deceniul anilor ’90, adică Generația de Aur. Absența are două cauze. Prima, că în acei ani cu greu se găseau adversari care să ne fie superiori. A doua, pentru că vocabulele „Generația de Aur” provoacă disconfort la FRF, și nu e cazul acum. Hai România!