Ce are Ludogoreț și n-are Steaua
Nu râdeți de golaverajul bulgarilor! Acest 4-13 în patru meciuri vine inclusiv din jumătatea de duzină încasată la Londra, unde la 2-0 pentru Arsenal, ardeiul iute din ciorba balcanică încerca să piște careul lui Wenger. Ludogoreț joacă mereu frumos și […]
Nu râdeți de golaverajul bulgarilor! Acest 4-13 în patru meciuri vine inclusiv din jumătatea de duzină încasată la Londra, unde la 2-0 pentru Arsenal, ardeiul iute din ciorba balcanică încerca să piște careul lui Wenger.
Ludogoreț joacă mereu frumos și e mereu foarte aproape. Acum, cu Arsenal, luna trecută cu PSG, în urmă cu doi ani, în fața Realului. Scenariul de pe arena stalinistă de sub Vitoșa e mai întotdeauna același. Joc bun, iute, frumos, urmat de prăbușiri melodramatice în final, semnate de regizori de mare clasă, cum a fost cazul lui Ozil alaltăseară.
Dar Ludogoreț există. E acolo, în Ligă, pentru a doua oară, și cheamă la masa ei încărcată cu castraveți murați nume imense ale continentului. Meciurile lor au inimă, dramatism, chiar dacă uneori te mai driblează Bale, te mai aleargă Cavani și te mai pune Ozil să-ți scoți iarba din șort.
Ludogoreț nu e doar o întâmplare spectaculoasă a Balcanilor, ci e o chestiune studiată. Are mai puțină importanță dacă patronul lor e prieten cu premierul, poți să fii premierul însuși, dacă nu te pricepi la fotbal, nu te pricepi și gata! Ca să ajungă la echipa asta plăcută și verde, cei din Razgrad au răscolit Planeta. Cum fotbalul bulgar nu le oferea cine știe ce variante, au luat de la San Lorenzo, echipa Papei Francisc (pe Palomino), de la Academia lui Auxerre (pe Anicet, cetățean al Madagascarului), de la Sao Paulo (pe Jonathan Cafu) sau de la Cuiaba, de lângă Amazon, pe spectaculosul fundaș stânga Natanael.
Nu-l mai întrebați pe Keșeru de ce nu e convocat la națională, că e plictisitor. Întrebați-l ce salariu are. Și pe el, și pe Moți. Veți afla că toți acești băieți strânși sub steag bulgar iau cam între 30.000 și 50.000 de euro pe lună. Prin comparație, pentru achizițiile Stelei aria de selecție nu că nu e Amazonul, dar nu e nici măcar vreun sat aflat cu doi kilometri dincolo de granițele României. Iar salariile cu care se alintă perlele achiziționate din campionatul românesc nu prea trec de 15.000. De-aia tu te duci la Zurich, să testezi divizia a doua helvetă, în timp ce la Sofia vine Arsenal.